Bloomberg Businessweek: De ce dictatorul nord-coreean Kim Jong-Un nu va începe un război împotriva SUA

Acest articol apare în numărul 24 (25 septembrie – 8 octombrie) al revistei NewMoney

Kim Jong-Un, excentricul lider de la Phenian, lansează tot mai frecvent ra­chete și amenință omenirea cu un răz­boi distrugător. Focoasele nu­cleare sunt polița de asigurare a unui regim al cărui unic scop este supraviețuirea. 

Coreea de Nord este sperietoarea lumii – lansează rachetă după rachetă, ame­nință că va lovi Guam-ul, iar pe 3 septembrie a testat prima bombă cu hidrogen, după cum pretind autoritățile de la Phenian. Și nu este exclus ca dictatorul Kim Jong-Un, care a mers până acolo încât să-și asasineze fratele, să declan­șeze un război distrugător.

Sau poate că nu. Dacă ne uităm mai atent, inclusiv la retorică și la titlurile de presă, Coreea de Nord nu a reprezentat niciodată o amenințare imediată pentru Statele Unite. Și aceasta pentru că este puțin probabil ca Phenianul să-și folosească rachetele nucleare împotriva SUA sau a oricărui alt stat.

Nu înseamnă desigur că dictatura lui Kim Jong-Un nu reprezintă un uriaș risc de securitate pentru întreaga lume. Prin­tre vecinii Coreei de Nord se nu­mără trei dintre cele mai mari 11 econo­mii ale lumii și doi dintre cei mai apro­piați aliați ai SUA – Japonia și Coreea de Sud. Nici un președinte al SUA nu și-ar dori să vadă o rachetă care aterizează la Tokyo sau Seul. Ne­mai­vorbind de Hawaii.

Dacă însă am putea intra în mintea lui Kim, oricât de înfricoșător ar părea, ne-am putea ușor da seama că scopul lui nu e să distrugă Los Angelesul, ci să-și sal­veze propria piele.

Se află în fruntea unui regim despre care nimeni nu se mai aștepta să mai fie la putere în 2017. Când acum mai bine de un sfert de secol, Zidul Berlinului cădea, iar URSS se dezintegra, era așteptată o schimbare de regim și în Coreea de Nord. De atunci însă, regimul a supraviețuit în ciuda izolării politice și eco­nomice, a sancțiunilor internaționale extrem de dure și a foametei severe care a ucis sute de mii de nord-coreeni. Familia Kim conduce Coreea de Nord de la declararea inde­­pen­denței acesteia (1948), fondatorul fiind chiar străbunicul actualului lider de la Phenian. O familie de supra­viețuitori.

SUPRAVIEȚUIREA. Și este exact ce în­cear­că să facă și acum Kim: să supravie­țuiască. Nu vrea să cuce­rească lumea sau să-și extindă influența regională. Kim și elita de la Phenian nu pot decât să admită că zeii le sunt potriv­nici, iar ei sunt cu spa­tele la zid. Cel mai probabil sunt conș­tienți că forțele care li se opun, în frunte cu cea mai mare putere militară a lumii, Statele Unite, i-ar copleși fără drept de apel în cazul izbucnirii unui conflict armat. Coreea de Nord nu dispune de re­sur­se militare și economice să ducă un război convențional.

Este adevărat că economia a dat semne de revigorare. Potrivit datelor oferite de Banca Centrală de la Seul, PIB-ul a crescut cu aproape 4 procente în 2016, cea mai mare rată din ultimii 17 ani. Cu toate acestea, țara rămâne una săracă, cu un venit anual  per capita de aproape 1.300 de do­lari, adică doar 5% din cel înregistrat de vecinii de la sud.

Nici armata nord-coreeană nu stă mai bine. Deși este a patra mare armată a lumii cu cei peste un milion de soldați, echipamentele militare sunt învechite și complet depășite de capacitățile Coreei de Sud, nemaivorbind de cele ale SUA. Potrivit unei evaluări a Ministerului american al Apărării, echipamentele militare ale țării sunt de inspirație sovietică și chineză din anii ’70, iar forțele aeriene au încă avi­oane din anii ’40. Iar eforturile guvernului de a le moderniza au fost limitate, mai notează raportul.

Chiar și așa însă, în cazul izbucnirii unui război, Phenianul ar putea face multe pagube și victime umane, mai ales în Coreea de Sud. Un raport din luna august al firmei de cercetare Capital Economics arăta că războiul intercoreean din anii ’50 a șters 80% din PIB-ul Coreei de Nord. Dacă ar izbucni un nou conflict în penin­sulă, mai puțin catastrofal, tot ar șterge 50% din PIB sau aproximativ 1% din produsul brut mondial. Doar că șansele ca regimul nord-coreean să facă față unui efort militar concertat din partea SUA și a Coreei de Sud sunt extrem de mici.

În plus, Kim nu se poate baza nici pe prin­cipalul său aliat în regiune, China. În timpul războiului din anii ’50, China a intervenit de partea Coreei de Nord. În 2017, guvernul chinez nu va mai fi dispus să o facă. Într-un editorial publicat în august în Global Times, o publicație a partidului co­mu­nist chinez, guvernului de la Beijing i se recomanda să rămână neutru, în cazul în care Phenianul ar instiga la conflict cu SUA. Nu este o declarație oficială, dar in­dică evident apetitul limitat al Chinei de a sări în ajutorul aliatului său tradițional.

