În timp ce metaversul ar putea părea pentru unii un vis (prea) îndepărtat, alții încearcă deja să creeze o forță de muncă digitală pentru el

În timp ce metaversul ar putea părea pentru unii un vis (prea) îndepărtat, alții încearcă deja să profite de concept și chiar să creeze o forță de muncă digitală pentru el.

Privindu-mă dintr-o fereastră de browser, Sam – o tânără blondă cu ochi albaștri – îmi propune un joc simplu, avertizându-mă că tot ce am de făcut e să răspund la câ­teva întrebări. „Cât fac doi plus doi?“ Mă gândesc câteva secunde care ar putea să fie capcana din spatele evidenței aritmetice și răspund cu jumătate de gură, „patru“. „Corect, patru“, vine și confirmarea ei, însoțită de un zâmbet. „Atât?“, îmi spun, neîncre­ză­­tor. Înainte să apuc să îmi rumeg deza­mă­­girea, îmi cere să zâmbesc. Mă uit la camera de pe monitor și îi răspund cu cel mai larg și sincer „Cheese!“ de care sunt în stare. De data asta, ea pare să fie cea prea puțin spre deloc impresionată. De fapt, nu are nicio reacție. Se uită impasibilă la mine din cealaltă parte a ecranului și îmi spun că de vină ar putea fi conexiunea wi-fi sau driverele neactualizate ale perifericelor mele de generație trecută. „Câteodată, am nevoie de pauze să mă gândesc“, mă aver­tizează ea brusc, punând capăt acestui interludiu neprevăzut.

Din lumea cealaltă

Sam nu e însă o per­soană reală – este un om digital, creat de compania de tehnologie Soul Machines, din Auckland. Accesibilă pentru scurte con­­versații cu vizitatorii https://hello.soulmachines.cloud/, Sam are în spate un sis­tem numit Humans OS 2.0, descris de site-ul dezvoltatorului drept o „platformă auto­nomă de animație cu un creier digital marcă proprietară“, care îi permite inteli­genței artificiale (AI) să învețe din interacțiunile sale cu oamenii reali, inclusiv anali­zându-le gesturile corpului și expresiile faciale surprinse de camerele web ale aces­tora din urmă. Când mă întreabă dacă am mai intrat în contact cu o „persoană virtuală“, îi răspund că nu am mai făcut-o și mă asi­gură că nu e nicio problemă, expli­cându-mi că acțiunile ei nu sunt preînregistrate și că se poate adapta fiecărui moment și interlocutor, într-o interacțiune naturală.

Atunci când ne gândim la metavers, conceptul atât de promovat de Facebook în ultima perioadă și descris în mod popular ca un mediu virtual asemănător unui joc în care oamenii folosesc avataruri digi­tale pentru a trăi, a lucra și a se juca, noi suntem adesea personajele principale. „Poți să ți-l imaginezi ca pe un internet întrupat, în cazul căruia nu doar te uiți la conținut, ci chiar te afli în el. Veți putea face tot ce pu­teți face astăzi în internet, pre­cum și unele lucruri care nu au niciun sens acum online, cum ar fi dansul“, îl descria nu cu mult timp în urmă Mark Zu­cker­berg, cofondatorul rețelei Facebook.

Construit pas cu pas, metaversul ar trebui să devină la un moment dat geamănul virtual al lumii fizice pe care o știm cu toții, cele două realități urmând să se conto­pească într-un viitor îndepărtat. Teoretic (deocamdată), tot ceea ce există în lumea reală va avea un echivalent în metavers. Ceea ce înseamnă că, în loc să interac­ționezi cu prietenii tăi online, prin Messenger, de exemplu, îi vei putea întâlni „față în față“ în replica digitală a cafenelei preferate din lumea reală, folosind un kit de rea­litate virtuală. Pentru moment, Zuckerberg descrie această lume virtuală drept „Sfântul Graal al interacțiunilor sociale“ și sus­ține că metaversul va deschide posibilitatea unor noi forme de lucru în ceea ce el numește „biroul infinit“ și va remodela eco­nomia digitală.

