Se scumpesc creditele. ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultimele 5 luni

NewMoney 03/04/2019 | 12:03 Ştiri
Se scumpesc creditele. ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultimele 5 luni

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,34%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor BNR, citate de News.ro. Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că va modifica OUG 114 şi alte două acte normative, una dintre consecinţe fiind aceea că indicele ROBOR va fi înlocuit în calculul dobânzii creditelor cu un indicator calculat exclusiv în baza tranzacţiilor interbancare.

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, în acest moment.

Luni, 25 martie, indicele a crescut de la 3,16% la 3,23%. Până marţi, indicele a stagnat de cinci ori consecutiv.

Miercuri, indicele a crescut la 3,34%, cel mai mare nivel din 29 octombrie 2018, când a fost tot 3,34%.

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a urcat de la 3,32% la 3,39%, cel mai mare nivel din 1 martie, când a fost tot 3,39%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

De pe 2 mai, ROBOR-ul nu va mai fi folosit pentru a calcula dobânda la noile credite. Guvernul a modificat săptămâna trecută controversata Ordonanță 114, astfel că ROBOR-ul va fi înlocuit cu un nou indice, calculat exclusiv în baza tranzacţiilor interbancare.

Potrivit ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, noul indice era cotat, marți, la 2,60%, sub valoarea ROBOR (3,23%), iar băncile ar urma să accepte refinanțarea creditelor deja contractate în baza noii formule de calcul.

„Diferenţa între ce rezultă în urma acestui nou indice de referinţă, calculat pe baza tranzacţiilor interbancare, este sub ceea ce este astăzi ROBOR. Avem astăzi cred că 2,60, ROBOR la cotaţii este undeva la peste 3,2, deci este clar o scădere. Este o aplicare a acestei noi formule pentru noile credite, poate fi o aplicare pentru creditele în derulare şi atunci, pe baza acelei cereri de refinanţare, cerută de procedura bancară, pentru că nu poţi interveni – cel puţin aşa avem transmis în mod oficial de la structurile care avizează astfel de proiecte – deci pe baza unei cereri de refinanţare banca respectivă suntem convinşi că va dori să refinanţeze în baza noii formule de calcul. În caz contrar, alte bănci vor fi interesate şi atunci cota de piaţă a acelei bănci care ar refuza refinanţarea va scădea. Va fi o competiţie între bănci pentru că ăsta a fost scopul ordonanţei – să stimulăm băncile să finanţeze economia reală, în caz contrar taxa aceea li se va aplica”, a precizat Eugen Teodorovici, citat de antena3.ro.

Pe de altă parte liberalii spun că datele BNR arată că noul indice are variații semnificative și nu este potrivit pentru calculul dobânzilor.

„Într-o lună scade, într-o lună creşte. Asta înseamnă că acest indice nu este potrivit pentru economia românească în acest moment. Noul indice nu garantează românilor că vor scădea ratele”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL. Ionel Dancă.

Noul indice ar putea să scumpească creditele românilor în unele luni, potrivit Adevărul. Indicele cu care Guvernul vrea să înlocuiască ROBOR a crescut, în februarie faţă de ianuarie, ajungând la 3,38%, mai mult decât ROBOR, care a fost de 3,17%, arată un grafic realizat de BNR.

În ianuarie, stituația a stat diferit. Media lunară a ROBOR la 3 luni a fost de 2,97%, în timp ce noul indice a fost mult mai mic, de 2,25%, mai scrie sursa citată.


Foto: Mediafax