Cine este românul care investește banii uneia dintre cele mai bogate familii din Suedia
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
În ultimii 20 de ani, Cornel Marian, șeful companiei de investiții Oresa – controlată de una dintre cele mai bogate familii din Suedia –, a cumpărat în România 17 companii în care a investit 150 de milioane de euro din banii acționarilor și, probabil, alte 50 de milioane de euro din împrumuturi bancare. Dar acestea sunt doar cifrele lui Marian, povestea sa de-abia începe.
Auster. Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine biroul lui Cornel Marian dintr-o clădire amplasată chiar pe buza DN1, vizavi de pădurea Băneasa. Un dulap cu uși gri din podea până în tavan care acoperă un perete întreg și o bibliotecă IKEA cu faguri albi, în care își ține colecțiile de ziare și cărțile, sunt aproape tot mobilierul care îți sare în ochi când intri în spațiul său de lucru.
Austeritatea este însă doar una dintre caracteristicile – poate cea mai puțin importantă – pe care Marian (49 de ani), șeful companiei de investiții Oresa, le-a împrumutat din stilul de business nordic.
Dacă Oresa nu vă spune nimic, cu atât mai puțin un nume cu sonoritate nobiliară și greu de pronunțat: Jonas af Jochnick, fondatorul companiei. Producătorul de cosmetice Oriflame sau rețeaua de clinici private Medicover sunt însă două branduri cu rezonanță în rândurile publicului larg. Ambele aparțin familiei Jochnick și ambele se leagă, într-o măsură mai mare sau mai mică, de povestea Oresa și a lui Cornel Marian, unul dintre cei mai vechi executivi din exclusivista industrie de private equity românească.
Dacă e să ne referim la specialiștii încă activi din domeniu, nu sunt mulți care să-i egaleze experiența. Horia Manda, directorul Axxess Capital (un administrator de fonduri cu investiții în Bitdefender, Elefant. ro, Patria Bank sau Noriel), a intrat în domeniu tot acum 20 de ani. O listă cu ceilalți veterani este recostituită de Valeriu Ionescu, fost director al fondului de investiții al AIG la începutul anilor 2000. Este vorba despre Adrian Rusu (Cereal Serv), Marius Mănoiu (investment banker), Doina Popescu (Pinebridge, fostul AIG), Emanuela Popa-Radu (Advent) și Radu Bugică (SigmaBleyzer).
„NOI NU SUNTEM UN FOND“. Absolvent al Facultății de Fizică a Universității Babeș-Bolyai și cu un MBA la Durham University, Marian era consultant în Anglia când a fost chemat de o firmă de recrutare din Belgia la un interviu la Viena. Se întâmpla în 1997, avea 29 de ani, și atunci și acolo l-a întâlnit pe suedezul Fredrik Ragmark, actualul CEO al Medicover, care îi propunea să se angajeze la o viitoare companie de investiții din Europa de Est, ce urma să fie listată pe bursă. „N-am înțeles niciodată de ce m-au angajat“, își amintește cu umor Cornel Marian cel mai recent interviu al său de angajare din ultimii 20 de ani.
Între timp, Oresa a supraviețuit mai multor crize (cea asiatică, criza dot com și recesiunea de acum aproape un deceniu), s-a delistat și a ieșit din toate celelalte țări din Europa Centrală și de Est – cu excepția României, unde își deschisese birouri sau avea investiții. Ardelean la origini, Marian a împrumutat multe de la suedezi, al căror principiu de aur este să îți gândești investițiile pe termen (foarte) lung, indiferent de ciclurile economice. E un mod de lucru care – insistă Marian – îi diferențiază radical de ceilalți jucători din private equity. „Noi nu suntem un fond, nu suntem un administrator de bani“, punctează el. „Oresa este o companie; că face investiții e altceva.“
Ce-i drept, fondurile de private equity pursânge funcționează după cu totul alte reguli: o companie de administrare gestionează mai multe fonduri (în care acționari sunt fie persoane bogate, fie instituții financiare) care cumpără și vând companii, în profit, după circa cinci-șapte ani. Oresa a intrat în acționariatul producătorului de vopseluri Fabryo (fostul Guzuchim) în urmă cu 11 ani, iar la Kiwi Finance – cel mai mare broker de credite –, cu un deceniu în urmă. De notat că brokerul Kiwi Finance a simțit din plin șocul crizei din 2008, din cauza expunerii masive pe credite imobiliare. „Fără Oresa, Kiwi Finance nu ar fi depășit criza din 2008-2010, când activitatea companiei a scăzut cu 90%“, admite Anca Bidian, CEO și acționar Kiwi Finance.
Filosofia lui Cornel Marian și a echipei Oresa pare trasă la indigo cu cea a acționarilor Ericsson din momentul în care producătorul și-a pierdut poziția cândva importantă de pe piața telefoanelor mobile. Compania a fost susținută în continuare, transformându-se treptat dintr-un producător de echipamente într-un furnizor de servicii. De notat că printre acționarii importanți ai Ericsson se numără și familia Wallenberg, cea care a patentat în secolul al XIX-lea stilul de business suedez: afaceri de familie perpetuate din generație în generație, care dețin procente importante din economia Suediei.
FAMILIA AF JOCHNICK. Din acest film face parte și familia af Jochnick – proprietara Oresa – cea care în 1967 punea bazele producătorului de cosmetice Oriflame, cu vânzări în peste 60 de țări. De atunci, familia și-a diversificat atât activitatea, cât și geografia. În 1995, Jonas af Jochnick (80 de ani) a creat Oresa. La rândul său, fratele lui Jonas – Robert – și-a făcut propria companie de investiții (R12 Kapital), concentrată pe zona scandinavă. Af Jochnick se află deja la a doua generație în business, întrucât Fredrik Stenmo, ginerele lui Jonas, a preluat conducerea boardului Oresa. Af Jochnick nu figurează pe lista miliardarilor lumii, însă într-un clasament din 2011 era în primele 50 cele mai bogate familii din Suedia.
Și ca lucrurile să fie și mai complicate, investițiile fac uneori un circuit greu de urmărit între entitățile din proprietatea af Jochnick și între țările în care familia este prezentă. Este exemplul rețelei de sănătate Medicover, cumpărată de Oresa Polonia la sfârșitul anilor ’90, și care ulterior s-a extins și în România printr-o achiziție. În cele din urmă, lanțul de clinici a ajuns în proprietatea directă a familiei, pentru ca anul acesta să fie listat la bursa din Stockholm.
Businessul de familie (suedeză) aduce, evident, multe beneficii, însă promovarea în interiorul companiilor aproape exclusiv pe criterii de rudenie sau de fidelitate este privită drept un punct slab de observatorii din exterior. Mai mult, unii analiști susțin că mai toate companiile suedeze de familie sunt depunctate de investitorii de pe bursă, dacă e să facem o comparație cu concurenții lor din alte state. Lipsa de transparență decizională și riscul ca acestea să se finanțeze/sprijine încrucișat sunt motivele din cauza cărora acțiunile suedeze sunt dezavantajate.
Să rămânem la exemplul Medicover. Compania are o capitalizare bursieră (valoare de piață) de 360 de milioane de euro, la venituri pe 2016 de aproape 500 de milioane de euro. Spre comparație, MedLife, o firmă similară – controlată, paradoxal, tot de o familie, doar că de data asta românească –, are o capitalizare bursieră de trei ori mai mică, la venituri de șase ori mai reduse.
În opinia lui Cornel Marian, însă, faptul că investitorii sunt ei înșiși antreprenori reprezintă un mare avantaj pentru fondatorii companiilor-țintă. „Una e să te duci la un investment banker (se referă la fondurile de private equity pursânge, n.r.) și alta să mergi la un antreprenor care te înțelege“, explică șeful Oresa. „N-aș vrea să mă laud, dar probabil suntem în poziția cea mai bună de a lucra cu antreprenorii pentru că avem și noi (antreprenoriatul, n.r.) în ADN.“
Întotdeauna, Oresa păstrează într-o companie în al cărei acționariat intră măcar unul dintre fondatori. De-a lungul anilor, au existat trei situații aproape identice: și la Flanco, și la Fabryo, și la Kiwi Finance, din trei antreprenori, doi au vândut și unul a rămas.
(Și) tot de dragul unui antreprenor, Oresa a răscumpărat anul trecut acțiunile furnizorului de apă și cafea pentru birouri La Fântâna de la fondul polonez Innova Capital, împreună cu Cristian Amza, cel care a pus bazele companiei în urmă cu 17 ani, pe când se numea Aqua Natural. La un an după înființare, Oresa devenea acționar majoritar în companie. Se întâmpla într-o perioadă în care investea puțin în fiecare companie în parte – și Flanco se înscria pe atunci în această categorie. Cu timpul, acționarii au căpătat mai multă încredere în biroul din România, iar Oresa a început să cumpere pachete de acțiuni în companii mature.
Strategia lui Marian este să facă din fiecare companie pe care o controlează lider de piață pe segmentul pe care activează. De altfel, acesta spune că toate cele șase companii din portofoliul Oresa (vezi infografic) sunt cei mai importanți jucători din segmentul lor. După principiul „totul sau nimic“, Oresa a ieșit din celelalte piețe est sau central europene, unde nu a putut obține performanțe. „Am ieșit din Polonia, pentru că piața e mult mai aglomerată și poziția noastră nu era la fel de interesantă cum e aici“, explică Marian.
NIMENI NU E MAI PRESUS. Politica alianțelor și a colaborării este, fără îndoială, o altă regulă pe care Marian a deprins-o în cele două decenii petrecute în businessul familiei suedeze. A insistat de-a lungul interviului de o oră cu NewMoney că, prea mult timp, compania de investiții pe care o conduce s-a identificat doar cu el – percepție cu care nu e de acord. Și ședința foto a vrut să o facă alături de unul dintre colegii săi, Laurențiu Ispir – partener în cadrul companiei de investiții. În acest moment, Oresa lucrează cu șase profesioniști cu background diferit și fără legătură cu zona bancară: de exemplu, Laurențiu Ispir a fost jurnalist, iar Alexandra Dimulescu (analist de investiții) a lucrat în consultanță strategică.
„Să nu crezi că ești mai deștept decât noi“ este una dintre cele zece porunci ale „Legii din Jante“ – un concept care descrie relația dintre grup și individ în țările nordice, creat de scriitorul scandinav Aksel Sandemose. Toate celelalte reguli merg pe ideea că nimeni nu e mai presus de grup și că un singur om nu poate fi mai important decât o comunitate întreagă. Evident, din acest mod de gândire decurge și discreția – de altfel, Cornel Marian nu a mai acordat un interviu presei de foarte mult timp.
Oresa a investit împreună cu fonduri de private equity, prezente atât în regiune, cât și pe piața românească. Marian își amintește de achiziția alături de Advent a Brewery Holding (berea Ciuc) și de investiția în compania de panotaj stradal Churchill Media, alături de Innova Capital. De remarcat că Churchill Media, cumpărată în 1998 și vândută în 2003, a fost singura investiție în care Oresa a pierdut bani până acum. Dacă totalul investițiilor Oresa din ultimii 20 de ani se ridică la circa 200 de milioane de euro (capital propriu plus credite bancare), valoarea cumulată a exit-urilor (vânzarea participațiilor) nu este făcută publică.
Af Jochnick coinvestește în România – lucru necunoscut până acum – alături de o altă familie bogată din Suedia, aflată la a patra și a cincea generație în business, condusă de Antonia Ax:son Johnson, cea mai bogată femeie din Suedia, cu o avere estimată la 5,3 miliarde de euro, potrivit listei Forbes America. Holdingul familiei, Axel Johnson, are investiții în special în retailul din Suedia, iar veniturile cumulate ale companiilor din portofoliu depășesc 7 miliarde de euro în 2016. În România, Axel Johnson este coinvestitor minoritar în toate companiile din portofoliul Oresa.
