Polonia are din nou șansa de a conta în Europa. Pe cele primite anterior le-a cam ratat. Ce va face acum?

Polonia are din nou șansa de a conta în Europa. Pe cele primite anterior le-a cam ra­tat. Ce va face acum?

La final de ianuarie, când prețurile la energie au explodat în toată Europa, Polonia a fost invadată de panouri în care contri­buabililor polonezi li se servea cunoscutul narativ – de vină este Bruxelles-ul. Cam­pa­nia a primit întăriri și din partea com­pa­niilor de utilități deținute de stat, care au venit și ele cu următorul mesaj – cam 60% din creșterea prețurilor la energie au fost efect al politicilor verzi ale Uniunii Europene. O exagerare grosieră. În orice caz, campania a fost tacit îngropată după ce Rusia a invadat Ucraina, eveniment care a mai săltat încă o dată prețurile la energie. Ei bine, de data aceasta, mai-marii țării au găsit un țap mai înfricoșător pe care să dea vina, iar noul lor refren a de­venit „putinflația“.

Polonia, copilul rebel

Ani la rând, Polonia a avut ceva de împărțit cu instituțiile europene. Comisia Europeană o critică pentru încălcarea normelor democratice, Polonia fiind arătată cu degetul pentru subminarea independenței sistemului judiciar de către clasa politică, pentru discriminarea celor cu altă orientare sexuală sau pentru acțiu­nile de intimidare a presei și de încălcare a libertății acesteia. Recent și-a mai pus o bilă neagră în drept, declarând ilegal avortul (cu câteva excepții).

Toate aceste critici au enervat guvernul naționalist-conservator condus de PiS (Par­tidul Lege și Justiție), aflat la putere din 2015. Varșovia i-a asemănat pe politicienii de la Bruxelles cu foștii lideri sovietici și con­si­deră că unele legi europene nu au de ce să-i fie impuse. În replică, Bruxelles-ul a blo­cat o serie de subvenții alocate po­lo­nezilor.

Împăcarea conjuncturală

Toate acestea au fost valabile înainte de război. Odată cu invazia începută pe 24 februarie, o „pace metaforică“ s-a instalat în interio­rul Uniunii Europene. Toată lumea se poartă fru­mos. În iunie, Comisia Euro­peană a anun­țat că va debloca în curând 35 de mi­li­arde de euro, parte din pachetul european de redresare a economiilor post pan­demie în valoare totală de 750 de miliarde de euro, din care alte țări membre au început deja să consume.

Că UE a promis că va debloca suma indi­ferent de demersul Poloniei de a-și însă­nă­toși sistemul judiciar reflectă, de fapt, noul statut al Poloniei – dacă până de curând era oaia neagră a Uniunii Europene, acum este vedeta acesteia. Polonia a devenit un hub al tran­zi­tului de armament către Ucra­ina și refugiu pentru milioane de ucraineni fugiți din calea războiului (iar mulți se vor stabili pro­babil în Polonia).

Avertismentele Poloniei că Rusia lui Vla­dimir Putin reprezintă o amenințare exis­tențială pentru Europa au fost mult timp luate drept un zgomot de fond. Acum sună premonitorii. În tot acest timp, Polonia își construia facilități pentru a importa gaz na­tural lichefiat, în timp ce Germania își re­ducea alocările din produsul intern brut (PIB) către apărare și construia un ga­zo­duct cu Rusia, expunându-se direct toa­nelor președintelui rus.

Cosmetizarea prieteniei

Îmbu­nă­tă­țirea relațiilor dintre UE și Polonia explică unitatea actuală a blocului european. Doar că nu este ceva de durată.

Un motiv este că Polonia rămâne la dis­tanță de țările care conduc cu adevărat Eu­ropa – Franța și Germania („Old Europe“). Europa trebuie să-și asigure cumva propria securitate, este concluzia tandemului franco-ger­man în contextul războ­iului din Ucraina.

Polonia însă consideră că singurul garant de securitate al Europei este NATO (adică SUA). Atât președintele Andrzej Duda, cât și premierul Mateusz Morawiecki au criticat dur încercările diplomatice (prin telefon) de mediere cu Vladimir Putin ale președintelui francez, Emmanuel Macron. Devine clar că Varșovia nu poate menține relații cordiale cu liderul de la Elysée cu astfel de mesaje.

