Cum arată cele mai celebre cazuri de fraudare fiscală fie că este vorba de acțiuni și chiar de criptomonede

Un fel de patron de presă francez a fost condamnat recent pentru manipularea prețurilor acțiunilor propriei firme. Nico­las Miguet, pe numele său, a scăpat cu o decizie blândă: doi ani cu suspen­dare, pe care îi va executa acasă, fiind su­pravegheat cu ajutorul unei brățări electronice.

Nicolas Miguet (62 de ani, foto)) era un fel de „gu­ru“ al bur­selor în Franța. Dar, cum se în­tâmplă uneori, marii specialiști se pot dovedi niște farsori. Este și cazul lui Mi­guet, care a fost condamnat sub acuzația că a manipulat prețul acțiunilor la compania pe care o controlează, Nicolas Miguet și Asociații (NMA). Sentința a fost însoțită de amenzi pentru trei dintre companiile sau asocia­țiile prin care lucra Miguet, dintre care una se numea, simpatic, Asociația Acțio­na­­rilor Revoltați. În total, instanța pa­ri­ziană a dispus amenzi în valoare de 1,3 mi­lioane de euro și blocarea sumei de 500.000 de euro.

Justiția a considerat că ordinele de vân­zare sau de cumpărare de acțiuni date prin trei organizații controlate de Nicolas Miguet au făcut ca prețul acțiunilor la com­pania NMA, cotată la Euronext, să crească între lunile aprilie și iulie 2018 de la 0,78 la 4,5 euro. O schemă clasică de manipulare a prețului pe bursă.

Cum a acționat jurnalistul Nicolas Mi­guet? Întindea așa-numite „plase“, adică dădea comenzi de cumpărare cu câțiva eurocenți mai pu­țin decât prețul de închidere pentru a atrage orice posibilă vân­zare de acțiuni. De asemenea, unele materiale de presă pe care le realiza au contribuit la manipularea prețurilor companiei pe care o administra.

Nicolas Miguet se prezenta ca jurnalist și ca un om care trăiește din condeiul său, dar manipulând prețul acțiunilor companiei sale a câștigat în jur de 700.000 de euro.

Autoritatea s-a implicat

În acest caz, Autoritatea Piețelor Financiare din Franța a intervenit în proces ca parte civilă, fapt care se întâmplă foarte rar, pentru că s-a con­siderat victima manipulării prețurilor. Autoritatea franceză a cerut simbolic un euro, la care ar fi dorit să adauge peste 100.000 de euro în contul cheltuielilor fă­cute cu investigarea cazului, adică echiva­lentul a 224 de zile de muncă ale unui angajat. Instanța nu i-a oferit instituției decât 6.200 de euro. Ceea ce arată probabil că ju­decătorul a considerat că investigarea cazului a fost o obligație de serviciu și nu trebuie plătită separat.

Nicolas Miguet a avut și cinci tentative de a candida la alegerile prezidențiale, fără a reuși să îndeplinească cerințele necesare. Acum, editorul de presă a primit o inter­dic­ție pentru cinci ani de a mai fi ales.

Nicolas Miguet a fost condamnat până acum de 18 ori pentru fapte precum mani­pu­larea prețurilor, ascunderea conflictelor de interese, fraudă fiscală sau defăimare. O colecție mare de sancțiuni care nu l-au făcut totuși să se oprească.

Nicolas Miguet a fost în ultimii ani, în ace­lași timp, editor de presă, investitor la bursă și un pic om politic, ju­cân­du-se cu un mic partid pe care l-a fondat în urmă cu aproape 25 de ani. A încercat de mai multe ori să can­dideze la președinție, iar grupul său de presă era specializat în con­sultanță bur­sieră și în „apărarea drepturilor acționarilor minoritari“. Un tip ambițios, orice s-ar spune. Un reportaj îl caracteriza în termenii următori: „Egoul lui este egalat doar de dragostea pentru bani“.

Un om muncitor, grăbit și fără scrupule. Așa spunea despre el, în urmă cu un deceniu, un fost partener de afaceri care a fost înșelat de Miguet. Am insistat asupra portretului unui personaj practic necunoscut în România pentru că are multe coordonate ale „simpaticilor“ escroci din toată lumea, inclusiv de la noi.

Nu sunt multe cazuri în Franța în care să se fi hotărât condamnări în spețe ce țin de piața de capital. Un investitor a fost con­dam­nat pentru manipularea pieței și spă­lare de bani și un fost șef de cabinet al unui fost ministru de finanțe plus un om de afa­ceri libanez au fost condamnați pentru trafic de informații privilegiate în afacerea preluării unei companii americane de către grupul francez Pechiney.

