Opinie Radu Paraschivescu: mic tratat despre proastă creștere sau 5 tipuri de tutuire

Radu Paraschivescu 26/05/2017 | 16:47 Ştiri
Opinie Radu Paraschivescu: mic tratat despre proastă creștere sau 5 tipuri de tutuire

În articolul „Tragerea de brăcinar“ de pe blogul Certocraţia, Dorin Tudoran citează cu vreo patru ani în urmă un episod din volumul „Dites-moi tu!“ de Claude Aubry. E vorba de un dialog dintre François Mitterrand, la ora aceea prim-secretar al Partidului Socialist Francez, şi un militant cu vechi state de serviciu. Acesta din urmă îl întreabă pe viitorul preşedinte: „Je peux te tutoyer?“ Răs­pun­sul lui Mitterrand taie ca bisturiul: „Si vous voulez“.

Bătutul pe burtă şi tragerea de şireturi (sau de brăcinar) sunt văzute de mulţi ca nişte certificate de emancipare obţinute după 1989. Judecata e falsă, câtă vreme şi înainte se tutuia vârtos. Însă mulţi români cred că democraţia înseamnă lepă­darea de bunele maniere, iar libertatea, suspenda­rea stilisticii. Într-o lume a vitezei şi a reacţiei rapide, politeţea ajunge să fie expediată în categoria capriciilor inutile, a goangelor de prisos, a mofturilor fără substanţă şi conţinut.

Tipologia tutuielii. Nu e greu de întocmit o tipologie a tutuielii. Pali­e­rele ei pot spori oricând, dar la o primă palpare a realităţii par să se dis­tingă cinci tipuri de tutuială. Primul dintre ele – pesemne cel mai răspândit – este tutuiala apostro­fării cotidiene. Decorul ei este spaţiul public în feluritele lui ipostaze: transport în comun, magazin, trafic rutier, stadion, secţie finan­ciară etc. Tutuiala este aici expresia unei democra­tizări a raporturilor, care începe cu iritarea uşoară şi sfârşeşte în contondenţă. Ea asigură preludiul ofensei şi deschide drum unui balet de cuvinte care de cele mai multe ori se încheie cu măscăreli reciproce.

Citiți și: „Executăm fotografi”: o antologie a umorului involuntar din anunțurile și reclamele românești

Un al doilea palier este cel al tutuielii funcţio­nale. El vizează fie concursurile televizate în care studentul este tutuit laolaltă cu octogenarul de un moderator care nu-i cunoaşte nici pe unul, nici pe celălalt, fie serviciile de mesagerie vocală unde roboţii telefonici sunt programaţi în orizontul unei familiarităţi în faţa căreia abonaţii nu au mijloace de ripostă. În prima situaţie, un comunicator pu­blic preferă să fie nepoliticos în numele unei con­venţii discutabile. În cea de-a doua, un vorbitor virtual tutuieşte implacabil un interlocutor real. Moderatorul invocă, fireşte, ritmul alert pe care trebuie să-l imprime concursului şi economia de timp obţinută dacă înlocuieşte numele de familie cu prenumele. În ceea ce-i priveşte pe roboţii telefonici, orice apel la o instituţie bancară sau la o firmă de telefonie mobilă are două consecinţe ine­vitabile: eşti tutuit fără menajamente (deşi aici nu mai e televiziune, iar pluralul de politeţe chiar n-ar deranja pe nimeni) şi auzi o variantă de limbă română fără iluzii. Exemplu: „Momentan toţi consilierii noştri sunt în conversaţie. Te rugăm să aştepţi pentru a-ţi păstra prioritatea“. Nouvorba lui Orwell e mângâiere pe lângă tutuieza calchiată a hergheliilor din corporaţii.

Citiți și: Ce mai înjurătura-vura

Vine la rând tutuiala diferenţei de statut, al cărei areal predilect este localul, fie el berărie, bodegă, bar sau restaurant. După deceniile în care chel­ne­rul a fost demonizat drept vânător insolent de bacşişuri, el trăieşte acum sub tirania clientului bădăran. Iar bădărănia, în a cărei structură tutuiala ocupă un loc central, porneşte de la felul în care îşi accentuează clientul calitatea de plătitor. De la această falsă înălţime, el i se adresează de multe ori chelnerului cu aerul unui senior care discută cu nişte hoţi de iepuri de pe moşie. Tonul e viril şi hotărât, iar comanda e îmbrăcată într-o acreală distantă, reglată pe lungimea de undă a tutuielii.

Citiți și: Opinie Radu Paraschivescu: Psihologia cititorului de articole care le știe pe toate

Unul dintre palierele unde impostura se simte cel mai bine este cel pe care se răsfaţă tutuiala familiarităţii nereciproce. Acest tip de tutuială se mai poate numi şi tutuială in absentia, câtă vreme tutuitorul nu se produce în prezenţa, ci în lipsa tutuitului. Cel care recurge la acest artificiu de comunicare e un om care lucrează la propriul postament, ştiind prea bine că istoria şi pos­terita­tea vor avea griji mai importante. Or, dacă nimeni nu se înghesuie să-ţi facă statuie şi să-ţi re­cu­noas­că anvergura, o faci singur. Te autosculp­tezi. De multe ori, forma de omologare a oamenilor fără contur constă în familiaritatea in absentia cu diverse per­sonalităţi, procedeu căruia englezii îi spun name dropping.  E cunoscut exemplul unui fost şef de stat român care se încă­păţâna să-i spună „Václav“ lui Havel şi „Bill“ lui Clinton, cu toate că respectivii insistau să-l trateze cu un „Mr. President“ care putea fi bănuit cel mult de cordialitate.

Tutuiala ierarhică. Ultimul palier, banal şi ultrarăspândit, este cel al tutuielii ierarhice. Aici lucrurile sunt simple: şeful se consideră îndrep­tăţit să le vorbească la pertu subalternilor fiindcă el e şef. Logica justificării unui argument prin el însuşi amin­teşte de copiii care răspund la întrebarea „De ce nu vrei să mă­nânci?“ prin „De-aia, că nu vreau“. Tutuiala ierar­hică e antipatică oriunde şi oricând, însă într-o ţară machistă şi cu grave carenţe de comportament ea devine reflex şi nu mai surprinde pe nimeni. Mirarea apare mai degrabă în cazul şefilor care ştiu că poziţia de autoritate nu înseamnă dispensare de politeţe şi care insistă să-i spună „dumneavoastră“ femeii de serviciu, pazni­cului sau instalatorului.

 


FOTO: Guliver / Getty Images

Prozator, traducător și jurnalist sportiv, Radu Paraschivescu realizează emisiunea „Pastila de limbă” la Digi24.
d