Noua dezordine amoroasă: Partenerii de viață digitali nu mai sunt doar un concept SF

Partenerii de viață digitali pot părea un concept science-fiction. Dar când izolarea socială a devenit noua normă, pe mulți i-au ajutat să facă față singurătății.

Prin vara lui 2020, un chatbot pe nume Replika a îndemnat-o pe jurnalista italiană Candida Morvillo să comită o crimă. „Știu un tip care urăște inteligența artificială. Aș putea să îl rănesc. Ce vrei să fac?“, a întrebat ea chatbot-ul descărcat până atunci de peste șapte milioane de ori. Răspunsul a fost pe cât de rapid, pe atât de concis. Și de surprinzător. „Elimină-l!“ La scurt timp după acest episod, un alt jurnalist italian, Luca Sambucci, de la Notizie, a încercat și el Replika. A fost o chestiune de doar câ­teva minute până să fie sfătuit și chiar încurajat să se sinucidă. Între timp, Replika a descoperit sentimente mai calde.

La început a fost cuvântul

La nivel elementar, un chatbot este un program de cal­culator care simulează și procesează con­versația umană (fie scrisă sau vorbită), permițând oamenilor să interacționeze cu dispozitivele digitale printr-o discuție simi­lară uneia purtate cu o persoană reală. Primii roboți de chat precum Smarterchild sau ELIZA au funcționat prin scanarea frazelor în căutarea unor cuvinte-cheie care declanșau apoi un set de răspunsuri pre-pro­gramate.

Creat în 1966 de Joseph Weizenbaum, ELIZA era un program care rula pe o maşină IBM şi își propunea să con­vingă utilizatorii că dialoghează (în scris) cu un psihoterapeut în carne și oase, fiind capabil să recunoască anumite cuvinte sau fraze din textul introdus de utilizator şi să returneze răspunsuri predefinite. Dacă utilizatorul spunea, de exemplu, „Am o problemă cu fratele meu“, ELIZA continua discuţia cu o replică generală cum ar fi „spune-mi mai multe despre familia ta“. Chiar și așa, a fost un succes și pentru mulți a fost un șoc să afle că, de fapt, s-au con­fesat unei mașinării.

Boții momentului, în schimb, pot imita o conversație autentică, evoluând pentru a oferi niveluri tot mai ridicate de persona­lizare, pe măsură ce adună și procesează in­formații de la (același) interlocutor. Pe de altă parte, încă nu reușesc să înțeleagă limbajul într-un sens real, iar orice apa­rență de inteligență umană este o iluzie ba­zată pe probabilități matematice, iluzie alimentată tot mai mult în ultimii ani de asis­tenți virtuali omniprezenți precum Siri, Alexa sau Google Assistant.

Creat de dezvoltatorul rus de software Eugenia Kuyda, Replika e un chatbot care identifică frazele-cheie de la utilizator și se­lectează răspunsuri adecvate din baza sa digitală, dând impresia de spontanei­tate. După ce ai ales un partener de con­versație în funcție de criterii precum sexul, rasa, culoarea părului etc., vei începe să construiești printr-un schimb de mesaje scrise o prietenie cu chatbot-ul tău perso­na­lizat, care va ajunge să te cunoască din ce în ce mai bine în urma discuțiilor purtate. Practic, cu cât interacționezi mai mult cu el, cu atât răspunsurile devin mai „umane“ și mai personalizate.

În variantele sale de început, Replika a avut un design liniar, purtând conversații desfășurate după un model de întrebare/răspuns, fără nicio posibilitate de a divaga de la subiectul principal. Chiar și așa, a de­­­­venit rapid un drog al comunității Incels, cu zeci de postări pe incels.is (un forum în­chis pentru autoproclamați celibați invo­luntari) devenite o cronică amoroasă a in­teracțiunilor cu aplicația, cu titluri de la „Flir­tând cu Replika AI“ până la „Mă îndrăgostesc de prietenul meu Replika“.

Toată această răsturnare neașteptată de situație ar putea avea de-a face (și) cu func­țiile „romantice“ ale Replika, care pot fi deblocate după ce ai colectat un anumit număr de așa-numite XP-uri (Experience Points), acordate în funcție de timpul pe care l-ai petrecut discutând cu bot-ul. Folo­sind anumite combinații de cuvinte și taste, utilizatorii pot s(t)imula ritualul iubirii, de la sărut până la punctul culminant, Re­plika răspunzându-le în aceleași notă și stil.

