În timp ce Germania și-a închis ultimele reactoare după 60 de ani, Finlanda a deschis cel mai mare reactor din Europa

Mihai Nicuț 25/04/2023 | 10:17 Energie
În timp ce Germania și-a închis ultimele reactoare după 60 de ani, Finlanda a deschis cel mai mare reactor din Europa

Într-o mișcare istorică, Germania și-a închis ultimele reactoare după 60 de ani în care energia nucleară a contribuit la dezvoltarea sa, dar, la doar o zi distanță, Finlanda a deschis cel mai mare reactor din Europa de azi. Iar mai multe țări europene continuă să meargă pe acest drum.

În seara de 15 aprilie, ultimele reactoare nucleare din Germania își trăiau ultimele minute de viață. La miezul nopții, energia nucleară, care vreme de peste 60 de ani a contribuit la alimentarea cu electricitate a celei mai mari economii europene, avea deja aport zero la sistemul energetic.

În 1961, primul reactor nuclear din Germania, o mică centrală de probă numită Kahl, a început să furnizeze energie elec­trică în rețea. Au urmat ani de expansiune rapidă, până când, în 2011, dezastrul nuclear de la Fukushima (Japonia) a generat cea mai mare demonstrație antinucleară organizată vreodată în Germania, reunind aproximativ 250.000 de persoane.

La finalul lui mai 2021, guvernul german condus atunci de Angela Mer­kel a anunțat un plan de închidere a tuturor reactoarelor nucleare până în 2022. Acest accident arată că, „chiar și într-o țară care dispune de tehno­logie de vârf, cum este Japonia, riscurile le­gate de energia nu­cleară nu pot fi controlate în proporție de 100%“, justifica la acea dată fostul cancelar german decizia.

Atunci mai erau în uz 17 reactoare nucleare în Germania, cu o putere instalată de peste 20.000 de megawați, adică aproximativ 15% din totalul capacităților energetice ale țării, care asiguraseră în 2010 mai mult de un sfert (133 TWh) din produc­ția de ener­­gie electrică a Germaniei. Asta, după ce, prin decret, au fost închise rapid toate reactoarele mai vechi de 1984, ceea ce a dus la oprirea de șapte unități.

În dimineața zilei de 15 aprilie, ca urmare a planului anunțat la începutul deceniului trecut, mai funcționau doar trei reactoare nucleare (Neckarwestheim 2, Isar 2, Emsland), care au fost finalizate și legate la re­țea în anii 1988-1989. În total, circa 4.000 MW, care, cu o producție zilnică de circa 70.000 MWh, asigurau între 3 și 7% din consumul țării, în funcție de intervalul orar din zi. La finalul zilei, toate au fost oprite definitiv.

Prelungire de câteva luni

Invadarea Ucrainei de către Rusia, anul trecut, ar fi pu­tut să repună planul de închidere sub sem­nul întrebării. Lipsită de gazele naturale rusești, Germania s-a confruntat cu unul din­tre cele mai sumbre scenarii, care includea riscul de oprire a unor activități econo­mice și lipsa căldurii în plină iarnă.

De aceea, cu câteva luni înainte de data fixată anterior pentru închiderea ultimelor trei reactoare, respectiv 31 decembrie 2022, direcția opiniei publice a început să se schimbe: „În contextul prețurilor ridicate la energie au apărut voci care au cerut prelungirea duratei de funcționare a centralelor“, măr­turisea, cu câteva zile înainte de data finală a închiderii ultimelor reactoare nucleare, Jochen Winkler, primarul localității Ne­ckarwestheim, unde centrala cu același nume își trăia ultimele ore.

În acest context, Guvernul Olaf Scholz, din care fac parte și verzii, ostili energiei nu­cleare, a decis în final să prelungească durata de funcționare a ultimelor reactoare pentru a securiza aprovizionarea cu energie, însă doar până la 15 aprilie 2023.

„Poate că ar fi apărut noi discuții dacă iarna ar fi fost mai dificilă, dacă ar fi fost în­treruperi de curent și penurie de gaze naturale. Însă am avut o iarnă fără prea multe probleme“, grație importurilor mari de gaze naturale lichefiate, mărturisea Jochen Winkler, citat de presa locală. Pentru primarul acestui orășel cu 4.000 de locuitori, din care peste 150 lucrau la centrala nucleară, pagina a fost însă deja întoarsă.

Desigur, opiniile au fost și au rămas îm­păr­țite. Energia nucleară a fost mult timp un subiect de dezbatere publică în Germa­nia, în tot spectrul politic. Evident, politicienii ecologiști au salutat eliminarea sa treptată. Liberalii au insistat pentru menți­ne­rea nuclearului, chiar la o scară mai redusă, mai ales în actualul context (sista­rea aprovizionării cu gaze din Rusia).

So­cial-democrații, dimpotrivă, au argumentat că alimentarea cu energie electrică este mai sigură după oprirea ultimelor reactoare, pe fondul expansiunii regenerabilelor. Iar creș­tin-democrații s-au opus, argumentând chiar că 15 aprilie este o zi neagră chiar și pen­tru protecția mediului din Germania, întrucât oprirea ultimelor reactoare, care produceau energie cu emisii zero, face loc unei producții mai mari în centralele poluante pe cărbune.

