Dan Șucu a devenit acționarul majoritar al FC Rapid

Andrei Dumitru 12/06/2023 | 12:45 Ştiri
Dan Șucu a devenit acționarul majoritar al FC Rapid

Acționarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social și, implicit, a investiției, cu încă 24 de milioane lei.  Ca urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei.

Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu va deține 70% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 30%.

Dan Șucu: „Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium”

Dan Şucu a declarat că în următorii ani se vor investi sume importante în club pentru că Rapid îşi propune să se claseze „întotdeauna pe podium”.

„Începând cu sezonul 2023-2024 al SuperLigii, şi toţi anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, şi poate chiar pentru a câştiga campionatul. Ca acţionari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puţin alte cinci echipe care au aceeaşi ambiţie.

Investesc deja mult şi devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă îşi ridică standardul de competitivitate, iar acest lucru ne obligă şi pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar. Anul acesta, dar şi în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari decât ne-am propus iniţial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu şanse reale în lupta pentru câştigarea titlului de campioană a României”, a spus Dan Şucu.

Acesta a explicat că va investi investi suplimentar faţă de celălalt acţionar, Victor Angelescu.

„Înţelegerea între acţionari este că, în cazul în care nevoile clubului sunt mai mari decât posibilităţile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acţionar va investi mai mult. În acest fel, viteza cu care avansează clubul va fi cea care primează. În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar faţă de partenerul meu, Victor Angelescu, iar banii suplimentari necesari pentru performanţele pe care noi toţi le aşteptăm sunt şi vor fi la dispoziţia clubului.

La Rapid, orice promisiune este şi va fi respectată, iar noi, ca acţionari, suntem obligaţi să dăm un exemplu. Ne aşteptăm ca toţi colegii şi partenerii noştri să aibă exact aceeaşi dedicare în respectarea promisiunilor lor”, a declarat Dan Şucu, noul acţionar majoritar al FC Rapid.

Victor Angelescu: „Noua structură de împărţire a procentelor în club este mai aproape de realitate”

Victor Angelescu a afirmat la rândul său că noua împărţire a procentelor în club este mai aproape de posibilităţile fiecărui acţionar.

„Cu toţii ne dorim ca Rapidul să aibă obiective măreţe, să se bată pentru titlul de campioană în fiecare sezon, să devină o forţă a campionatului şi să joace an de an în cupele europene. Pentru a se realiza acest lucru este nevoie de seriozitate şi multă muncă din partea tuturor celor implicaţi în acest club şi, implicit, de investiţii din partea acţionarilor.

Această mărire de capital este dovada noastră de seriozitate şi profesionalism, şi aşteptăm aceleaşi lucruri în toate departamentele clubului şi la toţi angajaţii. Doar aşa putem fi cei mai buni. Noua structură de împărţire a procentelor în club este mai aproape de realitate şi de posibilităţile fiecărui acţionar, în acest moment. Aşa cum am stabilit la începutul colaborării, nevoile şi obiectivele clubului trebuie să primeze în tot ceea ce facem. Forţa Rapid!”, a spus Victor Angelescu.

La 24 mai 2022, omul de afaceri Dan Şucu prelua 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, celelalte 50 de procente rămânând atunci în posesia lui Victor Angelescu.

FOTO: Laszlo Raduly