Care este problema de sănătate mai gravă decât obezitatea sau fumatul, care duce la deces din disperare
S-a tras semnalul de alarmă: societatea umană se destramă pentru că nu mai știm să interacționăm în viața reală. Un antidot pentru această epidemie a singurătății, cum o numesc unii, ar fi să începem să organizăm cu toții cât mai multe petreceri. Civilizația noastră se pare că depinde de asta.
Acest articol a apărut în numărul 58 (4– 17 februarie 2019) al revistei NewMoney
De ceva vreme, sociologii tot atrag atenția asupra deteriorării periculoase a legăturilor noastre sociale. Recent, avertismentele au devenit însă tot mai serioase. Cercetările publicate anul trecut în raportul Public Policy & Aging arată că izolarea socială este o problemă de sănătate mai gravă decât obezitatea sau fumatul.
Un studiu realizat de American Cancer Society pe aproape 600.000 de persoane și publicat în 2018 a arătat că majoritatea albilor care trăiesc în izolare au cu 84% mai multe șanse să moară din cauze diverse, comparativ cu cei care trăiesc mai puțin izolați. În cazul afro-americanilor, riscul este de doar două ori mai mare.
Un sondaj AARP (o asociație americană a pensionarilor, n.r.) a indicat că, în SUA, 1 din 3 adulți de peste 45 de ani este singur. Speranța de viață a încetat să mai crească, iar principalul vinovat este decesul cauzat de disperare – oamenii se sinucid sau abuzează de alcool ori de droguri.
Evident că nu a fost mereu așa. În ultimul secol, oamenii au arătat mereu că se pricep să coaguleze comunități. O comunitate nu însemna doar prieteni apropiați, membri ai familiei și câțiva colegi mai prietenoși. Era vorba de un grup destul de larg de oameni în care nu te simțeai mai niciodată singur. Erau acolo diverși cu care puteai bârfi sau cărora le puteai cere un sfat, o informație. Ba chiar oameni cu care îți dădeai întâlnire, chiar ajungeai să te căsătorești etc. Iar dacă se ivea o situație de criză, comunitatea strângea rândurile și toți se ajutau.
Care este motivul principal care a dus la schimbarea acestei stări de fapt? Internetul, crede Julia Bainbridge, creatoarea și gazda popularului podcast „Ora singuraticilor“. „Da (internetul, n.r.), poate îndulci singurătatea prin impresia de conexiune socială printr-un singur clic, dar este o formă temporară de alinare“, spune ea. De fapt, tocmai dorința noastră înnăscută de a face parte dintr-o comunitate ne împinge atât de mult și spre rețelele sociale.
CONECTAȚI, DAR SINGURI. După studierea atentă a vieții spirituale a milenialilor, un grup de cercetători de la Harvard Divinity School sintetizează situația actuală – „tinerii sunt mai conectați global, dar mai izolați local ca niciodată“. Cu un an în urmă, Mark Zuckerberg a admis că Facebook nu reușește să genereze mai multă interacțiune socială în viața reală.
Ca întotdeauna, părerile sunt împărțite. De pildă, sociologul Eric Klinenberg nu este atât de convins că internetul ar fi rădăcina problemei. În primul rând, nu este de acord că se poate vorbi de o epidemie a singurătății. Poate că unii dintre noi au fost dintotdeauna singuri. În noua sa carte, „Palaces for the People: How Social Infrastructure Can Help Fight Inequality, Polarization, and the Decline of Civic Life“, el afirmă că motivul pentru care s-a pierdut liantul social ține de neglijarea instituțiilor care asigurau odinioară coeziunea comunităților. Și mai sunt curente sociale care ne fac să ne simțim mai singuri, comparativ cu generațiile anterioare – oamenii sunt mai puțin religioși, se căsătoresc mai târziu, au copii mai puțini și, în general, preferă să trăiască mult mai mult singuri.
Klinenberg admite că oamenii ajung să fie extenuați și nefericiți când petrec prea mult timp cu ecranele lor. În mod ideal, „rețelele sociale ar trebui să fie un supliment, nu un înlocuitor al vieții noastre sociale. Problema este că oamenii tind să aleagă ecranele chiar și când sunt unii lângă ceilalți“, subliniază sociologul.
AL TREILEA LOC. Să acceptăm că avem nevoie de prezența semenilor, cu atât mai mult cu cât petrecem mai mult timp cu dispozitivele noastre electronice. Partenerul de viață sau serviciul nu poate umple această nevoie. Sociologul Ray Oldenburg susține că ingredientul lipsă – l-a numit el „al treilea loc“ – este altul decât casa sau locul de muncă. Este locul unde oamenii se adună și interacționează.
Poate fi genul de observație-revelație care începe să atingă neașteptate zone ale societății. Magazinele clasice, de pildă, se gândesc cum să se reinventeze astfel încât să-și sporească avantajul față de competiția din mediul online și să își încurajeze clienții să interacționeze între ei.
Starbucks, care se consideră un astfel de „al treilea loc“, a început să deschidă spații imense, un fel de parcuri tematice – o parte înseamnă cafenea-bar, o parte este o zonă unde îți poți da întâlnire.