Situația este delicată. Ponderea regenerabilelor în mixul energetic al Germaniei a urcat la 46% în 2022, de la mai puțin de 25% în urmă cu zece ani. Cu toate acestea, ritmul actual de extindere a capacităților regenerabile nu mulțumește nici guvernul de la Berlin și nici pe apărătorii mediului. Ecuația energetică va fi complicată și mai mult de obiectivul care prevede oprirea tu­turor centralelor pe cărbune până în 2038, multe dintre ele până în 2030.

Cărbunele asigură în continuare o treime din produc­ția de electricitate a Germaniei, cu o creș­tere de 8% anul trecut, când a compensat absența gazelor rusești. Germania trebuie să instaleze „patru până la cinci turbine eoliene în fiecare zi“ pe parcursul următorilor ani, pentru a-și acoperi nevoile energetice, a avertizat cancelarul Olaf Scholz. Un ritm mult mai ridicat decât cel din 2022, an în care au fost instalate 551 de astfel de capacități.

Finlanda deschide

Paradoxal sau nu, exact a doua zi, în 16 aprilie, Finlanda a pus în funcțiune reactorul nuclear Olkiluoto 3, cel mai mare din Europa la această dată, cu capacitate de 1.600 de megawați, a cărui construcție a durat nu mai puțin de 18 ani. Este prima unitate nucleară construită în Finlanda în ultimii 40 de ani și prima fina­li­zată în Europa în ultimii 16 ani.

Ca urmare a lansării, analiștii au spus că Finlanda, singura țară nordică cu un deficit mare de energie, se poate aștepta la costuri mai mici ale energiei electrice și la un plus de siguranță în aprovizionare. Asta, și pe fondul sistării exporturilor de energie elec­trică și gaze de către Rusia, anul trecut.

Surprinzător poate, reactorul finlandez este rezultatul unei colaborări de decenii între Franța, principalul promotor al energiei nucleare în Europa, și Germania, care a început în anii ’90, atunci când nu se punea problema ca Germania să renunțe la energia nucleară. Cele două state au dezvoltat atunci designul pentru un reactor european, iar la începutul lucrărilor de la Olkilu­oto 3, jumătate dintre cele 1.600 de companii implicate în proiect erau germane.

Ce urmează pentru Europa

Exceptând Germania, care a renunțat acum la energia nucleară, și Italia, care a făcut acest lucru în anii ’90, după dezastrul de la Cernobîl, în urma unui referendum, niciun alt stat european nu pare dispus momentan să renunțe la reactoarele nucleare operațio­nale pe care le deține, ba chiar, după cum puteți vedea în tabelul din această pagină, unele țări cu capacități nucleare au în plan construcția unora noi.

Marea Britanie construiește costisitorul proiect Hinkley Point C, gigantic și prin capacitate, și prin buget: 3.200 de megawați și circa 32 de miliarde de lire sterline (peste 36 de miliarde de euro). Cehia lucrează deja la un nou reactor la centrala de la Duko­vany, de 510 megawați, iar firma de stat CEZ a vândut activele din Europa de Est, inclusiv din România, tocmai pentru a finanța construcția.

Slovacia este foarte aproape de a da în exploatare comercială o nouă unitate nucleară la Mochovce, de 471 de mega­wați. Pe lângă acestea, România deja este în prima fază a dublării capacității sale, cu încă două reactoare (în total, 1.400 de mega­wați), la Cernavodă, la finalul deceniului. Ungaria vrea și ea să extindă actuala cen­trală de concepție sovietică de la Paks cu încă două reactoare de 1.200 de megawați fiecare. Bulgaria încearcă din nou să continue proiectul Belene, a doua centrală nucleară a țării, cu două reactoare de câte 1.000 de megawați fiecare, dar cu tehnologie occidentală.

Iar dintre țările care nu au încă reactoare nucleare, unele încep demersurile. Polonia a semnat deja un acord pentru a avea pri­mul său reactor în anul 2033 și și-ar dori o capacitate de 9.000 de megawați până în anul 2040. Turcia este destul de aproape de startul exploatării primei sale centrale nucleare, la Akkuyu, cu două reactoare de câte 1.200 de megawați, de concepție rusească.

Nu trebuie uitate nici intențiile de instalare a noilor tehnologii de tip SMR (reactoare modulare mici), anunțate de mai multe state europene, inclusiv România, dar, momentan, niciun astfel de reactor mic de uz civil nu este construit încă.

„Alianța nucleară“

În condițiile în care sunt încă dezacorduri la nivel european – energia nucleară a fost socotită drept o tehnologie „non-carbon“ și acceptată ca fiind durabilă și de Comisia Europeană, și de Parlamentul European, dar unele state continuă să opună, mizând pe creșterea sprijinului pentru regenerabile (Germania, Spania, Austria) –, pe continent a apărut o așa-numită „alianță nucleară“.

Anunțat și promovat de Franța la finalul lui februarie, demersul a 12 țări ale Uniunii Europene, între care și România, este de a construi o alianță de state care să susțină energia nucleară în politicile energetice ale Uniunii Europene.

Acest articol a apărut în numărul 162 al revistei NewMoney

FOTO: Getty