Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Andrei Dumitru 07/05/2024 | 10:40 Ştiri
Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, iar ponderea înregistrărilor noi de autoturisme second-hand importate, în total înmatriculări noi de autoturisme, a crescut cu 4,5 puncte procentuale, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în primele trei luni ale anului în curs, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creşteri la toate categoriile, astfel: la categoria mopede şi motociclete – cu 16,1%, categoria autoturisme – cu +4,2% şi la categoria autobuze şi microbuze – cu 2,8%.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor, s-au consemnat procente pozitive la categoria autobuze şi microbuze – cu 41,2%, respectiv la categoria mopede şi motociclete – cu 17,2%. Pe de altă parte, de la un an la altul, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 10,1%.

Datele INS relevă faptul că înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut la toate categoriile, după cum urmează: autotractoare (+11,4%), remorci şi semiremorci (+9,8%) şi autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 9,1%.

Totodată, pe segmentul vehiculelor rutiere noi destinate transportului de mărfuri, s-au înregistrat majorări ale înmatriculărilor la categoriile: autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 13,2%, şi remorci/semiremorci (+11,5%). În schimb, categoria autotractoare a consemnat o scădere cu 5,6%.

Raportat la trimestrul IV din 2023, în primele trei luni din acest an, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat creşteri cu 2,7% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, precum şi cu 11,3% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

De asemenea, vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu normele europene de poluare, înmatriculate pentru a circula pe drumurile publice, cuprindeau, la finele trimestrului I 2024, în proporţie de 62,4%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 şi în proporţie de 10,6% vehicule cu norma de poluare Non-Euro.

La categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 34,1%; pentru categoria autobuze şi microbuze, cele mai multe vehicule (23,6%) au fost clasificate în norma Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete majoritatea vehiculelor (25,7%) erau clasificate ca fiind Non-Euro.

În acelaşi timp, vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat în categoria autocamioane în proporţie de 28,2%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare (41,4%), iar la categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 23,5%, au fost clasificate în norma Non-Euro.