Cu pași lenți, dar siguri, piața de transport aerian de pasageri din România își revine, după doi ani de pandemie. O de­monstrează și nou-lansata companie HiSky

NewMoney 01/06/2022 | 12:23 Companii
Cu pași lenți, dar siguri, piața de transport aerian de pasageri din România își revine, după doi ani de pandemie. O de­monstrează și nou-lansata companie HiSky

După un 2021 caracterizat prin creșteri timide în industria aeriană, anul acesta, odată cu ridicarea tuturor restricțiilor, oamenii au început să călătorească tot mai des, aproape de nivelul de dinaintea pan­demiei. Momentul coincide cu intrarea pe piața locală a unei noi companii aeriene, HiSky, din Republica Moldova, a cărei țintă pentru 2022 este să depășească un milion de pasageri transportați.

Principalul motor al creșterii va fi operarea curselor charter din București și din principalele orașe din România către destinații deja consacrate de vacanță, precum Turcia sau Egipt. De altfel, încă înainte de a se lansa, compania a decis, strategic, să se dezvolte și prin in­ter­mediul unor parteneriate pentru mai multe zboruri charter cu tur-operatori ro­mâni. Cum se așază în piață?

După pierderi, creșteri

O privire ra­pidă peste cifrele publicate de agențiile de profil arată că pierderile înregistrate în 2021 de companiile aeriene europene au fost de 18,5 miliarde de euro, puțin sub va­loarea de 22,2 miliarde de euro din 2020. Potrivit Eurocontrol, agenția care super­vi­zează spațiul aerian european, în 2022 s-a estimat că numărul zborurilor va crește con­siderabil față de 2021, astfel încât, până la sfârșitul anului, traficul aerian ar putea atinge 70-90% din nivelul anului 2019.

De asemenea, din informațiile Consiliului Internațional al Aeroporturilor, numă­rul pasagerilor care au tranzitat aeroportu­rile europene a scăzut cu circa 1,5 miliarde față de anul 2019, raportat la 1,7 miliarde din 2020. „Cea mai mare provocare în pan­demie a fost operarea sub incertitudine, imposibilitatea de a previziona factorii externi. Aici putem menționa măsurile de restricționare a călătoriilor care au complicat desfășurarea operațiunilor și au cauzat neplăceri călătorilor“, spune acum Mareș Cărăvan, director comercial al HiSky Europe.

Compania a fost înființată în chiar pri­mul an de criză sanitară (2020), în Repu­blica Moldova, ajungând la finalul lui 2001 la un total de peste 200.000 de pasageri tran­sportați.

Primele zboruri în România au fost ope­rate la începutul lunii mai, din noua bază operațională de pe Aeroportul Interna­țional Henri Coandă București, prin curse interne către Timișoara și Cluj, dar și externe, în scop turistic, spre Tel Aviv (Israel). Cel de-al doilea pas, până la finalul anului în curs, este completarea listei cu zboruri și de pe alte aeroporturi din țară – Baia Mare, Satu Mare, Iași, Oradea, precum și către zece noi destinații europene.

Mai multe variante

„Piața zborurilor domestice are câteva caracteristici care o fac extrem de atractivă. În primul rând, există o nevoie neacoperită de infra­struc­tură rutieră și feroviară, astfel încât țara să fie străbătută în mod eficient. O călătorie cu avionul din orice colț al României până în Capitală durează maximum o oră. Prin comparație, drumul Timișoara-București se parcurge în aproximativ opt ore cu ma­șina și peste zece ore cu trenul. Este o dife­rență de timp pe care pasagerii, în special cei business, au ajuns să o prețuiască“, de­taliază Mareș Cărăvan, motivând inten­ția companiei de a se dezvolta pe rutele in­terne din România. De aici și una dintre direcțiile principale de expansiune pentru companie – deservirea traficului de business, prin crearea de legături aeriene acce­sibile între Capitală și orașele mari din țară.

