Simona Halep va debuta, joi, la Miami Open

NewMoney 25/03/2021 | 10:43 Ştiri
Simona Halep va debuta, joi, la Miami Open

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va evolua, joi, nu înainte de ora 23.00, cu sportiva franceză Caroline Garcia, locul 51 WTA, în manşa a doua a turneului WTA 1.000 Miami Open.

Partida este prima din sesiunea de seară pe terenul 1 de la Miami Gardens. Sesiunea de zi începe la ora 17.00 şi cuprinde trei meciuri de simplu feminin.

Halep este direct acceptată în turul al doilea, în timp ce Garcia a eliminat-o, în primul meci, pe Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, venită din calificări, scor 6-1, 6-2.

Cele două sportive s-au mai întâlnit de şapte ori, scorul fiind de 6-1 în favoarea româncei.