Cine sunt antreprenorii pentru care câștigul financiar nu este scopul principal al unei afaceri

Da, există și o categorie de antreprenori pentru care câștigul financiar nu e sco­pul principal al unei afaceri.

Businessuri care rezolvă probleme pe care statul nu reușește să le gestioneze – astfel ar putea fi definite afacerile sociale, create de acei oameni care încă speră că fiecare individ contează și că o lume mai bună este posibilă. Sau că un alt model de socie­tate este viabil, în care fiecare persoană își are locul ei, iar resursele sunt mai bine repartizate.

Concret, e un tip de antreprenoriat care dezvoltă o activitate economică pentru a răspunde nevoilor sociale și de mediu. Indiferent de statutul juridic pe care îl a­dop­tă, asociație, cooperativă, casă de aju­tor reciproc sau SRL, întreprinderile sociale din România depun eforturi reale pentru a fi performante economic și a reuși, astfel, să rezolve într-un mod eficient și durabil provocări pe care nici statul, nici sectorul privat nu le pot soluționa.

Cu timpul, antreprenorii sociali au reușit să creeze sute de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate și au arătat, astfel, că orice om merită o nouă șansă. În România, antreprenoriatul social se află în conti­nuare în stadiu incipient, iar întreprinderi­le sociale s-au dezvoltat în principal cu fonduri europene. Aici încă este nevoie de un cadru legislativ prietenos, de resurse umane specializate și, totodată, de edu­ca­ție continuă în domeniu, susțin la unison antreprenorii. „Ca în orice domeniu care este la început, are nevoie de cel puțin trei elemente care să fa­vorizeze dezvoltarea: un cadru legislativ prietenos, recunoaștere și promovare a sec­torului și a plusvalorii pe care o aduce în comunitate“, explică Angela Achiței, pre­ședintele Fundației Ală­turi de Voi, în cadrul căreia a înființat în 2012 o afacere socială pentru a oferi servicii adaptate nevoilor tinerilor seropozitivi HIV care puteau să muncească, dar nu reușeau să se angajeze.

O PIAȚĂ ÎN DEZVOLTARE. Pe plan local, sunt peste 10.000 de entități juridice, sub diverse forme, care activează în economia socială și care pot obține atestat de întreprindere socială, document care le oferă posibilitatea de a accesa fonduri europene, indică da­tele cele mai recente puse la dis­poziție de Ministerul Muncii. Toto­dată, studiile arată că mai mult de jumă­tate dintre antrepre­norii sociali (aproximativ 55%) sunt limi­tați de lipsa oportunită­ților de fi­nan­țare, în timp ce o altă pro­vo­care ma­joră, pe care o reclamă 31% din antrepre­nori, este lip­sa unui cadru legislativ, reiese din Raportul Național despre Antreprenoriatul Social, realizat de Ashoka.

În România, nu toate întreprinderile sociale funcționează permanent. „Există anumite întreprinderi care au specific de sezo­nalitate, altele care nu au angajați proprii, ci oferă de lucru unor persoane care fac parte din categorii defavorizate“, explică Irina Sorescu, fondatoarea brutăriei MamaPan, o afacere socială care ajută mamele aflate în situații de vulnerabilitate. Un exem­plu în acest sens este și Mesteshukar ButiQ, un business social cu produse reali­zate de meșteșugari rromi tradiționali.

Sorescu spune că problemele cu care se confruntă în general o întreprindere so­cială sunt mai ales de ordin financiar. „Nu doar în România, ci și la nivel european sau chiar global, există extrem de puține afaceri de acest gen care reușesc să su­pra­viețuiască din vânzarea de produse“, ex­plică ea. Cele mai multe dintre acestea be­neficiază de fonduri publice sau de diverse forme de susținere din partea statului ori atrag fonduri private, lucru care la noi, con­­tinuă aceasta, nu se întâmplă. În cazul MamaPan, businessul înseamnă 80% vânzare de produse și 20% alte surse (fonduri europene, fonduri private – do­nații). Dar, până la urmă, o afacere socială nu este făcută neapărat pentru profit, ci să rezolve o problemă socială. „Este o soluție pentru rezolvarea unei probleme sociale, și atunci misiunea noastră este destul de dificilă și greu de înțeles pentru cei din jur, când mentalitatea este că dacă ești business trebuie să faci bani“, mai spune Sorescu.

Este fundamental ca antreprenorii sociali să fie înainte de toate motivați de interesul general. „Finanțarea sau veniturile din activitatea economică sunt un mijloc, nu un scop în sine. Pe de o parte, este ne­cesar un sprijin din partea autorităților. Întreprinderile sociale preiau o parte din atribuțiile statului, iar minimum este ca sta­tul să-i ajute să funcționeze“, spune și Patrick Ouriaghli, francezul care a mizat în România pe Ateliere Fără Frontiere, o afacere socială care are la bază cei 3R – reducere, reutilizare, reciclare – și are drept scop integrarea pe piața muncii a persoa­nelor aflate în dificultate.

Până acum, Ouriaghli a investit două milioane de euro în hala industrială de 1.000 de metri pătrați care adăpostește atelierul DEE (Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice) și atelierul Re­mesh. Dar și în oamenii pe care i-a angajat. Aici, ei lucrează opt ore pe zi, iar o treime din timp este alocat pregătirii lor profesionale. Programul are o durată de doi ani, iar apoi angajații sunt reintegrați în piața muncii și monitorizați timp de șase luni. Veniturile provin 40% din sponsorizări private, 30% din fonduri europene, iar 30% din acti­vitatea econo­mică.

POVESTEA (NU) VINDE. Exemplul nu este principalul mod de a-i influența pe alții, ci este singurul mod, spunea teologul, filo­soful și medicul Albert Schweitzer. Un prin­cipiu pe care Ouriaghli îl ur­mează cu sfințenie. În businessul pe care îl conduce, spune el, dificultatea cea mai mare este de a-i convinge pe oameni că „se poate“, că fiecare persoană, oricât de jos a căzut, se poate reconstrui prin muncă și își poate clădi demnitatea participând la viața în societate.

Dificil, spune francezul stabilit încă din 2008 în România, este și să-i motivezi constant pe angajați de-a lungul programului de inserție, pentru a se integra în piața muncii, care „oferă în continuare locuri de muncă precare, cu salarii extrem de mici“. „Ne este greu să găsim și interlocutori binevoitori în cadrul autorităților locale, care să înțeleagă câștigul pe care îl poate aduce societății modelul de integrare pe care îl promovăm, de activare a persoa­ne­lor în dificultate, și să ne acorde un sprijin politic în acest sens“, spune francezul.

Pe piață, o altă problemă este lipsa de cunoștințe și de experiență în măsurarea impactului social. În țară, doar 1,7% din an­gajați fac parte din întreprinderi sociale, față de media UE de 6,5%, potrivit unui stu­diu realizat de MKOR Consulting, în con­dițiile în care 64% din consumatorii români spun că sunt dispuși să plătească în plus pentru un produs care creează locuri de muncă pentru persoane din categorii defavorizate și sprijină dezvoltarea comunită­ților locale.

Angela Achiței spune că „povestea vinde prea puțin sau vinde doar prima dată“. Din ceea ce fac angajații săi, mărtu­risește ea, experiența le-a arătat că au vândut poveste în proporție de 5%. „Ceea ce cumpără clientul român este pre­țul, nevoia produsului sau serviciul prestat, calitatea, promptitudinea, relația cu clientul și apoi povestea.“

În câteva cifre 

Antreprenoriatul social a prins teren și continuă să se dezvolte în România, dar încă se află într-un stadiu incipient.

• România. Mediul antreprenoriatului social din România este compus din 53% femei și 47% bărbați, fiind singurul astfel de „ecosistem“ din Europa în care femeile sunt mai numeroase decât bărbații.
• EUROPA. În UE, întreprinderile sociale în­seamnă aproximativ 10% din mediul de afa­ceri. Adică, peste 11 milioane de angajați, 70% în organizații nonprofit, 25% în coope­rative, iar 4% în case de ajutor.

FOTO: Guliver / Getty Images

Acest articol a apărut în numărul 61 (18 – 31 martie 2019) al revistei NewMoney