De ce a ajuns România dependentă de energia electrică din import

Mihai Nicuț 10/12/2020 | 10:28 Financiar
De ce a ajuns România dependentă de energia electrică din import

Importurile de energie electrică ale Ro­mâniei erau sporadice, dar acum devin constante. Țara a ajuns dependentă și de energia electrică din import, o situație de neacceptat în trecut. Iar politica euro­pe­a­­nă va conduce la o creș­tere a importu­rilor de electricitate ale României. Ce e de făcut?

România a importat energie elec­trică în fiecare dintre primele nouă luni ale anului 2020, arată datele publicate recent de Trans­electrica, operatorul rețelei electrice națio­nale. Asta după ce, în 2019, țara a devenit, pentru prima dată în istoria re­centă, importator net de energie electrică, la nivel de an.

Acest an a stat sub zodia pandemiei de COVID-19, care a condus la restricții de mobilitate. Cum activitatea economică s-a restrâns, a scăzut și consumul de energie elec­trică, dar, surpriză, în loc ca im­porturile să scadă, având de acoperit un consum mai mic, ele au crescut.

Cifrele

În primele nouă luni ale anului, conform datelor centralizate de Transelectrica, consumul național de electricitate a fost de 40,9 TWh, valoare netă, cu 2,1 TWh (sau 5%) sub nivelul primelor nouă luni din 2019. Contrar așteptărilor, importul de electricitate a fost de 4,9 TWh, în creștere cu un incredibil 29% față de cei 3,8 TWh importați în aceeași perioadă a anului trecut. Deci, am consumat mai puțin, dar am importat mai mult. Evident, producția internă a că­zut: doar 39,1 TWh produși în 2020, față de cei 42,2 TWh din 2019 – adică o scădere de peste 7%. Exporturile au rămas constante, în jurul valorii de 3 TWh.

Politicienii știu despre starea deplorabilă în care a ajuns balanța energetică a țării. De­clarativ, sunt îngrijorați, dar optimiști. „În ultimii 10 ani nu s-a construit absolut nimic, nicio capacitate nouă de producere a energiei electrice în România. Este strigător la cer ce s-a întâmplat și am ajuns să impor­tăm energie. Acest lucru trebuie să înceteze și trebuie să ne apucăm de treabă. Sunt SF-uri, mă refer la studii de fezabilitate, în derulare și o să vedeți că încep efectiv de anul viitor construcțiile de noi capacități de ener­gie electrică“, spunea, în august, mi­nis­trul economiei și energiei, Virgil Popescu.

Răul înainte

De mai bine e loc întotdea­una, dar, înainte să ne referim la acel mai bine, iată întâi de ce va putea fi mai rău. Uniu­nea Europeană înseamnă și o uniune energetică. Dezideratul Bruxelles-ului este ca Europa să funcționeze ca o piață unică de electricitate, în care rețelele naționale să fie din ce în ce mai interconectate, iar granițele să nu constituie o barieră în fața comerțului liber cu energie electrică. Și se și mișcă în acest sens.

De câțiva ani, piața spot (sau piața pentru ziua următoare) de energie electrică din România este cuplată cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia. Pe piața spot se depun azi oferte de vânzare sau de cumpărare de ener­gie, cu livrare în ziua de mâine. Cupla­rea presupune că, de exemplu, dacă un par­ticipant la piața din România vrea să cumpere energie pentru mâine și introduce o ofertă pe platforma de tranzacționare, va pu­tea găsi cumpărător nu doar la noi, ci pe toate aceste piețe. Automat, cererea sa se va intersecta cu oferta celui care vine cu cel mai bun preț și se face tranzacția, indiferent dacă vânzătorul este din România sau din Ungaria, Cehia ori Slovacia. Efectul direct al cuplării – energia „curge“ dinspre piața mai ieftină spre cea mai scumpă.

În marea majoritate a zilelor, piața din Ro­mânia este mai scumpă decât fiecare dintre celelalte – deci, de aici importul. Și, atenție, pentru aceste tranzacții spot în regim cu­plat, nicio țară nu percepe tarif de rezervare de capacitate pe liniile de interconexiune, deci, comerțul pe granițe este liber.

Ei bine, de la jumătatea anului viitor, această cuplare se va extinde, iar acest bloc de patru țări va fi cuplat, prin același meca­nism, cu piețele din Germania, Polonia și Austria. Trebuia să se întâmple la finalul acestui an, dar problemele cauzate de pan­demie au împins termenul în mai 2021. Deci din mai 2021 va funcționa același sistem explicat mai sus: un furnizor de energie electrică ce are nevoie de electricitate pentru clienții săi, de exemplu, va putea cum­păra, automat, energie pentru a doua zi de la un vânzător din Germania.

