Povestea antreprenorilor care au pus pe picioare o zecime din magazinele din comerțul online românesc

Andreea Neferu 13/11/2017 | 11:53 Digital
Povestea antreprenorilor care au pus pe picioare o zecime din magazinele din comerțul online românesc

Pe o piață în care salariile și consumul cresc accelerat, și comerțul online a cu­noscut o explozie în ultimii ani, mai ales în contextul în care, literalmente, (aproape) orice produs și serviciu e dis­ponibil la doar un click distanță. În această ecuație, nu e deloc de mirare că piața locală de e-commerce înre­gistrează an de an creșteri spectaculoase de 30 de procente, ajungând anul trecut la 1,8 miliarde de euro, potrivit estimărilor GPeC, organizație care rea­li­zează evenimente de e-commerce și marketing online și furnizează statistici despre această piață.

Iar ultimele două luni ale anului re­prezintă o perioadă de aur a comer­țului online, având în vedere că atât cam­paniile de Black Friday, cât și cele din preajma Sărbătorilor de iarnă gene­rează 15-20% din vânzările anuale ale online-ului românesc, potrivit GPeC.

Dar noiembrie și decembrie sunt două luni aglomerate și pentru ContentSpeed, companie locală specia­li­zată în dezvoltarea de soluții software pentru industria de comerț electronic, contro­lată de soții Radu și Doina Vîlceanu (80% din acțiuni) și de Ileana Anghel (20%). Mai ales că aproximativ 12% din cele 5.000 de magazine online active în acest moment pe piața locală au fost dezvoltate de Content­­Speed, companie cu afaceri estimate la 2,6 milioane de lei (circa 600.000 de euro) în 2017, printre clienții căreia se nu­mără Sephora, Chicco, Betty Ice, Diverta sau Ariston, dar și o serie de star­tup-uri.

Așadar, se anunță un nou final de an ce va fi trăit la foc continuu de Content­Speed și cei 32 de angajați ai săi. Iar primul „hop“ este doar la câteva zile dis­tanță. „Este un fenomen extraordinar Black Friday. Oameni care nu cumpără on­­line în timpul anului, cumpără de Black Friday. Mesajul online ajunge la toată lumea, iar vânzările sunt de 10-20 de ori mai mari decât într-o zi normală“, spune Radu Vîlceanu (38 de ani), CEO și fondator al Content­Speed.

Viziune online. Povestea companiei, cel puțin la nivel de concept, a început în urmă cu circa două decenii, atunci când noțiunea de magazin online părea un vis poate prea îndrăzneț pentru Ro­mâ­nia, dar începea să prindă contur în Sta­tele Unite. Atunci a fost de altfel și primul contact al lui Radu Vîlceanu cu lumea e-commerce, când a făcut o primă co­man­dă via internet, din America. Și-a dat seama de potențial și a început să-și facă planuri pentru un business în domeniu.

„Eram la Facultatea de Calculatoare, iar împreună cu colegul meu de la acea vreme (Bogdan Niță – care lucrează tot în cadrul ContentSpeed, n.r.), am trimis un newsletter la primele 50 de e-mailuri din Pagini Aurii. Era anul 2000“, își amin­tește Radu Vîlceanu. A primit două răs­punsuri, dintre care doar unul s-a concretizat cu o comandă pentru serviciile lor, însă nu pentru crearea unui magazin online, ci a unui site de prezentare. Ideea de comerț online era pentru România acelor vre­muri (poate) mult prea îndrăz­neață, mai ales că rata de penetrare a internetului era foarte mică. „Noi voiam să facem e-commerce, însă până la urmă am făcut cu totul și cu totul alte lucruri, de la servicii de hosting până la web design“.

Brandul ContentSpeed a fost lansat abia în 2006, când jucătorii din diferite industrii din România și-au dat seama că e-commerce-ul ar trebui să conteze mai mult în strategia de dezvoltare. Investiția inițială a fost de 40.000 de euro, iar compania a început să se concentreze pe fur­ni­zarea de servicii pentru acest domeniu.

În 2011 și Doina Vîlceanu (35 de ani), soția lui Radu Vîlceanu, s-a alăturat companiei în poziția de director de marketing, după ce anterior lucrase pentru Studio Moderna. În urmă cu trei ani, ContentSpeed a mai atras un investitor, pe Ileana Anghel (50 de ani), acționar al firmei de papetărie Austral și unul dintre fondatorii portalului imobiliar magazinuldecase.ro. În cadrul companiei ContentSpeed, ea este director de operațiuni.

În noua formulă, antreprenorii au ho­tărât să coaguleze serviciile pe care le furnizau într-o platformă care să poată dezvolta magazine online fie pe bază de licență (magazine proprii­), fie prin închi­riere. Platforma, ce poate fi ac­ce­sată și de startup-uri, dar și de companii mari, are în momentul de față peste 600 de clienți activi atât pe zona de ma­ga­zine online, cât și de portaluri B2B.

Licențe și închiriere. Circa 70-75% din cifra de afaceri a ContentSpeed este generată de clienții care cumpără licența platformei dezvoltate de companie, iar restul de 20-25% – de cei care preferă să închirieze serviciile, fie lunar sau anual. Printre aceștia din urmă se află și o serie de mici antreprenori care au pus pe pi­cioare startup-uri. Iar pentru a-i sprijini pe aceștia din urmă, platforma le oferă o variantă gratuită de abonament la platforma ContentSpeed, prin care își pot crea fără costuri un magazin online prin care să vândă cel mult 100 de produse.

În momentul actual, 43 de antrepre­nori au ales varianta „free“, însă de la lansarea acestui serviciu, în martie anul acesta, 23% din clienți au optat pentru o variantă superioară de abonament, pentru care plătesc în medie circa 300 de euro pe an. „Nebuloasa creării unui ma­gazin online pentru antreprenorii români trebuie să se termine. Experiența trebuie să fie cât mai simplă și mai bună, atât pentru antreprenor, cât și pentru utilizator“, spune Doina Vîlceanu.

Ea adaugă că e-commerce-ul este o pia­ță care „se întâmplă pe repede-înainte“, fapt ce obligă și ContentSpeed să se adapteze de la an la an la noile ce­rințe din piață. „Spre exemplu, față de acum câțiva ani, site-urile trebuie să fie responsive (să aibă capacitatea de a se adapta în funcție de mediul de vizionare – desktop, laptop, tabletă, telefon, n.r.), să fie secure (să existe o legătură crip­tată care asigură caracterul privat și sigur între serverul de web și browserul vizitatorului, n.r.)“, completează Radu Vîlceanu.

Potențial. Dar există și un revers al conexiunilor de piață. Chiar și în con­dițiile în care co­merțul online crește de la an la an, rata sa de penetrare în totalul retailului românesc este de doar 4%, potrivit GPeC. Anul trecut, clienții de pe platforma ContentSpeed au avut vânzări de peste 45 de milioane de euro, repre­zen­tând aproape trei procente din cele 1,8 miliarde de euro generate anul trecut de piața locală de e-commerce.

„Pentru a crește ponderea celor care cumpără online este nevoie, pe de-o parte, de creșterea încrederii în comerțul online și, pe de altă parte, de promovarea acestuia (…)“, spune Andrei Radu, CEO și fondator al GPeC. Pentru 2017, estimările avansează o nouă creștere de 30% la nivelul întregii piețe, până la 2,3 miliarde de euro. O valoare care poate fi atractivă în ochiul mult mai multor co­mer­cianți. „Ne așteptăm la o evo­luție pozitivă a numărului total de magazine online, dar în primul rând ne aștep­tăm la o creștere a celor care au vânzări importante“, mai spune Andrei Radu.

O previziune care ar putea fi de bun augur inclusiv pentru antreprenorii de la ContentSpeed.

Acest articol a apărut în numărul 27 (6-19 noiembrie 2017) al revistei NewMoney


FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.