Poveste din Bronx cu spioni ruși

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Activitatea de spionaj pe teritoriul SUA a rămas intensă în ciuda eforturilor serviciilor de contra­informații. Una dintre cele mai spectaculoase ope­rațiuni de destructurare a unei rețele de spioni ruși s-a încheiat chiar la începutul acestui an cu ares­tarea și condamnarea unuia dintre membri.

Evgheni Buriakov a fost trezit de o furtună de zăpadă. În dimineața zilei de 26 ianuarie 2016, modesta casă în care locuia în Bronx era îmbrăcată în câțiva inci de pudră albă, astfel că Buriakov, unul dintre cei doi directori executivi ai filialei din New York a unei bănci ruse, s-a decis să nu meargă la muncă în zi­­ua aceea. În schimb, s-a îmbrăcat gros pentru a mer­­­­­­­­ge la magazinul din apropiere să facă provizii pentru familia sa de patru persoane. Nu avea de un­­de să știe că nu va mai păși niciodată înapoi în acea casă.

De la sosirea lui Buriakov la New York în august 2010, Buriakov și familia sa arătau ca orice familie de imigranți sosiți în pestrițul Bronx. Având o con­­s­ti­­­­tuție medie, Buriakov atrăgea atenția poate cel mult prin faptul că, obsesiv, mergea să mănânce la McDonald’s. Când vremea era frumoasă, cei doi copii ai familiei se jucau în spatele casei, aproape de frânghia unde Marina, soția lui Buriakov, întindea de obicei rufele. Când Evgheni a fost promovat și a ajuns să lucreze la etajul al 29-lea al unui turn de bi­­­­­rouri din Manhattan, Marina era cea care îi ducea pe cei mici la o școală parohială din apropiere sau la activitățile extracuriculare.

Evgheni avea însă o viață dublă. Adevăratul său angajator nu era banca rusească, ci SVR, servi­­ciul extern de informații rusesc. Timp de zece ani, Bu­­ria­kov a lucrat sub ceea ce se numește „acoperire neoficială“ (NOC – Non-official Cover, în limbajul spionilor), iar odată ajuns pe Wall Street, misiunea sa era să extragă secrete financiare de la diverse companii și să le livreze Moscovei. Avea doi coordonatori cu care colabora, și ei tot sub acoperire. Cu toții încercau să recruteze surse inocente din firme de consultanță sau din alte tipuri de afaceri cu care să stabilească relații de lungă durată.

HUMINT vs. sigint. Berlinul era considerat drept capitala mondială a spionajului – locul unde Estul se întâlnea cu Vestul și unde operațiuni sub acope­­ri­­re ale KGB, CIA, MI6 și ale altor agenții nenumite spionau la adăpostul Zidului Berlinului. Însă odată cu sfârșitul Războiului Rece, New York a devenit hub-ul mondial al spionajului. Diverse misiuni permanente și delegații temporare pe lângă ONU (unde pot trimite personal chiar și statele ai căror cetățeni au interdicție să intre în SUA) sunt cea mai bună aco­­­­perire pentru zeci de agenții de spionaj care vor să opereze pe teritoriul american.

Povestea de spionaj a anului este, de departe, demersul Rusiei de a influen­­ța re­­zultatul alegerilor americane din acest an, spăr­­gând serverele Con­ven­ției Naționale Democrate și contul de e-mail al lui John Po­­desta, șeful de cam­­pa­­nie al lui Hillary Clinton. Efortul atrage atenția asupra unei schim­­bări de strategie din partea Rusiei: în mod tra­­di­­țional, aceasta a pus preț pe infor­­ma­­țiile ob­­ți­­nu­­te de spioni de la alte persoane (HUMINT). Atacarea serverelor (SIGINT) este  o necesitate, dat fiind că în ultimii ani Rusia nu a mai reușit să-și plan­­­­teze prea ușor spioni pe te­­ri­­toriul american. Afacerea Buriakov ilus­­trea­­ză perfect aceas­­tă si­­tu­­ație.

CONVERSAȚII la ureche. După ce a lucrat ca avocat în me­diul privat, ab­sol­ventă a Uni­versității Columbia, Maria Ricci a ajuns acum 15 ani să lucreze pentru FBI, în departamentul de contraspionaj. Și, de atunci, tot vânează spioni ruși pe teritoriul american.

Prima sa acțiune în cadrul FBI a fost Operațiu­­nea „Povești cu fantome“, cel mai complex caz de spi­­o­­naj din istoria FBI, care s-a întins pe zece ani și ca­­re a presupus ca Ricci și echipa ei de agenți FBI să identifice o rețea de ruși stabiliți ilegal în mai mul­­­­te locuri din SUA. Operațiunea s-a încheiat în 2010 cu arestarea a zece indivizi despre care s-a do­­vedit că lucrau pentru SVR, corespondentul rus al CIA. Printre ei s-a numă­rat și apetisanta roșcată Anna Chapman, care a devenit instantaneu vedeta tabloidelor, când acțiunea a devenit publică. De altfel, rusoaica a și inspirat serialul „The Americans“, care urmărește povestea a doi spioni ruși „latenți“ în Washingtonul anilor ’80.

