E puțin probabil ca dronele echipate cu inteligență artificială să poată câștiga un conflict militar de amploare, dar pot declanșa o revoluție în plin război

E puțin probabil ca dronele echipate cu inteligență artificială să poată câștiga un conflict militar de amploare. Dar pot, în schimb, să declanșeze o revoluție în plin război.

Într-un poligon de teste din zona rurală a Ucrainei, o dronă echipată cu o bombă a pier­dut legătura cu operatorul uman după ce a fost bruiată de un echipament electro­nic aflat la sol, numai că, în loc să-și piardă direcția și să se prăbușească, a accelerat spre ținta sa și a distrus-o.

Drona a evitat astfel soarta a mii de alte aeronave fără pilot (UAV) distruse în război, bazându-se pe un nou algoritm de inteligență artificială (AI) care ține cont de interferențele electro­nice folosite în mod curent de Rusia, stabili­zând-o și menținând-o blocată pe o țintă pre­se­lectată.

Mai mult, capacitățile AI ajută drona să-și îndeplinească misiunea și atunci când ținta se află în mișcare, ceea ce repre­zintă o îmbunătățire semnificativă față de mo­­delele anterioare, care urmăresc doar coordonate specifice.

O astfel de tehnologie AI, dezvoltată acum de un număr tot mai mare de companii ucrainene producătoare de drone, sunt de părere analiștii, accelerează și fac mai acce­si­bilă letalitatea războiului aerian fără pilot, văzut ca un instrument esențial pentru armata ucraineană în lupta sa cu Rusia. Îm­bu­nă­tățirile în ceea ce privește viteza, raza de zbor sau capacitatea de încărcare utilă au un impact imediat asupra câmpului de luptă, permițând Ucrainei să transforme în mormane de fier vehicule militare rusești, să arunce în aer posturi de supraveghere și chiar să distrugă bucăți din podul strategic Kerci, care leagă Crimeea de Rusia conti­nentală.

Oportunități de front

Exigențele răz­boiului au transformat Ucraina într-un soi de superlaborator de inovații în materie de drone, atrăgând investiții de la oameni de afaceri de anvergură din tehnologia mon­dială. Peste 200 de companii ucrainene sunt implicate în producția de UAV-uri și lu­crează acum cot la cot cu unitățile militare de pe linia frontului pentru a modifica și au­gmenta dronele, astfel încât să le îmbună­tă­țească radical capacitatea de a spiona și de a ucide inamicul.

„Aceasta este o cursă tehnologică desfă­șu­rată 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Marea provocare constă în faptul că fiecare produs, indiferent din ce categorie face parte, trebuie îmbunătățit zilnic, pentru a obține un avantaj strategic“, spunea ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, într-un interviu pentru The Washington Post. În vârstă de 32 de ani, Fedorov este responsabil de programul „Armata de drone“ al Ucrainei, un efort al Kie­vului de a maximiza utilizarea dronelor de re­cunoaștere și atac pentru a compensa su­perioritatea Rusiei în materie de putere aeriană și artilerie.

Programul a ajutat companiile private în formarea a peste 10.000 de operatori de drone în ultimul an, cu scopul de a pregăti încă 10.000 în următoarele șase luni. Forțele aeriene ale Rusiei sunt estimate a fi de zece ori mai mari decât cele ale Ucrainei, dar dro­nele i-au permis acesteia din urmă să supravegheze și să lovească ținte sensibile aflate mult în spatele liniilor inamice, îmbu­nă­tățind în același timp precizia artileriei sale convenționale.

Totuși, dronele au o pu­tere de foc mult mai mică decât avioanele de luptă, motiv pentru care Kievul a solicitat aeronave de vânătoare F-16 și alte teh­no­logii militare de mare impact, cum ar fi sis­temele de rachete cu rază lungă de acți­une ATACMS (Army Tactical Missile System).

Între timp, cultivarea unei industrii autohtone de drone este o prioritate de top pentru Kiev. Echipa lui Fedorov a pus la dis­poziția producătorilor locali de drone toate informațiile disponibile despre tehnologia rusă de bruiaj, permițându-le astfel să-și testeze produsele împotriva unora dintre cele mai sofisticate arme de război electro­nic din lume – un privilegiu pe care cele mai multe companii internaționale din acest domeniu nu îl au.

„În Occident nu poți pur și simplu să por­nești un bruiaj și să interferezi cu părți mari ale spectrului său, doar pentru a-ți testa pro­dusul. Ai nevoie de o licență specială, iar chiar și atunci când o primești, se aplică doar unei plaje înguste și izolate de frec­vențe“, explică Andrei Liscovici, un fost director al companiei Uber care a părăsit Si­li­con Valley pentru a ajuta la efortul de răz­boi al Ucrainei.

„De aceea, acesta este unul dintre domeniile în care Ucraina are o oportunitate reală de a dezvolta o soluție de clasă mondială“, adaugă el. În plus, produ­că­torii de drone primesc și un feedback constant de la operatorii din primele linii ale frontului, care îi ajută să facă ajustări imediate pentru a reduce vulnerabilitățile și a îmbunătăți letalitatea.

De cealaltă parte, Rusia – despre care analiștii militari spun că ar fi întârziat să-și dea seama de importanța dronelor ofensive în acest conflict – a răspuns recent construind o armată proprie de drone operate de voluntari și introducând noi dispozitive de bruiaj pe teren. Prin utilizarea de drone cu autodetonare, inclusiv modele precum ZALA Lancet și Shahedul iranian, a amenin­țat orașele Ucrainei și a stopat contraofensiva lentă a Kievului.

Din câte spune Fedorov, Rusia ar distruge în fiecare lună aproximativ 1.000 de drone ucrainene. Alte estimări merg însă până la 10.000 de drone, pierderi ce împing Kievul să găsească modalități de a crește și accelera producția sa de UAV-uri, în ceea ce a devenit rapid cel mai mare război cu drone din istorie.

Lungul zbor al dronei către luptă

Momentul zero consemnat al operațiunilor militare cu aparate de zbor fără pilot este 22 august 1849, ziua în care armata aus­triacă a lansat de pe mare asupra Veneției, de la bor­dul navei Vulcan, un atac cu baloa­ne cu aer cald încărcate cu bombe autodetonante. E greu de spus câte au fost. Informațiile sunt disparate, puține și mai degrabă contradictorii. E cert că doar câteva și-au atins ținta, pentru că vântul și-a schimbat direcția și majoritatea baloanelor s-au întors spre liniile austriece.

Primii pași spre prezent au rămas șovă­iel­nici pentru aparatele de zbor fără piloți la bord. Prin 1916, Royal Air Force (RAF), aviația militară britanică, lucra la dezvol­ta­rea unui avion fără echipaj, „Aerial Target“, conceput să doboare la înălțime zepelinele germane. S-au construit șase prototipuri, dintre care trei au fost testate și în zbor. S-au prăbușit de fiecare dată, iar ideea a fost abandonată pentru următorii ani.

Între timp, de cealaltă parte a oceanului, US Navy, marina militară americană, îl angaja pe inventatorul giroscopului, Elmer Am­brose Sperry, pentru a construi „o flotă de torpile fără pilot“, capabile să fie catapultate asupra pozițiilor inamice. Desfășurat în cel mai mare secret în Long Island, progra­mul a fost închis în 1918. Când povestea a devenit publică, opt ani mai târziu, un reporter al ziarului The New York Times scria că „avioanele erau ghidate cu mare precizie, iar după o distanță predeterminată, aces­tea se întorceau brusc în jos și continuau să zboare pe verticală, purtând asupra lor sufi­cient TNT încât să facă una cu pământul un oraș mic“.

Realitatea e însă alta, spun isto­ricii militari: controlate cu ajutorul unui giroscop și apropiate mai degrabă de ideea modernă de rachetă de croazieră, avioa­nele au funcționat arareori, prăbușindu-se de regulă imediat după decolare sau zbu­rând aiurea deasupra oceanului, fără a mai fi vreodată văzute.

Pedigriul dronelor moderne s-a născut abia odată cu „Queen Bee“, primul model de avion recuperabil și controlabil cu ajuto­rul undelor radio, pe care Royal Navy (marina militară britanică) l-a construit în anii ’30 și l-a folosit cu rol de țintă mobilă în exer­ciții de tragere pentru navele sale. Cu o autonomie de zbor de până la 482 de kilometri, era construit din molid și placaj și putea zbura la o altitudine de 5.182 de metri, cu viteze de peste 160 de kilometri pe oră. Aproape 400 de astfel de modele au fost fo­losite de RAF și Royal Navy până în 1947, când au fost retrase din serviciu.

Al Doilea Război Mondial a adus o altă abordare – Operațiunea Anvil, un program al marinei americane de distrugere a bun­cărelor de adâncime naziste prin folosi­rea unor bombardiere grele B-24 Liberator, re­condiționate și încărcate la capacitate ma­ximă cu explozibili, ghidate de la dis­tanță cu dispozitive de control astfel încât să se prăbușească asupra țintelor. Tehnologia era însă limitată – vorbim de niște dispozitive brute legate direct de motoare și controlate prin unde radio –, astfel că toate de­colările erau făcute de piloți, care duceau avionul la o altitudine sigură de croazieră și apoi se parașutau. Din acest punct, avioa­nele erau ghidate prin unde radio de la bordul unei nave-mamă. Între teorie și practică, mai multe avioane s-au prăbușit decât și-au atins țintele.

A fost începutul unei perioade în care dro­nele au intrat într-un con de umbră. Abia prin anii ’60-’70, forțele aeriene au reînceput să testeze avioanele fără pilot, în special în zboruri de supraveghere, care nu presupuneau manevre complexe de pilotaj.

De altfel, US Air Force (aviația militară americană) a început să lucreze la înarma­rea avioanelor fără pilot abia spre sfârșitul anilor ’90. Pe 16 februarie 2001, mai mulți oficiali ai Armatei SUA, înghesuiți într-un adăpost al unui poligon de tragere din Nevada, urmăreau cum, după o apăsare de buton, o rachetă Hellfire se desprinde de o dronă Predator, zboară pe deasupra capetelor lor și lovește un tanc dezafectat, aflat la sol, la câteva sute de metri distanță. A fost prima lansare a unei rachete de la bordul unei drone Predator, iar entuziasmul a fost general. Un an mai târziu – 4 februarie 2002 –, CIA folosea pentru prima dată o dronă Predator într-o misiune de tip „caută și ucide“. Atacul a avut loc în provincia af­gană Paktia, lângă orașul Khost, și au fost uciși trei bărbați, căutători de fier vechi, con­fundați cu membrii unei grupări teroriste.

Între supraviețuire și viitor

După două decenii de la acel moment, în dimi­neața zilei de 25 august 2023, un grup de dezvoltatori de drone s-a îndreptat către un punct de lansare din sudul Ucrainei pentru una dintre cele mai îndrăznețe misiuni aeriene desfășurate asupra te­ri­toriului controlat de Rusia: atacarea de la mare distanță a unei baze militare aflate în Crimeea.

A fost descrisă ca o lansare de probă, cu un roi de drone în care s-au aflat și prototipuri experimentale. Martorii oculari au po­vestit că în interiorul bazei au avut loc câ­teva explozii și că mai mulți soldați, morți și răniți, au fost cărați la spitalul local. A fost finalul unei săptămâni mizerabile pentru Kremlin, care se străduia deja să explice atacurile cu drone care au ajuns până în inima financiară a Moscovei, închiderile re­petate ale aeroporturilor majore și exploziile care au afectat fabrici de armament, ae­ro­dromuri și depozite de combustibil.

Printre prototipurile testate atunci s-a aflat și Morok (în ucraineană, întuneric), o dronă rapidă și capabilă să transporte în­căr­cături grele pe o distanță de 800 de kilometri, văzută printre cele mai pro­mițătoare modele kamikaze cu aripi fixe luate în calcul de Ucraina. A fost dez­voltată în mare parte fără finanțare guverna­mentală, iar Serviciul de Securitate al Ucra­i­nei (SSU) a lansat recent o campanie de strân­gere de fonduri pentru construirea a 33 de astfel de drone, costurile totale fiind estimate la 60 de milioane de hrivne, adică în jur de 50.000 de dolari/bucată. „Va fi un alt răspuns pe care îl dăm inamicului. Astfel, exploziile pe care le provocăm vor fi mai neașteptate și vor lumina mai pu­ternic“, spunea Oleh Ie­meț, unul dintre co­mandanții unității din cadrul SSU care va opera această dronă.

Unul dintre susținătorii programului de drone din Ucraina este Eric Schmidt, fost chief executive officer (CEO) al gigantului Google. A investit alături de alți oameni de afa­ceri zece milioane de dolari în D3, un accelerator de start-upuri ucrainean care in­ves­tește în drone și alte tehnologii de apă­rare. Schmidt, care a consiliat Pentagonul cu privire la tehnologia AI, se declară entuziasmat de progresele ucrainene în tehnologia dronelor, în special software-ul AI și UAV-urile care funcționează fără ghidare GPS, și spune că „viitorul războiului va fi dic­tat și purtat de drone“.

Accelerarea tehnologiei dronelor îi îngri­jo­rează însă pe experții în securitate, având în vedere numărul tot mai mare de orga­ni­zații care le-au folosit în scopuri letale, cum ar fi Hezbollah, din Liban, Houthis, din Yemen, Statul Islamic, din Irak și din Siria, precum și cartelurile de droguri din Mexic. Cos­turile construirii unei drone de dimensiunea unui avion, cum ar fi MQ-9 Reaper, depășesc capacitățile unor astfel de gru­pări.

Doar că nu același lucru se poate spune și despre obținerea și utilizarea softului pen­tru drone asistate de AI. „Odată ce softul a fost dezvoltat, reutilizarea sa în altă parte nu mai presupune niciun fel de costuri. Este foarte ușor pentru actorii non-statali să intre online, să obțină softul și să-l refolosească“, explică Paul Scharre, expert în drone la Cen­ter for a New American Security și autor al cărții „Four Battlegrounds: Power in the Age of Artificial Intelligence“.

Marile puteri militare s-au confruntat deja cu dilema etică de a permite sau nu ma­șinilor să folosească independent forța letală în luptă. Principalul consilier militar al președintelui Joseph Biden, generalul Mark A. Milley, spune că politica Statelor Unite este ca „oamenii să rămână în bucla de luare a deciziilor“ și că a cerut recent altor armate mari să adopte aceleași standarde.

Noile tehnologii de țintire încă nece­sită un operator uman care să selecteze ținta, dar, odată ce acest lucru este făcut, drona își urmărește ținta înainte de a elibera mu­ni­ția, rezultând astfel un decalaj între decizia umană și actul letal, explică Dmitro Kovalciuk, cofondator al producătorului de drone Warbirds of Ukraine, a cărui companie folosește și software-ul AI pomenit la începutul acestui text. Ucrainenii care l-au testat insistă însă că rolul decizional al ma­șinii este „limitat și acceptabil“.

„Nu vizăm civili. Și considerăm că o greșeală de cinci până la zece metri este acceptabilă“, mai spune Kovalciuk. Fedorov admite că răs­pân­­direa tehnologiei AI poate repre­zenta o „ame­nințare pentru viitor“, dar ac­cen­­tu­ează faptul că Ucraina trebuie să acorde pri­o­ri­tate luptei pentru supraviețuire.

Dar conflictul din Ucraina dă naștere și la metode mult mai puțin sofisticate de armare a dronelor. Fiecare brigadă ucrai­neană, de exemplu, este echipată cu o im­pri­mantă 3D pe care trupele o folosesc pentru a construi mecanismul care ține și eliberează bombe plasate pe drone disponibile co­mercial.

Procesul este ușor de reprodus, spun experții. „Sunt publicate manuale atât în rusă, cât și în ucraineană, despre cum să pilotați o dronă, să operați un quadcopter și să evitați detectarea“, explică Samuel Ben­dett, expert în drone al CNA, un think tank din Washington. „Pot actorii nefericiți din întreaga lume să folosească această expe­riență și tehnologie?“, întreabă el. Răs­pun­sul e tot al lui: „Absolut“.