Benjamin Netanyahu a facilitat vânzarea de softuri-spion utilizate la reprimarea disidenților din țările cu democrații șubrede

Investigația jurnalistică „Proiectul Pegasus“ privind armele cibernetice vândute de NSO Group unor state autoritare scoate la iveală legăturile dintre politica externă a Israelului și industria sa IT. Altfel spus, cam pe unde a mers Bibi Netanyahu, acolo a ajuns și compania israeliană de tehnologie NSO Group și a semnat contracte.

O bază de date de peste 50.000 de numere de telefon supravegheate de softul Pegasus a fost scursă către jurnaliști, printre ținte aflându-se și actualul președinte al Franței, Emmanuel Macron, pe când era ministru al economiei, industriei și afacerilor digitale. La fel, au fost găsite numerele de telefon ale altor trei șefi de stat, zece premieri și un rege, notează presa internațională.

Forbidden Stories – ONG cu profil jurnalistic din Paris – și Amnesty International au primit acces la această bază de date cu 50.000 de numere de telefon selectate de clienții NSO pentru a fi supravegheate. Scurgerea de informații a ajuns la cele două entități, la Haaretz și la alte 16 publicații internaționale care apoi au colaborat pentru a pune cap la cap informațiile sub forma unei uriașe anchete jurnalistice – Proiectul Pegasus – având în centru grupul NSO. Proiectul a fost coor­donat de Forbidden Stories, iar cei de la Amnesty Inter­national au oferit analize criminalistice și suport tehnic. În urma investigației, a reieșit că peste 180 de jurnaliști din 21 de țări – printre care Bahrain, Maroc, Arabia Sau­dită, India, Mexic, Ungaria, Azerbaidjan, Togo și Rwanda – au fost vizați de cel puțin 12 clienți ai NSO.

Ziarul israelian Haaretz și alte publicații interna­țio­nale au dat publicității mai multe articole care au detaliat rolul jucat de NSO în supravegherea jurnaliștilor. Supravegherea s-a materializat în cele mai multe dintre cazuri, punându-i în pericol pe respectivii jurnaliști și pe sursele lor, remarcă într-o analiză și Reuters.

Vizitele lui Netanyahu

Lista jurnaliștilor vizați livrează unul din cele mai im­portante indicii – toate țările din care provin aceștia sunt state cu care Israelul și-a îmbunătățit relațiile di­plo­matice în ultimii ani, în timpul mandatului fostului pre­mier Benjamin Netanyahu.

În vara lui 2016, acesta a plecat într-un turneu care a cu­prins câteva state africane, între ele și Rwanda, „după decenii în care niciun premier israelian nu mai vizitase Africa“, după cum sublinia chiar un document al Minis­terului de Externe din Israel. În decembrie 2016 au urmat vizite în Kazahstan și în Azerbaidjan.

În iulie 2017, Netanyahu a devenit primul șef de guvern israelian care a vizitat Ungaria. În septembrie 2017, înainte de a ajunge în Mexic, Bibi a declarat: „Fac o vizită istorică în America Latină. Este pentru prima dată de la fondarea Israelului când un premier face o vizită oficială în America Centrală și de Sud“.

În ianuarie 2018, Netanyahu a făcut o altă „vizită istorică“, în India, de data aceasta la câteva luni după ce omologul său indian, Narendra Modi, vizita și el în premieră Israelul. Nu a fost singura reciprocitate – premierul ungar, Viktor Orbán, a mers și el în Israel, la un an după prezența lui Bibi la Budapesta.

În cazul statelor arabe, procesul a fost un pic diferit. În Maroc nu a fost o vizită oficială la nivel guvernamental, dar au existat vizite la nivel mai mic, iar cele două state și-au îmbunătățit legăturile, culminând cu decizia din decembrie 2020 de a relua oficial relațiile bilaterale. Cu o lună înainte, Netanyahu făcuse o vizită semise­cretă în Arabia Saudită, aparent nu pentru prima dată. Nemaivorbind de vizita intens mediatizată din Oman.

