Cum arată viitoarea generație de antreprenori a României

NewMoney 29/12/2023 | 13:48 Ştiri
Cum arată viitoarea generație de antreprenori a României

Tot mai mulți tineri cu spirit antreprenorial aleg să își urmeze visele și să își deschidă afaceri în diverse domenii de activitate. Să fii antreprenor înseamnă să fii propriul tău șef, să iei toate deciziile și să faci exact ceea ce te pasionează. Însă drumul până acolo poate fi anevoios, mai ales dacă nu ai un îndrumător. Potrivit EA – The Entrepreneurship Academy, peste 84% dintre tinerii care au pornit pe calea antreprenoriatului au un business. 

Facultatea i-a sprijinit pe acești tineri să devină antreprenori și să își lanseze business-uri, conform sursei citate. Totodată, aproape 69% dintre absolvenți lucrează încă la un business pornit din facultate și o treime și-au găsit un job că urmare a recomandării profesorilor. Studenții care s-au angajat au în medie un salariu lunar de aproape 1.500 euro.

Un studiu al EA – The Entrepreneurship Academy arată că 40,6% dintre afacerile care au pornit în timpul universității sunt conduse de studenți, în timp ce 59,4% dintre business-uri sunt deținute de studenți. De asemenea, 48,5% dintre respondenții studiului (absolvenți și studenți EA) fac deja parte dintr-o afacere, 31% sunt angajați, 6% sunt freelanceri, iar 7,6% și-au continuat studiile.

Pe parcursul studiilor, tinerii au reușit să atragă finanțări în valoare de 26 milioane de euro, iar apoi, după absolvire, de 10,2 milioane de euro. În 2022, antreprenorii absolvenți EA și echipele pe care le coordonează au generat venituri pentru afacerile lor de 47,7 milioane de euro și de 3,1 milioane euro în acest an, iar numărul de angajați în companiile create de aceștia ajunge la 426 persoane.

“Tinerii antreprenori educați la EA – The Entrepreneurship Academy au inițiat afaceri în diverse domenii, fie că vorbim de cofetării raw vegane, brutării, firme de organizat evenimente, de fashion sau sosuri. Domeniile în care tinerii absolvenți lucrează sunt variate, de la e-commerce, retail, IT, fintech, imobiliare, HoReCa, marketing, vânzări, domeniul bancar sau de asigurări”, spune Ioana Ceaușu (foto), COO EA – The Entrepreneurship Academy.

De asemenea, dintre antreprenorii EA, 68,8% lucrează la o afacere demarată în timp ce studiau la EA, 43,8% au ca partener de afaceri un absolvent sau student EA, în timp ce 84,4% conduc o afacere profitabilă. Mai mult, 47% dintre ei au șapte sau mai mulți angajați.

16,7% dintre respondenți fac parte din comunități și organizații, precum: Aspire Community, Launch – Founders Community, Romanian Business Leaders, Romanian Business Club, Endeavor, Campioni în Business, Cultural Association “Asserculis”, Barcelona Technology School, iDEA Accel.

Absolvenții freelancers desfășoară activități în domenii precum: digital marketing, trading, fashion și graphic design. Aproape 20% dintre ei au clienți internaționali. La întrebarea dacă au în plan să își deschidă o afacere în viitor, un procent covârșitor de 100% dintre absolvenți a răspuns că da.

Defalcat pe categorii de industrii, absolvenții EA – The Entrepreneurship Academy lucrează în IT, retail, e-commerce, vânzări, banking, consultanță, organizări de evenimente, fintech, cercetare, real estate, asigurări, office design, automotive, food, sistemul medical și de sănătate, energie regenerabilă, Blockchain, capital de risc.

În organizațiile din care fac parte, aceștia lucrează la toate nivelurile: 42,9% entry-level, 28,6% high-level, 28,6% middle-level. La întrebarea, ”Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult crezi că a contribuit Academia de Antreprenoriat la succesul tău?”, în medie răspunsul a fost de 7,8. Întrebați dacă ar recomandă Academia de Antreprenoriat unui prieten, 8 din 10 au răspuns că da.

79,5% dintre absolvenți au completat acest chestionar. Vârsta medie a absolvenților este de 24 de ani.