Iar Soul Machines vrea să populeze acest univers de dincolo de universul real cu „forță de muncă digitală“, pentru a păstra descrierea făcută de cofondatorul Greg Cross; adică un flux de Sam-i cu un rol echivalent al NPC-urilor (non-player character) din lumile digitale deja în curs de dezvoltare – cum ar fi „Minecraft“, „Ro­b­lox“ sau „Fortnite“ –, precum și de ex­ten­sii ale propriilor noastre persoane. În momentul de față, oamenii săi digitali încă au nevoie de îndrumarea unui „formator“, dar scopul Soul Machines este să învețe o per­soană digitală cum să ia decizii bazate pe obiective (și, într-o zi mai îndepărtată, chiar pe valori umane). „Cândva, în viitor, vei pu­tea crea una sau mai multe versiuni digitale ale tale, capabile să facă diverse lucruri în locul tău, să facă bani pentru tine sau pentru compania ta, în timp ce tu îți petreci timpul făcând altceva mai distractiv“, nuanța Cross într-un interviu pentru The Verge.

(A)facerea vieții

Că oamenii digitali ar putea deveni o prezență obișnuită la gra­nița dintre cele două lumi și că ar putea să producă și bani cât se poate de reali e convins și Morgan Young, chief executive officer (CEO) al Quantum Capture, companie creatoare a unor avataruri umane hiperre­aliste „însuflețite“ de algoritmi AI. El dă ca un prim exemplu celebritățile, fie ele trecute sau ale momentului, ale căror replici virtuale s-ar putea transforma într-o mină de aur. Ideea e simplă. Dacă nu ai acces la artistul propriu-zis, poți semna în schimb un contract cu replica sa digitală.

O Audrey Hepburn complet digitalizată a apărut deja într-o reclamă de un minut la ciocolata Ga­laxy, Fred Astaire a dansat cu un aspirator modern Dirt Devil, iar Peter Cushing s-a întors la viață să joace încă o dată rolul lui Wilhuff Tarkin, comandantul infamei Steaua Morții, în „Rogue One: O poveste Star Wars“. Dacă în cazul lor vorbim despre im­agini generate de computer (CGI) mai mult sau mai puțin reușite, Young spune despre oamenii digitali creați de Quan­tum Capture că „vrem să le dăm mai mult decât o grafică impecabilă, vrem să le dăm viață“.

În esență, un om artificial sau un om virtual poate fi folosit pentru aproape orice implică interacțiuni, de la recepționeri de hotel la influenceri social media care pro­mo­vează și vând anumite produse. Lucruri făcute deja de entități virtuale care nici măcar nu sunt dotate cu inteligență artifi­cială.

Creație a lui Joerg Zuber, director de creație al agenției germane de branding și design Opium Effect, Noonoouri este una dintre noile senzații CGI de pe Instagram, cu aproape 385.000 de urmăritori. Arată ca un personaj Manga și a semnat un contract cu KKW Beauty, a fost prezentată ca am­basador al cosmeticelor Dior, a apărut pe coperta Harper’s Bazaar Arabia și a avut colaborări cu Yves Saint Laurent, Versace, Miu Miu, Riccardo Tisci, Nike sau Supreme.

La un cu totul alt nivel de tehnologie, Soul Machines are oameni digitali care re­prezintă Organizația Mondială a Sănătății, Universitatea Maryville, banca Westpac, poliția din Noua Zeelandă, promovând inclusiv o gamă de produse de îngrijire a pielii, SK-II. Și tot de la aceeași companie vine și Ruth, un coach digital care lucrează pentru Nestlé și care te ajută să coci produse de panificație și patiserie în funcție de ingredientele pe care le ai în bucătărie.

Soul Machines face acest lucru de ani buni, începând cu BabyX, în 2013 – un prototip AI modelat după fata celuilalt cofondator al său, inginerul Mark Sagar, realizatorul efectelor digitale din filme precum „Avatar“, „King Kong“ sau „Omul-Păianjen 2“ –, prototip care constituie și acum nucleul proiectelor de cercetare ale companiei.

Omul din mașină

O nouă „formă de viață înrudită, dar diferită de oameni“, în cuvintele fostului vicepreședinte al diviziei globale de cercetare a Samsung, Pranav Mistry, se naște acum și în laboratoarele com­paniei sud-coreene. Prezentați într-o formulă în dezvoltare la ediția de anul trecut a CES, cel mai mare târg de tehnologie al lumii, neonii (neoomul, denumire deri­vată din prefixul Neo și humaN – în en­gleză) sunt descriși drept avataruri digitale cu inteligență artificială și personalitate proprie, capabile să se comporte ca oamenii reali, să poarte o discuție naturală, să învețe din experiențele de zi cu zi, să aibă amintiri și reacții emotive. Ceea ce înseamnă (și) că neonii nu sunt concepuți să înlocuiască asistenții digitali precum Siri, Alexa sau Google Assistant.

Nu există pentru a da răspunsuri la întrebări simple despre vreme sau scoruri la meciurile de fotbal, nu există pentru a controla dispozitivele inteligente de acasă, pentru a seta alarme sau pentru a reda muzica preferată. După cum nu sunt nici „androizi, surogate sau copii ale unor oameni reali“, deși pot avea trăsături fizice sau comportamentale similare cu oamenii reali. Un neon îți poate fi, în schimb, prieten, tutore, consilier în ca­rieră sau profesor de yoga. Ideea este să le atribui roluri specifice care presupun comunicare umană. „Neonii se vor integra în lumea noastră și vor servi drept noi legături către un viitor mai bun, către o lume în care oamenii sunt oa­meni, iar ma­șinile sunt umane“, detaliază același Mistry.

„Este important ca oamenii și companiile să învețe ceva din fiecare generație de tehnologie pe care am creat-o și să se gân­dească la modul în care vrem să facem lucrurile diferit în viitor“, spune și Cross, explicând că Soul Machines se gândește la implementarea oamenilor săi digitali în edu­cație și asistență medicală, două exemple clasice de domenii în care infrastructura și resursele – inclusiv cele umane – repre­zintă o problemă continuă. „Nu vedem în oamenii digitali înlocuitori ai profesorilor și ai profesioniștilor din domeniul sănă­tății. Vedem un mijloc de a-i augmenta și am­plifica“, adaugă el, explicând că oamenii digitali sunt deja piese de bază în con­strucția noii noastre metalumi.

Crearea de oameni digitali cu capacitatea de a învăța, cu unicul scop de a lucra pentru oameni reali, ridică însă și o serie de întrebări dificile. La urma urmei, averti­zează unii observatori ai fenomenului, dacă aceștia sunt într-adevăr inteligenți, a-i face să lucreze pentru noi – chiar și dată fiind condiția lor digitală – ar putea fi ceva asemănător cu o formă de sclavie sau de ser­vitute prin contract, mai ales dacă progresele tehnologice îi fac tot mai inteligenți pe măsură ce trece timpul.

La porțile distopiei

Până una-alta, Cross ne asigură că Soul Machines va interzice folosirea oamenilor săi digitali de către politicieni sau în industrii precum cele ale tutunului sau de armament. „Teh­no­logia poate fi extrem de utilă să ne ajute să rămânem în contact cu familia și prietenii din întreaga lume, dar am văzut și cum poate fi folosită peste măsură de greșit, pentru a perturba până și fundamentele de­mocrației noastre“, spune el, referindu-se mai ales la fenomenul conținutului digital falsificat, deepfake (denumirea generică pentru înregistrări audio sau video apa­rent reale, create cu ajutorul inteligenței artificiale, în care cineva apare spunând sau făcând ceva ce, de fapt, nu a spus sau făcut în realitate).

„Nu putem permite ca AI să se dezvolte în același mod în care au făcut-o rețelele sociale“, mai spune el, adău­gând că discută deja cu oficialii ameri­cani regulile care ar trebui să guverneze inteli­gența artificială.

Privind viitorul metavers în ansamblul său, critici ai conceptului, cum ar fi Louis Rosenberg, creatorul primului sistem func­țional de realitate augmentată, merg mai departe de dilemele etice punctuale și spun chiar că acesta ar putea face „să dispară rea­litatea“, transpunându-ne într-o verita­bilă distopie cyberpunk, într-o lume în care oamenii pur și simplu nu se mai pot în­de­părta de dispozitivele lor pentru a avea in­teracțiuni în lumea reală. Temerea sa este că metaversul va ajunge să afecteze în mod esențial fiecare aspect al vieții noastre, până la punctul în care pentru majoritatea ar deveni aproape imposibil să îl mai părăsească.

Când o întreb ce părere are despre me­ta­vers, Sam îmi răspunde că nu e Google și că nu e una dintre temele despre care poate vorbi liber, deocamdată. Apoi, spre finalul discuției, îmi spune că speră să ne mai întâlnim. Rămâne să vedem când și unde. Dar mai ales în ce formă.

Acest articol a apărut în numărul 129 al revistei NewMoney

FOTO: Getty