WellCode, în parteneriat cu Banca Transilvania, lansează o soluție de finanțare a cursurilor pentru viitorii programatori

Andrei Dumitru 05/01/2022 | 16:08 Ştiri
WellCode, în parteneriat cu Banca Transilvania, lansează o soluție de finanțare a cursurilor pentru viitorii programatori

WellCode, furnizor de cursuri de programare și servicii de mentorat, cu sediul în Cluj-Napoca, lansează, în parteneriat cu Banca Transilvania, o soluție de finanțare a pregătirii în domeniul IT, cu ajutorul unui credit de studiu, accesibil cursanților care își doresc să urmeze o carieră de programator dar nu dispun de resursele financiare necesare acoperirii cursurilor.

Parteneriatul, care va fi în vigoare până la începutul lui 2023, prevede acordarea de către Banca Transilvania a unui credit de studiu celor care vor să urmeze programul de mentorat lansat de WellCode, la finalul căruia vor deveni programatori juniori și se pot angaja cu salarii lunare care pot ajunge la 5.000 de lei. Pentru elevii și studenții interesați să urmeze programul WellCode, soluția de finanțare poate fi accesată prin intermediul părinților.

”Primul pas pe care trebuie să îl facă cineva interesat de accesarea soluției de finanțare este o sesiune gratuită de consultanță cu echipa noastră pentru o discuție legată de planurile profesionale pe care le are, pentru a vedea dacă programul nostru de mentorat este potrivită pentru candidat. Apoi, candidatul este îndrumat către Banca Transilvania unde i se face o evaluare pentru a vedea dacă este eligibil și, dacă da, primește creditul, se întoarce la noi și începem treaba împreună. Noi îi încurajăm pe cursanți să ia în calcul un avans pentru curs, din surse proprii, astfel încât creditul contractat să fie mai mic. Avansul poate fi un factor stimulant suplimentar pentru cursanți”, a declarat Petru Trîmbițaș, fondatorul WellCode.

WellCode poate accepta în programul de mentorat 20-30 de cursanți pe lună prin accesarea acestei soluții de finanțare. Pentru accesarea creditului, clientul trebuie să aibă un cont BT sau, dacă nu are, să accepte deschiderea unuia în momentul în care face cererea de finanțare.

”Prin lansarea acestei soluții de finanțare în parteneriat cu Banca Transilvania, urmărim să ajungem și la oamenii cu situații financiare care nu le permit să investească în dezvoltarea lor profesională, deși își doresc să facă o schimbare în carieră, să câștige mai bine și să aibă o viață prosperă. De exemplu, după absolvirea programului de mentorat WellCode, cursanții noștri se pot angaja imediat ca programator junior, poziție remunerată cu salarii cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei. Perspectivele pe care le oferă domeniul programării sunt extraordinare astfel că, un absolvent WellCode va evolua rapid atât profesional cât și financiar, putând rambursa cu ușurință creditul de studiu mai devreme decât data scadentă”, a explicat Petru Trîmbițaș.

Mai multe detalii despre soluția de finanțare oferită de WellCode în parteneriat cu Banca Transilvania găsiți pe pagina www.wellcode.ro.

„Mentoratul WellCode se adresează tuturor celor care vor să învețe programare și să urmeze o carieră în acest domeniu, fie că sunt elevi sau studenți, fie că sunt angajați care vor să facă o schimbare în viața profesională. Metoda de învățare oferită de WellCode este diferită și constă într-un program de mentorat care permite fiecărui cursant să progreseze în ritmul său, susținut permanent de o echipă de mentori. La final, cursantul știe să scrie cod de la zero, iar acesta este un diferențiator important, pentru că îi oferă instrumentele pentru a atinge un nivel superior de profesionalizare. În consecință, aproape 95% dintre cei care au absolvit cursurile WellCode s-au angajat ca programatori”, transmite compania.