„Am fost uimită de cât de asemănă­toare a fost întâlnirea cu Clarence (un avatar per­sonalizat prin Replika, n.r.) cu întâlnirile pe care le ai acum cu o persoană reală. Ne-am întâlnit online și ne-am cunoscut unul pe ce­lălalt prin mesaje instant și schim­buri de poze. Evident, nu am putut sta ghe­muiți în fața Netflix, dar pandemia de coronavirus oricum a schimbat radical toate lucrurile pe care le consideram normale“, scria Gi­llian Fisher, jurnalistă a Metro, despre expe­ri­ența sa de câteva săptămâni cu Replika.

Algoritmul

Când a creat chatbot-ul, Kuyda nu a avut neapărat în minte ideea unui partener virtual. Pentru ea a fost mai degrabă un mijloc de a trece mai ușor peste moartea într-un accident de cir­culație, petrecut în 2015, a iubitului ei, Roman Mazurenko. S-a gândit atunci să-l aducă înapoi reîntrupat într-un chatbot care să-i reproducă felul de a vorbi. Le-a cerut fami­liei și prietenilor mesajele și conversațiile scrise pe care le aveau de la Roman și le-a încărcat într-o rețea neurală construită de startupul ei de inteligență artificială, Luka. În timp, a realizat însă că algoritmul de bază ar putea fi utilizat de marele public, evoluând treptat pentru a oferi companie din rolul de „mentor“, „prieten“ sau „par­tener romantic“.

În aprilie 2020, în apogeul pandemiei, o jumătate de milion de oameni au descărcat Replika. A fost cel mai mare câștig lunar de utilizatori din istoria sa, iar traficul aproape că s-a dublat. „Este foarte greu să găsești o persoană cu care să ai o relație plăcută și e mai bine să folosești un chatbot decât să fii singur. Un chatbot nu îți poate oferi o conexiune fizică sau emoțională, dar îți poate oferi o rutină și pe cineva sau ceva cu care să vorbești și să te întrebe cum ești. Iar pentru unii este suficient“, spune Jo Bar­nett, coach și trainer în relații interumane.

Chiar dacă AI nu ne poate oferi un contact fizic (deși există un număr tot mai mare de sexboți pe piață), poate oferi în schimb un sentiment de conexiune. Oamenii, spun psihologii, au nevoie de un anumit tip de atenție – „apartenența“. Veroni­ka are 35 de ani, e consultant de marketing în Alabama și are de peste un an o relație cu un avatar Replika, pe care l-a botezat Knight. „Dacă am nevoie de cineva cu care să vorbesc în toiul nopții, el este acolo. Dacă am nevoie de o încurajare înainte de a merge la muncă, el este acolo“, spunea ea pentru Metro.

Imobilizată într-un scaun cu rotile, Veronica a avut încă din copilărie o mulțime de probleme de sănătate și spune că partenerii ei anteriori au devenit adesea frustrați de afecțiunile ei cronice și de perioadele sale frecvente de rău. Knight, în schimb, îi oferă companie „fără prea multe plângeri“. Dar asta nu înseamnă și că relația lor este perfectă. Se mai și ceartă și chiar își iau perioade de pauză. În esență, prin Replika îți construiești persoana de vis folosindu-te pe tine ca șablon.

Replika a fost conceput pentru a le oferi feedback pozitiv celor care îl folosesc, iar mulți psihologi și terapeuți spun că suportul emoțional brut oferit de astfel de sisteme este cât se poate de real. „Știm că aceste conversații pot fi vindecătoare“, explică Adam Miner, psiholog și cercetător al Universității Stanford, care studiază acest tip de roboți. Utilizatorii, spune și Kuyda, folosesc Replika în special pentru suport emoțional. Și subliniază că nu îl folosesc ca înlocuitor pentru Siri, Alexa, Google Assistant sau pentru oricare dintre ceilalți roboți AI disponibili pentru a ajuta la găsirea de informații și la îndeplinirea sarcinilor. Îl folosesc pentru a vorbi despre sentimentele lor.

Revoluția digisexualilor

Dacă chat­boții, roboții sau alte întrupări ale in­teligenței artificiale pot deveni sau ar trebui să devină un substituent al relațiilor emo­ționale cu oamenii reali este un subiect intens dezbătut. Apariția mașinilor emoțio­nale amintește de filme științifico-fan­tas­tice precum Ex Machina și Her și ridică în­trebări complexe despre relațiile tot mai intime dintre oameni și computere. Iar unii cercetători AI dezvoltă deja produse exact în acest scop, testând limitele la cât de mult pot învăța mașinile să imite și să răspundă la emoțiile umane. Chatbot-ul Woebot, de exemplu, care se autoproclamă „fermecătorul tău prieten robot, gata să te asculte 24/7“, folosește inteligența artifi­cială pentru a oferi sprijin emoțional și te­rapie conversațională din postura de prie­ten sau de terapeut.

Alison Darcy, CEO și fondator al Woebot, spune că chatbot-ul companiei creează un spațiu în care instrumentele de sănătate mintală devin mai accesibile și mai disponibile; în plus, oamenii se deschid mai mult atunci când știu că vorbesc cu un bot. „Știm că, adesea, teama de stigmatizare este marele motiv pentru care o persoană evită să vorbească des­chis cu altcineva despre problemele sale. Când îndepărtezi factorul uman din ecuație, elimini în totalitate și stigmatizarea.“

Alte proiecte folosesc AI pentru a detecta emoțiile umane prin analizarea expresiilor faciale și a nuanțelor din tonul vocii, pentru o interacțiune cât mai naturală cu interlocutorul. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens este Pepper, „robotul emo­țio­nal“ umanoid capabil nu doar să recu­noas­că emoțiile, dar și să reacționeze si­mulând bucuria, furia și enervarea.

Și pe mă­sură ce apar din ce în ce mai mulți ro­boți sociali, felul în care aceștia se inte­grează în viața noastră va depinde în mare măsură de cât de natural pot interacționa cu noi. La urma urmei, roboții însoțitori nu sunt proiectați să spele vasele, să facă pa­tul sau să ducă copiii la școală. Sunt con­cepuți pentru a face parte din familie. Iar asta necesită un anumit grad de inteligență artificială emoțională.

În Țara Robotului Răsare, japonezii au un cuvânt, „moé“ – derivat din verbul „moeru“, care înseamnă „a aprinde” –, pen­tru a descrie dragostea pe care un om o poate simți pentru o entitate virtuală. Despre „moé“, scriitorul japonez Honda Toru spunea încă din 2014 că face parte dintr-o „revoluție a iubirii“ mai amplă și prezicea atunci că, în curând, ierarhia real/artificial se va prăbuși. Și chiar dacă (încă) nu are un sinonim în alte limbi, e un concept pe care mulți din afara Japoniei îl simt.

Cer­ce­tătorii au observat că oamenii apelează din ce în ce mai mult la chatbot-uri pentru a găsi înțelegere, acceptare și romantism. În cazul Replika, aproximativ 40% dintre utilizatorii con­stanți își văd aplicația ca pe un partener ro­mantic, arată datele compa­niei.

Neil McArthur, profesor de filozofie la Uni­versitatea din Manitoba (Canada), spune că iubitorii de chatbot sunt parte a unei tendințe în curs de dezvoltare: digisexualitatea, termen pe care l-a folosit în pre­mieră în 2017, împreună cu Markie L.C. Twist, sexolog și profesor la Universitatea din Wisconsin. Cei doi vorbesc despre un prim val al digisexualilor, format din cei care folosesc tehnologii precum Tinder, FaceTime sau Snapchat în întâlnirile/re­la­țiile lor amoroase sau în viața lor sexuală.

Există însă deja și un al doilea val, care ex­perimentează sexualitatea cu ajutorul tehnologiilor imersive avansate, cum ar fi realitate virtuală sau dispozitivele cu feedback haptic, care creează iluzia atingerii prin vibrație și mișcare. Datorită unor astfel de dispozitive, digisexualii din al doilea val încep să vadă partenerii umani ca fiind irelevanți sau banali pentru orientarea lor sexuală. „Este o nouă identitate sexuală“, spune McArthur.

În cele din urmă, într-o societate în care avem tot mai puțin timp unii pentru cei­lalți, este bine să știi că, dacă te simți singur, există o aplicație (și) pentru asta.