BVB: pierdere de peste 848 milioane de lei înregistrată de Fondul Proprietatea în prima parte a lui 2020

Elena Marinescu 31/08/2020 | 11:55 Ştiri
BVB: pierdere de peste 848 milioane de lei înregistrată de Fondul Proprietatea în prima parte a lui 2020

Fondul Proprietatea a înregistrat o pierdere de peste 848 de milioane de lei în prima parte a anului 2020, ca urmare a impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activității economice și piețelor financiare globale, conform unui raport al companiei, transmis de Bursa de Valori București.

Mai exact, Fondul Proprietatea (FP) a raportat o pierdere de 848,6 milioane de lei. Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut, FP raporta un profit de 1,68 miliarde de lei.

„Pierderile nete nerealizate din evaluarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2020 au fost generate de modificările negative ale valorilor juste ale participaţiilor Fondului ca urmare a impactului negativ al pandemiei de COVID-19 asupra activităţii economice şi asupra pieţelor financiare globale”, se arată în raport.

Cele mai importante scăderi au fost înregistrate de participaţiile în OMV Petrom SA (pierdere netă nerealizată de 696.616.414 lei), în societăţile din grupul E-Distribuţie (în total o pierdere netă nerealizată de 639.300.000 lei), în CN Aeroporturi Bucureşti SA (pierdere netă nerealizată de 287.100.000 lei) şi în Hidroelectrica SA (pierdere netă nerealizată de 179.000.000 lei)”, conform raportului FP, citat de Agerpres.

„Câştigurile nete realizate din vânzarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere au fost calculate ca diferenţă între sumele obţinute din vânzarea participaţiilor şi valoarea justă a acestora la data ultimelor situaţii financiare anuale. Câştigurile nete realizate din vânzarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2020 a fost generată de vânzarea unei părţi din deţinerea în Nuclearelectrica SA (perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2019: de vânzarea întregii participaţii deţinute în BRD Groupe Societe Generale SA)”, se menţionează în documentul citat.

FP a raportat pentru primul semestru venituri brute din dividende în valoare de 1,15 miliarde de lei, venituri din dobânzi în sumă de 6,4 milioane de lei şi alte venituri nete în valoare de 4,3 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă din diferenţe de curs valutar de 422.309 de lei. Cheltuielile operaţionale au urcat la 39,1 milioane de lei, faţă de 38,1 milioane de lei în primul semestru din 2019.