Peste 100 de milioane de euro: valoarea tranzacțiilor din primele trei luni ale anului

Andreea Neferu 21/03/2017 | 11:27 Financiar
Peste 100 de milioane de euro: valoarea tranzacțiilor din primele trei luni ale anului

Aduce anul ce aduce primul trimestru? După un 2016 de excepție pe piața de fuziuni și achiziții, în care au fost anun­țate mutări de 3-4 miliarde de euro, semnalul de început de 2017 este optimist.

„Lumea îmi spune că am vândut «copilul», dar afacerile nu sunt copii. Vânzarea nu a fost un scop, dar a apărut ocazia și, atunci, de ce nu?“, mărturisește Andrei Iușut, antreprenorul român care a vândut anul acesta rețeaua fast-food Divan și alte două restaurante către un fond de in­ves­tiții turcesc. Încă învăluită în mister din perspectiva valorii și a identității cumpă­ră­torului, această tranzacție este doar una dintr-un șir lung de mutări similare care au dinamizat piața locală de fuziuni și achiziții în primul trimestru al acestui an. La prima strigare, un calcul NewMo­ney, pe baza datelor publice, duce spre o valoare medie de 13 milioane de euro a tran­zac­țiilor din primul trimestru.

E adevărat, anul trecut, media a fost de 43 de milioane de euro, potrivit firmei de consultanță Deloitte, dar cu precizarea obligatorie că în 2016 s-au încheiat trei tranzacții cu o valoare de cel puțin 500 de milioane de euro fiecare, care au tras foarte mult piața în sus.

VECTORUL TRANZACȚIILOR. Înapoi în 2017, mutările de până acum pot contura deja o idee despre dinamica acestui sector, chiar dacă, în ansamblu, aceste tran­zacții au fost negociate încă de anul trecut și anunțate public după 1 ianuarie. Interesant este însă că, în acest început de an, mai mulți antreprenori români au fost actori pe scena tranzacțiilor din postura de cumpărători, un semn că au început să aibă suficientă putere financiară.

Un exemplu este cel al fraților Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, care au cumpărat un pachet de ac­ți­uni al producătorului de cărămizi Ce­ma­con și, potrivit unor surse, ar vrea să preia și un proiect de birouri din Bucu­rești cu o valoare de piață de 160 de mili­oane de euro, controlat de israelienii de la AFI Europe.

„În acest început de an, remarcăm o re­vi­gorare a mișcărilor companiilor cu capital autohton pe partea de buy-side (cum­părător, n.r.), atât în cadrul preluă­rilor, cât și al consolidărilor“, spune Cris­­tina Filip, managing partner al casei de avocatură PeliFilip. Ea nu crede însă că sunt încă întrunite elementele pentru a putea vorbi de un trend în această di­recție, dar cu siguranță este un indicator al faptului că există firme puternice, cu creștere sănătoasă, bine pozi­țio­nate pe piața românească și capabile să mobili­zeze capital important pentru expansiune.

Un alt exemplu este cel al Teraplast, companie controlată de Dorel Goia (lis­­tată și la bursă), care a preluat 50% din acțiunile producătorului de acope­­rișuri Depaco de la antreprenorul Dragoș Iri­­mes­­cu. „În ultimii ani am primit mai mul­­te oferte de cumpărare, în principal de la fon­­duri de investiții, însă nu le-am dat curs pentru că ei, de cele mai multe ori, vin cu bani, însă nu au know-how în domeniu“, explică Dragoș Irimescu. În opi­nia sa, asocierea cu Teraplast crește pu­terea de negociere cu furnizorii.

Una dintre primele tranzacții anunțate la început de ianuarie a făcut vâlvă în presa româ­neas­­că, având în vedere că implica un startup românesc fondat în urmă cu doar patru ani, Vector Watch, ca­­­­re a fost pre­luat de compania ame­­ri­­ca­­nă Fitbit, unul dintre cei mai mari pro­­du­­că­­tori mon­diali de gadgeturi de fitness, pentru circa 15 mi­­lioane de dolari.  Tot pe zona de tehnologie, o companie ro­­mâ­­no-germană, Cyberghost, a fost cum­­pă­­ra­­tă recent de un grup israelian, Crossrider, pentru peste 9 milioane de euro.

Campion de trimestru. Cea mai ma­­re tranzacție a venit însă din real estate, unul dintre cele mai efervescente domenii din ultimii ani: dezvoltatorul Globalworth, unul dintre cei mai mari ju­­că­tori din imobiliarul românesc, a preluat pentru 42,5 milioane de euro un depozit aflat lângă Pitești, de la compania Elgan, con­­tro­­lată de omul de afaceri Simon Roth. Ca o pa­ranteză, recent presa israeliană scria că Globalworth, investitor fondat de grecul Ioannis Papalekas, se află în cursa pentru preluarea integrală a grupului israelian Africa-Israel Investments.

Dacă se va concretiza, aceasta ar pu­tea fi cea mai mare achiziție a Globalworth de până acum, dar și o tranzacție cu greutate pentru întreaga piață locală de fuziuni și achiziții. Cu un portofoliu de peste 960 de milioane de euro și cu o strategie care s-a axat în ultimii ani atât pe dezvoltare de proiecte imobiliare, cât și pe achiziții, Globalworth a atras recent în acționariatul său un fond de investiții sud-african, Grow­thpoint, care administrează la nivel mondial active de 7,6 miliarde de euro.  De altfel, cea mai mare tranzacție în­che­iată anul trecut pe piața imobiliară a fost cea prin care sud-africanii au preluat aproape 27% din Globalworth pentru circa 186 de milioane de euro.

BONUSUL KNOW-HOW. Efervescența din zona imobiliară poate fi pusă pe sea­­ma percepției pozitive pe care România o are la nivel regional, în prezent aflându-se în diverse stadii de negociere tran­­zacții ce cumulează aproxi­mativ 630 de mi­­lioa­­ne de euro, potrivit com­­paniei de consul­­tan­­ță imo­bi­liară JLL România.

Trăgând linie, piața de fuziuni și achi­ziții din România s-a ridicat anul trecut la 3,4-4 miliarde de euro, în creștere cu 23% față de 2015, potrivit firmei de consul­tanță Deloitte. Pentru 2017, estimă­rile arată că tranzacțiile vor însuma în jur de trei mi­li­­arde de euro. Iar debutul de an nu sună deloc rău. Ca o paranteză, marile tran­­zac­­ții ale lui 2016 au fost anunțate abia în a doua ju­mă­tate a anului. „Companiile vor acce­lera probabil achi­zițiile, ca răspuns la opor­tunități sau la creș­­terea competiției (…). Tran­zacțiile de azi pot influența re­gu­lile jocului de mâine, astfel că îmbu­nă­­tă­­țirea businessului și pre­­gătirea pentru schim­­bările vii­toare din piață sunt pri­mor­­diale“, conchide Cristina Filip de la PeliFilip.

 

Notă: NewMoney a luat în considerare pentru acest material tranzacțiile de peste un milion de euro anunțate de la începutul anului până la 15 martie (data închiderii ediției în care a fost publicat articolul).

 

FOTO: Robert Knapp, fondatorul Cyberghost, obiectul unei tranzacții de 9,2 milioane de euro. Sursa foto: Laszlo Raduly / NewMoney

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.