Adrian Codîrlașu (CFA): România riscă să piardă toți banii europeni

„Gaura din buget“ de 20 de miliarde de lei, din primăvară, aproape s-a du­blat până la sfârșitul lunii iunie. Ministerul Finanțelor a anunțat că diferența dintre cheltuieli și venituri a ajuns la 37,2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 2,34% din produsul intern brut (PIB). Vicepreședinte al asociației CFA România și profesor asociat la ASE, Adrian Co­dîrlașu (46 de ani) avertizează că, mult mai grav, România riscă să piardă toți banii europeni, zeci de miliarde de euro, dacă până la sfâr­și­tul anului nu reușește să-și pună finan­țele în ordine.

NewMoney: România e monitorizată strict de la Bruxelles privind modul în care își adună și își cheltuie banii. Iar liderii poli­tici nu par să se grăbească să ia deciziile necesare pentru ca deficitul să se înca­dreze în ținta asumată, de 4,4% din PIB. Cum vedeți dumneavoastră situația?

Adrian Codîrlașu: Dacă nu se iau măsuri de reducere, pe partea de cheltuieli, ori care să aducă mai multe venituri sau ambele, deficitul bugetar va sări probabil de 6% din PIB, deci va fi peste ce a fost anul anterior. E absolut necesar să reducem acest deficit bugetar, undeva, poate, între 4,5% și 5%.

Probabil un deficit mai realist pentru acest an ar fi undeva la peste 5% din PIB, dar mai mic decât cel de anul trecut. Însă trebuie să ținem cont de faptul că Ro­mânia e deja în procedură de deficit excesiv cu Comisia Europeană. Și-a asumat angajamente și trebuie luate mă­suri, altfel riscul este să pierdem fondurile europene. Atât banii din PNRR (Planul Na­țional de Redresare și Reziliență, n.r.), 29 de miliarde de euro, plus bună parte din fondurile de coeziune, zeci de miliarde de euro.

Toate fondurile europene practic se vor pierde sau, mă rog, nu vor mai fi acordate României dacă nu respectă țintele asu­mate și care sunt conforme cu tratatele Uniunii Europene.

– România își poate permite așa ceva?

– Nu. Probabil, dacă se va întâmpla, lucrul ăsta va veni la pachet și cu o scădere a ra­tingului de țară în clasa junk sau nere­co­mandată investițiilor. Un exemplu pentru ce se întâmplă atunci când se pierde acce­sul la fondurile europene e chiar sub ochii noștri, în Ungaria. E drept că Budapesta a și luat măsuri economice dubioase, precum plafonarea multor prețuri, ceea ce nu are nicio legătură cu economia de piață.

Re­zultatul este o inflație de peste 20%, do­bânda pe piața monetară se exprimă în două cifre, forintul s-a depreciat puternic, e moneda națională cu cea mai puternică depreciere din toată regiunea. Cam astea ar fi consecințele pierderii accesului la fondurile europene: că-și pierde și piața încrederea în acea țară.

Multă vorbă, puține decizii

– Liderii coaliției vorbesc de multe săptă­mâni despre măsurile pe care ar putea să le ia (interviul a avut loc pe 26 iulie), dar deci­ziile se lasă așteptate. Cel mai probabil vor dispărea unele cote de TVA, precum cea de 5%, altele ar putea crește de la 9 la 19%. Ar fi eficiente astfel de măsuri?

– Ideal ar fi fost să se reducă cheltuielile, să se facă economie. România are cel mai stufos aparat bugetar din Uniunea Euro­peană. Ca să vă dați seama, costurile cu sus­ținerea sa sunt aproape duble, ca pondere din totalul cheltuielilor guvernamentale, decât în Germania. Deci e loc foarte mare de făcut economie, însă probabil nu se va face.

Și se va merge pe impozitarea sec­torului privat. Sunt adeptul echității în ceea ce privește taxarea. Și, din punctul meu de vedere, nu au sens atât de multe cote de TVA. În plus, această situație lasă și loc interpretărilor. Același bun, de exemplu, în funcție de unde este cumpărat, poate avea cote dife­rite de TVA. Aș pleda pentru o cotă unică de TVA. De asemenea, pentru o singură cotă de impozitare a salariilor.

