Fostul director de operațiuni al Mega Mall preia conducerea unei firme de facility & property management

Andreea Neferu 02/05/2017 | 12:54 Ştiri
Fostul director de operațiuni al Mega Mall preia conducerea unei firme de facility & property management

Facilitec România, parte a grupului spaniol Mantor și jucător pe piața de facility & property management, l-a numit pe Vasile Mocanu în funcția de director general începând cu luna mai a acestui an.

Vasile Mocanu, fost director de operațiuni în cadrul Mega Mall București, are o experiență de peste 14 ani în domeniul facility & property management pentru industrii precum retail, petrol și gaze sau banking. Mocanu a lucrat în cadrul unor companii precum Eni Group, BCR Real Estate Management și GE Money România/GE Garanti Bank România.

„Îmi propun ca, din funcția de director general, să îmi concentrez întreaga experiență pentru dezvoltarea strategiei Facilitec pentru zona de birouri și retail”, a spus Mocanu.

Înființată în anul 2007, compania Facilitec România a fost achiziționată în anul 2015 de către 3 spanioli (Tomas Manjon, Diego Stuyck, David Tortosa) și integrată în grupul Mantor. Facilitec oferă servicii de property și facility management pentru segmentul rezidențial de lux, pentru segmentul comercial și pentru clădiri de birouri. Din portofoliul companiei fac parte peste 20 de proiecte, care generează pentru companie o cifră de afaceri de circa un milion de euro.

Dintre proprietățile de lux pe care le administrează compania fac parte Natura Residence, Rovere Exclusive Concept, Amber Residence, Alia Apartments, Amfiteatru Residence, Lacul Tei 31-33, Metropolitan Residence,Oxford Gardens, Green Gate, Zodiac, Zenith, Grace Garden, North Star și Rose Garden.

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.