Cât ne costă să fim nemuritori? 10.000 de dolari și ceva pe deasupra

Autor: Romulus Deac

Iată că se apropie și timpul să ne lepă­dăm de învelișul nostru din carne și oase. Bun venit în lumea de apoi!

Acest articol a apărut în numărul 37 (2-15 aprilie) al revistei NewMoney

În „Altered Carbon“, noul serial cyberpunk produs de Netflix, corpul nostru cel de toate zilele nu e altceva decât un amă­nunt neglijabil. „Nu trupul te defi­nește. Ți-l poți schimba așa cum își schimbă șarpele pielea. Lasă-l, uitat, în urmă“, spu­ne încă din primele cadre unul dintre personaje. Suntem cu câteva sute de ani în viitor, când conștiința individuală e încărcată încă de la naștere în cipuri cu backup în cloud și poate fi ușor trans­ferată între corpuri organice sau sinteti­ce, dar protoversiunile tehnologiilor de atunci sunt dezvoltate chiar (de) acum.

„PUR ȘI SIMPLU UIMITOR“. „Și dacă v-am spune că putem face o copie de si­gu­ranță a minții voastre?“, întreba la un pitch Ro­bert McIntyre, cofondator al Nectome, startup-ul care le promite clienților săi nici mai mult, nici mai puțin decât nemurirea. Numai că pentru a le-o oferi, trebuie mai întâi să-i omoare.

Fondată în 2016 de doi absolvenți ai MIT specializați în Inteligența Artificială (AI), Nectome lucrează la implementarea comercială a unui nou proces de conservare a creierului, numit crioprezervare stabilizată cu aldehidă. Tradus într-o for­mulă mai simplă, e un tip de îmbălsămare chimică prin care conexiunile neuronale, și se crede că odată cu ele și toate amintirile, sunt păstrate intacte, creierul fiind vitrificat și conservat la o temperatură de -122° C. Dezavantajul fatal este că întregul proces trebuie să fie inițiat în momentul morții. Și pentru a fi și mai exacți, devine chiar cauza morții, fluxul sanguin al su­biec­tului/clientului fiind înlocuit cu sub­stanțele de îmbălsămare în timp ce cre­ierul încă mai este funcțional.

Citiți și: Cum arată planul lui Elon Musk de a călători pe sub pământ cu o viteză comparabilă cu cea a avioanelor

Odată astfel conservat, creierul poate fi păstrat timp de sute de ani, cu scopul final de a fi reactivat, iar apoi copiat și în­cărcat în cloud sau într-un corp robo­tic/ sintetic, atunci când tehnologia va permite acest lucru. Procesul a fost testat cu succes pe un creier de iepure, în 2016, și unul de porc, la începutul lui 2018, și a câștigat de fie­care dată un premiu oferit de fundația non-profit The Brain Preservation Foundation (BPF). „Fiecare neuron și sinapsă au fost frumos conservate peste tot în creier. Este pur și simplu uimitor, având în vedere că am ținut același creier în mână când a fost transformat în ceva ce pă­rea o bucată solidă de sticlă. Acest rezultat este un răspuns direct pentru criticii și scepticii care susțin că criogenia nu poate proteja delicatele conexiuni neuronale“, explica Kenneth Hayworth, doctor în neuroștiință și pre­șe­dinte al BPF, citat de Newsweek. Dar lucrurile n-au rămas înghețate în acest punct. În februarie 2018, Nectome a conservat și primul creier uman. Detaliile nu sunt foarte generoase. După o căutare de câteva săptămâni, McIntyre a cumpă­rat de la Aeternitas Life – o companie-intermediar pentru oamenii care își do­nează corpul pentru știință – cadavrul unei femei în vârstă.

Procesul de conservare a început la două ore și jumătate de la moartea acesteia, a durat aproximativ șase ore și s-a des­fășurat într-o morgă din Portland, Oregon. „Vă puteți gândi la ceea ce facem ca la o formă extravagantă de îmbălsă­mare, care păstrează nu doar detaliile exterioare, ci și pe cele interioare“, declara McIntyre pentru MIT Technology Review, adăugând că în viitorul apropiat ar vrea să-și testeze procedura pe o per­soană cu o boală terminală, care își plani­fică o sinucidere asistată medical.