Chiar și dezvoltatorii de apartamente au în vedere ca locatarii să tindă să înlocuiască facilitățile private cu spații împărțite la comun, terase în aer liber, zonă de agrement sau pentru grătar, piscine, zonă de petrecere etc.
Gehl, o firmă de arhitectură care a făcut pionierat cu așa-numita abordare observațională a spațiilor sociale urbane din San Francisco, Shanghai și Copenhaga, a încercat să găsească și să dezvolte soluții care pot spori interacțiunea socială. De exemplu, machetele prevăd zone comune de petrecut timpul care arată fantastic, dar care nu se regăsesc și în realitate, când vrei să petreci o oră la prânz – fie e prea zgomotos, fie e prea mult vânt, fie este lipsit de orice animație.
Matthew Lister, directorul biroului din New York al firmei Gehl, crede că este cel mai important să experimentezi permanent cu detaliile – este suficientă umbră, cât de departe sunt băncile, sunt locuri de joacă pentru copii în jur, iar dacă da, părinții au unde sta?
Tishman Speyer, companie americană care investește și dezvoltă proiecte imobiliare în toată lumea, a încercat ceva similar în cazul clădirilor de birouri pe care le construiește. În cadrul complexului newyorkez Rockefeller Center, unde 18.000 de angajați lucrează pentru companii mari și mici, Tishman a construit un club de 33 de etaje cu cafenele, mese de fusbal, locuri speciale unde poți trage și un pui de somn, spații de evenimente unde cei pasionați de jocuri video sau de fotografie se pot întâlni.
„Vrem ca angajații să se simtă ca și când ar fi într-o mare cameră de zi“, spune directorul companiei, EB Kelly. „Există această puternică dorință și, totodată, nevoie ca oamenii să aibă un spațiu unde să se întâlnească și să interacționeze față în față. Există o cerere neacoperită de spații care să fie mai intime, dar care să nu fie biroul sau casa proprie“, mai spune Kelly.
SĂ DĂM PETRECERI! Cea mai urgentă nevoie acum este cea de oameni dispuși să facă pe gazdele. „De fiecare dată când se întâlnesc, oamenii o fac cu un scop – să se ajute, să primească un sfat, să schimbe idei, să facă ceva ce nu pot singuri etc.“, susține Priya Parker în recenta ei carte „The Art of Gathering: How We Meet and Why It Matters“. De multe ori, întâlnirile cu mai multe persoane sunt pe pilot automat, cei care participă nu prea ajung să interacționeze între ei. „Așa că rolul gazdei este de a-i pune în legătură, de a reuși în final să transforme o adunătură eterogenă de oameni într-un trib.“
Wing este un spațiu de lucru și, în același timp, un club social destinat femeilor. Ei bine, celor care vin să petreacă timp aici li se cere politicos să se prezinte și să discute cu cei din încăpere. „Poate părea ciudat și neautentic, dar abordarea mai topește din starea de anxietate pe care aproape că o simți în aer“, spune Marianna Martinelli, lider al comunității din Wing.
Parker sugerează și un alt model de interacțiune. L-a botezat „puterea străinului“ și presupune să inviți și oameni necunoscuți la astfel de întâlniri comunitare în care toți se cunosc deja, pentru a lărgi astfel constant „tribul“.
Abordările pot fi diferite și sunt deja numeroase – poate fi conceptul arhitectural al lui Lister sau o banală petrecere în casa unuia dintre vecini, un picnic de duminică, mers la dans sau doar discuții liniștite. Ideea este să facem ceea ce funcționează însă vedem asta tot mai rar – un grup de oameni care râd și vorbesc, cu telefoanele ascunse în buzunare sau în genți, menționează toți cei care s-au aplecat asupra îngrijorătorului fenomen al însingurării.
„Nu ești singur“
De ce ne trebuie o gazdă bună? Rolul acesteia este de a-i pune în legătură pe oaspeți și de a reuși în final să transforme o adunătură eterogenă de oameni într-un trib.
- ALTĂ DINAMICĂ. Unii cred că oamenii au pierdut acea coeziune care lega odinioară comunitățile pentru că și dinamica socială e alta azi − oamenii sunt mai puțin religioși, se căsătoresc mai târziu, au copii mai puțini și, în general, preferă să trăiască mult mai mult singuri.
- IDEI. Wing este un startup care a deschis deja cinci spații în trei orașe și are în plan să dubleze numărul, anul acesta. Wing oferă un loc în care cei care intră sunt rugați să interacționeze cu cei care sunt deja acolo. În plus, Wing a creat o aplicație prin care membrii pot lua legătura între ei pentru a-și aranja întâlniri.
- DETALII. În spațiile amenajate de dezvoltatorul Tishman Speyer, peste tot în jur există multă verdeață, locuri comode de stat, chiar și muzica, și parfumul care odorizează încăperile sunt atent alese. Un concept de succes, astfel că, după succesul cu complexul newyorkez Rockefeller Center, Tishman a început să îl replice în cazul altor clădiri de birouri din lume.
- OPTIMISM. Sociologul Eric Klinenberg nu este tentat să dea atât de mult vina pe internet și nici nu crede că ar fi cazul să vorbim atât de alarmist de o „epidemie a singurătății“.
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Ben Steverman, adaptare de Mimi Noel
FOTO: Pixabay