Când diplomați străini ajung în SUA pentru prima dată, FBI le analizează atent dosarul și profilul, pentru a identifica vreun indiciu că persoana respectivă ar fi acolo pentru acțiuni de spionaj. Dacă detectea­­ză ceva suspect, pun la cale un plan pentru a o devoala. În cazul operațiunii amintite, FBI a fost pus în gardă, în noiembrie 2010, de sosirea la New York a lui Igor Sporishev ca reprezentant comercial din par­­­­tea Federației Ruse. Le-a atras atenția că tatăl său, Mihail, fusese ofițer KGB și general în cadrul FSB (urmașa KGB-ului).

În 2011, Sporishev a participat la o conferință ba­­na­­lă pe teme de energie organizată în New York, la fel ca un agent FBI care s-a dat drept analist pe Wall Street. Rusul s-a prezentat, au discutat amical, au făcut schimb de cărți de vizită și apoi au ținut legă­­tu­­ra.

În discuțiile care au urmat, Sporishev i-a cerut așa-zisului analist informații despre industria ener­­ge­­tică, estimări fi­­nan­­ciare și documente strategice. Infor­­ma­­țiile nu erau secrete, nici măcar sensibile. Analistul nu i-a oferit rusului ni­­mic ce putea fi folosit pentru o acțiune de insider trading.

În schimb, comportamentul lui a fost simp­­to­­ma­­tic pentru genul de abordare pe care spionii ruși o practică chiar și azi, după terminarea Războ­iu­lui Rece. Venind dintr-o societate închisă, unde presa este o extensie a puterii de la Kremlin, agenții ruși tind să dea foarte mare importanță re­crutării de surse umane și nu iau întâi în conside­rare cantitatea uriașă de informații pe care le pot obți­­ne din surse deschise. „Discu­țiile la ure­­che li se par întotdeauna mai atrăgătoare“, explică Ricci. Iar, în general, relațiile încep inofensiv, mai întâi cu juniori sau angajați din eșalonul de mijloc al companiei vi­­za­­te. Sunt cultivate apoi ani de zile, până când sursa de­vine senior și este mult mai dispusă să împăr­­tă­­șească informații cu cineva pe care-l con­sideră prieten vechi.

GREȘEALA. Agentul sub acoperire al FBI a in­­trat în jocul lui Sporishev, livrân­du-i rapoarte aparent confidențiale despre companie în bibliorafturi în care erau plantate dispozitive de înregistrare. Agentul FBI i-a spus rusului că documentele trebuie să revină rapid în companie pentru a nu atrage atenția.

Când primul biblioraft a ajuns înapoi la FBI, a fost descărcat fișierul audio, iar departamentul tehnic a informat-o pe Ricci că au pus mâna pe informații pre­­ți­­oa­­se. După ce fișierul a fost tradus din rusă, și-au dat cu toții seama că Sporishev i-a ajutat mai mult decât și-au putut imagina. Încălcând grav procedura de securitate, rusul a dus microfoanele chiar într-un birou special (rezidentura) pe care SVR îl deține în sediul Federației Ruse din cadrul ONU, pe strada East 67. Rezidentura este ceea ce americanii numesc SCIF (Sensitive Compartmented Information Facili­­ty, o locație unde sunt adunate informații extrem de sensibile), un loc în care nu trebuie niciodată să se afle vreun dispozitiv de înregistrare. Așa că rusul „nu ar fi trebuit să aducă aici nimic primit de la cineva din SUA“, explică Ricci.

Câteva luni, bibliorafturi cu informații aparent sensibile au trecut prin mâinile lui Sporishev, iar agenții FBI au adunat câteva ore de discuții, o mare parte din ele despre chestiuni banale, de zi cu zi. Sporishev vorbea ore întregi cu colegul său Victor Podobnyy, un tânăr până în 30 de ani, care lucra și el sub acoperire diplomatică ca atașat al misiunii ruse la ONU. Ambii fă­­ceau parte din departamentul ER al SVR spe­­cializat în chestiuni econo­­mi­­ce – comerț și producție, îndeosebi. Adesea, se plân­­­­geau că viața lor este cam lipsită de adrenalină. Nu se aștep­­tau la acțiune ca în filmele cu James Bond, dar măcar să fie ceva mai dinamic de­­cât să manipu­leze niște hârtii.

