La aproape doi ani de când a fuzionat cu rețeaua de sănătate Regina Maria, Clinica Oana Nicolau continuă să se dezvolte sub o nouă divizie

Senica Micu 26/10/2023 | 10:14 Companii
La aproape doi ani de când a fuzionat cu rețeaua de sănătate Regina Maria, Clinica Oana Nicolau continuă să se dezvolte sub o nouă divizie

La sfârșitul anului 2021, soții Oana și Sorin Nicolau, fondatorii unuia dintre cele mai cunoscute nume din piața românească de sănătate emoțională – Clinica Oana Nicolau –, au decis să fuzioneze cu rețeaua pri­vată Regina Maria, deținută de fondul de private equity Mid Europa Partners. Planu­rile lor de expansiune de la acea vreme aveau nevoie de un investitor strategic, un partener medi­cal pregătit să împărtă­șească aceeași viziune, conform căreia „să­nă­tatea înseamnă atât aspecte fizice, cât și emoționale“.

„Am vândut pachetul complet de acțiuni și am rămas să conducem tot ce înseamnă mental health în Regina Maria. Practic, acum s-a creat o divizie nouă în cadrul Regina Maria – Divizia de Mental Health, pe care o coor­do­năm noi, din toate punctele de vedere: viziune, stra­tegie, extindere, recrutare etc.“, spune as­tăzi Sorin Nicolau. Care sunt obiec­tivele lor în această direcție?

Nevoia din piață

„Românii nu merg la psiholog, deși au nevoie de ajutor. Unul din doi români s-a confruntat cu o pro­blemă de natură psihoemoțională în 2022“, arată un studiu prezentat anul trecut de re­țeaua de sănătate Regina Maria, realizat de D&D Research. Concret, deși 44% dintre respondenți au considerat că mersul la psiholog ar putea fi un remediu potrivit pentru problemele lor, 89% dintre români nu au apelat nicio­dată la servicii de psihoterapie. În contextul unei nevoi din ce în ce mai mari pe această piață, Clinica Oana Nicolau a fost integrată la începutul anului 2022 în portofoliul grupului medical Regina Maria.

„La aproape doi ani de la fuziune putem spune că planul de dezvoltare offline a con­tinuat, având cabinete atât în Cluj, cât și în Timișoara. În București avem două locații: una în Piața Unirii și una în zona Avia­ției. În ceea ce privește întreaga rețea Regina Maria, numărul de psihoterapeuți a depășit 120 și vom continua să creștem. În planurile noastre de dezvoltare, pentru 2024-2025, ne propunem să ne extindem fizic și în Brașov și Iași. În prezent avem peste 150.000 de abonați din rețeaua Regina Maria, fiecare beneficiind de cel puțin trei sesiuni de psihoterapie incluse“, detaliază Sorin Nicolau.

De asemenea, potrivit spuselor sale, după fuziune, extinderea teritorială se face în cadrul clinicilor existente ale rețelei Regina Maria, sub conceptul „mind corner“, un concept creat de soții Nicolau astfel încât să se păstreze caracteristicile cabinetelor de psihoterapie, cu un spațiu intim, primitor, diferit de cabinetele medicale. „Cabinetele fac parte din rețeaua Regina Maria, dar, din punct de vedere opera­țio­nal, acestea apar în aplicația de programare și în site-ul Regina Maria – noi ne păstrăm brandul de Clinica Oana Nicolau“, mai spune Sorin Nicolau, adăugând că, la nivel națio­nal, sunt 22 de cabinete de psihoterapie.

Clinicile virtuale sunt cele mai căutate, iar ponderea de 70% pentru sesiunile online (prin fuziunea cu Regina Maria, Clinica Oana Nicolau a beneficiat de o clinică vir­tuală și o aplicație mobilă) și 30% pentru cele offline se menține pentru anii ur­mă­tori. În prezent, segmentul business-to-business (B2B) reprezintă 60% din totalul clien­ților, cu companii din domenii cum ar fi IT, banking, farmaceutic, automotive, retail, construcții sau chiar sectorul public.

Restul de 40% este reprezentat de segmentul business-to-consumer (B2C), cu majoritatea clienților provenind din România. Un procent de 6-7% sunt clienți din diaspora, în special din Marea Britanie, Franța, Spania, Italia și Germania.

O perspectivă nouă

Pe viitor, accentul va fi pus pe seg­mentul de clienți B2B, cu o țintă de 600.000 de abonați sub conceptul „mind corner“. „Vom lua în conside­rare și expansiunea online internațională după atingerea acestui obiectiv. (…) Piața serviciilor de sănătate emoțională din Ro­mâ­nia s-a dez­voltat semnificativ în ultimii ani. Consi­der că s-a dublat în comparație cu peri­oada prepandemică. Oamenii au de­venit mai conștienți de importanța sănă­tă­ții mentale, iar pandemia a accelerat acest proces“, punctează Sorin Nicolau. În 2020, acest domeniu era evaluat de spe­cialiști din piața locală la 120 de milioane de euro.

Un factor important în creșterea pieței este deschiderea tot mai multor companii către astfel de servicii, conștiente că, oferind beneficii legate de sănătatea emoțională a angajaților, pot reduce concediile medicale și pot crește productivitatea. De altfel, chiar studiul prezentat anul trecut de Regina Maria mai arată că 30% dintre români re­simt un impact negativ al vieții profesionale în viața personală: oboseală (36%), iri­tabilitate (32%), incapacitate de a se relaxa acasă (30%), timp redus cu familia (32%). Mai mult, 48% dintre români se simt excesiv de încărcați cu munca, iar 38% sunt afectați de epuizarea generată de lo­cul de muncă (burnout).

„Psihoterapia rămâne serviciul cel mai so­licitat. (…) Tot mai multe companii ape­lează la programele noastre de wellbeing, care se desfășoară pe o perioadă de cel puțin șase luni și aduc valoare prin serii de workshopuri, webinare, articole și videoclipuri cu sfaturi despre gestionarea stă­rilor emoționale. În cadrul acestor programe, oferim și o linie telefonică 24/7 (ser­viciu nonstop, n.r.) – Psihologul de Gardă –, la care orice angajat poate apela în caz de urgență emoțională“, mai spune Sorin Nicolau. Anul trecut, linia de business de care se ocupă soții Nicolau a avut o creș­tere a cifrei de afaceri de peste 40%, ajun­gând la două milioane de euro. Pentru 2023 este estimată o nouă creștere, până la aproape 2,9 milioane de euro.

Pașii de început

Oana și Sorin Nicolau au înființat propria clinică de psihoterapie în 2008. „Eu am făcut Facultatea de Psiho­logie, după care am urmat toți pașii ca să devin psihoterapeut, într-o perioadă în care oamenii confundau ușor psihologia cu psihiatria, nu exista o cultură în direcția aceasta. Ideea a apărut prin anul 2007, în urma unor discuții cu alți patru terapeuți, când, împreună cu ei, am decis să pornim la drum cu această clinică“, povestea Oana Nicolau într-un alt interviu pentru NewMoney.

În urma unei investiții de aproximativ 50.000 de euro, soții Nicolau au renovat și consolidat o vilă pe care o dețineau în Cotroceni, amenajând acolo, într-o primă fază, trei cabinete. „La momentul acela, Sorin a văzut mai mult decât mine potențialul afa­cerii, eu fiind centrată în principal pe «a-mi face meseria»“, mai spunea Oana Nicolau.

Lucrurile au evoluat rapid, iar după doar trei ani și-au dat seama că spațiul din Cotroceni nu le mai este suficient. Au vândut vila și s-au mutat aproape de Piața Unirii, inves­tind 400.000 de euro într-o clădire în care au fost amenajate 15 cabinete. Se în­tâmpla în anul 2013, iar de atunci afaceri­le Clinicii Oana Nicolau au crescut constant.

Acest articol a apărut în numărul 174 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.