Cum se va schimba peisajul politic din Italia după dispariția lui Silvio Berlusconi

Dispariția lui Silvio Berlusconi (pe 12 iunie, la vârsta de 86 de ani) va schimba inevitabil peisajul politic al Italiei. Cel mai probabil, aceste schimbări vor fi în avantajul actualului prim-ministru al Italiei, Giorgia Meloni. Este totodată o dispariție care o va expune la riscuri noi.
Cariera politică a lui Silvio Berlusconi, poreclit și Il Cavaliere, s-a remarcat în primul rând prin longevitate. În 1994 devenea pentru prima dată prim-ministru, când Helmut Kohl, François Mitterrand și alții făceau deja istorie la cârma puterilor europene. Trei decenii mai târziu, conducea un partid cu o reprezentare parlamentară semnificativă și avea în spate deja patru mandate ca prim-ministru în diferite guvernări.
Până una alta, cea mai evidentă consecință a părăsirii scenei politice de către Berlusconi este dispariția unei surse de disconfort intermitent, dar intens, ține să remarce într-o notă ironică revista britanică The Economist.
Cel mai longeviv premier al Italiei postbelice avea un ego de dimensiuni faraonice. Silvio Berlusconi nu s-a împăcat niciodată cu faptul că, în urma alegerilor generale de anul trecut, partidul său, Forza Italia, a devenit parte a unui guvern de coaliție în care, pentru prima dată, el nu mai era șeful.
Încă înainte ca Giorgia Meloni să-și preia, în octombrie, postul de premier, Berlusconi a atacat-o cu o listă de epitete – „bossy, autoritară, arogantă și ofensivă“ – pe care ulterior, în mod neconvingător, a negat că i le atribuise.
Moștenirea lui Berlusconi
În timp ce noua lideră a guvernului se străduia să-i convingă pe aliații Italiei că susține Ucraina, Berlusconi nu numai că a a ținut să facă trimitere la prietenia sa cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar a adoptat și versiunea acestuia asupra evenimentelor din țara invadată. De altfel, la aflarea veștii morții lui Berlusconi, Putin a vorbit despre el ca fiind o persoană dragă lui, fapt care a pus-o din nou pe Giorgia Meloni într-o poziție jenantă.
Deși mult diminuată, Forza Italia exercită în continuare o influență decisivă asupra procesului legislativ din Italia. Deține 44 de locuri în Camera Deputaților, dintr-un total de 400, dar unde coaliția de guvernare controlează majoritatea având 38 de locuri în plus, și 17 locuri din cele 206 de locuri din Senat, unde coaliția are în plus 15 locuri peste limita majorității.
Cu toate acestea, ultimele sondaje creditează Forza Italia cu doar 7,3% din voturi. Mai mult, Berlusconi a acumulat în dreptul partidului datorii de aproape 90 de milioane de euro și este puțin probabil că urmașii săi vor fi dornici să le acopere.
O reacție notabilă la moartea fostului prim-ministru a venit din partea lui Gianfranco Miccichè, fost ministru într-unul dintre guvernele sale. „Începând de astăzi“, a spus acesta, „Forza Italia nu mai există“. Poate că are dreptate. Fără liderul său carismatic, partidul se va fragmenta, cel mai probabil, ba chiar ar putea să dispară.
Sfârșitul
În ultimii săi ani, Berlusconi a trăit ca un sultan medieval (cu harem inclus). Asemenea multor conducători absolutiști, încrederea exagerată în sine l-a împiedicat să-și numească vreodată un succesor. Ba chiar și distribuția personajelor care i-au supraviețuit are similarități cu alaiul de curteni ai unui palat otoman.
Avem „soția“ favorită și ambițioasă, este vorba de misterioasa și taciturna Marta Fascina (33 de ani), o parlamentară membră a formațiunii Forza Italia. Anul trecut, aceasta l-a „însoțit simbolic“ pe Silvio Berlusconi într-o ceremonie care avea toate elementele unei nunți, dar fără valabilitate civilă sau religioasă.
O avem și pe rivala înlăturată, Licia Ronzulli (47 de ani), și ea parlamentară a partidului Forza Italia.
Apoi ar fi Antonio Tajani (69 de ani), asemănător unui vizir, fost comisar european și președinte al Parlamentului European și care acum servește ca ministru de externe și viceprim-ministru al Italiei în Guvernul Meloni.
Ce va urma
Nu este clar ce impact vor avea toate acestea asupra unui partid zguduit deja de zvonuri privind conspirații. Cea mai mare amenințare pentru Meloni ar fi ca o parte dintre urmașii lui Berlusconi să se mute cu arme și bagaje în tabăra opoziției, ceea ce ar eroda majoritatea coaliției guvernamentale. Și există și un precedent – în loc să se alăture unei coaliții dominate de partidul său de dreapta dură, Frații Italiei (FDI), doi liberali proeminenți din Forza Italia au trecut la un partid centrist.
O altă posibilă destinație ar fi Liga Nordului, al doilea cel mai mare partid din coaliția lui Meloni. Dar, la fel ca Forza Italia, Liga a fost slăbită de ascensiunea FDI. Iar FDI reprezintă cea mai promițătoare alternativă pentru parlamentarii Forza Italia care au nevoie de o nouă casă și pentru cei care caută și o funcție în guvern.
Cel mai probabil impact va fi, așadar, consolidarea ascensiunii Fraților Italiei. Acest lucru ar fi fără îndoială binevenit pentru Meloni. Nu este clar dacă ar putea beneficia și de pe urma unei destrămări totale a partidului Forza Italia. De altfel, stilul și metodele lui Berlusconi i-au prefigurat pe mulți dintre populiștii de dreapta din zilele noastre. Cu toate acestea, el nu a fost niciodată la fel de radical sau constant eurosceptic ca moștenitorii săi, iată.
Fără Forza Italia, coaliția lui Meloni se va alinia cu dreapta radicală identitară, subminând eforturile acesteia de a prezenta aliaților un guvern reprezentativ pentru un „conservatorism latin“ inofensiv.
Afaceri, fotbal și politică
Silvio Berlusconi a încetat din viață la 86 de ani, într-un spital din Milano.
- DIPLOMĂ ÎN DREPT. După ce a absolvit Universitatea din Milano cu o diplomă în drept (1961), Berlusconi a devenit dezvoltator imobiliar, acumulând o avere considerabilă până în anii ’70.
- BUSINESSURI. În timp, afacerile dezvoltate – peste 150 de companii, inclusiv în mass-media – au intrat sub umbrela holdingului Fininvest. Una dintre cele mai cunoscute investiții ale sale a fost echipa de fotbal AC Milan.
- FORZA ITALIA. În 1994, Berlusconi fonda Forza Italia, partid conservator, iar în același an devenea și premierul Italiei (primul mandat din cele patru).
Acest articol a apărut în numărul 167 al revistei NewMoney
FOTO: Getty