Cum arată declarația pe proprie răspundere din Italia, în comparație cu cea din România. Ambele au fost revizuite pe 26 martie

NewMoney 30/03/2020 | 14:05 Fapt Divers
Cum arată declarația pe proprie răspundere din Italia, în comparație cu cea din România. Ambele au fost revizuite pe 26 martie

Autoritățile din România au revizuit declarația pe proprie răspundere cu care putem ieși din casă pe perioada stării de urgență. Pe 26 martie au publicat o versiune nouă, simplificată. Cetățenii din Italia, unde noul coronavirus a lovit cel mai puternic, au nevoie, de asemenea, de o declarație pe proprie răspundere pentru a ieși din casă.

Pe 26 martie, autoritățile italiene au publicat un nou model de declarație, la trei zile după ce anunțaseră alt model.

Și italienii au probleme cu cei care nu respectă interdicțiile

Această declarație a fost și la italieni obiect de ironii, dar șeful Poliției Italiene a spus că n-o schimbă atât de des pentru că nu știu ce să facă, ci pentru că directivele de la Guvern se schimbă mereu și atunci trebuie să adapteze mereu modelul de declarație. „Modelul nou de declarație e mai specific, ne ajută să adunăm mai multe date privind caracteristicile fiecărei probleme în parte”, a spus Franco Gabrielli, șeful Poliției Italiene.

Acesta a comentat că majoritatea italienilor respectă interdicțiile, dar mai sunt și unii „care sunt alergici la interdicții și se comportă cum n-ar trebui”. Poliția Italiană a cerut măsuri mult mai drastice legiuitorului pentruj a sancționa comportamentul deviant. În legislația italiană, în Codul Penal art 452 comportamentul de nesupunere față de autorități se pedepsește cu până la 12 ani de închisoare.

Ce conține declarația pe proprie răspundere în Italia

În Declarația italienilor, cetățeanul trebuie să specifice faptul că nu e consemnat în carantină, că nu este infectat cu virusul care provoacă Covid-19, că e la curent cu măsurile de izolare a epidemiei, în vigoare de astăzi și adoptate în conformitate cu … (art… legea…), privind limitarea circulației persoanelor pe întreg teritoriul național și că e conștientă de ulterioarele măsuri limitative suplimentare dispuse Președintele Regiunii. De asemenea, în Decarația lor se scrie că cel care semnează e conștient de măsurile punitive pe care le suportă dacă nu urmează întru totul rigorile impuse.

Nici la italieni nerespectarea interdicțiilor Guvernului nu e de natură penală, ci mai degrabă e sancționabilă cu amendă.

Până acum, autoritățile italiene au aplicat 110.000 de sancțiuni administrative care nu au putere punitivă mare: oamenii vor trebui să plătească 200 de euro.

Declarația pe proprie răspundere din România

Grupul de Comunicare Strategică a actualizat modelul declarației pe proprie răspundere, accesibil pe pagina https://stirioficiale.ro/, care a fost simplificat în privința datelor care necesită a fi completate.

Documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului.

De asemenea, autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor o platformă online pentru completarea declarației. Platforma electronică formular.sts.ro pentru completarea online a declarațiilor pe proprie răspundere și a adeverințelor de angajator este administrată de STS.  Grupul de Comunicare Strategică a spus că datele personale nu sunt prelucrate de către STS.

În România, polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 10.092 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.048.902 lei.