Cât de mult a contat investiția în tehnologie pentru a crește un business din domeniul tehnicii dentare

Florel Manu 12/01/2024 | 10:23 Oameni
Cât de mult a contat investiția în tehnologie pentru a crește un business din domeniul tehnicii dentare

Pentru Drăghici Dental, 2023 rămâne anul în care afacerea a intrat într-un pro­ces de consolidare, cu o investiție de peste 2,5 milioane de euro într-o hală în care își integrează atât servi­ciile stomatologice, cât și pe cele de teh­nică dentară.

La începutul lui decembrie, Dan Drăghici (42 de ani) asista la ultimele retușuri ale halei ridicate în Parcul Industrial Miroslava din Iași, care va fi utilizată pentru extinderea laboratorului de tehnică den­tară, organizarea de conferințe și amenajarea unui cabinet de stomatologie. Din cei 3.000 de metri pătrați, 1.200 vor fi fo­losiți pentru nevoile proprii, iar restul vor fi disponibili cel mai probabil pentru închiriat. Nevoia de a se muta într-un spa­țiu nou vine după ce Dan Drăghici a de­cis să extindă activitatea laboratorului de tehnică dentară.

Grupul ieșean Drăghici Dental este axat pe trei mari linii de business, pe care le-a dezvoltat din 2007 și până în prezent. Principala afacere este cea din domeniul tehnicii dentare, care operează sub numele de Drăghici Dental, urmată de ca­bi­netele sto­matologice cunoscute sub denumirea Junior & Family. A treia linie de business este reprezentată de Satra, o com­panie prin intermediul căreia Drăghici distribuie echipamente și tehnică den-tară că­tre alți medici stomatologi. Potrivit esti­mă­rilor sale, Dan Drăghici spune că în acest moment cifra de afaceri a tuturor liniilor sale de business se apro­pie de cinci milioane de euro.

În activitatea de tehnică dentară, care reprezintă mai mult de jumătate din cifra de afaceri, Dan Dră­ghici lucrează cu peste 700 de medici stomatologi. „Avem 140 de an­gajați și cel mai mare laborator de teh­nică dentară la nivel local“, spune el.

Dinți pentru export

După încheierea pandemiei, Dan Drăghici a decis să crească businessul din zona tehnicii dentare și să se orienteze și către alte piețe în afară de România. Așa a început să se uite către țări ca Franța, Italia și Marea Britanie. Cea mai bună expunere o are însă pe Franța. A vă­zut oportunitatea de a se orienta către piața din vestul Europei după ce a început să investească masiv în scanere dentare, pe care le vinde la un preț atrăgător medicilor stomatologi. Extinderea în afara țării a venit și pe fondul digitalizării în domeniul stomatologiei.

„Noua hală am făcut-o și pentru că ni s-a deschis această nouă piață europeană“, mărturisește Dan Dră­ghici. El spune că a observat la nivelul întregii piețe o îmbă­trânire a tehnicienilor dentari și o scădere a numărului acestora, pe fondul unei ce­reri care este în creștere.

A observat că în Franța mulți medici lu­crează cu tehnicieni care le sunt rude. Dez­vol­ta­rea tehnologiei i-a dat ocazia să intro­ducă pe piață aceste scanere dentare care să le permită medicilor să trimită amprentele dinților clien­ți­lor prin e-mail, înlocuind astfel vechile prac­tici bazate pe mulaje, care erau luate manual și apoi transmise unui tehnician pentru a face lucrarea, evident, tot manual.

Acum, cu ajutorul unor echipamente spe­ciale, poate procesa și finaliza în scurt timp lucrarea transmisă pe baza amprentelor digitale, utilizând noile tehnologii din domeniu. Spune că, prin prelucrarea digi­tală a protezelor sau implanturilor dentare, erorile înregistrate în timpul prelu­cră­rii manuale au scăzut simțitor. Mai mult, munca fizică a tehnicienilor este înlocuită de noile echipamente.

Pariul pe Franța

Antreprenorul spune că este interesat de piața din Franța pentru că, acolo, asigurările de stat finanțează destul de bine domeniul stomatologic. „În Franța am ajuns inițial prin medici români care au cabinete acolo, apoi au devenit interesați și stomatologii francezi“, deta­liază el. Lucrul cu Franța ridică totuși și unele probleme. În primul rând, a început să învețe limba franceză, pentru că puțini oameni de acolo vorbesc engleza. Un al doi­lea mare hop este imaginea pe care o avem, românii fiind judecați după comportamentul unor concetățeni care au ajuns în țările din vestul Europei.