Un al doilea motiv – Bruxelles-ul s-ar pu­tea plictisi de Polonia. Abordarea recon­ciliantă a eurocraților din ultima vreme a avut drept scop parțial izolarea Ungariei, care ani buni a format o axă iliberală cu Polonia. Relațiile dintre cele două s-au mai răcit, după ce Viktor Orbán, premierul ungar, s-a dovedit prea apropiat de Rusia pen­tru gusturile Poloniei. Dar, chiar și izolat, Orbán face deranj – după ce Polonia a re­nunțat la obiecțiile pe care le avea față de acordul privind impunerea unei rate globale minime a impozitului pe profit, Ungaria și-a folosit propriul drept de veto.

Pentru o reapropiere reală între Bru­xelles și Varșovia, ideal ar fi ca guvernul de la Varșovia să se schimbe, o mare parte a opoziției fiind solid proeuropeană. Însă contextul războiului din Ucraina a întărit politic poziția PiS înainte de alegerile din toamna anului viitor.

De la periferie la centru

Jarosław Kaczyn´ski, liderul PiS, este și liderul de facto al țării și va continua să fie, iar asta va limita influența Poloniei în Uniunea Europeană. Ministerul Justiției are în continuare ultimul cuvânt în numirea sau de­miterea judecăto­rilor. Guvernul folosește această pârghie ca pe o bâtă politică, numai că o face la un preț imens politic și eco­nomic pentru reputația Poloniei în spa­țiul Uniunii Europene, notează și un articol dedicat de Car­negie Europe noului rol al Poloniei în contextul războiului. Interesul Poloniei este să aibă acces la bani. Prin urmare, normal ar fi să-și repare derapajele interne. Dacă ar reuși, ar fi un pas major pentru Varșovia, iar influența reală în blocul european va crește masiv.

Deocamdată însă, Polonia nu a reușit să se ridice la înălțimea ambițiilor pe care alții le-au avut cu ea. Cândva, minți luminate ale Europei au sperat că axa franco-ger­mană va fi înlocuită de triada franco-ger­mano-poloneză, în care Polonia să reprezinte interesele flancului estic al blocului european, comentează The Economist. Nu s-a întâmplat nici înainte de PiS. Asta pentru că a preferat alianțe locale – vezi grupul de la Visegrád, cu Ungaria, Slovacia, Cehia, în care, da, joacă rolul prin­cipal, dar care ca grup contează puțin când vine vorba de direcția generală a Uniunii Europene.

Guvernele proeuropene anterioare i-au asigurat Poloniei un cuvânt mai greu de spus în afacerile blocului comunitar, re­marcă Paweł Zerka, de la Consiliul European pentru Re­lații Externe. Dar faptul că a rămas la peri­feria clubului – nu a aderat la Zona Euro, de exemplu – i-a amputat in­fluența.

Un guvern mai înțelept ar putea să fo­lo­sească noua importanță a țării pentru a o transforma într-un jucător cu influență pan­europeană. Polonia și-a jucat bine căr­țile în ultima perioadă, numai că, dacă ne uităm la trecutul celor de la PiS, știu să-și aleagă luptele, nu partenerii.

O nouă Uniune Europeană

În mai, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reitera că Europa trebuie să se schimbe dacă vrea să fie pregătită pentru viitorul plin de pericole.

• PRAGMATISM. ­­Premierul Italiei, Mario Draghi, a propus modificarea tratatelor UE astfel încât să permită Europei o extindere mai largă (Ucraina, Republica Moldova și sta­tele Balcanilor de Vest), prin adoptarea unui „federalism pragmatic și ideal“.
• SCHIMBĂRI. ­­Revizuirea tratatelor în direc­ția îmbunătățirii mecanismelor de luare a deciziilor (renunțarea la principiul unanimității în favoarea celui al majorității calificate) nu ar mai permite unor guverne rebele să submineze politici vitale pentru Europa.

Acest articol a apărut în numărul 144 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty