Ce politică monetară adoptă Băncile Centrale din SUA și Europa pentru a face față inflației

Este îngrijorarea numărul 1 la nivel eu­ro­pean. După anul 2021, toate statele europene s-au confruntat cu o inflație inedită, nemaiîntâlnită din anii ’80. In­flația a ajuns până la 6-7% pentru eco­no­miile europene dezvoltate. În octombrie 2022, în zona Euro, rata inflației era de 10,6%, cel mai ridicat nivel de la momentul în care inflația a început să fie măsurată.

Pentru a lupta cu inflația, băncile centrale au făcut ce știu mai bine, adică au declanșat creșterea dobânzilor de poli­tică monetară. Banca Centrală Euro­peană (BCE), Rezerva Fe­de­rală ameri­cană (Fed), toată lumea, cu ex­cepția ciu­dată numită Turcia și cu si­tuația specială a Japoniei, a trecut la creș­terea dobânzilor-cheie.

Ținta anunțată a fost aceeași: întoarcerea la 2%, o cifră considerată „Sfântul Graal“ al băncilor centrale. Dar dezbate­rile economice resping unanimitatea. Unii experții cred că economia poate trăi bine-mersi și cu o inflație de 6% pe an. Pă­rerile sunt împărțite, iar istoria econo­mică oferă exemple foarte dife­rite.

Analiștii economici se întreabă dacă instituțiile publice, în frunte cu băncile cen­trale, pot lupta cu adevărat cu inflația. Unii își aduc aminte că încă din anul 301 e.n. împăratul roman Dioclețian a în­cercat să țină sub control inflația, blo­când prețurile a sute de produse. Fără succes.

După Al Doilea Război Mondial, în așa-nu­miții „30 de ani glorioși“, inflația nu era văzută ca o dramă, atingea niveluri de 4-5%, iar salariile creșteau chiar mai repede decât productivitatea. O relație eco­no­mică (în care salariile cresc mai mult decât productivitatea) criticată intens as­tăzi sau, în orice caz, considerată că gene­rează inflație.

După anul 1975, productivitatea a înce­put să scadă, iar inflația a fost văzută altfel. Dar, chiar și atunci, economiștii considerau că o inflație cuprinsă între 6% și 8% este normală, că nu afectează activitatea eco­nomică și nici nu crește inegalitățile din societate.

De altfel, tema adâncirii inegalităților în­soțește inflația. Este clar că populația cu ve­nituri reduse suferă mai mult din cauza in­flației. De exemplu, în actuala perioadă inflaționistă, alimentele și energia au contribuit cel mai mult la creșterea inflației. În economia zonei Euro, cele două categorii de produse – alimentare și energie – repre­zintă aproximativ 30% din coșul de cumpă­ră­turi al unei familii cu venituri sub medie și numai 20% pentru gospodăriile cu venituri mai mari decât media. Această dife­rență arată că persoanele vulnerabile sunt mult mai expuse reducerii nivelului de trai în cazul unei rate ridicate a inflației.

Unde lovește

Studiile arată că efectele inflației se observă asupra veniturilor salariale ale persoanelor fizice și gospodăriilor, asupra consumului și asupra economiilor populației. În ceea ce privește consumul, creș­terea prețurilor îi penalizează pe cei cu venituri reduse, inflația simțindu-se mai mult asupra coșului lor de cumpărături. În materie de salarii, lucrurile stau ușor dife­rit. În fața inflației, multe state europene iau măsuri de creștere a salariului minim și de indexare a indemnizațiilor sociale, ceea ce face ca persoanele vulnerabile să fie protejate în fața creșterii prețurilor. Dim­potrivă, salariile mari au o creștere mai lentă decât inflația și, paradoxal, această situație duce la reducerea ecartului dintre salariile medii și mari față de cele mici.

Cazul economisirilor este clar. Inflația ero­dează economiile populației, pentru că atât dobânzile bancare, cât și cele ale titlurilor de stat, de exemplu, sunt în toate ță­rile membre ale Uniunii Europene mai mici decât rata inflației. Actuala criză inflațio­nistă nu a făcut excep­ție. Băncile centrale au crescut dobânzile, dar insuficient, în sensul că, o bună peri­oadă, nivelul dobânzilor a fost real negativ, adică inflația a fost mai mare de­cât dobânda la depozi­tele ban­care.

Abia puțină vreme, Rezerva Federală ame­­ricană a rupt acest cerc vicios, în sensul că, în luna mai, dobânda-cheie, aflată în intervalul 5-5,25%, a depășit in­flația din Statele Unite ale Americii, care a fost de 4%.

Profituri mari

O cauză a inflației sem­na­lată de experți și de analizele băncilor cen­trale este și menținerea profiturilor com­paniilor la un nivel ridicat. În timpul pandemiei și apoi pe parcursul crizei energetice, companiile au primit o serie de aju­toare de la stat. Acest lucru le-a permis, în anumite domenii, să obțină o rată a profi­tului substanțială. Evident, au fost și sectoare care au suferit în timpul pandemiei și după trecerea crizei sanitare, au fost și companii care și-au închis porțile, dar cele care au rezistat au reușit să obțină profituri ridicate.

