Ce mai produce și ce mai exportă industria românească de apărare

Multe promisiuni și puține realizări au marcat dezvoltarea industriei de armament românești în ultimii ani. Generalul de brigadă în rezervă Cristian Barbu (64 de ani), fost rector al Academiei Tehnice Militare, spune, într-un interviu pentru NewMoney, că România a pierdut atât capacitățile de producție, cât și know-how-ul, iar acum ar trebui să o ia de la zero.

NewMoney: Cum evaluați situația actuală a industriei de apărare din România?

Cristian Barbu: Eu sunt implicat în pre­gătirea personalului pentru apărare, mă refer la personalul ingineresc, atât militar, cât și civil, începând cu anul 1983. Pot să vă spun că am avut o perioadă bună până prin 1992-1993, o perioadă de stagnare aproape până în 1998-1999 și o prăbușire, cred că acesta este termenul cel mai bun, până prin 2016-2017. După această dată se încearcă un reviriment al acestei industrii, însă este firav. S-au pierdut capacități, atât tehnice, cât și capacități umane. Resursa umană trebuie reformată. La o altă con­cep­ție, dar și o altă mentalitate vizavi de ceea ce se întâmplă.

Am pierdut pasul față de Polonia, de exemplu. Chiar și față de Bulgaria. Două țări care n-au distrus fabricile, au continuat să producă și, pe acele fundamente, să dez­volte încontinuu tehnică, muniții. Noi trebuie cumva s-o luăm acum de la zero sau, mai grav, să cumpărăm și, abia prin diverse alte mijlociri, să încercăm să aducem un pic de retehnologizare a unor întreprinderi sau, chiar mai mult, implicarea unor capacități naționale în a produce o serie de lucruri.

Mai ales în domeniul softului. Și dau aici un exemplu important, pe care îl cunosc într-o oarecare măsură. E vorba despre Piranha V, acolo unde software-ul face comanda, face legătura cu ce­lelalte elemente, face controlul acțiunii și are și posibilitatea de comunicare cu celelalte elemente direct. Tot acest pachet va fi realizat în România. Este un pas extraordinar, dar este singura floare frumoasă pe un câmp aproape pustiu. Din păcate, asta este situația acum și țin să subliniez faptul că această industrie de apărare își dă si­lința pe elemente nu extrem de sofisticate.

– Ce am avut și am pierdut?

– România a fost producătoare de avioane. IAR-99 Șoim. La ora actuală, dacă se continua programul cu înțelepciune și fără eforturi financiare extraordinare, putea fi acum un avion recunoscut și care ar fi evoluat. Ca să fac o paralelă: nu ne-am oprit la Dacia 1100 sau Dacia 1300, astăzi facem un Logan foarte cunoscut și foarte vândut. Poate nu e cea mai bună mașină de pe lume, așa era și cu avionul, dar am fi avut această continuitate și această bază pentru a face și în continuare elemente de înaltă tehnologie. Și, sigur, înalta tehnologie se vinde altfel decât un simplu proiectil, adică un fel de metal strunjit, încărcat cu ceva explozibil și vândut mai mult ca masă decât ca inteligență. Am pierdut linia de inteligență.

În perioada de până în 1990, nouă, ro­mâ­nilor, ni se spunea „nemții Europei de Est“. Aveam industrie foarte puternică, vindeam foarte mult, aduceam foarte mult la bu­ge­tul de stat și dezvoltam programe de cercetare științifică, lucruri extraordinare, care și acum sunt destul de apreciate, cel puțin din punct de vedere al soluțiilor ingine­rești.

Sunt nemulțumit și de ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, pentru că Ministerul Apă­­rării Naționale ar fi vrut să aibă în do­tare și tehnică românească, dar, din pă­cate, in­dustria noastră a oferit prea puține so­luții pentru înarmarea armatei noastre cu ceea ce putem noi să producem.

Specialiști în fiare

– Cât și ce producem?

