Centenarul comunist și visul lui Xi

Mimi Noel 02/08/2021 | 11:01 Global
Centenarul comunist și visul lui Xi

Aniversarea centenarului Partidului Comunist Chinez vine într-un moment în care China duce o luptă crâncenă în culise și la scenă deschisă cu Statele Unite ale Americii pentru supremația globală. Are propriile provocări interne, iar cel mai mare risc de instabi­litate este transferul de putere dinspre liderul Xi Jinping (68 de ani) spre succesorul său.

Pe 1 iulie, Partidul Comunist Chinez (PCC) a sărbătorit 100 de ani de la fondare. S-a autoproclamat ca fiind „măreț, glorios și corect“. Acum, la debutul celui de-al doilea secol de existență, PCC are chiar mai multe motive să se laude. Nu doar a su­praviețuit mai mult decât au crezut și anticipat mulți dintre criticii săi, dar pare să fie în plin avânt. Când Uniunea Sovie­tică a făcut implozie în 1991, au fost mulți cei care au crezut că următoarea victimă a schimbării va fi comunismul din China. Pentru a ne da seama cât de tare s-au în­șelat, să ne uităm la declarațiile preșe­dintelui american Joe Biden, care la summitul din 13 iunie a simțit nevoia să spună că nu doar SUA sunt în contradicție cu China, ci că multe democrații ale lumii au dubii dacă pot sau nu să facă față și să con­cureze (cu China)“, observă publi­ca­ția britanică The Economist într-o analiză dedicată centenarului PCC.

Un singur partid a condus China timp de 72 de ani fără să fi fost ales de cetățeni. Nu este însă un record. Lenin și ur­mașii lui au deținut puterea la Moscova pentru ceva mai mult timp. La fel a reușit și Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord. Totuși, niciuna din aceste dictaturi nu s-a putut metamorfoza dintr-un dezastru social, cum a fost China în timpul lui Mao Zedong, în a doua mare economie a lumii, care devan­sează Statele Unite în materie de inovație tehnologică și infrastructură. Co­mu­niștii chinezi s-au dovedit a fi, iată, cei mai de suc­ces autoritariști ai lumii.

Explicațiile succesului PCC

Sunt trei mari motive pentru care PCC a reușit să păstreze puterea atât de mult timp. Primul ține de cru­zimea cu care a acționat regimul de la Bei­jing. A ezitat puțin înainte să strivească protestele din Piața Tiananmen în 1989, dar în final a făcut-o cu gloanțe adevărate, supu­nând prin teroare întreaga țară.

De altfel, liderii actuali ai Chinei nu dau niciun semn că ar avea vreo remușcare le­gată de acel masacru. Dimpotrivă, președin­tele Xi Jinping spu­ne că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cauzată de liderii ei, care nu au fost suficient de bărbați să se ridice și să reziste în mo­mentele-cheie. În traducere, spre deosebire de cei chinezi, liderii sovie­tici nu au avut curajul să mitralieze protestatari ne­înarmați.

Al doilea motiv care explică longevitatea PCC ține de agilitatea ideologică. În câțiva ani de la moartea lui Mao în 1976, noul lider de la Beijing, Deng Xiaoping, a început să pregătească terenul pentru a lăsa forțele economiei de piață să înceapă să funcțio­neze. Maoiștii s-au revoltat atunci, dar produsul intern brut a început să crească accelerat. Pe fondul protestelor din Piața Tia­n­an­men și al prăbușirii Uniunii Sovietice, Deng le-a rezistat maoiștilor radicali și a îm­brățișat capitalismul cu și mai mare fervoare. Au fost închise multe companii de stat și tot multe au fost privatizate. Milioane de chinezi au ajuns șomeri la acel moment, dar economia chineză a explodat.

Sub conducerea lui Xi, PCC a făcut o mutare – s-a concentrat pe ideologie. Predecesorii săi de dată mai recentă au permis o oarecare doză de disidență. Mao este din nou un model preamărit, iar cadrele de partid metabolizează filosofia lui Xi. Birocrații, armata, poliția au fost epurate de corupți. Marile afaceri sunt aliniate noii ideologii.

Xi a refăcut partidul din temelie, creând o rețea de spioni și colaboratori care sunt infiltrați în companii pentru a le suprave­ghea îndeaproape. Din perioada Mao, socie­tatea chineză nu a mai fost atât de vigilent controlată.

Al treilea motiv care explică succesul PCC – China nu s-a transformat într-o clep­to­crație pursânge, în care avuția țării să ajungă să fie drenată exclusiv către cei bine conectați. Corupția rămâne la cote ridicate, iar cele mai influente familii sunt și foarte bogate. Dar și foarte mulți chinezi au simțit că viața lor s-a îmbunătățit, iar PCC s-a dovedit suficient de inteligent să țină cont și de dorințele majorității. A mai scăzut fisca­litatea pentru mediul rural, a creat un sis­tem solidar în care oricine primește o pensie, iar serviciile de sănătate sunt subven­țio­nate. Beneficiile nu au fost foarte ge­ne­roase, dar au fost apreciate.

Și totuși, sfârșitul

În timp, observatorii occidentali au identificat mult mai multe motive pentru care PCC se va pră­buși. Evident că acel control pe care-l presupune statul cu un singur partid este incompatibil cu libertatea pe care o presupune o economie de piață. La un moment dat, creșterea economică accelerată a Chinei va rămâne fără combustibil și inevitabil se va ajunge la dezamăgire. Iar din acel punct, vor izbucni protestele. Va veni momentul când vasta clasă de mijloc creată de această dezvoltare va cere tot mai multe libertăți, în special pentru că mulți din noua generație s-au născut în plină democrație, în Occident, unde părinții lor și-au definitivat educația.

Ei bine, aceste profeții au fost năruite de popularitatea în creștere a PCC. Foarte mulți chinezi apreciază partidul pentru viața mai bună pe care o duc. Forța de muncă a Chinei îmbătrânește, se împu­ți­nează și optează pentru pensionare timpurie, genul de probleme cu care se confruntă mai orice gu­vern al lumii moderne, fie autoritarist sau nu. Creșterea economică vigu­roasă pare că va mai putea fi susținută ceva timp de acum.

La fel, mulți chinezi admiră PCC pentru mâna de fier cu care conduce. Iată cât de re­pede a reușit să gestioneze criza COVID-19 și a relansat creșterea economică, spun unii, în timp ce Occidentul vedem cum se poticnește.

Mulți cochetează cu o restaurare a in­fluenței Chinei în lume ca în perioada vechilor dinastii. Este jucată cartea naționalistă – mass-media gonflează partidul, legitimat prin afilierea sa la națiune și cultură, iar America este caricaturizată și redusă la o țară a masacrelor armate și a revoltelor rasiale. Orice alternativă a statului cu un singur partid înseamnă, iată, haos.

Când apar voci disidente de luat în seamă, Xi recurge la tehnologie pentru a le potoli din fașă. Străzile din China sunt în­țesate cu videocamere echipate toate cu software de recunoaștere facială. Rețelele sociale sunt cenzurate și atent urmărite. Cine spune ce nu trebuie își riscă locul de muncă și libertatea. Iar prețul plătit de partid pentru succesul asigurat prin represiune brutală este cumplit.

Cea mai mare amenințare la adresa re­gimului lui Xi nu vine dinspre mase, ci chiar din interiorul partidului. În ciuda tuturor eforturilor, PCC este lovit de marasmul atomizării, al trădărilor și al lâncezelii ideologice. Cei care au fost acuzați că au complotat pentru a lua puterea au ajuns la închisoare. În China, politica este mult mai opacă azi decât a fost în ultimele decenii. Epurările pe care le ordonă recurent Xi in­dică faptul că vede peste tot inamici ascunși.

Momentul de cea mai mare instabilitate pentru PCC va fi cel al succesiunii. Nu știe nimeni cine îi va urma lui Xi, nici măcar cum se va face tranziția spre noua putere. Când a schimbat termenul-limită al mandatului prezidențial în 2018, a fost semnalul că vrea să se agațe de putere indefinit. Dacă va fi așa nu va face decât să crească riscurile asociate eventualului transfer de putere. Chiar dacă pericolul la care este expus partidul nu va conduce în mod necesar la o conducere luminată, cum și-ar dori forțele iubitoare de libertate, la un moment dat chiar și această dinastie chineză va lua sfâr­șit, conchide publicația britanică.

Metamorfoza

Cinci decenii și șase lideri de după Mao au scos sute de milioane de oameni din sărăcie și au transformat China în a doua economie a lumii.

  • ÎNCEPUTUL. ­­Pe 23 iulie 1921, într-o casă mică din cărămidă situată în Shanghai, Mao Zedong și un mic grup de revoluționari chinezi, inspirați cu toții de revoluția bolșevică din Rusia, s-au adunat în secret. Așa au pus bazele Partidului Comunist Chinez.
  • PUTEREA. ­­În 1949, PCC a reușit să răs­toarne guvernul naționalist al lui Cian Kai-și. În octombrie același an Mao Zedong a pro­clamat Republica Popu­lară Chineză.
  • MEMBRI. ­­La 100 de ani de la înființare, PCC are peste 95 de milioane de membri, aproape 7% din întreaga popu­lație a Chinei.

Acest articol a apărut în numărul 120 al Revistei NewMoney

FOTO: Getty

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.