Comunismul se întoarce: de ce tinerii din ziua de azi își doresc să fie săraci

Ionuț Ancuțescu 14/05/2018 | 09:45 Special
Comunismul se întoarce: de ce tinerii din ziua de azi își doresc să fie săraci

Karl Marx ar fi uluit să afle că milenialii zilelor noastre nu mai vor să fie (neapărat) proprietari. Câtă aderență are noul comunism digital în România?

Acest articol a apărut în numărul 40 (14-27 mai) al revistei NewMoney

În anii ’80, statutul oricărei familii din România putea fi măsurat prin dimensiunea bibliotecii din sufragerie. Și nu era importantă doar calitatea/ raritatea volumelor colecționate, cât și numărul de metri cubi pe care îi putea stoca impozantul obiect de mobilier. Azi, puțini români mai au biblioteci în ca­me­ra de zi. Și – am putea spune – puțini mai citesc, dacă ținem cont de cei cinci euro pe care îi cheltuie anual pe cărți românul din statisticile oficiale. E însă o deducție greșită.

Doi foști consultanți ai agenției imobiliare Colliers au intuit asta și au deschis acum cinci ani o biblio­tecă virtuală, Bookster, care numără aproape 65.000 de cărți de specialitate. Clienții sunt 460 de companii, care plătesc pentru fiecare angajat care vrea să citească un abonament lunar de cel puțin patru eu­­ro. Alexandra Stroe și Bogdan Georgescu, fondatorii Bookster,  au pariat un milion de euro din propriii bani pe apetitul pentru lectură al angajaților din cor­­po­­rații și speră să-și recupereze investiția în ur­­mă­­torii patru ani.

Cărțile citite la comun nu sunt însă nici pe departe singurul semn că a deține lucruri nu mai re­prezintă o obsesie și un diferențiator social, mai ales pentru generația Y (sau milenialii), adică persoanele năs­cu­­te între prima parte a anilor ’80 și sfârșitul ulti­mului deceniu din secolul trecut. Probabil că, de la Marx în­­coace, vocabularul internațional nu a mai cunoscut o atât de mare avalanșă de substantive care încep cu „co“: colaborare, cooperare, comunitate sau englezeștile co-housing (trai în comun) și co-working (lucru în același spațiu).

FOTO: Guliver / Getty Images

 

CE-I AL MEU E ȘI AL TĂU. Cercetătoarea britanică Ra­­chel Botsman și antreprenorul anglo-american Roo Rogers publicau în 2010-2011 volumul „What’s Mine Is Yours: How Collaborative Consumption Is Changing The Way We Live“ în care arătau cum toate aceste „co-uri“ cu rezonanță nefastă în urmă cu 50 de ani au fost recuperate de societate sub o formă benefică. Cei doi au botezat noile obiceiuri globale „consum colaborativ“. „Această carte nu ne pune în situația de a alege între a deține lucruri și a le împărți cu ceilalți. În viitor, cei mai mulți dintre noi ne vom regăsi simultan în ambele tabere“, explicau autorii la acel moment.

Adevărul e că nici Karl Marx, principalul teoretician al socialismului și comunismului, nu vedea în proprietatea de stat decât o formă in­ter­mediară până la instalarea comunismului avansat, când întreaga economie ar fi urmat să fie avuția comună a cetățenilor. Predicțiile filosofului german (de la nașterea acestuia s-au împlinit două secole la începutul lui mai) privind disoluția capitalismului s-au dovedit profund eronate, însă ideea de a folosi la comun bunuri și servicii are un viitor strălucit.

Noul „comunism digital“ – formularea ne aparține – a început probabil la San Francisco, odată cu lansarea din urmă cu zece ani a Uber și Airbnb, două servicii care presupun să-ți împarți mașina sau casa cu alții, contra unui onorariu. Privite inițial ca o formă de descongestionare a traficului sau de organizare a unor vacanțe cu buget redus, cele două au ajuns să aibă un succes uriaș datorită experiențelor pe care le poate avea cumpărătorul. Cu aproape 8.000 de euro pe noapte poți să-ți închiriezi un castel întreg pe Valea Loarei. Mutatis mutandis, Bucureștiul a devenit o destinație pentru turiștii amatori de pe­tre­ceri zgomotoase care își închiriază o cameră prin Airbnb (există circa 500 de apartamente în acest regim prin Capitală), evitând astfel constrângerile turismului tradițional.

FĂRĂ STAT, FĂRĂ CASĂ. Apropo de proprietăți imobiliare, „a crescut vârsta până la care copiii stau în casa părinților“, spune directorul unui grup de companii care dorește să-și mențină anonimatul. Dacă am scoate „Prima casă“, programul guvernamental care garantează credite mai ieftine pentru tinerii fără nicio proprietate, piața imobiliară ar avea mult de suferit. Peste 60% din creditul imobiliar este generat de contractele semnate prin acest program, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

Nici economisirea nu stă mai strălucit atunci când ne referim la „modificarea destul de importantă a com­­portamentului generației tinere“, după cum o numește Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management, divizia băncii franceze care gestionează contu­­rile personale mari. El crede că, dacă generațiile tre­­cu­­te puneau accent pe stabilitate financiară și acumulare de capital, tinerii din zilele noastre pre­­țu­­iesc experiențele de viață trăite acum. „Este oarecum nor­­mal când vorbim de o generație nouă care nu a cu­­noscut, în medie, lipsuri foarte mari în ceea ce pri­­vește nevoile materiale de bază“, adaugă Pur­­cărea.

De fapt, totul se reduce la principiul de bază al bu­­dis­­mului care ne spune că e o greșeală să trăiești în trecut sau în viitor; concentrează-te pe prezent.  Buddha, ale cărui convingeri erau că proprietatea privată reprezintă o formă de degra­dare și dezonoare, este salutat peste veacuri de Friedrich Engels – celălalt apostol al comunismului și coautor al „Manifestului comunist“, alături de Karl Marx. Engels îl considera pe Buddha unul dintre „primii dialecticieni (gân­­ditori, n.r.) din istoria umani­­tății“.

Lipsa de preocupare pentru stabilitatea financiară merge mână în mână cu mobilitatea profesională. Milenialii nu sunt fideli unui angajator mai mult de trei-patru ani, după cum observă Andreea Călugă­­res­­cu, team leader Adecco România, o companie elve­­țiană de recrutare. Andreea Călugărescu face parte, la rându-i, din ge­­ne­­ra­­ția Y și cel mai lung job pe care l-a avut până acum a fost de doi ani și jumătate, potrivit paginii personale de LinkedIn. Circa 60% din­­ respondenții unui studiu realizat la nivel global de consultanții PwC pe un eșantion de 10.000 de persoane arată că destul de puțini oameni vor avea un loc de muncă stabil pe o perioadă lungă de timp.

Totodată, mașina de serviciu nu mai este una dintre primele opțiuni atunci când vine vorba despre pa­­chetele salariale menite să rețină în companie ta­­len­­tele, potrivit observațiilor aceleiași companii de recrutare, Adecco România. Masajul și fructele la birou, pachetele medicale la clinci private, programul de lucru flexibil sau abonamentul la biblioteca virtuală Bookster sunt tot atâția factori care te pot determina să alegi între un loc de muncă sau un altul.

UN PONEI, VĂ ROG. În anii ’60-’70, americanii au introdus mașinile de serviciu în pachetul salarial, ceea ce a creat o explozie a industriei auto pe plan global. Astăzi, mașina devine tot mai mult un serviciu decât o proprietate. Și aici începe povestea cu car sharing-ul.

În urmă cu doi ani și jumătate, doi antreprenori români din industria de marketing lansau la Cluj-Napoca GetPony – primul serviciu de car sharing din România. „Ne-am adresat în special tinerilor care vor mai degrabă să împartă lucruri cu alții decât să le dețină“, spune Demis Ghindeanu, unul dintre cofondatori. Mașinile GetPony, prezente în Cluj-Napoca și București, pot fi identificate, rezervate și închiriate prin intermediul unei aplicații pentru smartphone. Anul trecut, acest startup, în care Demis Ghindeanu, alături de Iulian Pădurariu au investit circa 600.000 de euro, a avut încasări de 200.000 de euro.

Portretul-robot al clientului de GetPony este tâ­­nă­­rul sau (în egală măsură) tânăra cu vârste cuprinse între 21 și 35 de ani. Serviciul, mai spune Ghindeanu, nu se adresează doar bucureștenilor și clujenilor cu permis de conducere care vor să ajungă strict din punctul A în punctul B. Pe lângă componenta uti­­li­­tară, acesta rezolvă și o problemă de mediu, întrucât o singură mașină „împărțită“ de mai mulți scoate din trafic alte șapte, dacă ne re­­fe­rim strict la Europa. Cei doi speră să-și amortizeze investiția de 600.000 de euro în cinci ani. Efortul financiar total se ridică la peste un milion de euro, dacă punem la socoteală și contractele de leasing ope­­ra­­țional pentru cele peste o sută de mașini care se află acum în flota GetPony.

Ascensiunea consumului colaborativ și preocuparea pentru protejarea mediului au devenit, tot­odată, și o oportunitate de promovare pentru grupurile bancare. BCR, de exemplu, anunța în noiembrie 2017 serviciul eGo, un fel de GetPony doar cu mașini electrice, adresat exclusiv clienților băncii. În aceeași logică, încă de acum șapte ani, Raiffeisen Bank pune la dispoziția clienților biciclete gratuite în majoritatea orașelor importante din țară.

SPUNE-MI LA CE FILME TE UIȚI. Frumusețea noului model economic bazat pe colaborare, care – după cum spune Demis Ghindeanu de la GetPony – îl va înlocui cu totul pe cel tradițional, vine din faptul că se îmbunătățește de unul singur. De exemplu, serviciul de video streaming Netflix, cel care a scos din casele multora clasicul dulap cu DVD-uri, nu are nevoie de datele personale ale utilizatorilor legate de vârstă, profesie sau preocupări. Spune-mi la ce filme te uiți, ca să îți spun cine ești – este principiul de funcționare al Netflix. Comportamentul trecut al fiecărui utilizator, suprapus cu comportamentul altora ajută algoritmii serviciului de streaming să-ți alcătuiască un profil pe baza căruia îți sunt făcute recomandări. „Prin urmare, o persoană din România poate avea aceleași gusturi ca o persoană din Noua Zeelandă, iar acest indicator este singurul care contează pentru Netflix“, spune un reprezentant al companiei de PR care asigură comunicarea platformei americane în România.

De precizat că Netflix nu face publice cifrele din fiecare țară în care este disponibil serviciul său, în­­să datele culese de Gemius, o companie de măsu­­ra­­re a audienței pe internet, arată că serviciul video a avut peste 160.000 de utilizatori pe desktop în prima sa lună de funcționare (cu acces gratuit) în România. „Net­­flix nu a înregistrat un număr suficient de ac­­cesări în lunile următoare pentru a intra în stu­­diul gemiusAudience și pentru a ne permite să avem o concluzie statistică“, comunica compania de mă­­su­­rare în primăvara lui 2016.

Poate nu există un exponent mai bun pentru noul „comunism digital“ sau consumul colaborativ, după formularea lui Rachel Botsman și Roo Rogers, decât Uber. Tensiunile cu taximetriștii pe care apariția acestei aplicații le-a creat peste tot în lume, inclusiv în România, au contribuit semnificativ la creșterea notorietății sale. Cu un cost însă: în urmă cu două săptămâni, aproape 70 de parlamentari au depus un proiect legislativ care ar urma să reglementeze drastic serviciile unor aplicații precum Uber sau Taxify. În iarnă, taximetriștii bucureșteni cereau literalmente „eliminarea Uber de pe piață“, iar cei timi­­șoreni au organizat o grevă japoneză.

Conflictul dintre taximetriști și șoferii de pe Uber nu e altceva decât o bună ilustrare a ciocnirii dintre vechea și noua economie. Taximetriștii își văd joburile amenințate și este absolut firesc să pună presiune pe autorități pentru a încetini tăvălugul ridesha­ring. Felix Pătrășcanu, cofondator al FAN Courier, cel mai mare serviciu de curierat de la noi, vor­bea în cadrul unei emisiuni „Adevărul Live“ de acum câțiva ani despre posibilitatea uberizării multora dintre industriile tradiționale. În martie, compania americană anunța lansarea serviciului de livrare de mâncare Uber Eats și în România.

PROPRIETATEA, CA PROSTIE. Pentru Mark Levine, un jurnalist de la New York Times, efectele noii economii erau clare încă de acum opt ani. „A împărți cu alții resurse în comparație cu a deține lucruri este ca și cum ai face o paralelă între iPod și CD-uri, între panourile solare și minele de cărbuni.“ A împărți cu alții e „igienic, urban, postmodern“, în vreme ce a avea ține de „prostie, egoism, timiditate și spirit retrograd“.

În aceeași logică, alt autor american, Charles Leadbeater, compara în cartea sa „We Think“ (2008) lumea sfârșitului de secol XX, acaparată de hiper-consum, credit, publicitate și proprietate, cu societatea de azi, în care reputația, comunitatea, capacitatea de a împărți cu alții și de a dona sunt lucruri cu adevărat importante.

Cât de repede se va extinde acest nou „comunism digital“ și la noi, nu este tocmai cea mai simplă întrebare. Însă accelerația cu care se dezvoltă startup-uri locale precum Bookster sau GetPony, lipsite de resursele de marketing ale Uber sau Netflix, ar putea fi o indicație de răspuns.

O nouă stafie bântuie (nu doar) Europa? Marx a eșuat în previziunile sale privind geografia socialismului. În statele capitaliste dezvoltate, doctrina sa a eșuat, însă cele mai sărace au îmbrățișat-o din plin. Astăzi, însă, când societatea în sine a devenit o companie privată – Facebook –, predicțiile ar putea avea o altă greutate.

 

O TIPOLOGIE A NOII ECONOMII

Deși toate pot fi puse sub aceeași pălărie largă (sharing economy), serviciile digitale disponibile (și) pe piața românească se împart în cel puțin trei categorii.

  • AL MEU, AL TĂU. Proprietatea privată a cuiva, fie că vorbim de o mașină sau o locuință, este „împărțită“ cu alții în schimbul unui onorariu. Aici intră în discuție Uber și Airbnb.
  • AL ALTUIA. O companie pune la dispoziția unor utilizatori contra cost propriile active pe care aceștia le folosesc, pe rând, atunci când au nevoie de ele. Cele mai bune exemple: GetPony (mașini) și Bookster (cărți).
  • AL TUTUROR. Același flux de divertisment (filme sau muzică) este folosit de toată lumea, astfel fiind eliminate copiile private (DVD-uri sau CD-uri). E vorba despre Netflix, Spotify sau iTunes.

 


Foto: Mediafax

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.
d