Farmecul discret al tehnologiei: ce experiențe oferă oglinda inteligentă, cu ajutorul căreia se pot testa virtual produsele de machiaj

Dacă oglinda fermecată din Albă ca Zăpada ar fi fost dotată cu inteligență artificială (AI) și ar fi folosit o bază enormă de date, cine ar mai fi fost cea mai frumoasă din țară?
„Te-ai gândit vreodată de ce selfie-urile prietenilor tăi arată atât de bine?“ e întrebarea, nici pe departe retorică, dintr-un banner digital pentru Facetune2, una dintre cele mai descărcate aplicații de editare foto din lume și, de ceva vreme, o prezență nelipsită în topurile App Store. Răspunsul e simplu: realitatea augmentată, cu ajutorul căreia utilizatorii își pot îmbunătăți (se poate citi inclusiv „schimba total“) în timp real aspectul înainte de a-și face ACEL selfie.
Cu peste 70 de milioane de instalări, Facetune2 este și cel mai la-ndemână exemplu al modului în care lumea tehnologiei și cea a frumuseții s-au ciocnit într-un ritm accelerat în ultimii ani. Estimată să ajungă la 805 miliarde de dolari până în 2023, piața mondială a produselor cosmetice a fost și ea injectată cu farmecul irezistibil al Silicon Valley.
Inovațiile în inteligența artificială, realitatea augmentată sau gadgeturile setate să revoluționeze relația noastră cu frumusețea și înfățișarea noastră de zi cu zi tind să devină noua normă a industriei.
Marea frumusețe
Alimentată de boomul tehnologic al industriei wellness, cum ar fi trackerele de fitness și roboții AI de terapie, frumusețea se înclină mai întâi spre băncile de date și prelucrarea lor.
„Produsele de înfrumusețare personalizate se bazau pe sondaje relativ simpliste, fără nicio modalitate de a urmări dacă funcționează vreo sugestie. Odată cu big data însă, tehnologia poate crea o buclă de feedback personalizată între produse și eficacitatea acestora“, spune Victoria Buchanan, analist la The Future Laboratory.
HiMirror este un astfel de exemplu – o oglindă-oglinjoară a vanității capabilă să analizeze starea de sănătate a pielii utilizatorului, păstrând în același timp o evidență a rutinei personale de îngrijire a tenului și chiar a eficacității produselor cosmetice folosite.
Algoritmul AI folosit de HiMirror – rezultat al unui parteneriat între producătorul de electronice New Kinpo Group, din Taiwan, și dezvoltatorul japonez de noi tehnologii B-by-C Co. – a fost antrenat cu datele provenite de la peste 600.000 de persoane care au recurs în ultimii zece ani la tratamente cosmetice ale feței, fiind capabil să diagnosticheze inclusiv probleme de îmbătrânire a pielii care se manifestă ca modificări ale proporțiilor faciale, cum ar fi poziționarea ochilor, a nasului și a maxilarului.
Viitorul tehnologiei frumuseții va fi dictat de o cerere tot mai mare de personalizare și formule individualizate, crede Clare Varga, analist al WGSN – cea mai mare companie de prognoză de modă din lume, vorbind despre un nou concept, cosme-tech-ice.
Producătorul american de creme de îngrijire Atolla, de exemplu, folosește deja o combinație de dermatologie tradițională și big data pentru a descifra nevoile individuale ale pielii utilizatorului. Factorii de mediu, stilul de viață, starea de spirit, stresul, pH-ul, nivelul de sebum, de hidratare sau indicele Fitzpatrick (scală care măsoară cât de ușor se „arde“ pielea în urma expunerii la soare) sunt examinate îndeaproape de un algoritm AI pentru a determina și a crea apoi cel mai potrivit produs strict pentru consumatorul X.
O aplicație dedicată poate fi folosită apoi pentru a monitoriza pielea, pe măsură ce aceasta se schimbă și răspunde la tratament. Informațiile sunt stocate pe serverele companiei și utilizate apoi pentru a îmbunătăți formula următorului produs creat special (și doar) pentru clientul X, Y sau Z.
În pielea tuturor
De inteligența artificială, preferințele și datele individuale ale utilizatorului se folosește și L’Oréal Perso, un dispozitiv capabil să dezvolte formula ideală a unor creme hidratante personalizate. Acesta ar urma să fie pus în vânzare în 2021, iar în acel moment ar putea crea și fond de ten, și rujuri personalizate.
Perso a fost dezvoltat în incubatorul de tehnologie L’Oréal, care a fost lansat în 2012 și reunește echipe de fizicieni, ingineri, designeri UX (experiența utilizatorului), designeri hardware și specialiști AI/machine learning.
Înainte de Perso, echipa a dezvoltat produse precum un senzor portabil care măsoară expunerea noastră zilnică la raze UV, o oglindă care folosește realitatea augmentată pentru a putea testa diferite nuanțe de machiaj și o perie inteligentă de păr, construită în parteneriat cu compania franceză de electronice Withings. „Scopul nostru final este să creăm produse pe care consumatorii nu le văd drept tehnologie, ci drept ceva esențial pentru viața lor de zi cu zi“, spunea Guive Balooch, șeful incubatorului L’Oréal, într-un interviu pentru Authority Magazine.
Un alt dispozitiv inteligent de îngrijire a pielii a fost lansat și de japonezii de la Shiseido, una dintre cele mai vechi companii de cosmetice din lume, fondată în 1872. Optune folosește AI pentru a analiza fotografiile feței unui utilizator, cu scopul de a detecta afecțiunile pielii, și asociază aceste citiri cu informații precum datele meteorologice și de poluare a aerului în funcție de coordonatele GPS, ciclurile de somn și nivelul de stres, pentru a crea o cremă hidratantă personalizată.
Optune are în spate tehnologia de la două companii achiziționate în 2017, MATCHCo și Giaran, și este disponibil pe bază de abonament pentru aproximativ 10.000 de yeni (92 de dolari) pe lună.
Dezvoltat de compania suedeză Foreo, Luna Fofo pare la prima vedere un puc (pentru cunoscătorii hocheiului, noțiunea este familiară) acoperit cu mici peri din cauciuc. Sub ei se ascunde însă o rețea de senzori care analizează pielea pentru a detecta nivelurile de hidratare și nutriție ale pielii, în funcție de care sugerează o rutină personalizată de îngrijire a pielii.
Te lasă mască
Spre deosebire de unele companii consacrate din alte industrii, producătorii consacrați de cosmetice nu par să aibă aspirația de a deveni și companii „ca la carte“ de tehnologie. Pentru industria frumuseții în general, tehnologia este mai degrabă o altă și de nerefuzat oportunitate de a se conecta direct la consumatori, într-un mod cu totul nou.
Pinterest, de exemplu, a lansat recent Try On, o aplicație mobilă bazată pe realitatea augmentată prin intermediul căreia utilizatorii (deocamdată, doar din SUA) pot testa virtual nuanțele rujurilor produse de companii precum Estée Lauder, bareMinerals, Sephora, NYX Professional Makeup, Lancôme sau Urban Decay.
În linii mari, același lucru îl face și Sephora Virtual Artist, o aplicație pentru dispozitive mobile care folosește însă și un algoritm de recunoaștere facială. După alegerea unei nuanțe, aplicația va afișa o listă cu diverse informații despre produsele disponibile, care pot fi cumpărate apoi prin intermediul aceleiași aplicații. L’Oréal Virtual Try On plusează și extinde testarea virtuală la nuanțe ale părului și la machiaj al feței și al ochilor.
„Marile branduri și retailerii cu amănuntul știu că un cumpărător vizitează magazinele pentru experiența tactilă. Folosind realitatea virtuală pentru a-l ajuta să «simtă» produsul înainte de a-l cumpăra, se atenuează această nevoie. În plus, mulți cumpărători se bucură că pot testa virtual produsele de înfrumusețare, iar acest lucru mai că devine un sport pentru ei“, spune Lauren Freedman, analist senior al companiei de cercetare de piață Digital Commerce 360.
Imprimanta portabilă Opte, la a cărei dezvoltare cei de la Procter & Gamble spun că au lucrat vreme de un deceniu, scanează fața cu o cameră digitală pentru a găsi pete întunecate, pe care le acoperă apoi cu mici puncte de ser facial, pigmentat în funcție de nuanța pielii utilizatorului. Stratul astfel aplicat nu doar că nu este vizibil cu ochiul liber, dar conține și un amestec de vitamine care ajută la estomparea în timp a petelor.
Nivelul superior este IOPE Tailored 3D Mask, al gigantului sud-coreean Amorepacific. Creat împreună cu Lincsolution, este un sistem de imprimare 3D de măști din hidrogel personalizate. După scanarea feței, acesta tipărește o mască la dimensiuni, personalizând în același timp ingredientele active, care sunt alese ținând cont de starea de sănătate a pielii utilizatorului. În funcție de problemele detectate, aceeași mască poate avea un amestec de ingrediente pentru nas, de exemplu, și un cu totul altul pentru bărbie sau pomeți.
Cei de la Johnson & Johnson au ieșit și ei pe piață cu un concept asemănător, Neutrogena MaskID, care folosește la maparea feței tehnologia de recunoaștere facială ce permite deblocarea unui iPhone.
Gura lumii
Cu o medie statistică de doar 45 de secunde alocate zilnic, spălatul dinților pare să fie unul dintre cele mai banale (și pe fugă) gesturi ale rutinei noastre zilnice de (auto)îngrijire.
Noile periuțe electrice ar putea schimba însă lucrurile. Folosind o tehnologie cu lumină albastră fluorescentă, Colgate Plaqless Pro, bunăoară, poate „vedea“ acumulările care duc în timp la apariția tartrului. Periuța identifică placa bacteriană, iar nivelul acesteia este afișat printr-o bandă albastră pe mâner, devenind astfel și un indicator pentru o durată eficientă a periajului. Când toate resturile au fost eliminate, banda devine albă.
Când a dezvoltat periuța iO, echipa de cercetare de la Oral-B a studiat și decodat mișcările a mii de periuțe de dinți, pentru a crea un algoritm personalizat. Rezultatul: mânerul periuței poate simți unghiurile la care este folosită, identificând astfel zonele în care periajul este eficient sau în care trebuie insistat. În plus, are senzori de presiune care indică dacă se apasă prea mult sau prea puțin pe suprafața dintelui. Întregul proces poate fi urmărit în timp real pe telefon sau pe tabletă, prin intermediul unei aplicații dedicate.
Iar igiena orală ar putea deveni la un moment dat și mai eficientă. „Teoretic, prin colectarea de date, ai putea să transformi o astfel de periuță dintr-un instrument de curățare într-unul de diagnosticare a sănătății gurii“, spune Sherrie Kinderdine, cercetător la Oral-B.
Dar toate acestea sunt doar o infimă și vizibilă parte a ceea ce se conturează de acum ca un aisberg uriaș în formare. Pe termen lung, se vorbește deja de cosmetice reutilizabile realizate din materiale senzitive și autoregenerante, de parfumuri digitale care pot fi mirosite online asemenea mostrelor de pe hârtie din revistele prezentului, de eliminarea transpirației prin deodorante comestibile sau de pastile care odată înghițite ar putea schimba culoarea părului. Industria frumuseții se schimbă în moduri greu de imaginat. Și, odată cu ea, răspunsul la eterna întrebare, „oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?“.
Acest articol a aparut în numărul 103 al revistei NewMoney
FOTO: Getty