Din orele de lamentare a celor doi, agenții FBI au aflat însă și ceva prețios: o referire indirectă la un agent aco­­perit implantat pe Wall Street. Pas cu pas, agen­ții FBI și-au dat sea­­ma că cei doi erau în legă­tură cu Bu­­ri­­akov.

Așa-zisul analist bancar mai fusese anterior pe radarul celor de la FBI, dar încă nu aveau suficiente informații pentru a-l considera spion.

TRASEU DE SPION. Fiul unui inginer cons­tructor care lucrase pentru guvern, Buriakov a crescut în Kushchyovskaya, o localitate înde­părtată din sudul Rusiei, acolo unde a și cunoscut-o pe Marina, pe când aceasta era încă la liceu (1994). S-au căsă­torit în 1999. Buriakov, talentat la limbi străine, a lucrat mai întâi la Moscova ca inspec­tor fiscal, apoi s-a angajat la banca Vnesheconombank (VEB, bancă de dezvoltare controlată de stat).

La un moment dat în cariera sa, Buriakov a semnat un angajament la SVR. După o pe­rioadă de cinci ani în care a lucrat pentru sucursala VEB din Africa de Sud, a ajuns în SUA la câteva săptămâni după ce FBI demara operațiunea „Povești cu Fantome“. Era primul dintr-un val de spioni ruși trimiși în SUA.

Familia lui Buriakov a închiriat o casă pentru 3.000 de dolari pe lună pe Bulevardul Leibig din River­dale (Bronx). Vecinătatea Bronxului era bine­cunoscută serviciilor americane de spionaj, pentru că la doar câteva blocuri distanță se află sediul unde activează personalul Federației Ruse detașat la ONU. Clădirea de 20 de etaje, botezată chiar Casa Albă (este, de fapt, crem) și zona erau un loc pre­ferat de mai mulți diplomați și imigranți est-europeni. Sporishev lo­­cu­­ia și el foarte aproape.

În timpul zilei, Buriakov ducea viața obișnuită a unui analist de pe Wall Street: citea și scria rapoarte, participa la ședințe, conferințe, petreceri, își făcea legături noi pe rețeaua profesională LinkedIn. VEB era poziționată ca o bancă de nișă, dar extrem de uti­­lă în rețeaua bancară globală. Statutul de bancă public-privată îi permitea lui Buriakov să se miște cu ușurință în medii guvernamentale, corporatiste, ONG-iste, fără ca nimeni să bănuiască faptul că are în față un spion. Directorul sucursalei VEB din New York, Alexander Slepnev, nu a dorit să comenteze până la publicarea articolului.

Fiind superiorul său, Sporishev îi dădea lui Buriakov și sarcini mai puțin demne de un spion. În mai 2013, i-a cerut să scrie un set de întrebări pe care agen­­ția de presă rusă Itar Tass să le poată folosi atunci când ia un interviu unui reprezentant al Bursei din New York.

Buriakov s-a implicat și într-un proiect de mai mul­­te miliarde de dolari în domeniul aerospațial când gigantul canadian Bombardier a făcut demersuri pentru un parteneriat cu Rostek, producătorul rus din domeniul apărării, companie controlată de stat. Folosindu-se de acoperirea de la bancă, Buriakov a mers de două ori în Canada (2012 și 2013) pen­­tru a participa la ședințe și conferințe organizate în jurul acestui posibil parteneriat.

După ce a aflat mai multe detalii legate de opo­­zi­­ți­­a sindicatelor canadiene față de producția în str­­­­­ă­­i­­­­­­­nă­­ta­­te, a redactat o notă pentru SVR în care pro­­pu­­nea „presiune orientată spre sindicate și asi­­gurarea unei soluții benefice părții ruse“. Nu era tocmai demn de un 007, dar a ajutat partea rusă să intre într-un contract profi­­ta­­bil. Totul a fost însă pus în stand-by, du­­pă ce Rusia a anexat Crimeea, în martie 2014. Buriakov a tot executat astfel de misiuni, motiv pentru care FBI a construit o rețea de supraveghere în jurul lui. I-a fost per­­che­­zi­­țio­­nat biroul din cadrul băncii. În timpul unei va­­can­­țe la ski i-au fost plantate peste tot dispozitive audio și video de monitori­zare. În tot acest timp, erau urmăriți pas cu pas și Sporishev și Podobnyy, care, printre altele, încercau să recruteze surse pe Wall Street – consultanți sau ana­liști, care puteau avea ac­­ces la documente și in­for­­­ma­­ții confidențiale. Sau care, la un moment dat, pro­mo­­vați fiind, puteau obține acest acces.

Spionajul rusesc lucrează cu foarte multă răbdare și recurge la tactici care se întind pe ani de zile.  Spi­­o­­nii ruși din departamentul economic, de pildă, ca­­u­­tă să stabilească relații, pornind cu întrebări banale despre care nimeni nu ar bănui că sunt doar pri­­mul pas al unei acți­uni ce în timp va conduce spi­­­­o­­nul la informații mult mai valoroase.