Un alt caz celebru

Sam Bankman-Fried (SBF) era în urmă cu câțiva ani un răsfățat al mediului de business și al presei. Avea o avere estimată la 26 miliarde de dolari și își construia o imagine impecabilă: un mare proprietar în domeniul imobiliar, filantrop, investitor în sport și donator pentru parti­dele politice.

Fondatorul FTX transformase compania într-un portofel personal, prin care manevra banii după bunul-plac. De exemplu, a cum­pă­rat în Bahamas proprietăți imobiliare în valoare de 300 de milioane de dolari pentru el și pentru directorii săi.

În afară de proprietățile imobiliare, fostul șef al FTX a investit în mass-media, respectiv într-un start-up de știri lansat de fostul președinte-director general al Bloomberg și de un fost editorialist al ziarului The New York Times. Bankman-Fried a oferit bani și unei companii aflate la intersecția dintre web și producția de televiziune și, de asemenea, a donat cinci milioane de dolari unei publicații de investigații. SBF a alocat bani către compania sa de cercetare, către start-upuri, platforme de criptomonede și către o companie care dezvoltă blockchain pentru a produce jocuri.

Nici donațiile politice nu i-au fost străine fostului chief executive officer (CEO) al platformei de tranzacționare a criptomonedelor. El a jucat pe mâna democraților americani, cărora le-a oferit câteva zeci de mili­oane de dolari în mai multe campanii.

De asemenea, a fost și un filantrop. A ofe­rit bani unor organizații de caritate care pro­movau altruismul eficient și unor grupuri pentru protecția animalelor. În 2021 a donat 50 de milioane de dolari pentru lupta cu pandemia de COVID-19 în India. A finan­țat o organizație neguvernamentală, con­dusă de fratele său, extrem de activă în prevenirea infectării cu COVID-19, iar în țara sa de adopție, Bahamas, a donat măști și truse de testare în valoare totală de 1,4 mili­oane de dolari.

În fine, SBF a cheltuit și în sport. Sala din Miami a preluat denumirea companiei pe care o conducea, FTX, pentru un contract de 135 de milioane de dolari pe o perioadă de 19 ani; o reclamă în cadrul Super Bowl 2022 a costat 30 de milioane de dolari; în liga americană de baseball, logoul FTX era lipit pe echipamentul arbitrilor; de asemenea, compania a încheiat contracte de pu­blicitate cu câteva echipe de baschet și cu câ­țiva jucători, iar cu secția de atletism a Universității din California, FTX avea un con­­tract de sponsorizare în valoare 17 mili­oane de dolari.

Mâna dreaptă

SBF nu a fost singur. A avut-o ca mână dreaptă pe Caroline Ellison, cea care a condus așa-numita companie de cercetare a FTX. Și Ellison a avut două fețe. Pe de o parte, o absolventă strălucită a Universității Stanford în domeniul matematicii, cu preocupări caritabile, pe de altă parte, o persoană dependentă de amfetamină și cu porniri narcisiste.

Scandalul platformei de criptomonede FTX este acum clar: un caz de fraudă gân­dită și bine orchestrată. Marea întrebare este: avem de-a face cu o generație de antreprenori tineri, geniali, filantropi, altruiști, nonconformiști, care pot deveni în anumite circumstanțe escroci lipsiți de scrupule și iscusiți în a muta miliarde de dolari ai credi­torilor în propriile buzunare?

Un antiexemplu: Irinel Columbeanu

O societate de brokeraj a vrut recent să profite de situația critică din punct de vedere financiar în care a ajuns Irinel Columbeanu și de notorieta­tea acestuia, pentru a încerca să convingă din nou potențiali investitori că este ideal să cum­pere acțiuni con­stant.

• CLIP. În cazul lui Irinel Columbeanu, textul unui clip de promovare a investițiilor era: „Dacă investeam 100 de lei în acțiuni la bursă la fiecare întâlnire cu o fată frumoasă și la fiecare șam­pa­nie scumpă băută prin cluburi, nu ajungeam să schimb un palat cu o garsonieră în­chi­riată și acum instituționali­zată“.
• PROBLEME. Este un contraexemplu care ar trebui să aibă un rol educativ. Sunt două pro­bleme în cazul de mai sus. Prima este aceea că vorbește despre „mintea cea de pe urmă“. În cazul investi­țiilor, în general „min­tea de pe urmă“ nu mai are niciun sens. Sunt mulți investitori mai tineri sau cu expe­riență care se gândesc și cal­culează pe princi­piul „ce bine ar fi fost dacă aș fi cumpărat activul X sau Y“. Investițiile post-factum nu contează. Investi­țiile care nu s-au făcut nu aduc niciun randament. A doua problemă este că de multe ori investitorii sunt „frugali“. Adică își reduc consumul sau îl calculează atent, își contro­lează cheltu­ielile și știu că orice leu cheltuit este un leu mai puțin investit.

Acest articol a apărut în numărul 178 al revistei NewMoney

FOTO: Getty