LINIA DINTRE LUMI. „Dacă sunteți ca mine și credeți că mintea umană va putea fi încărcată în cloud, nu e neapărat ceva controversat. Numai că poate lăsa impresia că oamenii sunt incitați să se sinucidă pentru a-și conserva creierul“, mai spunea Hayworth, în opinia căruia McIntyre & Co. pășesc pe o linie foarte fină cerân­du-le celor interesați să plătească pentru a se înscrie pe o listă de așteptare. O linie peste care, adaugă el, s-ar putea să fi trecut deja. Dar granițele etice sunt și o ches­tiune de perspectivă, iar Netcome a primit între timp o finanțare de aproape un milion de dolari din fonduri federale, acordată de National Institute of Health „pentru beneficiile pe care tehnologia sa le poate aduce studiului creierului și bolilor care îl afectează“.

Apropo de etică, oficialii Netcome sus­țin că serviciul pe care îl oferă este în con­formitate cu legislația din cele cinci state americane care au reglementat eutanasierea asistată, printre care și California – unde așa-numitul drept la moarte cu demnitate este în vigoare de doi ani.

McIntyre estimează că ar putea începe o exploatare comercială cel mai târziu până în 2021, dar compania are deja o listă deschisă de așteptare pe care s-au în­scris 25 de persoane, care au plătit o taxă prealabilă de 10.000 de dolari, bani pe care îi pot retrage în orice moment dacă se răzgândesc. Printre ei, miliardarul de 32 de ani Sam Altman, președinte al incubatorului Y Combinator, cunoscut pentru programul său de trei luni de acce­lerare a startup-urilor ieșite din tipare. Netcome e și el printre ele. Dar nu toată lumea este (la fel de) în­cântată de vir­tuțile criogeniei. Dacă unii comentatori au văzut în anunțul lui Altman o mișcare mai mult sau mai puțin inspirată de marketing pentru promovarea Netcome și a Y Combinator, alții sus­țin deja de ani buni că simpla alăturare a termenilor de „stocare“ și „reanimare“ a creierului este frau­du­loasă și lipsită de un fundament cu ade­vărat științific. „Şansele ca oamenii de­claraţi morţi să mai aibă ceva din func­ționalitatea creierului tind spre zero. Celulele din creier mor destul de re­pede şi ar trebui restaurate într-o ordine specifică pentru a redeveni funcţionale. Obstacolele sunt atât de mari încât este o in­vestiţie prostească“, spunea psihiatrul american Stephen Barrett, cofondator al National Council Against Health Fraud (NCAHF).

La rândul său, neurologul Michael Hendricks, cercetător și profesor la universitatea canadiană McGill, denunța într-un eseu „speranța abject de falsă“ propovă- duită de companiile de criogenie, care vând iluzia unei învieri pe care, cel mai probabil, tehnologia nu va putea să o înfăp­tuiască niciodată.

După cum mai există și o altă categorie pentru care Netcome e doar o altă utopie dintr-un șir de ciudățenii vehiculate sau apărute de-a lungul timpului, cum ar fi banca de spermă a elitelor creată în California anilor ’80 de milionarul Robert Klark Graham, orașul plutitor al miliardarului american Peter Thiel, sau Ambrosia LLC, serviciul de „prelungire a vieții“ prin transfuzii de plasmă proaspăt recoltată de la tineri cu vârste de până în 25 de ani, printre clienții căruia se află unul și ace­lași Peter Thiel.

EPOCA DE GHEAȚĂ. Ideea, și odată cu ea businessul de stocare (nu doar) a creierului, nu e de ieri, de azi. Fondată încă din anii ’70, în Arizona, Alcor Life Extension Foundation a înghețat până acum în azot lichid peste 150 de trupuri și capete. Ma­te­matic, raportul e de aproximativ 50-50%. În general e vorba de persoane cu boli incurabile și terminale, iar dacă unii speră să fie resuscitați și vindecați de nano­tehnologia viitorului, alții au (avut) convingerea că se vor trezi într-un corp nou, cu toate amintirile neatinse. Pentru o operațiune reușită, este ideal ca procesul de criogenie să înceapă în primul-al doilea minut după ce inima se oprește, și nu mai târziu de 15 minute. Orice întârzi­ere mai mare poate afecta permanent unele zone ale creierului și pune sub semnul întrebării succesul unei eventuale resuscitări viitoare fără sechele. După cum o spun chiar cei de la Alcor, „timpul înseamnă traume“. Dar și bani, ținând cont că o conservare a întregului corp costă peste 200.000 de dolari, iar a capului, 80.000 de dolari.

Din punct de vedere tehnic, toți „pa­cienții“ Alcor sunt morți. Nu au niciun fel de drepturi și nu mai pot fi priviți ca persoane, chiar dacă More insistă că aceștia s-ar afla de fapt „într-o stare de comă pro­fundă, dar fără niciun fel de metabolism“. Totuși, dacă se va putea demonstra că criogenia poate preveni într-adevăr leziu­nile ireversibile ale creierului, astfel încât resuscitarea acestuia să fie posibilă, lucrurile s-ar putea schimba radical. Suntem însă pregătiți pentru o nouă definiție a persoanei sau a vieții și a morții? Deo­cam­dată, există foarte multe întrebări și prea puține răspunsuri. Crioconservarea nu este reversibilă cu tehnologia actuală, maparea și emularea creierului abia au intrat în epoca lor de piatră, încă e greu de spus dacă o conservare reușită a creie­rului înseamnă automat și o conservare a memoriei, iar toată povestea criogeniei pare să se sprijine în acest moment mai mult pe speranță decât pe știință.

Pe de altă parte, toate obstacolele și angoasele prezentului nu spun nimic des­pre limitele și abilitățile tehnologiilor vii­toare. „Suntem ca Leonardo Da Vinci, care putea proiecta aripi și elicoptere funcțio­nale, dar nu avea instrumentele necesare să le și construiască. Bineînțeles că dez­voltăm tehnologia pentru a reduce la mi­ni­mum daunele produse pacienților noștri prin crioconservare, doar că pentru moment nu știm exact cum vom inversa acest proces“, mărturisea dr. Max More, președinte și CEO al Alcor, citat de The Telegraph.

SINAPSELE VIITORULUI. În acest stadiu, e limpede că vor mai trece ani buni până când vom fi capabili să ne uploadăm întreaga minte într-un computer sau să o transferăm în corpuri sintetice. Până atunci însă, cei de la Neuralink, un startup fondat de Elon Musk, vor într-o primă etapă să ne conecteze creierul la compu­tere și alte dispozitive electronice, prin implanturi cu rol de interfață între mintea noastră și gadgeturi și programe. În linii mari, tehnologia propusă de Neuralink presupune implantarea unor electrozi în creier pentru a crea o interfață wireless creier-calculator, capabilă și să augmen­teze inteligența naturală prin des­cărcarea sau încărcarea de informații de la sau către un computer. După estimările lui Musk, „ne aflăm la aproximativ opt până la zece ani distanţă de folosirea acestor implanturi“.

Tot un implant neuronal ne-ar putea ajuta să ne îmbunătățim memoria și să transformăm amintirile de scurtă durată în amintiri durabile. De mai bine de două decenii, Theodore Berger, neurocercetător al Universităţi Southern California din Los Angeles, lucrează la proiectarea unor cipuri de silicon care să înlocuiască părţile deteriorate ale hipocampului – zona din creier implicată în formarea, organizarea şi stocarea amintirilor. Testele sale de până acum pe şoareci şi maimuţe au confirmat că anumite funcţii ale creierului pot fi înlocuite de semnale electrice transmise via electrozi, iar Berger speră că o memorie prostetică complet funcţională ar putea fi disponibilă în mai puţin de un deceniu.

În realitatea imediată, implanturile Brain­Gate facilitează drumul de la gând la acţiune, fiind destinate persoanelor care nu își mai pot controla mâinile sau picioa­rele. Sistemul constă dintr-un senzor implantat în cortexul motor şi un computer care analizează semnalele creierului. Senzorul este alcătuit dintr-o matrice de silicon mai mică decât o aspirină şi conţine aproximativ 100 de electrozi de aur, fie­care mai subţire decât un fir de păr uman. Principiul după care funcţionează este acela că un creier fără leziuni continuă să genereze semnale, chiar dacă ele nu (mai) sunt trimise către mâini sau picioa­re. Odată recepţionate de computer, semna­lele altfel pierdute ale creierului sunt interpretate şi traduse în acţiuni precum mişcarea cursorului unui mouse pe ecran sau deschiderea şi închiderea unei mâini prostetice.

Într-unul dintre studiile clinice, paci­enţii au învăţat, de exemplu, să contro­leze un braţ robotic şi să apuce cu el mingi de cauciuc, imaginându-şi că se fo­lo­sesc de fapt de mâinile lor.

Interfețele de azi au o (pro)misiune lip­sită de ambiguitate – redarea mișcării și a sensibilității pierdute. Dar pe măsură ce uti­li­zările lor se vor muta înspre augmentarea abilităților naturale, inclusiv în scopuri militare, vor apărea un alt gen de în­gri­jorări. Confidențialitatea e una evi­dentă: liniștea și refugiul unei voci interi­oare riscă să dispară. Securitatea este o alta: dacă un creier poate fi transferat pe internet, poate fi și corupt prin hacking. Inegalitatea e și ea acolo: tehnologia e scumpă, iar noile abilități supraumane ar putea fi accesibile doar unei elite auto-perpetuate.

Deocamdată, nimic din toate astea nu reprezintă o chestiune arzătoare. Dar nici- o simplă fantezie. Iar în cele din urmă, limita pare să fie nu cerul, ci chiar mintea noastră.

Vieți alternative

„Dacă aveți sub 40 de ani, probabil că veți muri doar dacă veți face vreo boală urâtă“, avertiza recent Ian Pearson, doctor în știință și unul dintre cei mai cunoscuți futurologi din istoria modernă a tehnologiei, în opinia căruia omenirea va reuși până în 2050 să depășească o bună parte dintre actualele limitări și constrângeri ale corpului fizic.

• Bio-inginerie. „Nimeni nu vrea să fie nemuritor la 95 de ani, dar dacă îți poți reîntineri corpul, lucrurile stau altfel“, spune Pearson, ale cărui previziuni din ultimii 30 de ani au avut o acuratețe de 85%. Și o vom putea face, crede el, fie prin inversarea/ stoparea procesului de îmbătrânire a celulelor prin inginerie ge-ne-tică, fie prin înlocuirea organelor vitale ale organismului cu unele printate de imprimante 3D încărcate cu celule vii. În ultimii ani, s-au printat cu succes fragmente mici de mușchi, os și cartilaj. Recent, compania americană Organovo a dezvoltat un proces de printare 3D care folosește o biocerneală din celule prelevate din organe sănătoase, reușind să reproducă o secțiune de țesut hepatic.
• Robotizare. În următorii 50 de ani, mai spune dr. Pearson, vom putea să cumpărăm sau să închiriem androizi în care să ne încărcăm conștiința, după ce în prealabil o vom transfera în cloud în momentul morții. Rudele cele mai apropiate ale androizilor viitorului sunt actualii roboții sexuali dotați cu inteligență artificială, modelele avansate fiind capabile să vorbească și să dezvolte o conexiune emoțională cu partenerul uman.
• Virtualizare. Dar dacă mințile noastre sunt încărcate online, chiar mai avem nevoie de corpuri-robot? Am putea trăi la fel de bine și de fericiți și într-un mediu virtual, răspunde același Ian Pearson. „Ai putea avea o viață online. Totul ar fi virtual și ai putea să faci și să ai orice vrei“. Potrivit datelor unui studiu recent, unu din cinci britanici ar prefera să trăiască într-o realitate virtuală, invocând mai ales faptul că într-un astfel de mediu imposibilul ar deveni posibil. Ce să fie? Pastila roșie sau cea albastră?

FOTO: AFP / Guliver – Getty Images