Desfrâu corporatist: Hărțuirea sexuală și alcoolul, la ordinea zilei pe piața financiară din Londra

Mișcarea #MeToo, care a dat jos de pe soclu nu­meroase personalități din mediul artistic, cultural și de business, în ultimii doi ani, aproape că nu a avut niciun efect la Londra, unde cultura hărțuirii sexuale este bine înșuru­bată mai ales în zona financiară. Studiu de caz: Lloyd’s.

Acest articol a apărut în numărul 63 (15 – 28 aprilie 2019) al revistei NewMoney

În inima centrului financiar londonez, se înalță un turn care arată atât de futurist, încât cei de la Marvel Studios l-au selectat să apară în filmul „Gardienii galaxiei“ drept o clădire de birouri într-o civilizație avansată. În interior, realitatea a rămas cu mulți ani în urmă, pendulând undeva între secolul al XV-lea și anii ’80. Turnul este populat aproape în întregime de angajații și de colaboratorii Lloyd’s, celebra bursă londoneză a asigurărilor fondată acum 331 de ani. Chiar dacă piața de capital a devenit electronică, brokerii de asigurări de la Lloyd’s lucrează la fel ca în trecut: față în față, cu pixul și cu hârtia.

Mii de oameni se înghesuie în camerele de tranzacționare din cele 12 etaje ale turnului din Lime Street. Cu toții lucrează pentru asigurători care licitează mii de miliarde de dolari în cadrul unor contracte complexe, care acoperă cele mai mari companii din lume la acest moment – fie că e vorba despre linii aeriene, platforme petroliere, fie că e vorba despre orice companie din Top 500 Fortune.

ARHAISME. Dincolo de natura atractivă a tran­zacțiilor, unele ritualuri datează de când Edward Lloyd a făcut primele contracte în 1680, într-o ca­fenea din Londra. Când o navă se pierde pe mare, incidentul este notat cu o pană de scris într-un catastif cu coperte din piele, păstrat

într-un loc special de la parter, unde sunt proce­sate asigurările în caz de incidente majore. Și azi, pentru a marca incidente majore, când despăgubirile ajung la miliarde de dolari, cum a fost cazul atentatelor din 11 septembrie 2001 din SUA sau al tsunami-ului din Oceanul Indian din 2004, un bărbat îmbrăcat cu o haină roșie și pur­tând mănuși albe bate un clopot auriu (celebrul clopotul Lutine, n.r.).

Sunt și alte anacronisme, dar mai puțin simpatice. Este vorba de o cultură bine înșurubată a hărțuirii sexuale la adresa femeilor, de la remarci nepotrivite până la atingeri nedorite și chiar agresiune sexuală.

Bloomberg Businessweek a discutat cu 18 femei care au peste 300 de ani experiență cumulată în piața asigurărilor și care au vorbit aproape la unison despre atmosfera cvasipermanentă de hărțuire de la Lloyd’s. „E o piață a cărnii, practic“, povestește una dintre ele, după o experiență oribilă cu un superior care, aflat în stare de ebrietate, s-a năpustit asupra ei chiar când ieșea din birourile Lloyd’s. Angajatorul a convins-o atunci că ar fi rău pentru cariera ei dacă ar depune o plângere.

Între timp, ea și-a configurat viața profesională altfel. Este o alegere obișnuită pentru femeile care lucrează pe piața londoneză a asigurărilor. Și este și motivul pentru care încăperile de tranzacționare de la Lloyd’s sunt populate de o mare de bărbați. Cea mai mare parte a celor care lucrează la Lloyd’s nu sunt angajații bursei, care are la nivel global doar 1.000 de oameni.

Inga Beale a încercat să facă schimbări după ce a devenit prima femeie CEO al Lloyd’s, în 2014. A presat pentru modernizare în materie de tehnologie, atitudini și comportamente, dar s-a lovit de rezis­tență la fiecare pas. A părăsit Lloyd’s cu puțin timp înainte să împlinească cinci ani în această funcție, în toamna trecută. Iar multe dintre femeile care acti­vează în industrie se tem că, odată cu plecarea ei, vor fi pierdute și modestele progrese obținute.

Dintotdeauna, bărbații de la Lloyd’s s-au mândrit cu hainele lor. Mereu îmbrăcați în costume bleumarin sau gri închis. Pentru prima dată, anul trecut, s-a renunțat la codul vestimentar. Degeaba, pentru că, de fapt, toată lumea continuă să-l res­pecte, chiar fără a fi obligatoriu.

PLEDOARIE PENTRU DIVERSITATE. Bursa de asigurări include membri – majoritatea, mari companii de asigu­rări, dar și oameni foarte bogați („nu­me“, cum le spun trader-ii) și fonduri de investiții – care formează așa-nu­mi­tele sindicate de asigurări. La nivel pla­netar, acestea asigură practic orice – de la transporturi petroliere până la Mona Lisa sau celebrele picioare ale fotbalistului David Beckham. Sunt în jur de 80 de astfel de sindicate în ca­drul bursei Lloyd’s.

Când unii dintre seniorii actuali erau la început de carieră, femeile nici nu aveau voie să lucreze în tranzacționare la Lloyd’s. Interdicția a fost ridicată în 1973, dar, așa cum a fost cazul recent cu codul vestimentar, schimbarea regulilor nu a dus și la o schimbare de cultură.

„La Lloyd’s, femeile sunt în continuare judecate după cum arată“, spune Mairi Mallon, specialist în co­municare și autoarea unui blog tematic, intitulat Sexism in the City.

Istoric vorbind, șefii de la Lloyd’s au concurat mereu între ei în a-și angaja cele mai atrăgătoare se­cre­tare, sperând că astfel vor reuși și să atragă mai mulți clienți, recunosc seniorii. Trader-ii nu se je­nează în vreun fel să le numească fie „fetele din birouri“, fie chiar „curvele din birouri“.

Beale cunoștea bine culisele acestui business. Pri­mul ei job, în anii ’80, era de asistent în asigurări la se­diul din Londra al companiei Prudential, unde era singura femeie într-o echipă de 35 de bărbați. Într-o zi, s-a plâns șefului că peste tot sunt agățate postere cu femei în maiouri ude și în bikini. A doua zi, și-a gă­sit tot biroul plin de astfel de postere. Și-a dat demisia după trei zile. Era anul 1989.

Ei bine, din acea dimineață, unele lucruri s-au schim­bat în ultimii 30 de ani și sunt foarte multe femei azi care lucrează în City-ul londonez și în parti­cular în asigurări. Mentalitatea de club a bărbaților nu a dispărut însă, rămânând adânc înrădăcinată.

La începutul mandatului ei, Beale a introdus câ­teva inițiative menite să sporească diversitatea în com­paniile mari de asigurări și o mai mare prezență a femeilor în management. S-a lovit rapid de obiecții din partea boardului executiv al grupului Lloyd’s, care îi re­proșa că este prea preocupată de această chestiune. Au fost și unii care s-au plâns în particular, spunând că Beale ar fi prea bossy și prea agresivă.

Alți critici s-au dovedit ceva mai subtili și și-au păs­trat și anonimatul. O atacau via e-mail sau prin note scrise pe hârtie – doar e vorba de Lloyd’s, unde hârtia este omnipre­zentă. Unele îi su­gerau fără menajamente să plece sau să moară, altele ajungeau la șefi de la alte etaje care erau rugați să o facă pe Beale să nu mai tot vorbească despre bisexualitatea ei – „nu ar trebui să vorbească despre lucruri care se întâmplă în dormitor“ –, ba chiar să scape de ea de la Lloyd’s și să o concedieze.

PROTECȚIA SISTEMULUI. Nu a fost sin­gura femeie din acest business care a devenit ținta hărțuirilor verbale de acest fel. Unele au fost chiar victimele unor hărțuiri fizice din partea unor șefi atotputernici.

Deși Londra este unul dintre liderii globali în materie de distracție, media și finanțe, acuzațiile de tipul #MeToo care au lovit cam aceleași industrii în SUA, de exemplu, nu au ieșit la iveală când a fost vorba de companii din Regatul Unit.

Explicația? Un sistem juridic britanic care prote­jează mai riguros dreptul la intimitate și viață pri­vată, fapt ce limitează cultura de tipul „dezvăluie totul și fă de rușine“ care a distrus cariera multor băr­bați puternici și influenți din SUA, spre exemplu.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.