– Ne uităm pe hartă și zicem: ați auzit de vreo fabrică care să producă pulberi și explozivi? Pentru că în armată, fără pulberi și explozivi, faci fiare. Ceea ce fac toți până la urmă. Și constați că nu faci pulberi și ex­plozivi. Deci partea în care se vede spe­ci­ficul armatei nu există.

Dar poate facem software, poate suntem foarte buni pe partea aceasta a inte­li­genței artificiale. Da, aici facem, dar nu pu­tem să spunem că suntem producători, ci, mai mult, dacă vreți, suntem colaboratori. Iar războiul din Ucraina ne demon­strează că e un domeniu conex. Războiul se duce acolo, cu pulberi și explozivi, oameni față în față, care pe care.

Apoi, alte lucruri sofisticate – avioane nu facem; elemente de aviație nu facem. Lu­crăm puțin pe domeniul elicopterelor, dar avem un singur parteneriat serios, cu fran­cezii. La partea terestră, încercăm această Piranha V să o aducem cât mai mult în România, atât cât este posibil, și probabil că, prin dezvoltarea programului cu alte 150 de unități, România va fi puțin mai mult implicată și pe orizontală, nu doar pe verticală.

Despre gloanțe și pro­iectile, lucrurile sunt aici destul de simple, nu sunt prea mulți producători, tot așa, dacă ne uităm pe hartă, iar fabricile nu dau în clocot, altfel vedeam cum angajau mai mulți oameni și exista o efervescență tehnică în zona respectivă. Înseamnă că suntem în con­tinuare sub capacitatea teh­nologică pentru o producție serioasă.

Și de aici încolo ne-am cam oprit. Despre blindate nu avem de ce să vorbim, despre HIMARS-uri știm că nu avem o so­luție autohtonă și poate că în viitor vom avea ceva de spus, mai ales la capitolul transport, nu rachetă.

Rachetele antiaeriene sunt și ele în curs de aprovizionare, mă refer la Patriot. Acelea sigur vor veni din import și poate că reușim și acolo să fim un ușor colaborator dacă aceste contracte se vor materializa în final. Și am mai ajuns la Marină și m-am oprit. Aici n-am cuvinte, pentru că n-am ce să spun.

– România poate repara F-16 la Bacău dacă este cazul, dacă Ucraina le obține, pentru că are nevoie de ele, știm foarte bine. Poate fi o miză, din acest punct de vedere, pentru România?

– Vă dau un răspuns indirect, dar simplu. După ce România a importat automobile occidentale de înaltă clasă, ni s-a impus ur­mătorul aspect: repararea acestor autoturisme se va putea face numai la service-urile dedicate. Ce înseamnă chestiunea asta? Polarizarea service-urilor și dotarea cu aparatură impusă de către fabricant. E același lucru, se întâmplă și pentru avioane. Unele module se schimbă așa cum sunt ele, sigilate. Se scot, se sigilează, se trimit la producător, se aduc de acolo, se introduc cele noi.

Știm că există posibilitatea pentru o serie de activități de întreținere pentru F-16 în România. După ce vom primi acre­di­ta­rea din partea producă­torului cu privire la o servisare.

Atu greu de identificat

– În ultima perioadă am aflat că urmează totuși niște investiții în industria de armament. De exemplu, Germania ar urma să in­vestească în crearea unei fabrici de pulberi, de care este atât de multă nevoie, cum spuneați și dumneavoastră.

– Sincer, nu sunt optimist, pentru că, prin mi­siunile pe care le-am avut în ultimii șapte ani, am văzut că lucrurile, chiar dacă au pornit cu dreptul de undeva din zona președintelui, din zona Ministerului Apă­rării, s-au împotmolit în altă parte. Partea legată de bani, de onorarea unor angajamente din punct de vedere financiar, și, sigur, de angajarea unor capacități productive pentru a face aceste lucruri. Așa ne-am împotmolit și cu corvetele, și cu alte pro­mi­siuni, cu Beretta, ne-au spus și alții că am putea să fim buni producători și în zona ve­hiculelor militare, chiar a mașinilor de luptă de infanterie blindate.

Și, în final? Păi finalul nu-l vedem. Nu s-a concretizat ni­mic în acest moment, pe nicio direcție. De aceea spun că sunt destul de pesimist. Dacă nu se schimbă în mod rapid și clar conceptul, că ar trebui să existe și niște industrie autohtonă de apărare. Și vedeți că nu mai spun națională, spun autohtonă, pentru că nu mă interesează al cui este capitalul. În acest sens, mă interesează lucrurile să se dezvolte aici și să căpătăm ex­periența necesară pentru o dezvoltare ulterioară bine configurată și de o perspec­tivă îndelungată.

– Care ar fi până la urmă atuul României, dacă există?

– România școlarizează oameni care sunt pregătiți la cel mai înalt nivel cu privire la in­dustria de apărare, atât pe partea de pro­­ducție, cât și pe partea de logistică mil­i­ta­ră, ingineri mai ales. Nu ridic în slăvi pe ni­meni. Pur și simplu vreau să spun că sun­tem recunoscuți în continuare ca fiind foarte utili și foarte bine pregătiți.

Surpriza de la export

– Cum vă explicați că Statele Unite repre­zintă una dintre cele mai importante des­ti­nații de export pentru industria de apărare a României în ultimii ani?

– Există o explicație de ordin comercial. Sta­tele Unite, în anumite momente, fac un fel de parteneriat. Cumpără în nume propriu și dau mai departe, unor terțe piețe, care au nevoie de astfel de muniții, de teh­nică militară. Țări care sunt la nivelul de tip de muniție pe care noi îl producem. Pro­babil că sunt țări pe care putem ușor să le identificăm, având în vedere faptul că mare parte din aceste muniții sunt de tip so­vietic.

Puține, foarte puține elemente dintre cele pe care le producem noi sunt de standarde NATO.

Arme de vânzare

Israelul a luat locul Statelor Unite ale Ame­ricii la vârful clasamentului țărilor care cum­pără cea mai mare parte a armamentului produs în Româ­nia. Pe lista de cumpărături a statului evreu se află de la muniție antitanc și subansamble pentru aeronave militare până la software pentru echipamente de testare.

• CREȘTERE. În 2021, ultimul an pentru care există date complete, Agenția Națională pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) a emis 288 de licențe de export definitiv de produse militare, cu valoarea cumulată de 289 de milioane de euro. În 2020, exporturile au fost de 177 de milioane de euro.
• VALOARE. În ultimii cinci ani, exporturile militare ale României au însumat 1,1 miliarde de euro. Israel, Pakistan, Statele Unite ale Americii, Bulgaria și Afganistan au fost în anul 2020 cei mai importanți clienți pentru armamentul și echipamentele militare produse în România.
• CE CAUTĂ AMERICANII. SUA cumpără din România pistoale, puști semiautomate și mu­niție de calibru mic, pe care le folosesc în circuitul civil sau pentru instrucția rezerviștilor, dar și diverse componente și subansamble pentru arme și echipamente.
• EXCLUSIVITATE. În România, fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor reprezintă monopol de stat.
• DEZVOLTARE. Romarm a avut în 2021 o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei (apro­ximativ 9 milioane de euro). Compania a anunțat un profit de 3,2 milioane de lei (apro­ximativ 650.000 de euro), dar contractele ei nu sunt publice.
• ANCHETĂ. Conducerea companiei Romarm este cerce­tată de Direcția Națională Antico­rupție (DNA) pentru acuzații de corupție privind achiziția de echipamente pentru producerea de măști sanitare și apoi producerea de măști sanitare neconforme în perioada pandemiei de COVID-19.

Acest articol a apărut în numărul 159 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly