Xi Jinping salută „progrese” în relaţia cu SUA după întâlnirea cu Antony Blinken

Andrei Dumitru 19/06/2023 | 14:26 Ştiri
Xi Jinping salută „progrese” în relaţia cu SUA după întâlnirea cu Antony Blinken

Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, „progresele” şi „terenurile de înţelegere” între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor, relatează Agerpres.ro.

Această întrevedere a avut loc în a doua şi ultima zi a vizitei lui Blinken în China, o premieră în aproape cinci ani pentru un şef al diplomaţiei americane, fiind confirmată în ultimul moment.

„Cele două părţi au făcut progrese (în această luni dimineaţă) şi au ajuns la terenuri de înţelegere asupra anumitor chestiuni specifice”, neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept „un lucru foarte bun”, potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV.

„Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relaţiilor între China şi SUA”, i-a spus Xi interlocutorului său.

Întrevederea cu Xi Jinping a avut loc după două zile de diplomaţie bilaterală intensivă, potrivit DPA. Blinken s-a întâlnit şi cu principalul responsabil de politica externă de la Beijing, Wang Yi, şi cu ministrul de externe Qin Gang.

Potrivit media de stat, Wang a declarat că vizita lui Blinken are loc „într-o conjunctură critică în relaţiilor sino-americane„, care se află „într-o spirală descendentă”.

De asemenea, Wang Yi a cerut părţii americane să nu mai alimenteze „teoria ameninţării chineze”, potrivit CCTV.