Pentru că sunt salarii care benefi­ciază de neplata fie a asigurărilor sociale, fie a asigurărilor de sănătate, fie a impozitului pe venit, în timp ce alții le plătesc. Orice astfel de facilitate e plătită, practic, de restul. E reversul mo­ne­dei ce are pe verso pensiile speciale. Deci, practic, cum sunt pensionari speciali, așa avem și sa­lariați speciali, în ceea ce privește taxa­rea. Dar orice facilitate e plătită de restul de „nespeciali“, ceea ce nu e echitabil.

Taxe alambicate

– Guvernul vorbește, de altfel, de elimina­rea acestor facilități fiscale pentru IT, de pil­dă, măcar de la un prag de venituri în sus. Dar, odată cu astfel de măsuri, angajatorii reclamă că va apărea un alt dezechilibru, pe piața forței de muncă.

– Ca să existe un echilibru pe piața forței de muncă, echilibrul respectiv se reali­zează prin salariu. Trebuie să crească salariul, ca să nu plece oamenii în altă parte. Oamenii pleacă în Uniunea Europeană, că sunt salariile mai mari în țările respective. Dacă cineva beneficiază de scutire, ceilalți, care nu beneficiază de scutire, vor pleca ei. Deci, soluția nu este să ai scutiri de taxe pentru unii, plătite de ceilalți, ci să crească salariile.

Și toți să plătească același impo­zit. Mai ales în privința asigurărilor de să­nă­tate. Sistemul de sănătate este puternic subfinanțat în România. Și sunt persoane care au venituri, dar nu plătesc nicio coti­zație, deși beneficiază de sistemul public de sănătate.

Bugetari invizibili

– Ideea de a tăia din pix 200.000 de posturi neocupate la stat ar aduce economii semnificative la cheltuielile bugetare?

– Dacă nu e angajat nimeni pe acele posturi, nu e nicio economie. Dacă nu se vor an­gaja încă 200.000 de oameni, abia pentru anii următori se va face economie cu cheltuielile. Dar pentru acest an este complet ire­le­vant. Această măsură ar produce efecte pen­tru 2024, 2025 și așa mai departe. Dar pentru anul acesta nu are absolut niciun efect.

– Majorarea accizei pe zahăr sau a taxelor pe vicii, în general, ar fi o măsură eficientă?

– Și aici e o contradicție între acțiunile guvernamentale. Pe de o parte, supermarketurile au fost presate să vândă anumite ali­mente, inclusiv zahărul, mai ieftin. Dar, pe de altă parte, la tot ceea ce conținea zahăr, se punea o acciză mai mare. De ce am pune acciză mai mare la zahăr? Pentru că gene­rează probleme de sănătate. Dar am pune doar produselor care conțin zahăr, dar nu implicit și materiei prime, zahărul, adică cel pe care l-am declarat cel mai nociv.

Numărătoarea inversă

– Într-un an preelectoral, cum e 2023, e cu atât mai complicat tot acest șantier al redu­cerii cheltuielilor bugetare și creșterii de taxe. Și ne-au ajuns din urmă obligațiile de a reforma administrația, de a desființa pensiile speciale ori riscăm banii cu care putem obține dezvoltarea României.

– Avem niște obligații pe care ni le-am asumat, de a face anumite reforme, prin PNRR. Una dintre ele se referă, într-adevăr, la pensiile speciale. Legea, care nu schimbă dramatic situația, este acum la CCR (Curtea Constituțională a României, n.r.). Deci, practic, se merge cu minimul de reformă acceptată de Uniunea Europeană pentru a primi banii.

Și de asta se înaintează greu. Că se fac pași mici și apoi se așteaptă să se vadă dacă aceștia sunt acceptați la Bru­xe­lles. Dacă sunt respinși, se mai face câte un pas mic, doar-doar Comisia Europeană o să accepte și o să ne dea banii. Și din cauza asta se mișcă extrem de lent totul.

– Dar sunteți optimist că, până la urmă, vor fi luate suficiente măsuri, cât să nu pierdem aceste sume uriașe care ar asigura dezvol­tarea și bunăstarea României?

– Dacă am pierde aceste sume, și costul de finanțare al statului ar crește. Semnalul transmis investitorilor ar fi extrem de nefavorabil. Și Guvernul s-ar împrumuta mult mai greu, i-ar crește costul de finanțare. Prin urmare, și asta îl forțează, nu numai faptul că este bine pentru societate să facem acele reforme. În concluzie, cred că se va face minimul acceptabil pentru Comisia Europeană pentru a primi banii.

Acest articol a apărut în numărul 169 al revistei NewMoney