22 martie 1965 – ziua în care Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere. Cine l-a susținut și cine au fost opozanții săi
22 martie 1965. Plenara CC al PCR îl alege în funcția de prim-secretar pe Nicolae Ceaușescu, la trei zile după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La nominalizarea pentru funcția de secretar general, Ceaușescu s-a bucurat de susținerea lui Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru în acea perioadă.
În lupta pentru putere, împotriva lui Gheorghe Apostol, Ceaușescu a mai fost sprijinit și de Emil Bodnăraș și Manea Mănescu. Maurer l-a sprijinit în continuare pe Nicolae Ceaușescu pentru consolidarea puterii. Acesta a contribuit la înlocuirea lui Corneliu Mănescu din postul de ministru de Externe.
Corneliu Mănescu a fost și unul din opozanții care au sprijinit acțiunile pentru înlăturarea lui Ceaușescu de la putere în 1989, alături de alți foști lideri comuniști de factură stalinistă, cum ar fi Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. Acest grup a semnat la 11 martie 1989 o scrisoare în care era criticată politica regimului Ceaușescu. Dar care a fost parcursul lui Nicolae Ceaușescu din 1965 până în 1989?
Nicolae Ceaușescu, liderul tânăr
La numirea în funcția de secretar general al CC al PCR, Nicolae Ceaușescu avea 47 de ani, destul de tânăr în comparație cu alți lideri din conducerea partidului. Principalul contracandidat al lui Ceaușescu a fost Gheorghe Apostol (52 de ani în acel moment), care în anii `50 reprezenta oligarhia stalinistă.
Ambițiile lui Apostol de a ajunge la conducerea partidului au fost zădărnicite de mult mai stilatul Gheorghe Maurer, susținător și partener cu Ceaușescu în partidele de vânătoare.
Citiți și: Cum a ajuns la putere Mihail Gorbaciov, președintele care a declanșat căderea imperiului sovietic
După alegerea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului Comunist, în 1969, la Congresul al X-lea al PCR, Gheorghe apostol a fost înlăturat din structurile de conducere. A urmat o perioadă de inactivitate politică, după care a fost „parcat” strategic ca ambasador în Argentina. Pentru a scăpa de opozanți, Nicolae Ceaușescu obișnuia să le ofere acestora funcții diplomatice în zone cât mai îndepărtate.
Era perioada în care Ceaușescu devenise tot mai popular atât în țară cât și în afara ei, mai ales în mediile occidentale, grație poziției adoptate în 1968, când nu s-a alăturat statelor din Pactul de la Varșovia la intervenția militară din Cehoslovacia. În timpul administrației Nixon, Statele Unite au manifestat o oarecare deschidere față de România, pe fondul răcirii relațiilor dintre România și URSS după invazia Cehoslovaciei de către URSS din 1968.
Nixon chiar a vizitat România pe 2 august 1969, vizită în urma căreia administrația americană a afirmat că este pe cale să dezvolte „o relație specială cu România”.
După un an, Ceaușescu i-a întors vizita lui Nixon, iar România obținea o serie de favoruri economice din partea Statelor Unite bucurându-se și de acordarea „clauzei națiunii celei mai favorizate”.
Nicolae Ceaușescu și politica economică
Grupul „baronilor” (Maurer, Bodnăraș, Stoica) nu a socotit ascensiunea lui Ceaușescu drept periculoasă și a permis încălcarea articolului 13 din statutul abia adoptat la congresul al IX-lea al PCR, care interzisese cumulul de funcții și a îngăduit secretarului general al PCR să ocupe, în 1967, funcția de președinte al Consiliului de Stat. Ceaușescu și-a lărgit continuu atribuțiunile consolidându-și puterea în fruntea statului.
Și totuși, între Maurer și Ceaușescu a existat o dispută. Aceasta a fost legată de ritmul de creștere economică și de industrializare. Ceaușescu era adeptul unui ritm mai alert, cu accent pe industria grea, în timp ce Maurer opta pentru o creștere moderată fără neglijarea bunurilor de consum. Și în această situație Ceaușescu și-a impus punctul de vedere și a ales ritmul alert.
La 28 martie 1974, Marea Adunare Națională a instituit funcția de președinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceaușescu a fost ales în unanimitate și devine astfel primul președinte al României. Ceaușescu deținea în a cel moment întreaga putere.
În goana după industrializare, Ceaușescu nu se uită la cheltuieli, așa încât, între 1971 și 1982, datoria externă a României a crescut de la 1,2 miliarde de dolari la 13 miliarde de dolari. Așa că România a ajuns să nu mai poată plăti creditorii occidentali, fapt ce a atras declararea țării în incapacitate de plată.
Citiți și: 8 martie: cine a creat Ziua Femeii și care sunt evenimentele care au condus la această decizie
Din acest moment, Nicolae Ceaușescu decide să strângă șurubul și să facă eforturi pentru achitarea datoriei externe. Prețul acestei decizii a fost scăderea accentuată a condițiilor de trai din România, lipsa unor produse de bază și raționalizarea unor resurse. La jumătatea anilor `80, au fost raționalizate inclusiv produsele alimentare. În acea perioadă bunurile destinate exportului aveau o calitate superioară față de cele din consumul intern, însă pentru a câștiga cât mai multe piețe, majoritatea produselor românești erau vândute în pierdere.
Începutul sfârșitului pentru soții Ceaușescu
Pe fondul acestor restricții, Ceaușescu reușește să achite înteaga datorie externă până în martie 1989. Cu toate acestea, Ceaușescu nu dorește o relaxare a măsurilor drastice impuse începând cu 1982, continuă exporturile păgubose și menține retricțiile impuse anterior.
Nemulțumirile sociale se amplifică, iar la 11 martie 1989, în mediile occidentale, este făcută publică o scrisoare semnată de șase foști membri marcanți ai partidului (Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan) prin care regimul Ceaușescu este dur criticat. Mai mult, actualilor lideri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) li se solicită să ia măsuri de înlocuire a lui Ceaușescu din funcție.
Nicolae Ceaușescu nu cedează și începe represiuni asupra celor șase, dar și a altor oponenți ai regimului, cum ar fi Ion Iliescu ori Virgil Măgureanu. Unii dintre ei sunt plasați în domiciliu forțat, iar alții sunt supravegheați direct de Securitate.
Pe fondul unei sărăcii generale a majorității populației, în noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu este reales lider al partidului și președinte al României. Numai că mișcările strategice din fostul bloc comunist ajung și în România, iar în decembrie 1989, cu sprijinul fostei Uniuni Sovietice, dar și a puterilor occidentale, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la putere, în urma unei ample mișcări populare. La 25 decembrie 1989, cuplul dictatorial, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt judecați și apoi executați într-o cazarmă din Târgoviște.
FOTO: Fototeca online a comunismului românesc. Cota arhivistică: 1/1974