În toate aceste vizite, Netanyahu a anunțat „dezvol­tarea relațiilor reciproce“. În avion, a fost însoțit de fie­care dată de oameni de afaceri. Potrivit comunicatelor de presă, domeniile de activitate au variat de la apă la agricultură. În realitate, de fiecare dată s-au numărat și companii din domeniul apărării.

O cronologie-cheie

Cele mai multe dintre aceste state nu sunt tocmai niște democrații – sunt fie dicta­turi, fie autocrații în care au loc alegeri, state cvaside­mo­crate sau națiuni conduse autoritar, dar care sunt în curs să organizeze alegeri libere, remarcă Haaretz în­tr-una din numeroasele analize dedicate recent dosarului de spionaj internațional Pegasus.

Un alt numitor comun – faptul că Israelul are inte­rese geopolitice în toate aceste state. Azerbaidjanul are frontieră comună cu Iranul, iar legăturile cu acest stat îi dau acces direct la rivalul său tradițional, Teheranul. Rwanda este țară-tampon care preia refugiați africani ce vor să ajungă în Israel. Premierul ungar, Viktor Orbán, poate favoriza Israelul în interiorul Uniunii Europene, dându-i o voce în instituțiile blocului comunitar (în mai, Ungaria a fost singura țară europeană care s-a opus unei declarații comune a UE care cerea încheierea ostilităților dintre Hamas și Israel).

Informațiile făcute publice via Pegasus susțin toate aceste corelații. Ancheta jurnaliștilor care au avut acces la baza de date cu țintele vizate de clienții NSO scoate la lumină rolul jucat de Israel în promovarea acestei tehnologii. Fiecare număr de telefon din sistem poate fi o dovadă a unei vânzări către o țară și poate dovedi implicit că un client (un stat) a fost interesat de o țintă anume. În același timp, prezența unui număr de telefon în baza de date nu dovedește în mod absolut că operațiunea de hacking a fost un succes.

Să ne mai uităm încă o dată la cronologie – în cazul Indiei, primele numere de telefon apar în baza de date a NSO în iulie 2017, chiar când premierul Modi încerca Marea (Mediterană) cu degetele (de la picioare). În Ungaria, chiar când Bibi ajunge pentru prima dată pentru un premier israelian la Budapesta. Prima supraveghere pare să fi avut loc în fe­bruarie 2018, chiar când Neta­nyahu se întâlnea cu József Czukor, șeful serviciului de informații și cel mai de încredere politician (este și mi­nistru adjunct de externe) din anturajul lui Orbán. Czukor a negociat direct cu premierul israelian și a avut dis­cuții și cu Meir Ben-Shabbat, șeful Consiliului Na­țio­nal Israelian pentru Securitate despre „cooperarea în materie de contra­tero­rism și despre adâncirea relațiilor di­plomatice și de se­cu­ritate“, citează site-ul maghiar HungarianSpectrum.org.

Fix după aceste întâlniri, numere de telefon din Ungaria au început să apară pe lista Pegasus. Un fost ofi­țer de informații maghiar a declarat pentru Direkt36, citat de HungarianSpectrum.org, că Ungaria a început să folosească Pegasus la începutul lui 2018 și că „achi­ziția are strânsă legătură cu relațiile tot mai bune cu Israelul“. Este știut deja faptul că NSO avea și are nevoie de aprobarea guvernului israelian pentru a-și pu­tea vinde softul-spion către guvernele altor state.

Corelația dintre lista clienților NSO și dezvoltarea relațiilor diplomatice ale Israelului cu aceste state a de­venit evidentă. Întrebarea firească pusă de Haaretz este ce rol a jucat oficial Israelul în promovarea produselor cibernetice ofensive pe aceste piețe?

Din discuțiile cu mai mulți executivi din industria IT israeliană, se pare că statul a jucat proactiv pentru a fa­cilita intrarea companiilor israeliene de profil pe aceste piețe, cu predilecție a NSO, în ciuda abuzurilor comise de aceste state împotriva drepturilor omului și a democrației.

Studiu de caz

Unul dintre clienții NSO este Arabia Saudită. În iunie 2017, NSO a făcut o prezentare a produsului său în Cipru, în fața unor înalți oficiali saudiți, în cadrul unui eveniment care a devenit scandalos în cercurile industriei de profil israeliene. Pentru prima dată, NSO prezenta capacitatea așa-numită „zero-click“ a produsului – un telefon putea fi accesat („spart“) de la distanță fără ca utilizatorul său să facă vreun click, să deschidă vreun fișier, mesaj, poză etc. După ce au văzut demonstrația, saudiții s-ar fi retras pentru a discuta între ei, spune un martor al întâlnirii. Nu trebuia să știi arabă să-ți dai seama de cât de impresionați erau de ceea ce văzuseră. Era exact ce căutau. Nu a trecut mult și Arabia Saudită devenea client NSO, în baza unui contract pe mai mulți ani în valoare de 50 de milioane de dolari.

Și nu doar NSO vinde softuri-spion către saudiți. Po­trivit Haaretz, saudiții au cumpărat în 2019 servicii și de la Quadream, o altă companie de cyberspionaj care concurează cu NSO și care a fost fondată chiar de foști angajați ai NSO. În același an, Cellebrite, producătorul unui dispozitiv numit UEFD care poate sparge orice telefon la purtător, a început un contract în Arabia Saudită.

Monedă diplomatică

Cum s-a ajuns însă la aceste contracte? Mai ales că israelienii nici măcar nu au voie să intre în Arabia Saudită, nemaivorbind să deruleze și un business într-o țară cu care nu au oficial relații diplo­matice.

Celor care lucrează în domeniu le place să tră­iască în umbră. Vorbesc foarte rar cu presa. Iar când vor­besc, aleg să o facă sub rezerva anonimatului. Dar de fiecare dată când vorbești cu ei, descoperi un model – Israelul nu doar că a fost de acord ca aceste companii să-și vândă produsele saudiților, ba chiar le-a încurajat și le-a promovat. În plus, acest gen de produse intră sub reglementarea Ministerului Apărării din Israel.

În 2017, un manager al unei astfel de companii spunea că Israelul a făcut din Arabia Saudită o țintă stra­tegică din acest punct de vedere. Regatul sunnit a fost ales pentru că poate juca rolul de forță moderatoare în lumea arabă și pentru că este rivalul principal al Ira­nu­lui șiit. Iar Israelul a alimentat mereu tensiunile dintre Iran și Arabia Saudită. „Este un proiect în care a fost im­plicat chiar Ministe­rul Apărării, scopul fiind de a-i răs­făța pe saudiți cu ca­pa­bilitățile noastre. Este motivul pentru care NSO și Cellebrite au bifat contracte atât de grase cu saudiții“, a mai spus managerul.

Un alt top manager dintr-o altă companie IT are o ver­siune similară – sectorul IT israelian a devenit precursorul așa-numitelor „Acorduri Abraham“, care au normalizat relațiile Israelului cu state din Golf precum Bahrain sau Emiratele Arabe Unite. „În relația cu sau­diții, înainte de aceste acorduri, interesul a fost de a-i înarma cu tehnologie. Așa s-a ajuns ca, în urma negocierilor, să ajute NSO să le livreze Pegasus“, a mai deta­liat acesta.

În fine, un al treilea insider, pro NSO, adaugă pentru Haaretz că „nu conflictul israeliano-palestinian este cel mai important sau singurul din lume. Există alte chestiuni geopolitice care sunt mult mai presante pentru alte state, iar acestea nu dispun mereu de mijloacele de a contracara amenințările cu care se confruntă. La rândul lui, Israelul se confruntă cu astfel de amenințări din partea Iranului și a altor celule teroriste susținute de Teheran.

Altfel spus, Israelul folosește companiile sale IT ca o monedă diplomatică, avantajoasă pentru ambele părți. De ce? Pentru că industria IT israeliană nu este propor­țio­nală cu poziția și dimensiunile statului israelian. Iar Bibi Netanyahu este cunoscut pentru admirația sa față de acest sector. Încă din 2014, fostul premier se lăuda spunând că țara sa are capacități IT comparabile cu ale unui stat mult mai mare. Mulți dintre clienții NSO sunt state care au industrii IT slabe sau nu au deloc, iar apa­ratul de intelligence are foarte puține capabilități în zona de IT și de securitate cibernetică.

