McUber: Cum va arăta viitorul în privința livrărilor de mâncare

Estimările indică faptul că, în următorii patru ani, serviciile prin care se livrează mâncare vor crește anual cu 12 procente, ajungând la 76 de miliarde de dolari în 2022. Uber a anunțat că se pregătește să testeze livrarea de mâncare prin intermediul dronelor, un concept care îmbină serviciul Uber Eats cu ambițiile companiei americane în domeniul transportului aerian.
Acest articol a apărut în numărul 69 (8 – 21 iulie 2019) al revistei NewMoney
Cum va arăta viitorul în privința modului în care va fi livrată mâncarea? Ne putem uita puțin spre testele publice făcute de curând cu drona AR200 a celor de la Uber Elevate, divizia aeriană a companiei americane de ride-sharing Uber, evaluată recent la 72 de miliarde de dolari.
Unul dintre teste ar fi trebuit să aibă loc în parcarea unui restaurant McDonald’s din San Diego, de unde drona urma să transporte o comandă cu Big Mac, McNuggets și două porții de cartofi prăjiți până aproape de intrarea în universitatea de stat a orașului. Din cauza vântului destul de puternic, peste limitele prevăzute de producător, livrarea a fost anulată. Cu comanda la bord, drona s-a ridicat totuși de la sol cam șapte metri, s-a învârtit deasupra parcării un minut, apoi a aterizat ușor.
În vremuri în care este aproape imposibil să mai cumperi o casă în SUA pe care să nu o poți viziona urmărind un filmuleț făcut cu drona, anularea testului din parcarea McDonald’s nu a fost chiar de bun augur pentru unul dintre programele-cheie ale celor de la Uber Elevate. Între timp, Google a obținut deja aprobarea Administrației Federale a Aviației (FAA) de a face livrări aeriene în Blacksburg (Virginia) cu vehicule autonome, în cadrul programului său Wing. Iar luna aceasta, Amazon a dezvăluit publicului o dronă revoluționară, care va putea livra bunuri de larg consum către cumpărători.
MÂNCARE CU ARIPI. Echipa din spatele proiectului Uber Elevate, care încă așteaptă certificarea din partea FAA, este însă convinsă că drona sa reprezintă viitorul în livrările de mâncare. Compania anticipează că va lansa oficial serviciul în vara aceasta, chiar în San Diego. La început, prețurile vor fi în linie cu politicile practicate deja de Uber Eats – în San Diego, pot ajunge până la 8,5 dolari.
Compania-mamă, Uber Technologies Inc., a avut un an dificil, cu pierderi de un miliard de dolari în primul trimestru, după anunțarea ofertei publice inițiale (IPO) cu surle și trâmbițe. În schimb, Uber Eats a mers șnur, raportând venituri de 1,5 miliarde de dolari în 2018, o creștere de 150% față de anul precedent.
„Ce mă convinge cel mai mult când vine vorba de livrarea de mâncare cu drona este creșterea fantastică obținută de Uber Eats. Clienții noștri vor selecție, calitate și eficiență, aspecte care vor fi îmbunătățite cu ajutorul livrărilor prin drone“, spune Eric Allison, bossul companiei Uber Elevate și un veteran al producătorului de mașini zburătoare Zee Aero, fondat de Larry Page.
Estimările arată că, în următorii patru ani, serviciile prin care se livrează mâncare vor crește anual cu 12 procente, ajungând la 76 de miliarde de dolari în 2022, potrivit cifrelor compilate de firma de investiții Cowen Inc.
Uber nu a dezvăluit costurile cu testarea dronei sale, dar, uitându-ne la cifrele raportate în vederea listării pe piața de capital, Uber Advanced Technologies Group, care înglobează și Uber Elevate, și divizia de mașini autonome, a direcționat în 2018 circa 457 de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare (R&D).
SCHIMBAREA PARADIGMEI. San Diego este deja de ceva timp fieful cercetărilor în materie de drone. În parte, pentru că există o prezență militară acolo, dar și pentru că vremea este mai mereu destul de caldă și de stabilă.
