Sfaturi pentru gestionarea eficientă a bugetului lunar (P)

NewMoney 04/07/2023 | 11:24 Ştiri
Sfaturi pentru gestionarea eficientă a bugetului lunar (P)

Educația financiară este importantă în viața fiecărui om, iar o componentă cheie este gestionarea bugetului lunar. Mulți oameni se întreabă la finalul lunii pe ce s-au dus banii lor, în timp ce alții ajung în situația în care, deși veniturile lor au crescut, cheltuielile cresc și ele foarte mult și nu își dau seama de ce încă se descurcă greu deși în teorie au bani mai mulți.

În cazul în care îți dorești să îți eficientizezi cheltuielile, iată câteva sfaturi care să te ajute:

Stabilește-ți bugetul lunar

Primul pas pentru a reuși să îți eficientizezi cheltuielile este să îți stabilești un buget lunar. Sunt numeroase aplicații pentru mobil care te pot ajuta, dar o altă variantă este să încerci varianta clasică și să îți notezi bugetul într-un fișier de Word sau chiar pe hârtie.

Așadar, notează la începutul lunii care sunt cheltuielile fixe pe care le vei avea (rate/chirii, mâncare, taxe și impozite, transport, facturi, etc.), cheltuielile destinate timpului liber, cele pentru economii și investiții, dar ai grijă să îți iei o marjă de cel puțin 10% și să ai și un fond pentru urgențe.

Conform specialiștilor, este indicat să nu depășim 50% din veniturile lunare pentru cheltuielile fixe.

Dacă simți că ai trecut de acest prag, o soluție ar fi să îți crești veniturile sau să încerci să scazi cheltuielile pe cât se poate. 30% din veniturile lunare sunt indicate pentru timpul liber, iar 20% pentru economii și investiții.

Nu ignora timpul liber

Nu trebuie să muncim doar pentru a ne acoperi cheltuielile recurente și pentru a mânca. În cazul în care se întâmplă acest lucru, există riscul să ajungem la depresie și burnout. Timpul liber este foarte important, motiv pentru care lunar e indicat să alocăm o sumă pentru ieșiri în oraș, cumpărături de haine și cosmetice ori pentru distracție.

E important să ai câteva hobby-uri care să te scoată din rutina zilnică și să te recreeze.

Unii oameni merg la cinema, alții pictează, în timp ce unii merg la karaoke, practică diverse sporturi ori joacă șah, poker, table, bingo, jocuri de cărți și altele.

Mai nou, domeniul pariurilor sportive a luat amploare, alături de cel al jocurilor de cazino – sloturi, ruletă, blackjack, baccarat și altele. În special aici, este din nou nevoie de o mare atenție la bugetul alocat și să practici mereu un joc responsabil.

Încearcă să elimini cheltuielile inutile

Foarte mulți oameni nu știu pe ce se duc banii lor. Poți încerca o aplicație pe telefonul mobil în care să îți treci cheltuielile din fiecare zi, iar ele vor fi împărțite pe categorii. Astfel, vei avea o imagine foarte clară.

De asemenea, poți verifica toate abonamentele pe care le ai. De multe ori ajungem să plătim prea mult pentru abonamentul de la telefonul mobil, fără să avem nevoie cu adevărat de toate opțiunile. Sau poate avem prea multe servicii de streaming TV și de unele chiar am uitat.

Desigur, nu vei economisi o avere, dar chiar și cu câteva sute de lei într-un an poți face ceva interesant.

Ai grijă de economiile tale

Este de evitat să trăim de la o lună la alta. Tot timpul este bine să avem un fond de urgență, care să ne ajute în situații mai puțin fericite. Specialiștii recomandă să avem un fond de rezervă care să acopere cheltuielile pe trei luni.

Astfel, vom fi mai relaxați. Iar dacă situația ta financiară este mai bună, poți să încerci să investești în așa fel încât să îți generezi venituri pasive pe termen lung.

Documentează-te însă cu atenție înainte să iei o decizie în privința unei investiții.