De ce mulți angajați care au rămas fără serviciu pe fondul pandemiei aplică pentru reconversie profesională în domeniul IT

Florel Manu 22/02/2021 | 10:14 Digital
De ce mulți angajați care au rămas fără serviciu pe fondul pandemiei aplică pentru reconversie profesională în domeniul IT

În mai puțin de un an, obiceiurile noastre s-au schimbat radical – de la cele de consum la modul în care ne alegem locul de muncă, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a făcut ca mulți angajatori să-și concedieze salariații. Ce urmează?

Petru Toma (29 de ani) a lucrat în zona de marketing în companii multinaționale până în aprilie 2020. De atunci a fost disponibilizat și s-a gândit că ar fi timpul să schimbe domeniul de activitate. S-a gândit să se perfecționeze în IT și s-a înscris la un curs de reconversie profesională de­rulat de Bittnet. În momentul de față este înscris la un curs de Java developer, pentru care plătește o taxă de școla­ri­zare, și un altul de frontend developer, pentru care a primit o bursă din partea Bittnet.

„De mai mult timp cochetam cu zona de programare. După ce am rămas fără serviciu, am decis să merg spre domeniul IT“, spune Petru Toma. Încă nu s-a gândit la ce companie va încerca să se angajeze după finalizarea cursurilor, dar spune că, în cazul în care nu va reuși să se angajeze, va avea alternativa sigură a freelancingului.

Potrivit unui studiu de la începutul aces­tui an al platformei de recrutare online de forță de muncă BestJobs, aproape 100.000 de persoane au aplicat pentru schimbarea locului de muncă. Cele mai căutate domenii au fost IT&C, medical & pharma, inginerie, transporturi și fi­nanțe-contabilitate.

Drumul spre IT

În octombrie 2020, Dan Berteanu (49 de ani), chief executive officer (CEO) al companiei Bittnet Training, anunța lansarea unui amplu program de reconver­sie profesională pentru persoanele care au rămas fără un loc de muncă în perioada pandemiei. Cu o investiție de 300.000 de euro în acest program, Bittnet asigură reconversia către 30 de joburi diferite din IT.

Denumit CTRL+N, programul este sus­ținut de mai multe organizații și companii precum Bittnet, Microsoft, Fundația Autonom, Softbinator sau fondul de investiții Simple Capital – creat de Andrei Pitiș, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și in­vestitori locali în IT –, care se angajează să le ofere celor care și-au pierdut locul de muncă până la 500 de burse pentru a se pregăti în domeniu.

„Interesul e mare și lumea încearcă să gă­sească în zona asta de tehnologie un co­lac de salvare“, spune Dan Berteanu. Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre cursanți sunt deja șomeri și vin din domenii ca retail, HoReCa, finanțe și chiar de pe vase de croazieră.

Acest gen de cursuri nu este o noutate ab­solută, spune Berteanu. Anul trecut, Bittnet a colaborat cu un client din Iași din zona financiar-bancară, căruia i-a pregătit o parte din angajați pentru posturi de tester sau de data analist.

„Joburile se transformă. O parte din procese sunt automatizate“, explică Dan Berteanu de ce multe companii apelează la trai­ninguri pentru a-și pregăti angajații în tehnologie. Tot el spune că multe meserii, în special cele cu activități repetitive, au fost automatizate, iar oamenii care erau în domeniile respective sunt reorientați către joburi creative, în special în zona tehno­logică.

Lucrul de acasă

Dan Berteanu spune că tendința de migrare către IT a fost vizi­bilă și înainte de pandemie. Însă fenomenul a fost accelerat odată cu intrarea în lockdown și reorientarea către munca de acasă. Odată cu posibilitatea de a lucra de la domiciliu, mulți oameni s-au îndreptat către muncile care pot fi făcute astfel și care sunt și bine plătite.

Reprezentantul Bittnet mai spune că în această perioadă asistăm la o transformare totală a modului în care se lucrează în zona de tehnologie. „Deocamdată, ha­bar nu avem ce tip de joburi vom avea în trei-patru ani în zona de tehnologie“, glu­mește Dan Berteanu, care spune că trebuie să ne așteptăm la o evoluție destul de rapidă a modului de lucru în zona IT. El dă exemplul caselor și dispozitivelor inteligente, care în urmă cu zece ani erau privite ca niște scenarii de filme SF. Tot el spune că suportul tehnologiei a grăbit inclusiv evo­luția platformelor de livrări la domici­liu. „Dacă acum vorbim cu calculatoarele prin tasta­tură, în câțiva ani vom comunica cu ele direct, prin limbaj“, detaliază Berteanu.

Și că tot a venit vorba de tehnologie, mi­grarea către munca la domiciliu a dus și la o creștere a atacurilor asupra infrastructurilor IT. Asta a condus inclusiv la dezvol­tarea soluțiilor de ciber security. „Cu cât se digitalizează mai mult, cresc și riscurile de securitate cibernetică“, spune Victor Gânsac (42 de ani), administrator al companiei Safetech, specializată în soluții de securitate cibernetică. Potrivit acestuia, ris­curile au crescut pentru că mutarea lucrului de la birou în sistem work from home s-a făcut în grabă, iar multe companii nu au luat de la început în calcul eventualitatea unor posibile atacuri cibernetice venite din exterior. Însă, în scurt timp, ce­re­rile de soluții și servicii de securitate au început să crească.

Gânsac spune că, pe acest fond, compania sa a fost nevoită să angajeze cel puțin zece oameni noi anul trecut, pentru a face față serviciilor de monitorizare a infrastructurilor IT ale clienților săi. „Există riscul ca un virus să treacă de o soluție de securitate, dar o echipă de monitorizare poate vedea că este o încercare de infec­tare și poate reacționa rapid să elimine ex­tin­derea ei în cadrul organizației“, explică acesta.

Nevoia de digitalizare

La rândul lui, Dan Berteanu spune că și Bittnet a fost soli­citată pentru a digitaliza mai multe busi­nessuri mai mici din zona profesiilor liberale, cum ar fi cabinete medicale, de avocatură sau notariale. În același timp cu digitalizarea, spune Berteanu, acestor mici businessuri trebuie să le fie implementate și soluții de securitate. „Au avut nevoie să de­vină repede operaționali și aveau pro­bleme cu securitatea datelor“, adaugă Dan Berteanu.

El precizează că multe IMM-uri rămă­seseră în urmă în ceea ce privește digitalizarea și automatizarea proceselor de business, iar în perioada de lockdown și-au dat seama că, dacă nu au prezență online, pot intra în blocaj. Pentru o mai bună evoluție a digitalizării, Dan Berteanu spune că se simte nevoia unei strategii naționale care să permită tehnologizarea întregii socie­tăți. El dă drept exemplu Irlanda, unde în urmă cu 12 ani a fost demarat un program național de pregătire a populației să utili­zeze internetul.

Cei tineri și în special cei în vârstă au fost învățați să folosească e-mailul, dar și aplicațiile prin care puteau să-și plătească online utilitățile și diverse facturi. Pro­iectul a durat aproape cinci ani, iar odată cu pregătirea populației, întreaga societate a mers către digitalizare. „Acum vedem cum o țară de dimensiunile Irlandei este privită ca un hub de tehnologie. Dacă un investitor vrea să intre cu un business pe IT în Europa, se uită în primul rând la Irlanda“, spune Dan Berteanu.

Potrivit acestuia, aceste programe de reconversie profesională și pregătire a unor oameni care nu au avut treabă cu teh­no­logia în domeniul IT nu fac altceva decât să grăbească procesele de automatizare de la nivelul întregii societăți. El spune că nu este de ajuns ca aceste demersuri să vină doar din mediul privat și că, la nivel național, factorii de decizie trebuie să ho­tărască pe ce domenii ar fi bine să se concentreze. În ceea ce îl privește, Berteanu are o recomandare clară: infrastructura și sectorul IT.

Acest articol a aparut în numărul 109 al revistei NewMoney

FOTO: Getty

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.