Etichetat de Occident drept ultima dictatură din Europa, Belarus se află la răscrucea dintre est și vest

Grație țițeiului rusesc subvenționat cu 50%, Belarus este singura petroeconomie a Europei în care KGB-ul a supraviețuit cu același nume. Decizia preșe­din­telui Aleksandr Lukașenko de a nu privatiza economia a ferit țara de oligarhi și i-a conferit stabilitate socială, dar a condamnat-o la dependența de Rusia. Dar toate acestea riscă să se schimbe odată cu noi decizii luate la Kremlin.

Andrei Suslenkou, directorul de ideologie al fabricii de tractoare din Minsk, prezintă cu mândrie beneficiile pe care le aduce compania în fața a peste 30.000 de angajați și pensionari. La clinica fabricii, cei 560 de medici asigură servicii medicale de la analize de ru­tină până la intervenții chirurgicale mai complicate. „Au fost niște minți inteligente care s-au gândit în trecut să seteze aceste servicii sociale“, spune Suslen­kou.

Putem vorbi deja de excepția Belarus. După aproape 28 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, această țară cu 9,5 milioane de locuitori, măturată de-a lungul secolelor de toate războaiele Moscovei cu diverse țări europene, a reușit să mențină în viață multe dintre ecosistemele sociale și locurile de muncă industriale fix așa cum arătau acum trei decenii în eco­nomia etatistă de tipul celei care a dominat între­gul fost bloc sovietic.

Belarus, ultima dictatură a Europei

În Occident, Belarus este etichetat drept ultima dictatură a Europei, sintagmă care a făcut deja carieră. Mai puține se știu despre tranziția făcută de Belarus – de la economia centralizată la cea semiliberă de piață. A fost o trecere lentă, dar care a reușit într-o anumită măsură să facă din Belarus o fostă țară sovie­tică mai suportabilă decât restul fostelor republici din defuncta URSS, cu excepția, desigur, a celor trei state baltice, care au aderat la Uniunea Europeană (UE).

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale care mă­soară gradul de sărăcie, Belarus stă bine, raportat la in­dexul privind inegalitatea socială, prin comparație cu state europene, inclusiv cu Danemarca. Totodată, are un procentaj mic de locuitori care trăiesc cu sub 5,5 dolari pe zi, comparativ cu alte republici foste sovietice, cu jumătate din statele UE și chiar cu SUA.

În locul drumurilor distruse, al clădirilor dărăpă­nate și al depopulării, probleme cu care se confruntă o parte din statele foste sovietice, președintele Ale­k­s­­andr Lukașenko (65 de ani), care conduce Belarus din 1994, a transformat capitala Minsk într-un soi de parc tematic de inspirație sovietică. Este o viziune despre cum crede el că ar fi arătat astăzi Belarusul dacă imperiul comunist nu s-ar fi prăbușit în 1991. Sta­tui ale lui Lenin și ale altor eroi bolșevici sunt peste tot, iar clădirile cu arhitectură stalinistă și bulevardele sunt permanent întreținute și arată ca noi. Totul este curat.

„Cred că Belarus are un drum al său, unic, se bu­­cură de anumite beneficii, precum sta­bilitatea, pe care cu greu unii le recunosc. Pe de altă parte, cred că modelul economic nu este viabil“, este de pă­rere Alexander Pivovarsky, country mana­ger din par­tea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvol­tare (BERD).

Discountul rusesc

Doar că, în noul context, ex­cep­ția protejată atâta vreme de Lukașenko (a fost po­sibilă grație miliardelor de dolari, cât valorează sub­vențiile anuale de care beneficiază cumpărând țiței rusesc cu un discount consistent) este amenințată din același motiv pentru care modelul Belarusului ar fi aproape imposibil de imitat de alte țări. Rusia este pe punctul să-și retragă această subvenție printr-o ma­nevră fiscală, care va elimina excepția de care be­ne­ficiază Belarus.

Rafinăriile belaruse plătesc deja 80% din cotația in­ternațională pe care o are țițeiul ru­sesc, de la 50% cât plăteau acum cinci ani, iar ca efect al acestei mo­di­ficări fiscale vor ajunge să plătească preț integral până în 2025, efortul financiar ajungând la 10 miliarde de dolari în cei șase ani. Este ade­vărat și că ne­gocierile pentru prelungirea discountului sunt încă în derulare.