Cărăvan consideră că „o comparație între costurile unui drum parcurs cu autotu­rismul și unul parcurs cu avionul nu jus­ti­fică asumarea diferențelor de durată și a ris­curilor pe care le implică transportul ru­tier pe distanțe lungi“.

Flota companiei numără astăzi cinci ae­ronave, patru Airbus A320 (cu câte 180 de locuri) și un Airbus A319 (cu 144 de locuri). „Vom dezvolta rețeaua de rute, vom aduce noi aeronave, vom ajunge în desti­na­țiile clasice de vacanță – Turcia, Egipt, Tunisia –, mai ales că majoritatea pasa­gerilor asociază călătoriile cu avionul cu va­canța“, mai spune Cărăvan.

În concurență

În primul an de pande­mie s-a lansat în piață și compania aeriană Animawings, controlată de antreprenorul Cristian Pandel, proprietarul Memento Group, din care face parte și agenția de tu­rism Christian Tour.

Una dintre cele mai neașteptate mișcări de business făcute pentru dezvoltarea companiei a avut loc în ultima parte a anului trecut, când operatorul elen Aegean Airlines a anunțat că își majorează cota de participare din capitalul Animawings de la 25% (pe care o deținea din 2020) la 51%. In­vestiția totală pentru pachetul de 51% din Animawings a fost estimată la 1,3 mili­oane de euro, Aegean Airlines fiind și cel mai mare operator aerian din Grecia. În iunie 2018, reprezentanții companiei gre­cești au anunțat o investiție semnificativă, evaluată la cinci miliarde de dolari, pentru o comandă de până la 42 de avioane din noua generație A320neo de la Airbus.

„Animawings este gata să treacă în a doua fază a dezvoltării sale. Ne așteptăm ca această mișcare să sprijine și mai mult turismul către Grecia și zona Mediteranei. Compania va reprezenta în continuare un joint-venture între Aegean Airlines și Memento Group. Aceasta va rămâne o socie­tate comercială românească și va opera sub steagul României“, declara atunci Cristian Pandel.

Totodată, boardul de management al companiei este în continuare condus şi coordonat de antreprenor, așa cum s-a în­tâmplat și înainte de această mișcare de strategie.

Decizia lui Cristian Pandel de a investi și în transportul aerian a fost luată cu circa un an înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19, motivată de faptul că „România a fost, în ultimul deceniu, una dintre țările cu cea mai mare creștere din Europa pe trafic aerian“.

Strategic, în vara acestui an, Anima­wings va opera cu trei aeronave provenite din flota Aegean Airlines, iar programul de zbor anunțat a fost gândit în principal pentru segmentul de agrement din România, atât cu zboruri charter, cât și cu zboruri re­gulate. În privința aeronavelor cu care sunt operate zborurile, a fost ales modelul Airbus 320-200, cu 180 de locuri.

Statistic, la nivelul general al pieței de aviație din România, primele nouă luni din 2021 au însemnat o creștere de 30,8% a nu­mărului de pasageri față de cei 6,11 mili­oane de pasageri înregistrați în aceeași perioadă din 2020. Potrivit Institutului Național de Statistică, cele mai mari ponderi au fost deținute de aeroporturile Henri Coandă, București (2,47 milioane de pasageri îmbarcați și 2,409 milioane de­barcați), Avram Iancu, din Cluj-Napoca (542.700 de pasageri îmbarcați și 528.200 debarcați), și aeroportul internațional din Iași (234.500 de pasageri îmbarcați și 224.900 debarcați). Principalele țări de unde au sosit pasagerii curselor aeriene re­gulate debarcați în România au fost Italia, Marea Britanie și Spania.

Iar dacă la începutul lui 2022 analiștii din piața de transport aerian estimau că această industrie își va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei abia în 2024, la momentul actual se conturează o nouă criză, cauzată de data aceasta de conflictul din Ucraina. În ce fel va fi afectată piața și care va fi impactul costurilor suplimentare pe termen lung, rămâne de văzut.

Acest articol a apărut în numărul 140 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty