Inteligența artificială întoarce Hollywoodul împotriva Hollywoodului

Inteligența artificială întoarce Hollywoodul împotriva Hollywoodului. Se întâmplă acum și nu se întrevede un happy-end.

Să fie clonat digital a fost mult mai rapid și mai ușor decât își imaginase Devin Finley. Actor în așteptarea unui rol care să îl scoată din marea masă amorfă a figuranților, a in­trat într-un studio din Manhattan și a citit un scenariu care a rulat pe un prompter. Un operator care lucra pentru Hour One, o agenție video din Tel Aviv specializată în furnizarea de oameni virtuali realiști, l-a fil­mat de la brâu în sus.

Prin Zoom, un regizor i-a dat o grămadă de instrucțiuni. „Întinde-ți mâinile înspre mine! Acum, ridică-le și scutură-le încet! Uită-te direct în cameră! Arată-ne o față spe­riată. Și una surprinsă. Aruncă-ne și o pri­vire furioasă!“, povestea Finley pentru NPR. S-a terminat totul în mai puțin de o oră.

Când a aflat că își poate licenția geamă­nul virtual, a avut rezerve. Era sceptic că o dublură digitală i-ar putea surprinde personalitatea și nu era nici foarte împăcat cu ideea de avatar AI care le-ar putea lua locurile de muncă ale unor oameni cât se poate de reali și pe care poate chiar îi cu­noaște. Dar a cântărit și reversul monedei. „Poți să fii în mai multe locuri în același timp, ceea ce înseamnă și că avatarul tău poate face bani pentru tine, inclusiv vorbind o limbă pe care tu nu ai învățat-o niciodată, și fără să îmbătrânească vreodată.“

Așa că a acceptat o plată de 500 de do­lari, în contul căreia a semnat un con­tract prin care le dă celor de la Hour One dreptul de a folosi geamănul său virtual în câteva videoclipuri cu un conținut publi­citar și educativ. Dacă avatarul său va avea succes, Hour One, care listează Nvi­dia, Microsoft și DreamWorks printre clienții săi, ar urma să-l plătească mai mult. „Este o teh­nologie nouă, pe care o iu­bești sau o urăști – dar nu o poți ignora“, a mai spus el. Iar cât timp Hour One își va ține promi­siunea de a nu-i folosi imaginea în conținut politic, sexual sau rău intenționat, a decis că e mai profitabil pentru el să o iubească.

Producătorii de lăcomie

De ani în șir, marile producții de la Hollywood s-au bazat pe computere și pe software-ul sofis­ticat de design grafic pentru a crea efecte cinematografice, a întineri vedetele de film sau chiar a-i readuce la viață pe cei dispă­ruți. O Audrey Hepburn complet digitali­zată a apărut deja într-o reclamă de un mi­nut la ciocolata Galaxy, Fred Astaire a dansat cu un aspirator modern Dirt Devil, Bruce Lee a făcut un promo post-mortem la Johnnie Walker, iar Peter Cushing s-a întors din morți să joace încă o dată rolul lui Wilhuff Tarkin, comandantul infamei Steaua Morții, în „Rogue One: O poveste Star Wars“. În cazurile lor, rezultatele sunt discutabile, însă noii algoritmi AI pot acum să reproducă fețele și vocile cu o precizie în­spăimântătoare. Iar o tehnologie care de­vine tot mai bună de la o zi la alta le oferă directorilor de studio o modalitate ten­tantă de a economisi bani și timp atunci când fac filme, fără a compromite calita­tea, spun analiștii media.

De altfel, Hollywoodul a avut și continuă să aibă o relație pe cât de simplă, pe atât de complicată cu tehnologia – este bună cât timp poate face un film mai bun, dar de­vine malefică de fiecare dată când îi ex­ploatează pe actori sau le ia locurile de muncă. Acum, în plină grevă care blo­chează de câteva luni Cetatea Filmului, e din nou rea. Actorii figuranți și cu apariții minore își fac griji că, fără reglementări clare, noile instrumente i-ar putea scoate complet din tot mai complicata ecuație a filmului. Și nu sunt singurii. Cei din Uniunea Regizorilor din America au reușit să ajungă la un acord cu marile studiouri că nu vor fi înlocuiți în următorii ani cu instrumente AI.

Asociația similară a scenariștilor în­cearcă să obțină și ea asigurări similare pentru membrii săi. Sindicatul nu vrea ca AI să fie considerată creatorul de material-„sursă“ sau „literar“, două prevederi-cheie în funcție de care scenariștilor li se recu­noaște contribuția la un film și sunt plătiți. În acest timp, Screen Actors Guild-American Federation of Television and Radio Artist (SAG-AFTRA), organizația care nego­ciază drepturile actorilor, acuză studiourile de la Hollywood că vor să abu­zeze de teh­no­logie pentru a „scana imagi­nea actorilor de fundal, astfel încât să-i plă­tească mai puțin și să se folosească fără acordul lor, pentru totdeauna, de clonele digitale ale acestora“.

În prezent, producătorii folosesc clonele digitale mai ales pentru a face grupuri mici de actori să pară mai numeroase, pentru a ilustra scene grandioase care implică mul­țimi. Matt Panousis, directorul de opera­țiuni al companiei de efecte vizuale Monsters Aliens Robots Zombies, spune că „fa­bricarea unei mulțimi începe cu o scanare corporală de înaltă rezoluție, pentru a surprinde forma și detaliile oamenilor adevărați“. Din acest punct, algoritmii AI dau viață clonelor digitale astfel obținute și creează mulțimi mari de oameni, fără a mai fi nevoie de filmări extinse, decoruri complicate și de prezența fizică a sute sau mii de figuranți.

„Să ne imaginăm că este vorba despre un film mare, pentru care, în mod normal, ar fi nevoie de figuranți timp de 30 de zile. Stu­diourile vor acum ca aceștia să lucreze doar o singură zi, în care să fie scanați. Astfel, nu mai au nevoie de ei și nici nu mai trebuie să îi plătească pentru alte 29 de zile. Toate propunerile lor legate de AI au ca scop eliminarea plăților pentru oameni. Totul ține de lăcomie“, comenta pentru The Washington Post regizoarea Justine Bateman, din postura de consultantă pe pro­bleme AI a SAG-AFTRA, licențiată în știința computerelor la UCLA.

Din cealaltă parte a grevei, Alianța Pro­du­cătorilor de Film și Televiziune, grupul co­mercial care reprezintă studiourile și pro­ducătorii de film și de televiziune, spune că va oferi „o compensație echitabilă“ pentru fiecare prestație a unei replici digitale și că acestea ar urma să fie folosite doar cu acor­dul expres al actorilor. Cu toate acestea, cele două tabere înțeleg diferit semni­fi­cația acestui consimțământ. Studiourile propun să le ceară permisiunea actorilor de fundal o singură dată, imediat după ce sunt angajați pentru a fi scanați. Reprezen­tanții SAG-AFTRA spun însă că orice utili­zare a replicii digitale a unui actor ar trebui negociată separat.

Clone albe pentru zile negre

De sca­nat sunt însă scanați și actorii principali, cum ar fi cei din noile filme „Star Wars“, iar clonele lor digitale sunt puse la păstrare în arhive speciale. Și nu pentru un nou război al clonelor. „Nu știm dacă vom avea nevoie de ele, dar e bine să le avem ca referință“, explica recent Ben Morris, creative director al companiei Industrial Light & Magic. Pentru staruri, astfel de sca­nări sunt o șansă de a câștiga post-mortem bani pen­tru familiile lor, de a-și prelungi faima și chiar, într-un fel tulburător, de a-și păstra tinerețea.

Compania de efecte vizuale speciale Di­gital Domain, care a lucrat la filme precum „Răzbunătorii: Războiul infinitului“ sau „Ready Player One: Să înceapă jocul“, rea­lizează la rândul său astfel de clone digitale. Întregul proces durează două zile, ge­nerează între cinci și zece terabiți de date, în funcție de gradul de complexitate al detaliilor, și costă un milion de dolari. (Pentru o referință în paranteză, scanările digitale ale celor cinci milioane de cărți disponibile în 2016 în Google Books ocupau 2,1 terabiți.) Fără să dea nume sau indicii, Darren Hendler, unul dintre directorii companiei Digital Domain, spune că au scanat până acum peste 60 de celebrități.

Să însemne toate astea că în viitorul apro­piat vom avea actori AI capabili să joace orice rol și să arate perfect reali? Sau că o Meryl Streep digitalizată va continua să fie nominalizată la nesfârșit la Oscar? Nicidecum, crede Matt Panousis. Deocamdată, du­blurile digitale văzute în producțiile media se bazează pe o combinație de actori umani și algoritmi AI.

Concret, pentru readucerea pe ecrane a lui Peter Cushing, producătorii „Star Wars“ l-au angajat pe Guy Henry, actorul britanic care l-a interpretat pe ministrul Magiei, Pius Thicknesse, în „Harry Potter și Talismanele Morții“, a cărui siluetă și fizionomie aminteau de cea a actorului decedat în 1994. Henry a jucat integral scenele în care apare comandantul Wilhuff Tarkin, iar cei de la Industrial Light & Magic l-au trans­­format digital în Cushing. Cât de bine a func­ționat? Cushing 2.0 are o paloare exa­ge­­rată, iar replicile sale par pe alocuri nesincronizate. Totuși, rezultatul a fost considerat promițător.

Același sistem se aplică și în cazul cele­bri­tăților în viață, nu doar al marilor dispă­ruți. Deși apare într-o reclamă de 15 se­cunde la producătorul chinez de lactate Mengniu, fotbalistul francez Kylian Mbappé nu a fost prezent pe platou nici măcar o clipă. Fotbalistul care aleargă în videoclip este de fapt un atlet cu o confor­ma­ție a cor­pului și o nuanță a pielii asemă­nă­toare lui Mbappé, peste care cei de la agenția Brask Doubles au suprapus ceea ce numesc „o mască digitală generată de AI“. Autodescrisă drept o agenție pentru branduri și talente care oferă un set de in­stru­mente AI capabile să creeze „conținut digi­tal autentic cu orice persoană, fără a fi ne­voie de prezența fizică a acesteia“, Brask Doubles și-a instruit algoritmii cu videoclipuri și fo­to­grafii cu Mbappé, pentru a în­văța cum arată fața atacantului francez în diferite unghiuri și în diferite scenarii de iluminare.

E limpede pentru toată lumea că tehnologia e imperfectă, dar, chiar și așa, o serie de start-upuri precum Hyperreal, Synthesia, Soul Machines sau Metaphysic au strâns finanțări de zeci de milioane de do­lari cu promisiunea că vor crea dubluri di­gitale realiste ale vedetelor de top de la Hollywood și din sporturile cu mare au­di­ență. Synthesia, de exemplu, companie a cărei valoare estimată de piață a ajuns recent la un miliard de dolari, a angajat actori reali pentru a crea o bază de date de zeci de mii de cadre de „mișcare umană di­namică“, pe care să le folosească în antrenarea AI-ului său. Un algoritm cu care compania promite să realizeze videoclipuri realiste, prin „prelucrarea“
de text. „Nu-i înlocuim pe actori, nu înlocuim creația de filme. Înlocuim textul pentru comunicare. Și aducem videoclipuri sintetice în trusa de instrumente a companiilor“, spune Jon Starck, chief technology officer (CTO) al firmei Synthesia, în opinia căruia primul blockbuster realizat în totalitate din date sintetice ar putea fi produs abia într-un viitor îndepărtat.

O voce pentru totdeauna

O clonă digitală presupune și o voce cât mai ase­mă­nătoare celei a originalului. Iar la acest capitol, rezultatele sunt impresionante. Operat de cancer la gât în 2015, actorul ame­rican Val Kilmer și-a pierdut aproape complet vocea, acea voce despre care mem­brii supraviețuitori ai trupei The Doors recunoșteau că au crezut că este a răposa­tu­lui lor solist vocal, Jim Morrison, când l-au auzit cântând în filmul lui Oliver Stone din 1991. Au urmat câțiva ani în care a comunicat greu cu cei din jur și a crezut în fie­care clipă că și-a încheiat definitiv cariera. Apoi, inteligența artificială l-a ajutat să fie auzit și înțeles din nou. Kilmer a colaborat cu start-upul britanic Sonantic, creatorul unei soluții unice de convertire a textului scris în vorbire, pe care John Flynn, CTO al firmei, o des­crie drept un „Photoshop pentru voce“, ca­pabilă să exprime subtili­tăți precum ta­chinarea sau flirtul.

Când compania creează un model de voce cu un actor, se folosesc înregistrări audio ale unor scenarii pe care acesta le citește în prealabil. Ulterior, înregistrările în cauză sunt încărcate în motorul de voce al companiei, care le folosește pentru a an­trena modelul AI. În cazul lui Kilmer, compania a folosit înregistrări audio vechi cu vocea actorului, care au fost „curățate“ de orice urmă de zgomot de fond. Datele astfel obținute au fost folosite pentru a ajuta algoritmii să reproducă modul natural al actorului.

Despre vocea sintetică astfel obținută, CTO-ul firmei Sonantic spune că actorul ame­rican o va putea folosi atât în viața pro­fesională, cât și în cea personală. „Kilmer poate lua parte la producții TV sau cinematografice, iar înregistrările sale de voce vor fi realizate cu ajutorul aplicației Sonantic. El poate licenția acele înregistrări pentru diferite producții și studiouri. Modelul vocal îl poate ajuta și să comunice în viața de zi cu zi, ca înlocuitor personalizat al dis­po­zitivelor robotizate de generare a vorbirii“, detalia John Flynn.

Apropo de licențiere, după mai bine de 45 de ani în care a jucat din spatele microfonului rolul lui Darth Vader, James Earl Jones și-a vândut drepturile de folosire a vocii către start-upul ucrainean Respe­e­che, o companie de clonare de voce care a mai lucrat cu Lucasfilm pentru a genera mai multe dintre vocile (re)auzite în universul „Star Wars“, cum ar fi cea a tânăru­lui Luke Skywalker în serialul „Cartea lui Boba Fett“. Acum în vârstă de 91 de ani, Jones spune că a recurs la acest gest pentru a se asigura că, astfel, „Vader va ră­mâne viu“.

Oficialii de la Sonantic susțin și ei că algoritmul lor nu a fost creat pentru a-i înlocui pe actori. Pe site-ul companiei se arată că acesta poate „reduce termenele de produc­ție de la luni la minute“, promițând „perfor­manțe convingătoare, realiste și cu voci expresive generate de AI, pentru jocuri și filme“. Pe de altă parte, admit însă că toate acestea sunt premise care ar putea reduce numă­rul de ore pentru care actorii umani sunt plătiți să le petreacă în studiourile de înregistrări.

Comentând îngrijorările venite în ultima vreme dinspre industria filmului, Maria Chmir, fondatoare și directoare executivă a companiei Brask Doubles, spune că e puțin probabil ca inteligența artificială să devină un ucigaș de locuri de muncă la Hollywood. Cu siguranță nu în curând, mai crede ea. „Nu-i putem înlocui pe actori. Este imposibil. Avem nevoie de perfor­manță, avem nevoie de carismă. Iar astea sunt ceva la care AI nu e tocmai bună.“

Acest articol a apărut în numărul 171 al revistei NewMoney

FOTO: Getty