Vincon își schimbă numele și își continuă dezvoltarea după un an de pandemie pe care l-a încheiat pe creștere
Vincon își schimbă numele și își continuă dezvoltarea după un prim an de pandemie pe care l-a încheiat pe creștere.
„Anul 2020 a fost impactat semnificativ de pandemia de COVID-19, care a pus presiune pe întregul sector economic, afectând desigur și industria vinului. Impactul s-a resimțit atât în zona producției, a distribuției, a resurselor umane, dar și în rândul consumatorilor. Dinamica vânzărilor a fost și ea puternic influențată de noile constrângeri și ocazii de consum“, spune Luchi Georgescu, acționara majoritară a companiei Vincon Vrancea, unul dintre cei mai mari producători de vin din România.
Înființată în anul 1949 și privatizată în 1999, compania a finalizat la începutul acestei luni un proces de rebranding în urma căruia a devenit Beciul Domnesc, nume care deține poziția de lider de piață pe segmentul upper mainstream.
În numele tradiției
„De la începutul călătoriei noastre, ne-am propus să păstrăm tradiția vinurilor românești. (…) Ca în orice demers, început acum mulți ani, a venit acel moment în care ne-am oprit și ne-am întrebat: «Noi cine suntem?» și «Cum suntem văzuți?». Trecând printr-un întreg proces de analiză internă a industriei, a competitorilor și a pieței de consum, ne-am dat seama că, oricât de departe am plecat în căutarea răspunsului, acesta era chiar aici, pe dealurile Moldovei. De aici provin unele dintre cele mai apreciate vinuri. Iar lumea ne asociază cu produsele noastre cele mai emblematice: vinurile din gama Beciul Domnesc“, explică motivele acestei schimbări Luchi Georgescu. Antreprenoarea adaugă că rebrandingul a însemnat, printre altele, și o rafinare a poziționării în piață prin însu-șirea unei identități de actualitate.
În paralel cu procesul de rebranding, pentru a depăși provocările generate de pandemie, compania și-a calibrat din mers atât strategia de producție, cât și cea comercială – concentrându-se pe magazinele de proximitate ca principale canale de vânzare. Rezultatul? În 2020, cifra de afaceri brută pe grupul Beciul Domnesc a fost de peste 165 de milioane de lei (34,5 milioane de euro), în creștere cu 8% față de 2019.
„Anul trecut, brandul Beciul Domnesc s-a menținut lider de piață pe segmentul upper mainstream. În același timp, brandul Sigillum Moldaviae și-a consolidat poziția în segmentul lower mainstream, înregistrând, conform datelor Nielsen, o creștere a vânzărilor de peste 50%“, detaliază Luchi Georgescu.
În primul semestru al acestui an, mai spune aceasta, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 16% prin comparație cu 2020, fiind preconizată o păstrare a trendului ascendent până la finalul anului. Anul trecut, compania Beciul Domnesc a îmbuteliat peste 13 milioane de sticle de vin și, odată cu finalizarea proiectului de dezvoltare a centrului de producție și logistică, antreprenoarea estimează o creștere semnificativă a capacității de îmbuteliere și depozitare.
În momentul de față, producătorul de vin exploatează peste 1.400 de hectare cultivate cu viță-de-vie nobilă, amplasate în podgoriile Cotești, Odobești, Panciu și Huși. În crama Beciul Domnesc, monument istoric inclus în patrimoniul cultural al României, se află cea mai mare vinotecă profesională din țară, cu peste 100.000 de sticle cu vin.
Afaceri în serie
Într-o analiză de profil publicată la finalul anului trecut de KeysFin, furnizor de soluții de business information, cifra de afaceri a pieței locale a vinului a fost estimată la aproximativ 1,7 miliarde de lei (aproximativ 355 de milioane de euro), în scădere față de valoarea de 1,8 miliarde de lei (380 de milioane de euro) înregistrată cu un an înainte.
„România are potențial viticol, iar faptul că avem atât de multe zone în care se produce vin de calitate este un indicator bun pentru viitorul vinului românesc. Mai departe, expansiunea la nivel internațional și poziționarea a cât mai multor branduri în zona premium vor contribui la avântul pieței, care nu se poate baza în totalitate pe consumul intern, mai ales că publicul care alege vinul îmbuteliat nu se va dubla cu siguranță în următorii ani“, sublinia în aceeași sursă Roxana Popescu, managing director al KeysFin. Referitor la cei mai mari producători de vin din România, pot fi amintiți aici și Cramele Recaș, Jidvei și Cotnari.
În afară de businessul cu vinuri, Luchi Georgescu dezvoltă și alte afaceri, controlând hotelurile Melodia și Favorit din stațiunea Venus – construite înainte de Revoluție și cumpărate în 2002 de la stat –, precum și producătorul de mezeluri Meda Prod 98, înființat la finalul anilor ’90.
Potrivit Ministerului Finanțelor, compania Venus Holiday, sub care sunt înregistrate hotelurile, a raportat pierderi de aproape 400.000 de lei (80.000 de euro) în 2020, pe fondul crizei sanitare, turismul fiind una dintre cele mai afectate industrii la nivel mondial. Anul trecut, Melodia și Favorit au avut o cifră de afaceri de 6,7 milioane de lei (1,4 milioane de euro), cu 23% mai puțin față de anul anterior, conform aceleiași surse.
În ceea ce privește Meda Prod 98, compania a crescut de la afaceri de 196 de milioane de lei (41,3 milioane de euro) în 2019 la aproape 218 milioane de lei (45,5 milioane de euro) în 2020, în timp ce numărul angajaților a crescut cu aproximativ 100, până la 690 de persoane, potrivit risco.ro. Deloc surprinzător, având în vedere că toate afacerile care au legătură cu mâncarea au fost printre puținele care au crescut în pandemie.
Acest articol a apărut în numărul 122 al revistei NewMoney