În 2018, FAA a inclus San Diego printre cele zece locuri desemnate pentru a testa drone comerciale. Totodată, orașul a încheiat un parteneriat cu Uber. „Pentru a înțelege unde suntem în materie de tehnologie a dronelor, imaginați-vă că suntem cu doi ani înainte de lansarea telefoanelor mobile. Următorul pas îl știți – telefonul cât cărămida cu care obișnuiați să vă plimbați prin oraș. În zece ani, au apărut telefoanele inteligente“, spune Stanley Maloy, directorul responsabil cu inovația în cadrul San Diego State University. În oraș, sunt deja testate drone pentru livrarea de sânge în situații de maximă urgență sau drone echipate cu laser care pot monitoriza compoziția solului din California, pentru sectoare precum vinicultura sau cultura migdalelor.
Uber Elevate nu are un plan imediat de a trimite drone la oameni acasă. Sunt încă aspecte ce trebuie rezolvate: pe de o parte, siguranța tehnologiei, iar pe de alta, zgomotul pe care îl fac motorașele dronelor. Acestea vor zbura la început în zone unde pot ateriza în deplină siguranță, de unde curierii clasici vor prelua comenzile și le vor livra clienților. Ar putea ateriza și pe un autovehicul autonom Uber, echipat cu cod QR, care va livra mâncarea la adresa indicată.
Compania pariază că cererea pentru livrarea cu drone va crește accelerat din motive legate de timp și de bani. Pentru o livrare la 2,4 kilometri distanță, transportul terestru durează în medie 21 de minute. Cu drona, livrarea se poate face cam în 7 minute. Uber Elevate intenționează să-și prezinte până la sfârșitul anului propria dronă, care va putea atinge o viteză de până la 112 kilometri pe oră. Totodată, compania accelerează eforturile pentru finalizarea prototipului de vehicul cu decolare pe verticală cu șofer și speră ca până în 2023 să poți accesa Uber Air de pe telefonul inteligent.
Kate Fraser, directoare la Uber Elevate și fostă membră a Administrației Federale a Aviației, crede că peste trei ani serviciul de livrare de mâncare va decola cu drone, iar asta – pe mai multe piețe.
Luke Fischer, directorul operațiunilor de zbor, anticipează că, în zece ani, serviciul cu pricina va fi atât de prevalent încât va schimba paradigma afacerii restaurantelor.
În tot procesul de testare, Uber a colaborat strâns cu McDonald’s. Pe lângă testele de zbor, echipa a alocat luni întregi pentru a concepe recipientele care păstrează intacți hamburgerii, fierbinți cartofii prăjiți și cât mai rece înghețata.
În această colaborare a mai fost adus un partener în luna mai: restaurantul Juniper & Ivy, care face hamburgerul dublu de 21 de dolari (doar zece bucăți pe noapte, dar, deocamdată, nu livrează). Proprietarul Michael Rosen nu s-a decis încă dacă îi va face în bucătăria restaurantului sau va trimite un bucătar pe teren să îi prepare. „A trimite un angajat pentru asta ar fi ineficient financiar pentru noi. Însă o colaborare cu Uber este o publicitate pentru care suntem gata să plătim prețul“, spune tot el.
ÎN AER
Așa cum telefonia mobilă a revoluționat comunicațiile, este de așteptat ca dronele să schimbe radical mai multe domenii. Cel al restaurantelor ar urma să fie unul dintre acestea.
- Început. Dezvoltate în premieră pentru uz militar în timpul Primului Război Mondial, dronele reprezintă astăzi o industrie globală estimată să ajungă la o valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2020, indică un raport al bancii americane de investiții Goldman Sachs.â
- Practic. Potențialul comercial este deja exploatat în multe părți ale lumii. În și mai multe, sunt testate intens pentru diverse activități. În Elveția, de exemplu, serviciul național de poștă, Swiss Post, a început să folosească dronele pentru a transporta mostre de laborator între spitalele din Lugano și din Berna.
- Probleme. De ani buni, companii puternice precum Amazon, Alphabet (care include și Google) și Uber au promis că vor reuși să livreze mâncare pe calea aerului până la ușa clienților. De ce le ia totuși atât timp când dispun de toate resursele necesare? Primul obstacol este cel legislativ. Dacă și cerul ajunge să fie la fel de aglomerat precum străzile, regulile trebuie aduse la zi pentru a preveni accidentele, atacurile teroriste, poluarea fonică și alte probleme ce pot apărea în noua paradigmă.
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Kate Krader, adaptare de Mimi Noel
FOTO: Getty Images/Guliver