„Eu stau foarte mult timp în Franța. La ultima vizită a încercat să mă buzunărească unul în metrou. L-am repezit în română și s-a speriat“, povestește, amuzat, Dan Dră­ghici. Pentru a nu pierde piața din Franța, crede că la un moment dat va trebui să-și deschidă un punct de lucru la Paris, însă această mișcare va veni și cu costuri mai mari, inclusiv cu taxe. Spune că piața din Franța este una în care concurează cu la­boratoare de tehnică dentară din Turcia, Maroc, Pakistan, India și China, unde costurile de producție sunt mai mici, iar pre­țu­rile, mult mai competitive.

Dan Drăghici precizează că intrarea sa pe piața franceză a avut legătură și cu pro­blemele întâmpinate de China în perioada pandemiei de COVID-19. „Înainte de pande­mie, piața din Franța depindea în mare parte de tehnica dentară din China“, men­țio­nează el. În perioada restricțiilor, terme­nele de livrare au crescut la peste 20 de zile. Atunci a văzut că este loc pe piață și a început să caute clienți.

Acum, 10% din cifra sa de afaceri pro­vine din businessul din Franța, iar 5% – din Italia, unde piața este în creștere. Este inte­resat și de intrarea în Marea Britanie, însă trebuie să mai studieze legislația de acolo pentru a găsi cel mai bun mod de operare. Mai are parteneriate și în Germania, și în­cearcă să se ducă și către țările din nordul Europei. Însă spiritul său antreprenorial îi spune că businessul trebuie consolidat în primul rând la nivel local.

Experiența antreprenorială

Drumul spre afaceri al ieșeanului Dan Drăghici a început la vârsta de 18 ani, când a avut de ales între a pleca în Italia și a rămâne în România. A decis să dea la facultate și a terminat specializarea Finanțe-Asigurări la Institutul de Studii Economice de la Iași. De la terminarea facultății la Iași și până acum a absolvit școala de tehnicieni dentari, iar de anul trecut este și medic stomatolog, după ce a terminat Universitatea de Medicină și Farmacie, tot la Iași.

Dan Drăghici a pornit ca simplu angajat la supermarketul Gima, care la începutul anilor 2000 deschidea primul magazin din Iași. Inițial a aranjat marfă la raft, iar după ce a terminat facultatea, a ajuns director adjunct al magazinului.

În 2005, Dan Drăghici avea să lase Iașiul pentru București. Grupul Rompetrol, condus la acea vreme de omul de afaceri Dinu Patriciu, îi propusese un post de supervizor de magazine, în noul proiect de reconfigurare a stațiilor de alimentare cu carburant din toată țara.

În 2007, după finalizarea proiectului de reamenajare, postul ocupat de el a fost des­ființat. I s-a oferit atunci un nou job, de director de vânzări pentru zona Moldova al companiei, dar contractul de muncă era pe o perioadă determinată. A fost momentul în care a realizat că viața de corporatist nu era chiar atât de lipsită de riscuri pe cât o credea și a decis să se orienteze către antreprenoriat.

A luat un împrumut de 35.000 de euro de la bancă și a deschis alături de soția sa, Raluca, tehnician dentar la acea dată, un laborator de tehnică dentară, Drăghici Dental, în două camere închiriate în incinta unei fabrici de lapte. După opt ani în care a activat ca director regional în Rompetrol, în 2013 a deschis, alături de soția sa, care devenise între timp medic dentist, un nou concept de cabinet, Junior & Family, destinat inițial intervențiilor dentare pentru copii, dar care oferea servicii stomatolo­gice și familiilor acestora. A crezut în această linie de business și a deschis două cabinete stomatologice la Iași, unul la Bucu­rești și altul la Timișoara.

Între timp a constatat că în acest domeniu este concurență foarte mare și a decis să acorde mai multă atenție laboratorului de tehnică dentară, care îi generează cea mai importantă parte din venituri. Va continua să investească în această linie de bu­siness, însă va consolida și zona de cabinete stomatologice.

În câteva cifre

Piața locală de stomatologie era cotată la 691 de milioane de euro în 2021 (ultimele date oficiale pentru această piață), fiind estimată la 750 de milioane de euro anul trecut.

  • INTERES. ­­Aproximativ 57% dintre români au accesat serviciile stomatologice în 2022, acesta fiind cel mai mare procent din 2018 până în prezent, conform unui studiu realizat de Clinicile Dr. Leahu și compania de cerce­tare de piață Kantar.
  • INTENȚII. ­­Aproximativ 63% dintre români au spus că vor să meargă la medicul stomatolog în 2023 – pentru consultații (80%), tratarea cariilor (57%), radiografii (48%), detartraj (peste 46%).

Acest articol a apărut în numărul 178 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.