Spre exemplu, Podobnyy îi povestește lui Sporishev cum a abordat un consultant financiar pe care l-a cunoscut la un simpozion pe teme energetice. Consultantul mergea des la Mos­cova și era foar­te interesat de Gazprom. „Era evident că vrea să câș­­ti­­ge mulți bani. Deo­­cam­­dată, îi pot exploata dorința. I-am spus că am legă­turi la reprezentanța comer­cială, ceea ce pentru el înseam­nă că poate propune contracte. Îi voi livra tot felul de promi­­siuni goa­­le“, îi po­­vestea, râzând, lui Sporishev. Ricci mărturi­sește că abordarea newyorkezilor din mediul de business și financiar este o metodă comună și efi­cientă. Americanii devin surse inocente, dân­­du-le spionilor ruși tot felul de indicii și infor­mații utile fără să-și dea seama că sunt o țintă.

Aceasta este metoda spionilor de a păcăli. „Cum altfel poți lucra cu străinii?! Le promiți o favoare contra o favoare. Obții informația, apoi îi trimiți la plimbare. Ca să nu te superi, o să te scot la restaurant și o să-ți dau și un ca­­dou scump. Cam asta este metoda de lucru“, ex­­pli­­­­că într-una din discuțiile înregistrate Sporishev.

RECRUTARE SAU DEZERTARE. La mijlocul lui 2014, agenții FBI erau convinși că au suficiente do­­vezi să-l aresteze pe Buriakov, dar au decis să ob­­ți­­nă mai mult: au regizat un final menit să deconspire între­­gul circuit al recrutării unei surse de pe Wall Street de către un spion străin, de la primul con­tact până la obținerea documentului confidențial.

FBI a rugat o femeie de afaceri să intre în contact cu Buriakov, spunând că repre­­zin­­tă un investitor foarte potent care vrea să deschi­­dă cazinouri în Rusia. Într-o discuție înregistrată, Sporishev s-a arătat circumspect și i-a atras atenția lui Buriakov că „pa­­re ceva înscenat, un soi de capcană“. Buriakov nu a dat însă înapoi. Pe 8 august, a petrecut șapte ore cu sursa celor de la FBI. Sursa FBI i-a pus rusului la dispoziție documente guvernamentale, marcate cu „doar pentru uz intern“. La sfârșitul lunii, sursa i-a livrat un nou raport despre sectorul bancar rusesc, marcat „exclusiv pentru uz oficial“. În aceeași zi, Buriakov l-a sunat pe Sporishev pentru a se întâlni. A mers seara de la bancă la casa lui Sporishev din Bronx, timp în care erau monitorizați de o echipă FBI.

FBI a decis să-l aresteze pe Buriakov pe 26 ianua­­rie anul aces­­ta. Pe măsură ce zăpada se așternea, la sediul VEB și în jurul casei din Bronx, echipe de agenți așteptau să apară Buriakov. A ieșit pentru provizii la magazinul din colț. După ce a plătit, a dat nas în nas cu agenții lui Ricci, care-l așteptau în parcare.

„Domnule, trebuie să veniți cu noi“, i-au spus sec și l-au împins rapid într-un SUV. Agenții au povestit ulterior că rusul a rămas calm și nu era deloc surprins. Au mers apoi acasă, i-au dat soției cumpă­­ră­­tu­­rile, i-au arătat mandatul de percheziție de care aveau nevoie pentru a îndepărta toată tehnica de supraveghere plantată.

Arestarea lui Buriakov nu a domolit însă în vreun fel intrarea spionilor din diverse servicii pe teritoriul SUA.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Contract de spion” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text css=”.vc_custom_1481112805152{background-color: #ffe8e8 !important;}”]Scopul nu e arestarea spionului, ci recrutarea sau dezertarea lui.[/vc_column_text][vc_column_text]Pe cinci ani. Agenții SVR lucrează pe contracte de cinci ani, astfel că, la sfârșitul lui 2014, Sporishev și Podobnyy au revenit în Rusia. Acum că superiorii lui Buriakov plecaseră, agenții FBI voiau să afle cine îi va înlocui. „Este posibil să schimbe tot, procedurile de întâlnire, de contactare“, spune Ricci.

Racolarea. Una din ciudățeniile contraspionajului este aceea că țările gazdă tolerează în mod normal atât spionii dovediți, cât și pe cei bănuiți, permițându-le să opereze sub strictă monitorizare.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

Articol preluat din Bloomberg Businessweek

de Garrett M. Graff; adaptare de Mimi Noe

FOTO copertă: Serialul „The Americans” este inspirat din povestea reală a spioanei Anna Chapman. Sursa foto: Guliver / Getty Images[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]