Dacă nu va exista nimic care să compenseze pierderea acestor subvenții, Belarus va trebui să-și restructureze toate fabricile, fapt care va duce la pierderea multor locuri de muncă și implicit a bunăstării sociale pe care o susțin. Să nu uităm că Bela­rus este o petroeconomie.

„Nu arată ca un exportator de țiței, dar este, pentru că dintotdeauna a beneficiat de petrol ieftin din Rusia pe care-l rafi­nează și-l trimite la export spre piața europeană, în principal. Iar acest lucru se va schimba de acum“, spune Sergei Guriev, fost eco­no­mist-șef al Băncii Europene pentru Re­con­s­trucție și Dezvoltare.

Kremlinul încearcă să amelioreze lovitura prin negocierea unei înțelegeri care să integreze interesele ambelor țări. Lukașenko este pus în fața unei alegeri pe care evitat-o mult timp – să încheie o înțelegere cu Rusia, sacrificând practic suveranitatea Belarusului, sau să-și regândească întreaga economie și industrie și să caute sprijin occidental pentru a finanța transformarea, riscând însă răzbunarea Moscovei.

Și prețul plătit

Până acum, Lukașenko a izbutit de fiecare dată să ajungă la niște acorduri cu Rusia într-un mod în care fostele republici sovietice nu au reușit. Grație stabilității, PIB per capita este, în dolari americani, dublu comparativ cu Georgia, Republica Moldova sau cu Ucraina. Toate aceste trei state au ex­perimentat mai mult economia liberă de piață, democrația și direcția proeuropeană, ceea ce însă le-a adus ciocniri cu Moscova. În loc de energie ieftină, s-au trezit cu sancțiuni și interferențe din partea Ru­siei, ba chiar cu mutilare teritorială, în cazul Ucrainei.

Prețul pe care belarușii au fost nevoiți să-l plătească pentru această stabilitate, în termeni de pierdere a drep­turilor omului și libertăți politice, a fost exorbitant. Serviciul de securitate intern se numește și azi tot KGB. Un raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) din 2018 a enumerat o serie de abuzuri la ordi­nea zilei tolerate în Belarus, de la tortură până la res­tric­ționarea libertății de expresie.

Cu toate acestea, s-au schimbat multe de când, în 1991, belarușii votau covârșitor în cadrul unui referen­dum ca nimic din ce fu­sese făcut în timpul URSS să nu fie schim­bat. Venind la putere, Lukașenko, un fost di­rector de fermă, a profitat din plin de nostalgia bela­rușilor pentru a întoarce spatele, fără riscuri electo­rale, reformelor liberale. Printre primele măsuri luate a fost și să abolească alegerea directă a unor autorități locale, a limitat dreptul de a cum­­păra și a vinde teren agricol și a decis ca rusa să redevină limbă ofi­cială. A mutat și ziua națională, astfel încât să fie ziua în care capitala Minsk a fost eli­be­rată de armata sovie­tică de sub ocu­pa­ția nazistă, în loc să fie ziua de­clarației de independență a Belarusului, pro­cla­mată în 1990.

Nu a fost timid nici în a-și expune opiniile despre inițiativa privată. „În 10 ani, voi strânge mâna ultimului antreprenor“, spunea în 1995. „Antreprenorii sunt, de fapt, niște purici!“ La patru ani de la această de­­clarație, a semnat un acord cu Rusia prin care reunifica instituțional, la nivel politic și economic, cele două țări.

Vântul schimbării

Acum, după aproape două decenii de la acele declarații și de la acord, Lukașenko îi medaliază pe antreprenori și se promovează drept apărător al suveranității Belarusului. Cam jumătate din economia belarusă este privată. În centrul capita­lei Minsk, restaurantele, cafenelele și magazinele cu vitrine atrăgătoare au răsărit în număr tot mai mare printre clădirile staliniste. Mai mult, în ciuda rezisten­ței de a privatiza marile întreprinderi de stat, Luka­șenko a recurs la facilități fiscale și la diverse dispense legale pentru a încuraja dezvoltarea unui sector teh­nologic efervescent.

Așa a luat naștere compania care a dat comunității de jocuri video „World of Tanks“, dar și compania de outsourcing Epam Systems Inc., listată deja pe bursa de la New York și cu o capitali­zare de peste 11 miliarde de dolari. „Sunt povești reale de succes“, spune Guriev, acum profesor de economie la Sciences Po din cadrul Institutului de Studii Politice din Paris. Trebuie totuși precizat că ambele companii și-au mutat sediul în afara țării, odată ce au devenit mari – Epam la New York, iar Wargaming Group Ltd. în Cipru. „Antreprenorii nu au nicio pro­tecție în fața KGB“, adaugă Guriev.

„Ceea ce a făcut diferența pentru Belarus comparativ cu țările vecine a fost decizia lui Lukașenko de a nu privatiza economia în anii ’90, împiedicând astfel apariția oligarhilor care în Ucraina și Rusia au pus, prin privatizare, mâna pe active extrem de valoroase din economie“, explică Pavel Daneyko, director gene­ral la IPM Business School din Minsk.

Și astfel, în loc să cumpere companii pe stil sovietic, precum fabrica de tractoare din Minsk (MTZ), be­la­rușii cu ambiții antreprenoriale s-au apucat să cons­tru­iască afaceri de la zero, iar domeniile pentru care mulți au optat au fost IT-ul și retailul. Proprietarul lan­țului de supermarketuri Eurotorg LLC este azi cel mai mare angajator privat din economia belarusă.

Multă vreme, ostilitatea lui Lukașenko de a privatiza bucăți din economie a îngreunat eforturile antreprenoriale. „În 2005, KGB mi-a cerut direct să părăsesc țara câțiva ani“, povestește Daneyko. A fost nevoit să închidă școala de afaceri pe care o conducea la momentul respectiv. „Am ajuns la Moscova, unde mi s-a părut că e un paradis al afacerilor, comparativ cu Belarus“, mai spune el. Odată cu apariția unei forme limitate, dar benigne, de capitalism, fără oligarhi, Belarus a reușit să devină excepția fostului bloc sovie­tic, neluând în calcul statele baltice.

Belarușii nu mai sunt azi așa dispuși să fie conduși de la Moscova. Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent de organizația neguvernamentală BAW, 75,6% din respondenți vor ca Belarus și Rusia să fie două state aliate, dar independente.

În timp ce se încearcă limitarea unei mai mari integrări economice cu Rusia, autoritățile belaruse fac eforturi, pe de o parte, pentru a ajunge la un acord comercial cu UE, iar pe de alta, pentru a impulsiona schimburile comerciale cu China și a atrage investiții. „Belarus a resimțit întotdeauna acut forțele vântului geopolitic. Recent, am trăit constant sub alertă de furtună“, spunea ministrul belarus de externe, Vladimir Makei, în timpul unei conferințe susținute în octombrie.

High-tech

Problema pentru belaruși este că „în timp ce au reușit practic imposibilul, păstrându-și toate avantajele din trecut pentru a-și asigura un vii­tor, această strategie a lăsat țara dependentă de Rusia într-o măsură pe care datele comerciale nu reușesc să o redea complet“, crede Vasily Kashin, specialist în apărare și cercetător în cadrul Școlii Superioare de Economie din Moscova.

De pildă, MTZ exportă peste 90% din producția sa anuală de 32.000 de tractoare. Din acestea, în Rusia ajung mai bine de o treime. La fel, și alte mari companii industriale sunt dependente de exportul pe piața rusă. „Un sfert din exporturile către Europa sunt produse petroliere care depind de discountul de care Belarus beneficiază din partea Rusiei. Rusia le poate închide pe toate în câteva luni, iar economia ar putea intra în colaps pur și simplu la un semn al Moscovei“, spune Kashin.

Sectorul tehnologic aflat în plină expansiune (a ajutat mult specializarea în producția de electronice pentru echipamentele militare sovietice) este mai puțin dependent de Rusia. Guvernul oferă facilități fiscale și legale companiilor care acceptă să devină membre ale unui parc high-tech virtual. „Este un sprijin esențial tocmai pentru că este vorba de o competiție globală cu rivali redutabili din India, Rusia, Europa sau SUA“, remarcă Yury Pliashkou, fondatorul și CEO al businessului IdeaSoft, o mică firmă de outsourcing din Minsk.

Doar că performanțele tehnologice nu sunt suficiente. Per total, economia a crescut într-un ritm foarte lent din 2009 încoace – o rată medie anuală de 1,7% –, comparativ cu media de 7,5%, cu care creștea în de­cada anterioară. Potrivit unor estimări, declinul a coin­cis cu o scădere dramatică a ponderii subvențiilor la țiței acordate de Rusia – între 5 și 10% din PIB de la 20% din PIB, cât era înainte de 2009.

Un înalt oficial al companiei petroliere de stat Belneftekhim spunea în octombrie că rafinăriile belaruse au pierdut 250 de milioane de dolari în primele nouă luni ale acestui an, ca urmare a modificărilor fiscale operate în Rusia. Pentru a menține economia pe linia de plutire, guvernul de la Minsk a luat măsuri care au crescut însă datoria publică. Economia s-a dezechilibrat, iar odată cu ea, a avut de suferit și aparenta ega­litate socială pe care o asigura. Prosperitatea se con­cen­trează acum în Minsk, devenit hub tehnologic, în timp ce alte regiuni au rămas în urmă.

Presiunea

Fondul Monetar Internațional (FMI) anticipează că dacă Lukașenko nu se poate asigura că va primi sprijin de la Moscova pentru schimbările fiscale operate recent de Rusia, efortul companiilor energetice va mai aduce o povară de încă 5,2% asupra PIB, estimat să ajungă la 60 de miliarde de dolari în 2023. Soluția ar fi, potrivit FMI, fie restructurarea lor, fie privatizarea sau chiar închiderea celor foarte mari, pentru a despovăra cheltuielile guvernamentale cu subvenționarea lor.

„Ne vom liberaliza încet, nu prin măsuri-șoc“, spu­ne Anatoly Glaz, purtător de cuvânt al Ministerului Afa­ce­rilor Externe din Be­larus. „Vedeți situații similare în țările din jur, chiar aproape de noi. Stabilitatea socială este foarte importantă pentru noi“, adaugă el.

Glaz respinge discuția despre subvențiile rusești și susține că Moscova este, de fapt, obligată să vândă și către companiile belaruse la același preț ca și către com­paniile rusești, pentru că așa prevede tratatul de cooperare economică instituit sub umbrela Uniunii Economice Eurasiatice. „Nu este o subvenție, ci este vorba de egalitate, de preț corect și egal, altfel nu am putea concura în aceeași piață“, mai spune el.

Pe linia de producție a uzinei MTZ sunt asamblate 120 de modele de tractoare de 350 de cai-putere, de la 8 cai-putere, cum se întâmpla în perioada sovietică. Potrivit datelor anuale făcute publice, MTZ este pe profit. Cel mai probabil, profitul se datorează modelului de 12.000-14.000 de dolari, care continuă să fie cel mai popular în fostele republici sovietice, în Africa și în Asia, pentru că nu este atât de scump și este simplu conceput, astfel încât fermierii îl pot repara singuri la nevoie.

Daneyko, directorul școlii de business, a fost recent angajat consilier pentru restructurarea unor companii de stat care nu se descurcă la fel de bine ca MTZ. Printre ele, producătorul de combine agricole OSJC Gomselmash. Numai că restructurarea acestor ma­muți sovietici va duce inevitabil la privatizarea lor. Și astfel ar putea lua sfârșit visul postsovietic al lui Lukașenko.

Între ciocan și nicovală

Fostă republică sovietică, Belarus se află acum la o răscruce.

• PE RIT VECHI. Unele stații de metrou sunt tapetate de mozaicuri care omagiază socialismul. Funcționarii publici poartă în continuare uniforme kaki. Realismul sovietic este spart pe ici, pe colo de simboluri capitaliste – Coca-Cola sau McDonald’s.
• PE RIT NOU. În absența privati­zărilor, a luat naștere un efervescent sector tehnologic, care se poate lăuda cu campioni mondiali – compania de outsourcing Epam Systems Inc.
• ORI, ORI. Fără renegocierea unui preț cu discount serios la gaz și țiței cu Rusia, Lukașenko va trebui să restructureze toată indus­tria și nu va putea evita privatizarea mamuților pe stil sovietic. Poate încerca însă și o negociere cu Occidentul, pentru a-și asigura sprijin financiar care să-i permită trecerea la o economie capitalistă.

de Marc Champion și Aliaksandr Kudrytski
articol preluat din BloombergBusinessweek