Firmele au fost ajutate de apetența pu­bli­cului pentru consum, banii care au fost economisiți în timpul crizei pandemice fiind cheltuiți cu exuberanță după relaxarea măsurilor de protejare a populației împotriva răspândirii virusului.

Nici măcar criza energetică, războiul din Ucraina și creșterea inflației nu au putut stăvili apetitul pentru consum. Ba chiar, dacă avem în vedere cifrele referitoare la masa monetară aflată în circulație, vom ajunge la concluzia că în economiile europene încă sunt bani de cheltuit, de investit sau de economisit.

Iar acest lucru este do­vedit în fiecare zi de evoluțiile bursiere. Indicii au înregistrat creșteri mari, mult peste inflație, ceea ce arată că există și alte in­strumente financiare care pot fi utilizate și care oferă randamente spectaculoase.

De la zero la  „plus infinit“

În economiile europene dezvoltate, în ultimul deceniu, inflația a fost aproape de zero. În pofida sumelor uriașe puse în piață cu oca­zia marii crize economice din anii 2008-2009, rata inflației a rămas, în zona Euro, extrem de redusă. Ca atare, politicile băn­ci­lor centrale (Fed și BCE) au fost neortodoxe, adică dobânzile au coborât până la niveluri negative.

Dar, la finalul anului 2021, parcă „s-au aliniat astrele“ pentru a determina creș­te­rea prețurilor. Pandemia a blocat sau întârziat lanțurile de aprovizionare, ceea ce a dus la un deficit de produse pe piețe. A fost o criză a ofertei, cum spun econo­miștii.

A urmat, în prima parte a anului 2022, războiul din Ucraina, un conflict armat care a crispat piețele, a dus la modificări de substanță ale traseelor comerciale și la aplicarea unor sancțiuni drastice impuse de economiile occidentale Federației Ruse.

Scădere așteptată

Acum, prognozele in­stituțiilor importante vorbesc despre scăderea inflației. În pofida scepticilor, po­liticile băncilor centrale dau roade, în sensul că au dus inflația din SUA și chiar din zona Euro mai aproape de 2%. De altfel, băncile centrale au crescut la cele mai recente ședințe de politică monetară rata dobânzii. A fost oarecum neașteptat în cazul Fed (pentru că rata dobânzii era deja mai mare decât cea a inflației), dar re­spon­sa­bilii instituției au considerat că este opor­tună încă o ridicare a acesteia.

Toată lumea se așteaptă ca băn­cile centrale, chiar și BCE, să păstreze rata dobânzii neschimbată. Dacă nu se întâmplă ceva cu totul excepțional, cum ar fi o creștere a ta­rifelor energetice sau un nou puseu de creștere a prețului alimen­telor, inflația se va duce către valori mai mici decât la începutul anului.

Poate fi considerat un capitol încheiat? Nu, pentru că economia globală se con­fruntă în continuare cu mari provocări. Între acestea naște multe controverse implementarea „economiei verzi“. Ar putea fi încă o ocazie pentru creșterea prețurilor. În acest climat să nu ne grăbim să strigăm: „Inflația a murit. Trăiască inflația!“.

Indicii bursieri, mai mari

Anul acesta, indicii bursieri au performat neașteptat de bine. Raliul, cum este numită creșterea prețurilor acțiu­n­ilor, a fost de durată și cu câș­tiguri consistente.

• SUA ȘI EUROPA. Cel mai bun exemplu este chiar indi­cele cel mai cunoscut de pe piață, S&P 500, care a înregistrat de la începutul anului o creștere cu aproximativ 20%. Iar indicele reprezentativ al pieței americane nu este singurul în această situație. Au crescut și DAX (indicele bursier al pieței germane), și CAC 40 (indicele bursier al pieței fran­ceze), pentru a oferi doar două exemple europene.
• TRADIȚIA. Analiștii financiari se întreabă însă ce va urma în lunile august și septembrie? Ideea des susținută este că după un raliu al pieței (creștere) urmează o corecție (scădere). Este posibil și chiar sănătos pentru prețurile acțiunilor listate pe o piață să și coboare, nu doar să urce. Iar statistica bursieră, atât cât putem să credem că lucrurile se repetă, ne arată că lunile august și septem­brie înseamnă o perioadă în care tradițional piețele scad. Vom vedea dacă și anul acesta tradiția își va spune cuvântul.
• DOBÂNZILE. În ceea ce privește băncile centrale, aș­teptările sunt ca politica de creștere a dobânzilor să ia o pauză. O spune voalat Jerome Powell, șeful Rezervei Fede­rale americane, o spune mai direct Christine Lagarde, pre­ședinta Băncii Centrale Europene (BCE). Cu o inflație de 5,5% în zona Euro, în luna iunie, Lagarde este încreză­toare că rezultatele deciziilor de politică monetară se văd. Ceea ce înseamnă că, pentru o perioadă, dobânzile ar pu­tea să rămână la nivelul din acest moment.

Acest articol a apărut în numărul 170 al revistei NewMoney

FOTO: Getty