Ca reper, prețul mediu angro (este ade­vărat, nu este pentru tran­zacții spot, dar lo­gica rămâne) în Germania a fost, în al doilea trimestru din 2020, de 20,3 euro/MWh, iar în România – de 26,9 euro. Deci, când vom fi cuplați cu piața ger­mană, devine clar în ce sens va circula ener­gia.

În plus, România este obligată, ca toate țările europene, de altfel, să crească fizic ca­pacitatea de interconexiune disponibilă cu rețelele vecine, pentru a se crește volumul schimburilor co­merciale cu energie. Două realități trebuie menționate aici.

Prima este creșterea capacității fizice pe linii, care trebuie să ajungă la 15% din pu­terea instalată din țară, iar România este de­parte de acest nivel. Cităm din ultima stra­tegie energetică a țării. Dacă la nivelul anului 2017, capacitatea netă de transfer era de 1.400 de megawați, se estimează că, la nivelul anului 2030, aceasta va ajunge la 3.500 de megawați, deci va apărea o capaci­tate de interconexiune nouă de 2.100 de me­gawați – adică linii de înaltă tensiune noi care să ne lege cu țările din jur.

A doua este creșterea capacității disponibile de import/export pe liniile de interco­nexiune deja existente. Sau cerința că, po­trivit reglementărilor europene, România, ca și altă țară, este obligată să lase liber 70% din „cât poate duce sârma“ pentru comerțul cu energie pe granițe. Și aici sun­tem departe.

Din cauza congestiilor din rețeaua in­ternă, „în anul 2019, capacitatea alocată pe gra­nița RO-HU (România-Ungaria, n.r) a fost de aproximativ 30% din capacitatea de tran­sport pe această graniță, iar pe gra­nița RO-BG (România-Bulgaria), de aproximativ 20% din capacitatea de transport. Aceste valori sunt inferioare cerinței de 70% și necesită măsuri pentru creșterea ca­pa­cității disponibile pentru comerțul transfrontalier, astfel încât până la 31.12.2025 să se asigure conformitatea“. Am citat dintr-un document al Transelectrica publicat recent. Deci, România este importator net de energie electrică și se prefigu­rează importuri și mai mari.

2020 a adus o altă premieră în istoria re­centă. Pe 14 octombrie, țara a ajuns să importe energie electrică peste pragul de 2.000 de megawați (2.133 de megawați, la ora 19.10) și observatorii pie­ței se întrebau cât mai „ține“ rețeaua, pe fon­dul unui consum relativ obișnuit, de 7.500 de megawați, pentru acea oră, dar al unei producții interne de nici 5.400 de megawați. Asta, în condițiile în care, pe hârtie, țara are o capa­citate instalată de 20.600 de megawați, dar mare parte a centralelor electrice din statis­tică nu au mai produs deloc de ani buni.

Cuvântul „blackout“ se aude din ce în ce mai des în conferințele de specialitate.

Bani europeni

Cum s-ar putea evita accentuarea dependenței de energia din import și, mai stringent, amenințarea unei pene generalizate? Con­stru­ind noi capacități de generare, care să aibă un preț competitiv al energiei vândute în piață.

În acest sens, primul mecanism este Fondul de Modernizare, din care România poate beneficia de fonduri europene de cel puțin șase miliarde de euro. Este un mecanism ali­mentat cu banii din vânzarea certificatelor de emisii. Din acest fond se pot finanța proiecte energetice noi, cu emisii reduse de carbon, iar vestea bună pentru România este că proiectele pe gaze, resursă care – sperăm – va fi disponibilă în abundență după debutul exploatărilor din Marea Neagră, primesc și ele finanțare.

Guvernul a așteptat până acum câteva zile ca agenții economici să trimită proiecte pentru a fi finanțate. Iar așteptările nu au fost înșelate. „Fondul de Modernizare a fost luat cu asalt. S-au blocat căsuțele de e-mail ale ministerului. Au fost depuse peste 700 de proiecte, din toate domeniile. Ca număr, cele mai multe sunt de la investitori în parcuri fotovoltaice, ca valoare sunt cele care vizează trecerea de la cărbune la gaz în producția de energie electrică, termocentrale multe, de capacități mari, cele pe fotovoltaic sunt de capacități mici, doar câteva proiecte sunt de 100, 200 MW. Cererile de finanțare (sumele cerute pentru fiecare pro­iect, n.r.) au fost cuprinse între 100.000 de euro și 500 de milioane de euro, iar majoritatea investitorilor au solicitat o finanțare de 100% a proiectului“, a spus Niculae Ha­vrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei și Energiei.

„Prin acest fond se vor face investițiile în sistemul energetic național: 70% din acest fond se vor duce în investiții în regenerabile, în capacități de stocare, rețele, reabilitare sau construcția de rețele de transport și distribuție; 30% pot merge și pentru pro­ducția energetică pe bază de gaze naturale“, a spus pe aceeași temă și ministrul Virgil Popescu.

Acest articol a aparut în numărul 104 al revistei NewMoney

FOTO: Getty