PARADOXUL SUEDEZ. Structura socială din Suedia e una cu totul aparte. În țara care, oficial, cultivă egalitatea și asistența socială (vă mai amintiți de „modelul suedez“ pe care îl propunea Ion Iliescu în 1990?), discrepanțele de avere dintre clasa bogată și restul populației sunt printre cele mai ridicate din lume. Cei mai bogați 1% dintre suedezi dețineau 24% din averea totală a populației, potrivit unei cercetări a băncii Credit Suisse din octombrie 2015, citată de The Economist. Diferențele sunt mai mari doar în India, unde 1% cei mai privilegiați concentrau 25,7% din averea cumulată a populației, potrivit aceluiași studiu. Spre comparație, în Spania, această minoritate controla doar 16,5% din averea cumulată, iar în Japonia – 4,3%.
Și un exemplu concret: familia Wallenberg – acționară în mai multe conglomerate industriale precum ABB (echipamente electrice și industriale), Atlas Copco (echipamente industriale), AstraZeneca (medicamente) sau Electrolux (electronice) – deține 30% din capitalizarea bursei din Stockholm. De remarcat și faptul că majoritatea familiilor bogate își țin averea în fundații, pentru ca acestea să nu fie înstrăinate și pentru a evita impozitul pe profit de 62%. Exemplul fundației fondatorului IKEA, Ingvar Kamprad, este probabil unul dintre cele mai cunoscute.
Se spune, mai în glumă, mai în serios, că unul dintre motivele pentru care suedezii bogați sunt foarte modești (poveștile despre zgârcenia fondatorului IKEA sunt grăitoare în acest sens) e și acela de a masca aceste discrepanțe uriașe.
În ceea ce îl privește pe Marian, singura extravaganță pe care o lasă la vedere este pasiunea pentru motociclete. De altfel, la întâlnirea cu NewMoney a venit cu geacă și cască de motor. „Da, sunt pasionat de motociclete. Am fost dintotdeauna, dar acum stau mai mult pe motor. Aloc mai puțin în altă parte“, mărturisește el.
(Nu) întâmplător, după interviu, urma să meargă la un eveniment de referință pentru pasionații de motoare.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”O echipă mică” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Echipa de management a Oresa este formată din doi parteneri, Cornel Marian și Laurențiu Ispir.[/vc_column_text][vc_column_text]ECHIPĂ. În total, compania are șase investment professionals, care au background în companii de consultanță (Big 4, Roland Berger). Pentru investiții punctuale, ei lucrează și cu alți consultanți externi.
MANAGEMENT. Laurențiu Ispir s-a alăturat echipei în 2005. Anterior, el a fost jurnalist financiar și redactor-șef al Business Magazin. Licențiat în management la Academia de Studii Economice (ASE), Ispir s-a ocupat de investițiile Oresa în Fabryo, Bau Profil, Kiwi Finance, RBC Group, precum și de fuziunea Fabryo-Atlas.[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Familia Jochnick” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Frații Jonas și Robert af Jochnick au fondat în 1967, alături de Bengt Hellsten, compania de vânzări directe de cosmetice Oriflame. Numele a fost inspirat de un drapel medieval ridicat de Franța pe câmpul de luptă. Cuvântul original era „oriflamme“ care înseamnă „flacăra de aur“.[/vc_column_text][vc_column_text]ORIFLAME. Afacerea crește și se extinde în Europa de Vest, însă, înainte de anii 1980, Oriflame nu se număra printre marii jucători internaționali din piața cosmeticelor. Succesul a venit odată cu democratizarea blocului estic. Cei doi frați au văzut oportunitatea și au înființat compania Oriflame Eastern Europe (Oresa), iar prin intermediul acesteia s-au extins în aproape toate piețele est-europene (Cehia, Polonia, Ungaria, Rusia, Letonia, Ucraina, Bulgaria, Lituania și România). La sfârșitul anilor ’90, Oriflame era evaluată la 450 de milioane de euro.
INVESTIȚII. Cei doi frați au început în acea perioadă să-și diversifice portofoliul. Jonas a înființat Oresa Ventures, axată pe achiziții în Europa Centrală și de Est, iar Robert – R12 Kapital, cu focus pe Scandinavia.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney
