VIDEO Thailanda: Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera inundată în care erau captivi de 17 zile

NewMoney 10/07/2018 | 16:09 Ştiri
VIDEO Thailanda: Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera inundată în care erau captivi de 17 zile

Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera din nordul Thailandei în care erau captivi de peste două săptămâni, conform puşcaşilor marini thailandezi. Ei au informat că în peşteră au mai rămas patru persoane: un medic şi trei puşcaşi marini care se aflau acolo pentru a-i ajuta pe copii, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Ultimii salvaţi, marţi, au fost un copil şi antrenorul lor.

Opt dintre cei 12 copii copii, salvaţi duminică şi luni, se află în spital şi sunt ţinuţi în carantină. Ei urmează să rămână spitalizaţi timp de o săptămână, în vederea supravegherii unei eventuale dezvoltări a unor infecţii. În cazul în care nu apare nimic periculos, părinţii „vor fi autorizaţi să se apropie de paturile lor, cu haine de protecţie, la o distanţă de doi metri”, conform medicilor.

Aceștia au petrecut 17 zile la aproape 2 km sub pământ, după ce peștera în care intraseră s-a inundat. Cei 12 copii și antrenorul lor au rămas captivi pe o bucată de pământ înconjurată de ape până în urmă cu trei zile, când forțele speciale au reușit să scoată primii patru băieți.

La operaţiunea de salvare au luat parte zeci de puşcaşi marini thailandezi şi experţi internaţionali. Prim-ministrul thailandez a confirmat că băieţii au primit calmante pentru a nu se panica în timpul operaţiunii de scoatere la suprafaţă.

Copiii şi antrenorul lor au fost daţi dispăruţi pe 23 iunie, când nu s-au mai întors dintr-o excursie de după antrenament. Ei au intrat în peşteră şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire.


Foto: Captură YouTube/CBS Sunday Morning