TROCUL. Kim nu este însă nici el chiar atât de atașat de chinezi. Bufoneriile lui au sporit tensiunile între Beijing și Was­hington, americanii sporind presiunea (prin sancțiuni) asupra Chinei pentru a o determina să-și țină în frâu aliatul.

Iar Kim a dat dovadă de o disponibilitate surprinzătoare în a-și umili așa-zișii aliați. Cel mai recent test nuclear a avut loc chiar în ziua în care președintele chinez Xi Jinping era gazda summitului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, n.r.) desfășurat în orașul Xiamen.

Acesta este contextul în care au fost lansate rachetele nord-coreene despre care Phenianul crede că sunt cele mai bune. Este și motivul pentru care regimul nu a fost dispus niciodată să facă un troc cu Occidentul – să primească anumite be­ne­ficii, renunțând în schimb la programul său nuclear. Mesajul este limpede: focoasele nucleare nu sunt obiectul unui troc, ci chiar polița de asigurare a Phenianului.

Dar tocmai această slăbiciune care stă la baza maniei sale pentru arme nucleare este și motivul pentru care nu le va folosi niciodată, cel puțin nu din postura de agresor. După cum președintele american Donald Trump a avertizat deja, orică­rui atac din partea Coreei de Nord i se va răspunde cu „foc și furie“. A fost un co­men­tariu iresponsabil, dar mesajul este cât se poate de adevărat. Nici Kim nu este atât de dement încât să creadă că țara sa ar supraviețui unui atac devastator al SUA. Lansarea unei rachete nucleare către teritoriul american echivalează cu autodistrugerea pentru Coreea de Nord. De aceea, nici nu se va întâmpla. În raportul din 2015, Ministerul american al Apă­rării nota că, „în ciuda faptului că Phenianul rămâne o amenin­țare permanentă, este totuși puțin probabil că va risca un atac amplu“.

FRICA DE ANIHILARE. Dacă punem mo­ti­vațiile Phenianului în această lumină, cursul politicii luat de Administrația Trump este total greșit. Amenințările de contraatac proferate vor adânci paranoia lui Kim că are nevoie de și mai multe ra­chete pentru a se apăra de furia ameri­cană. Cu cât retorica lui Trump a devenit mai bombastică și mai amenin­ță­toare, cu atât mai beligerantă a fost și reacția lui Kim, încât să-l determine să testeze o presu­pusă bombă cu hidrogen.

Din păcate, Washingtonului îi rămân puține opțiuni. Orice semn că politica SUA urmărește o schimbare de regim la Phenian nu va fi bine primită de regimul lui Kim, care caută cu disperare să supra­viețuiască. Kim & Co se tem să nu fie înlă­turați prin modalități mai pașnice. Unificarea cu vecinii de la sud ar însemna în mod sigur marginalizarea actualei elite de la Phenian și sfârșitul influenței sale.

În această etapă, cu un Kim care po­se­dă focoase nucleare și are și capacitatea de a le lansa, singura opțiune viabilă pentru Washington este să accepte această realitate și să negocieze cu Phenianul așa cum face cu orice putere nu­cleară din lume. Poate nu sună plăcut și este și o rută nu lipsită de riscuri. Vecinii Coreei de Nord, în special Japonia și Coreea de Sud, poate vor dori să se înarmeze nuclear la rândul lor, ceea ce ar putea genera în regiune o adevărată cursă a înarmării cu potențial mare de destabilizare. Totodată, America va trebui să facă eforturi importante pentru a asi­gura Phenianul că nu va livra know-how nuclear statelor eșuate sau organizațiilor tero­riste, precum Statul Islamic.

Dar SUA au negociat cu succes cu alte potențiale puteri nucleare – China, India, Pakistan. Negocierea unui acord cu Phenianul ca putere nucleară ar putea conferi o stabilitate în peninsulă pe care SUA și-o doresc de mai bine de 60 de ani. Abia atunci, o Coree de Nord mai puțin izolată și mai puțin temătoare ar fi mai dispusă să renunțe la armele nucleare. Necesită timp, dar este mai bine decât foc și furie.

Cine, ce, cât

Potrivit Corruption Perceptions Index din 2015, Coreea de Nord și Somalia sunt cele mai corupte țări ale lumii.

• PHENIAN TIME. Din august 2015 (după 70 de ani de la elibe-ra-rea de sub ocupație japoneză), Coreea de Nord și-a creat propriul fus orar – 30 de minute în urma Coreei de Sud și Japoniei.
• PREȚUL EVADĂRII. Sub Kim Jong-Un, plecarea clandestină din Coreea de Nord în China s-a scumpit, până la 8.000 de dolari.
• COMPARAȚII. Averea lui Bill Gates (78,2 miliarde de dolari) este de peste patru ori mai mare decât PIB-ul Coreei de Nord.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Michael Schuman; adaptare de Mimi Noel

FOTO: AFP / Guliver – Getty Images