Interesele

Toate aceste povești din interior susțin teza că Israelul a patronat practic contractele firmelor israeliene de IT în regiunea Golfului.

Directorul executiv al unei astfel de companii mărtu­ri­sește că a primit o ofertă de nerefuzat din partea Emi­ratelor Arabe Unite de a le vinde soluții IT într-un contract de 40 de mili­oane de dolari, dar din motive etice a refuzat, Emiratele fiind printre fruntașele lumii în ma­terie de abuzuri împotriva drepturilor omului, aspect care, de altfel, le dă bătăi mari de cap acum celor de la NSO.

Oriunde te-ai întoarce și ai întreba, poveștile sunt oarecum similare. Un alt director executiv își amintește cuvintele unui oficial israelian care i-a recomandat „să semneze un anumit contract pentru că astfel susține securitatea Israelului“.

Shalev Hulio, fondatorul și CEO-ul NSO, vorbește de­spre aceleași lucruri. După ce compania sa a decis să activeze faimoasa opțiune „kill switch“ în software – îi decuplează pe cei care abuzează de sistemul Pegasus –, celor de la NSO li s-a cerut să renunțe la ea din ra­țiuni diplomatice și de apărare.

După asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, de la The Washington Post, în consulatul saudit din Turcia, în 2018, NSO a închis sistemul pentru saudiți. Cu toate acestea, la jumătatea lui 2019, sistemul a fost reactivat. Compania neagă orice legătură între tehnologia sa și asasinarea lui Khashoggi.

Într-un articol semnat în iulie în The New York Times, jurnalistul israelian Ronen Bergman scria că „în secret, Israelul a autorizat un grup de firme care produc software de supraveghere cibernetică să lucreze pentru gu­vernul saudit, în ciuda condamnării regatului de către comunitatea internațională pentru faptul că fo­lo­sește aceste softuri pentru a reprima disidența“. Motivul? Nevoia de a continua colaborarea cu prințul saudit Mohammad Bin Salman și cu serviciile de informații ale acestuia.

De altfel, Netanyahu a făcut din „Acordurile Abraham“ cea mai mare realizare diplomatică a sa și, chiar dacă saudiții nu sunt parte a acestor înțelegeri, au jucat un rol important în facilitarea lor. Acordurile prevăd clauze atât publice, cât și secrete, printre ele vânzarea a 50 de avioane de luptă americane F-35 către Emi­ratele Arabe Unite. O altă clauză stipulează folosirea oleoductului Trans-Israel pentru a transporta în Europa via Israel și Marea Mediterană țițeiul extras de Emira­tele Arabe Unite din Marea Roșie. Ambele au fost secre­tizate din cauza naturii lor sensibile și foarte probabil mai sunt multe astfel de clauze (inclusiv cele legate de produse cibernetice de spionaj) ținute la secret.

Recent, NSO a publicat un ra­port de transparență, primul în care încearcă să explice cum reglementează folosirea produselor proprii – agregă mai multe analize independente pentru a se asi­gura dacă clienții săi sunt „cușer“. Recurge la infor­mații puse la dispoziție de enti­tăți precum Freedom House, Civicus, Transparency International. Însă ce nu precizează NSO este pragul minim cerut pentru a face un business cu un stat-client.

Cum este posibil, așadar, ca NSO să facă aceste analize proprii și să aibă totuși în portofoliu clienți atât de rău famați? Ei bine, în anumite state, criteriile nu mai țin de etică, ci de rațiunile de securitate ale Israelului sau, altfel spus, de securitatea lumii libere.

Ministerul Apărării din Israel a replicat: „Israelul au­to­rizează vânzarea de produse cyber către instituții de stat care se angajează să le utilizeze conform termeni­lor care prevăd combaterea terorismului și infracțiu­nilor grave. Totul este stipulat în termenii de utilizare a produselor. Dacă există informații că nu sunt respectate sau că statul care le-a cumpărat nu-și respectă angajamentul conform contractului, luăm măsurile ne­ce­sare. Este important de spus că Israelul nu are acces la informațiile și datele colectate de clienții NSO“.

Cabinetul prim-ministrului israelian a refuzat orice comentariu pe subiect.

