Desfrâu corporatist: Hărțuirea sexuală și alcoolul, la ordinea zilei pe piața financiară din Londra

Mișcarea #MeToo, care a dat jos de pe soclu nu­meroase personalități din mediul artistic, cultural și de business, în ultimii doi ani, aproape că nu a avut niciun efect la Londra, unde cultura hărțuirii sexuale este bine înșuru­bată mai ales în zona financiară. Studiu de caz: Lloyd’s.

Acest articol a apărut în numărul 63 (15 – 28 aprilie 2019) al revistei NewMoney

În inima centrului financiar londonez, se înalță un turn care arată atât de futurist, încât cei de la Marvel Studios l-au selectat să apară în filmul „Gardienii galaxiei“ drept o clădire de birouri într-o civilizație avansată. În interior, realitatea a rămas cu mulți ani în urmă, pendulând undeva între secolul al XV-lea și anii ’80. Turnul este populat aproape în întregime de angajații și de colaboratorii Lloyd’s, celebra bursă londoneză a asigurărilor fondată acum 331 de ani. Chiar dacă piața de capital a devenit electronică, brokerii de asigurări de la Lloyd’s lucrează la fel ca în trecut: față în față, cu pixul și cu hârtia.

Mii de oameni se înghesuie în camerele de tranzacționare din cele 12 etaje ale turnului din Lime Street. Cu toții lucrează pentru asigurători care licitează mii de miliarde de dolari în cadrul unor contracte complexe, care acoperă cele mai mari companii din lume la acest moment – fie că e vorba despre linii aeriene, platforme petroliere, fie că e vorba despre orice companie din Top 500 Fortune.

ARHAISME. Dincolo de natura atractivă a tran­zacțiilor, unele ritualuri datează de când Edward Lloyd a făcut primele contracte în 1680, într-o ca­fenea din Londra. Când o navă se pierde pe mare, incidentul este notat cu o pană de scris într-un catastif cu coperte din piele, păstrat

într-un loc special de la parter, unde sunt proce­sate asigurările în caz de incidente majore. Și azi, pentru a marca incidente majore, când despăgubirile ajung la miliarde de dolari, cum a fost cazul atentatelor din 11 septembrie 2001 din SUA sau al tsunami-ului din Oceanul Indian din 2004, un bărbat îmbrăcat cu o haină roșie și pur­tând mănuși albe bate un clopot auriu (celebrul clopotul Lutine, n.r.).

Sunt și alte anacronisme, dar mai puțin simpatice. Este vorba de o cultură bine înșurubată a hărțuirii sexuale la adresa femeilor, de la remarci nepotrivite până la atingeri nedorite și chiar agresiune sexuală.

Bloomberg Businessweek a discutat cu 18 femei care au peste 300 de ani experiență cumulată în piața asigurărilor și care au vorbit aproape la unison despre atmosfera cvasipermanentă de hărțuire de la Lloyd’s. „E o piață a cărnii, practic“, povestește una dintre ele, după o experiență oribilă cu un superior care, aflat în stare de ebrietate, s-a năpustit asupra ei chiar când ieșea din birourile Lloyd’s. Angajatorul a convins-o atunci că ar fi rău pentru cariera ei dacă ar depune o plângere.

Între timp, ea și-a configurat viața profesională altfel. Este o alegere obișnuită pentru femeile care lucrează pe piața londoneză a asigurărilor. Și este și motivul pentru care încăperile de tranzacționare de la Lloyd’s sunt populate de o mare de bărbați. Cea mai mare parte a celor care lucrează la Lloyd’s nu sunt angajații bursei, care are la nivel global doar 1.000 de oameni.

Inga Beale a încercat să facă schimbări după ce a devenit prima femeie CEO al Lloyd’s, în 2014. A presat pentru modernizare în materie de tehnologie, atitudini și comportamente, dar s-a lovit de rezis­tență la fiecare pas. A părăsit Lloyd’s cu puțin timp înainte să împlinească cinci ani în această funcție, în toamna trecută. Iar multe dintre femeile care acti­vează în industrie se tem că, odată cu plecarea ei, vor fi pierdute și modestele progrese obținute.

Dintotdeauna, bărbații de la Lloyd’s s-au mândrit cu hainele lor. Mereu îmbrăcați în costume bleumarin sau gri închis. Pentru prima dată, anul trecut, s-a renunțat la codul vestimentar. Degeaba, pentru că, de fapt, toată lumea continuă să-l res­pecte, chiar fără a fi obligatoriu.

PLEDOARIE PENTRU DIVERSITATE. Bursa de asigurări include membri – majoritatea, mari companii de asigu­rări, dar și oameni foarte bogați („nu­me“, cum le spun trader-ii) și fonduri de investiții – care formează așa-nu­mi­tele sindicate de asigurări. La nivel pla­netar, acestea asigură practic orice – de la transporturi petroliere până la Mona Lisa sau celebrele picioare ale fotbalistului David Beckham. Sunt în jur de 80 de astfel de sindicate în ca­drul bursei Lloyd’s.

Când unii dintre seniorii actuali erau la început de carieră, femeile nici nu aveau voie să lucreze în tranzacționare la Lloyd’s. Interdicția a fost ridicată în 1973, dar, așa cum a fost cazul recent cu codul vestimentar, schimbarea regulilor nu a dus și la o schimbare de cultură.

„La Lloyd’s, femeile sunt în continuare judecate după cum arată“, spune Mairi Mallon, specialist în co­municare și autoarea unui blog tematic, intitulat Sexism in the City.

Istoric vorbind, șefii de la Lloyd’s au concurat mereu între ei în a-și angaja cele mai atrăgătoare se­cre­tare, sperând că astfel vor reuși și să atragă mai mulți clienți, recunosc seniorii. Trader-ii nu se je­nează în vreun fel să le numească fie „fetele din birouri“, fie chiar „curvele din birouri“.

Beale cunoștea bine culisele acestui business. Pri­mul ei job, în anii ’80, era de asistent în asigurări la se­diul din Londra al companiei Prudential, unde era singura femeie într-o echipă de 35 de bărbați. Într-o zi, s-a plâns șefului că peste tot sunt agățate postere cu femei în maiouri ude și în bikini. A doua zi, și-a gă­sit tot biroul plin de astfel de postere. Și-a dat demisia după trei zile. Era anul 1989.

Ei bine, din acea dimineață, unele lucruri s-au schim­bat în ultimii 30 de ani și sunt foarte multe femei azi care lucrează în City-ul londonez și în parti­cular în asigurări. Mentalitatea de club a bărbaților nu a dispărut însă, rămânând adânc înrădăcinată.

La începutul mandatului ei, Beale a introdus câ­teva inițiative menite să sporească diversitatea în com­paniile mari de asigurări și o mai mare prezență a femeilor în management. S-a lovit rapid de obiecții din partea boardului executiv al grupului Lloyd’s, care îi re­proșa că este prea preocupată de această chestiune. Au fost și unii care s-au plâns în particular, spunând că Beale ar fi prea bossy și prea agresivă.

Alți critici s-au dovedit ceva mai subtili și și-au păs­trat și anonimatul. O atacau via e-mail sau prin note scrise pe hârtie – doar e vorba de Lloyd’s, unde hârtia este omnipre­zentă. Unele îi su­gerau fără menajamente să plece sau să moară, altele ajungeau la șefi de la alte etaje care erau rugați să o facă pe Beale să nu mai tot vorbească despre bisexualitatea ei – „nu ar trebui să vorbească despre lucruri care se întâmplă în dormitor“ –, ba chiar să scape de ea de la Lloyd’s și să o concedieze.

PROTECȚIA SISTEMULUI. Nu a fost sin­gura femeie din acest business care a devenit ținta hărțuirilor verbale de acest fel. Unele au fost chiar victimele unor hărțuiri fizice din partea unor șefi atotputernici.

Deși Londra este unul dintre liderii globali în materie de distracție, media și finanțe, acuzațiile de tipul #MeToo care au lovit cam aceleași industrii în SUA, de exemplu, nu au ieșit la iveală când a fost vorba de companii din Regatul Unit.

Explicația? Un sistem juridic britanic care prote­jează mai riguros dreptul la intimitate și viață pri­vată, fapt ce limitează cultura de tipul „dezvăluie totul și fă de rușine“ care a distrus cariera multor băr­bați puternici și influenți din SUA, spre exemplu.

Multe dintre femeile cu care Bloomberg Businessweek a discutat au spus că a încerca să-și facă dreptate în tribunalele britanice nu era o soluție, din cau­za costurilor foarte mari și a posibilelor riscuri pentru propria reputație în industria în care aveau deja o carieră. Dovadă că toate au acceptat să vor­bească doar sub rezerva anonimatului. Bloomberg Businessweek a verificat poveștile și cu colegi, acolo unde a fost posibil. Majoritatea dintre aceste victime au lucrat pentru cele mai mari companii de asigurări, printre care Aspen Insurance Holdings, Arthur J. Gallagher & Co., Marsh & McLennan, Munich Re etc.

„Ne dorim ca femeile să aibă ocazia de a construi cariere minunate și să reușească într-o cultură în care integrarea se numără printre valorile centrale“, aprecia Chris Lay, CEO al companiei Marsh pentru piața britanică și irlandeză. „Comportamentul inadec­vat este inacceptabil și va fi pedepsit ca atare“, a adăugat în declarație. La fel, un purtător de cuvânt al companiei Munich Re a ținut să spună că repre­zintă o organizație care „face eforturi pentru o cul­tură a deschiderii și a egalității, care ia foarte în serios orice derapaj comportamental“. Cei de la Aspen and Gallagher au refuzat să facă vreun comentariu.

Femeile cu experiență internațională în materie de asigurări și în alte sectoare financiare susțin însă că hărțuirea aproape omniprezentă la Lloyd’s și, în ge­ne­ral, în City-ul londonez este un fenomen unic.

ALCOOL & BUSINESS. Toate povestesc că totul începe de la alcool. Și asta, pentru că modus operandi în acest business arată cam așa – discuțiile pe contracte încep în birourile Lloyd’s sau în barurile din apropiere ori, invers, încep în puburi și sunt definitivate la Lloyd’s. Toată ziua, asigurătorii se plimbă între puburi și birou și tot așa. Piața de asigurări de la Londra este singurul loc din finanțele globale unde alcoolul nu este doar tolerat, ci și parte din business.

Istorica Leadenhall Market se află la câțiva pași de intrarea în Lloyd’s. La vremea prânzului, mai toți cei care lucrează în asigurări se înghesuie la Lamb Ta­vern, un pub din 1780, unde beau bere și vorbesc gă­lă­gios despre tranzacțiile dimineții. Vara, rămân pe terasa de afară, unde se adună cu sutele. În general, este o atmosferă jovială, presărată cu multe laude de sine și glume, doar că această cultură a băutului în timpul programului și după serviciu creează un mediu care nu este mereu sigur pentru femei.

O directoare la vreo 30 de ani povestește cum un coleg a sărit de-a dreptul pe ea într-un taxi pe care au fost de acord să-l împartă după o seară mai lungă petrecută în club cu mai mulți colegi de la birou. Era obișnuită cu America, unde și-a construit cariera în sistemul bancar, iar la Londra era nouă în industria de asigurări. A fost uimită evident de cantitățile de alcool băute de colegi. După incident, tipul a conti­nuat să o hărțuiască, lucrurile s-au înrăutățit. „Eram nouă în echipă și, evident, făceam eforturi să mă in­te­grez“, povestește ea. Însă a fost tot mai marginali­zată, iar după ce a depus și o plângere la adresa ti­pu­lui, cea care a fost mutată la alt departament a fost ea, în timp ce el și-a păstrat poziția.

„Tinerele care ajung la Lloyd’s, și nu doar la Lloyd’s, sunt carne de tun“, povestește și o femeie broker. „Dacă nu ai un tată bogat, nu prea îți permiți un proces. Dacă, totuși, faci pasul, îți vei distruge reputația și de fapt trebuie să accepți că nu vei mai lucra în această industrie vreodată“, adaugă ea.

Nimic din toate aceste povești nu o surprinde pe Barbara Schönhofer, cu o experiență de peste 20 de ani în industria despre care vorbim. „Nu cunosc să existe vreo femeie care să fi lucrat sau să lucreze pe piața de capital londoneză și care să nu fi fost hăr­țuită, sub o formă sau alta“, spune ea. În urmă cu zece ani, Schönhofer a pus bazele unei asociații de femei-lider în această industrie – The Insurance Su­pper Club –, care azi a ajuns la 700 de membri, în șapte țări.

La o cină organizată anul trecut la Londra pentru membrele clubului, Schönhofer le-a întrebat pe zece directoare câte dintre ele au fost ținta hărțuielilor sub diferite forme. Nouă dintre cele zece au ridicat mâna.

„Nimeni nu ar trebui să fie în vreun fel hărțuit la muncă și este trist că încă se întâmplă“, spune John Neal, noul CEO al Lloyd’s. „Tratăm totul foarte serios și vom face astfel încât să ne asigurăm că nu vor mai exista asemenea comportamente inadecvate“, a mai spus acesta, într-o declarație oficială.

SCHIMBĂRI ȘI NU PREA. Beale nu a făcut în mod pu­blic o corelație între această cutumă a consumului de băuturi alcoolice și endemicul fenomen al hăr­țuirii sexuale. Totuși, la începutul lui 2017, a trimis un e-mail angajaților Lloyd’s, în care le interzicea să mai bea în timpul programului de lucru.

„City-ul londonez are o reputație veche în materie de consum de alcool în timpul programului de lucru, dar asta începe să se schimbe, încet-încet“, remarca Beal în mesajul ei către colegi. „A bea băuturi alcoolice poate avea efecte diferite de la un individ la altul, prin urmare a nu bea deloc în timpul serviciului simplifică lucrurile“, adăuga aceasta. Chiar dacă a aplicat-o doar angajaților Lloyd’s, vizați erau și cola­boratorii bursei.

Evident că pe intranet au început să curgă plânge­rile și totul s-a aflat inclusiv în afara Lloyd’s, adică în tot City-ul londonez. S-au găsit și unii care au comparat situația cu statul orwellian. Alții au ironizat-o pe Beale, acuzând-o că încearcă să le controleze viața ca și când ar fi mama lor. Chiar și cotidianul Daily Press a scris într-una dintre edițiile sale despre furia de la Lloyd’s după ce angajaților li s-a interzis să bea alcool între 9 a.m și 5 p.m. În cele din urmă, totul s-a fâsâit, iar interdicția lui Beale a fost în general ignorată, după cum mărturisesc alți directori și an­gajați ai companiei.

După plecarea lui Beale, multe dintre angajatele de la Lloyd’s au mărturisit că noile criterii pentru ale­gerea unui nou CEO le-au îngrijorat de cum au aflat de ele. Președintele Lloyd’s, Bruce Carnegie-Brown, a setat șase criterii și niciunul nu pomenea nimic de diversitate. La bursa zvonurilor era vehicu­lată o listă cu șase nume – cinci bărbați și o femeie. Victoria i-a aparținut lui Neal, fost CEO al companiei australiene de asigurări QBE Insurance Group Ltd., care și-a construit cea mai mare parte din carieră la Londra.

Totuși, Beale a avut câteva victorii în alte direcții. A reușit mai mult decât orice alt director să promo­veze o agendă a integrării și a diversității. Și nu doar la Lloyd’s, ci în întreaga industrie.

Iar astăzi, mulți dintre cei mai mari asigurători țin cont de acest aspect, atunci când calculează pache­tul salarial al unui director executiv. Totodată, Beale i-a forțat pe brokerii și pe trader-ii de la Lloyd’s să fo­losească o platformă electronică. Atunci când a preluat funcția de CEO la Lloyd’s, absolut totul se făcea pe hârtie, la fel ca acum trei secole. La momentul demisiei, circa 16,5% din business se făcea online.

Un alt aspect ține de faptul că, din cauza hărțui­rilor și a discriminărilor, femeile ajung rar să fie senioare în această industrie. Majoritatea se văd nevoite să caute alte drumuri profesionale când ajung la 30 de ani, unele, chiar mai devreme.

La trecut

Practicile învechite de la Lloyd’s atât în materie de business, cât și în privința comportamentului față de femei amenință tot mai serios afacerea în ultimii ani.

PASEISM. În fiecare dimineață, un camion încărcat cu documente de tot felul care cântăresc cam patru tone (cam cât un mic elefant) pleacă de la sediul Lloyd’s spre un centru de procesare, aflat la o oră distanță. Aici, documentele sunt transcrise în fișiere electronice.

REZISTENȚĂ. Inga Beale a încercat să facă schimbări după ce a devenit prima femeie CEO al grupului Lloyd’s, în 2014. A presat pentru modernizare în materie de tehnologie, atitudini și comportamente, dar s-a lovit de rezistență la fie­care pas.

RIGIDITATE. Erorile și incertitudinea întreținute de practici învechite amenință poziția gru­pului Lloyd’s, în ciuda relansărilor financiare care au urmat celor două crize din ultimii 15 ani.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Tim Loh; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images