Cât despre grupul NSO, „neagă toate acuzațiile, pe care le califică drept false, bazate pe teorii necoroborate, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cre­dibilitatea surselor folosite“, sună o parte a reacției tri­mise redacției Haaretz. „Sursele v-au pus la dispoziție informații fără bază factuală, astfel că multe dintre acu­zații nu se bazează pe o documentare solidă.“

Într-o scrisoare remisă celor de la Forbidden Stories și partenerilor media ai acestora, NSO a ținut să preci­zeze că grupul nu are acces la activități specifice de in­­te­lligence ale clienților săi, dar, chiar și cu o înțelegere minimă a ceea ce înseamnă intelligence, concluzia este clară – aceste tipuri de sisteme sunt preponderent folo­site în alte scopuri decât supravegherea.

Scenariul

Dincolo de aceste luări de poziție defensive, pe scurt, afacerea a funcționat după următorul scenariu – liderul autoritar al unei țări primește niște in­strumente cibernetice la care nici nu a visat vreodată, NSO primește con­tracte de zeci de milioane de euro cu o țară bogată, iar afacerea este legitimată de faptul că slujește securitatea națională (a Israelului) și internațio­nală. Israelul primește o monedă diplomatică pentru că dă undă verde afacerii și/sau alte avantaje dinspre serviciile de informații ale țării-client. Este o afacere sută la sută win-win, mai puțin pentru victimele NSO.

Una dintre cele mai notorii este chiar președintele francez, Emmanuel Macron. Pe 21 iulie, Macron solicita o anchetă privind cazul Pegasus. Potrivit informațiilor apărute, telefonul președintelui francez s-a aflat pe o listă de ținte ce ar fi trebuit să fie supravegheate la co­manda statului Maroc, a informat la acel moment Le Monde. Dacă dezvăluirea se va adeveri, consecințele vor fi grave, a avertizat Macron.

Israelul a fost și rămâne un exportator de arme prin excelență și adesea către state care încalcă frecvent drepturile omului. Armele Israelului au ajuns pe mâna unor regimuri despotice acuzate chiar de genocid. O rea­litate gravă ce nu poate fi subestimată. În plus, armele cibernetice pot fi uneori mai problematice de­cât cele de foc. Sunt invizibile, iar agențiile de știri nu mai pot fotografia reprimarea celor care au altă opinie sau care contestă un leadership. O reeditare a pieței Tiananmen nu ar mai fi posibilă în condițiile de mediatizare de azi. De asemenea, pot fi duplicate, furate și este extrem de greu de dovedit existența lor.

Însă efectul asupra democrației este devastator – sursele se tem de orice contact cu jurnaliștii, activiștii se tem să comunice între ei, protestele nu mai au cum să se coaguleze pentru că vor fi dezamorsate din fașă.

Într-un fel, instrumentele cyber sunt o versiune pre­cisă a distopicului Big Brother din romanul „1984“, de George Orwell. Din acest motiv, aceste arme trebuie livrate doar democrațiilor solide de la care ne putem aș­­tepta (sau măcar putem spera) că le vor folosi cu dis­cernământ.

Acoperire

NSO are filiale și în Europa, mai exact, în Luxemburg – Q Cyber Technologies și Novalpina Capital Partners.

• Boom. 2020 a adus o creștere de peste 70% față de anul 2019 în privința finanțărilor atrase de afacerile israe­liene în dome­niul cyber – aproape 3 miliarde de dolari. Expor­turile israe­liene din domeniul cyber au ajuns la 6,85 miliarde de dolari, indică Israel Natio­nal Cyber Direc­to­rate – cen­trul de cercetare IVC.
• Unicornii. În 2020, cinci startupuri cu acționariat israelian au intrat în clubul companiilor private cu o valoare de peste 1 miliard de dolari – Snyk, SentinelOne, Forter, CatoNetworks și BigID. 33% din unicornii din do­meniul cyber de la nivel global au origini în Israel.
• Trend.  Investițiile în tehnologia israeliană au ajuns la un nivel-record în prima jumătate a anului – 11,9 miliarde de dolari.

Acest articol a apărut în numărul 122 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty