Nicolae Ceaușescu – Începutul sfârșitului. Evenimentele petrecute pe 21 și 22 decembrie 1989, cu ore și minute

Florel Manu 20/12/2019 | 10:33 Special
Nicolae Ceaușescu – Începutul sfârșitului. Evenimentele petrecute pe 21 și 22 decembrie 1989, cu ore și minute

La 20 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu se întorcea din vizita din Iran, unde plecase pe 18 decembrie. Începuse vizita cu gândul că situația de la Timișoara se va calma.

În cele două zile în care a plecat în Iran, Nicolae Ceaușescu îi lăsase la cârma țării pe soția sa, Elena Ceaușescu și pe unul dintre oamenii săi de casă, Manea Mănescu, membru în Comitetul Politic Executiv al PCR (CPEx).

A fost perioada în care lucrurile nu s-au calmat la Timișoara, ci s-au agravat după ce fostul lider Comunist ordonase ca mișcărilor de stradă să li se răspundă cu foc. Au fost 18 victime, iar Elena Ceaușescu a ordonat ca acestea să fie transportate la București și incinerate pentru a șterge urmele represiunii.

Pe 20 decembrie, Nicolae Ceaușescu, proaspăt revenit în țară, a fost informat că situația este sub control. Pentru a mima că deține controlul, acesta a dispus ca pe 21 decembrie să fie organizată o mare adunare populară în cursul căreia a făcut și o serie de anunțuri legate de majorări de alocații, indemnizații și pensii.

Fostul lider comunist voia să repete exercițiul de imagine din 1968, când a organizat mitingul la care a condamnat intervenția statelor membre al Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia. Mitingul din 21 decembrie 1989 avea să aibă loc tot în Piața Palatului, acolo unde s-a desfășurat și cel din 1968. Însă, pe 21 decembrie 1989, rezultatul a fost unul dezastruos în ceea ce privește puterea comunistă.

Mai jos, prezentăm evenimentele care au condus la căderea lui Nicolae Ceaușescu pe baza unei cronologii publicate în cartea Sfârșitul Ceaușeștilor publicată de Grigore Cartianu.

Nicolae Ceaușescu – 21 decembrie, mitingul ratat

Pe 20 decembrie la ora 20.30, Ceaușescu emite decretul privind instituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș. După aceasta, fostul lider comunist pleacă într-o scurtă inspecție la lucrările de la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, după care se retrage acasă, în Cartierul Primăverii. Numai că situația era departe de a fi calmată, iar ziua de 21 decembrie 1989 va fi una furtunoasă încă de la primele ore.

  • Ora 2.00. Alarmarea Gărzilor Patriotice. Ceaușescu nu mai avea încredere în Miliție, Securitate și Armată și decide să arunce în luptă Gărzile Patriotice, structură care era controlată direct de Partidul Comunist.
  • Ora 6.00. Mobilizarea angajaților din întreprinderile Capitalei pentru a participa la mitingul solicitat de Nicolae Ceaușescu.
  • Ora 8.00. Ceaușescu ajunge la sediul CC al PCR, unde primește raporftul privind situația de la Timișoara.
  • Ora 12.30. Începe mitingul din Piața Palatului. Nicolae Ceaușescu apare la balcon alături de soția sa Elena și ia cuvântul.
  • Ora 12.31. Un vuiet puternic se aude din mulțime. Instantaneu se aud țipete și un nucleu din centrul mulțimii începe să se miște. Ceaușescu amuțește.
  • Ora 12.36. După mai multe încercări disperate de a poltoli mulțimea, Ceaușescu își continuă dicursul cu o serie de promisiuni: „Astăzi am luat o importantă hotărâre privind nivelul de trai al populației. Vom majora retribuția (salariul – n.r) cu 200 de lei”.
  • Ora 12.50. Ministrul Apărării Vasile Milea își sună subordonații și ordonă înarmarea a două unități militare din București, după care dispune deplasarea acestora la sediul CC al PCR.
  • Ora 12.51. Mitingul lui Ceaușescu se încheia, în timp ce piața ajunsese aproape goală.
Piata Libertatii din Cluj, 21 decembrie 1989. FOTO: Razvan Rotta/Mediafax

Nicolae Ceaușescu – 21 decembrie, dezordine în București

  • Ora 13.30. Constituirea primului grup de protestatari în Capitală, la Piața Romană
  • Orele 13.00-13.30. Tentativă de a organiza o manifestație în zona Hotelului Intercontinental.
  • Ora 13.45. Din ordinul fratelul lui Nicolae Ceaușescu, generalul Andruță Ceaușescu, este alarmată școala de ofițeri a Ministerului de Interne și intră în acțiune în zona centrală a orașului.
  • Ora 14.11. Generalul Vasile Milea ordonă intervenția forțelor MApN împotriva manifestanților.
  • Orele 16.35 – 17.00. În zona Pieței Dalles apar primele victime din București.
  • Ora 18.00. Nicolae Ceaușescu începe teleconferința cu prim-secretarii din județe, după care constituie la CC al PCR un Comandament Militar Unic care i se va subordona direct.
  • Ora 19.00. Forțele de represiune eliberează Piața Romană.
  • Ora 20.00. Întrevedere Nicolae Ceaușescu – Ilie Verdeș, unde acesta din urmă îi cere șefului statului să găsească o modalitate de a ieși pașnic din criză.
  • Ora 21.00. Soții Ceaușescu sunt vizitați la CC al PCR de copiii Valentin și Zoe. Iau masa împreună.
  • Ora 00.00. Distrugerea baricadei de la Universitate.

Nicolae Ceaușescu – 22 decembrie, ultimele ore la putere

  • Ora 0.30. Represiunea continuă în zona Piaței Rosetti
  • Ora 2.00. Nicolae Ceaușescu nu doarme la el acasă. Merge în dormitorul amenajat în sediul CC al PCR.
  • Ora 3.00. Tentativa generalului Iulian Vlad, șeful Securității Statului, de a organiza o lovitură militară împreună cu generalul Milea. Șeful Armatei refuză.
  • Ora 5.30. Genralul Victor Stănculescu, al patrulea om de la conducerea Armatei și apropiat al familiei Ceaușescu se întoarce de la Timișoara și își pune piciorul în ghips.
  • Ora 5.30. Muncitorii din întreprinderi se organizează să iasă în stradă. De această dată împotriva lui Ceaușescu.
  • Ora 6.00. Ceaușescu se trezește
  • Ora 8.15. Miniședință CPEx. Generalul Milea este certat de Ceaușescu pentru că nu este coerent în prezentarea raportului.
  • Orele 9.00 – 9.30. Generalul Milea cheamă spre sediul CC al PR forțe de represiune din cadrul MapN.
  • Ora 9.35. Vasile Milea este găsit împușcat în biorul șefului Gărzilor Patriotice, generalul Pârcălăbescu.
  • Ora 9.40. Nicolae Ceaușescu este anunțat de moartea lui Milea.
  • Ora 9.50. Ceaușescu îl anunță pe geneneralul Victor Sănculescu, verbal, că este noul ministru al Apărării.
  • Ora 10.07. Contrar dorinșței lui Ceaușescu, generalul Stănculescu se retrage în sediul CC al PCR de unde dă ordinul de întoarcere în cazărmi a trupelor solicitate de Vasile Milea.
  • Ora 10.10. Ceaușescu ordonă emiterea decretului privind starea de necesitate pe întreg teritoriul țării.
  • Ora 10.30. Ultima ședință a CPEx în  care Ceaușescu este asigurat de oamenii din jurul lui că vor continua lupta.
  • Ora 10.59. TVR și postul național de radio anunță „sinuciderea trădătorului Milea”.
  • Ora 11.15. Primul grup de revoluționari ajunge la televiziune.
  • Ora 11.30. Generalul Stănculescu îi propune lui Nicolae Ceaușescu evacuarea din CC cu un elicopter la manșa căruia era pilotul personal al fostului lider comunist, Vasile Maluțan
  • Ora 11.40. Ceaușescu încearcă să facă un ultim apel din balconul CC al PCR, dar este atacat cu pietre.
  • Ora 11.50. Primii revoluționari pătrund în sediul CC al PCR.
FOTO: AFP/Mediafax

Nicolae Ceaușescu – 22 decembrie, fuga

  • Ora 12.09. Elicopterul în care s-a suit Nicolae Ceaușescu a decolat de pe sediul CC al PCR.
  • Ora 12.21. Elicopterul în care se află Nicolae Ceaușescu aterizează la Palatul Snagov.
  • Orele 12.25 – 12.35. Ceaușescu încearcă să ia legătura telefonic cu prim-secretarii din mai multe județe.
  • Ora 12.47. Elicopterul pilotat de Vasile Maluțan decolează cu cuplul Ceaușescu la bord.
  • Ora 13.09. Elicopterul prezidențial aterizează la Sălcuța (județul Dâmbovița), în apropiere de Titu pe motiv că ar putea fi doborât de militarii de la Boteni.
  • Ora 13.32. Gărzile de corp ale cuplului Ceaușescu opresc o Dacie roșie și continuă drumul cu cei doi către Târgoviște.
  • Ora 13.55. Dacia roșie ajunge în comuna Văcărești (județul Dâmbovița), unde cuplul Ceaușescu este preluat de o altă mașină.
  • Ora 13.58. Nicolae și Elena Ceaușescu sunt preluați de un localnic din Văcărești cu o Dacie neagră. Destinația este orașul Târgoviște.
  • Ora 14.26. Șoferul mașinii încearcă să scape de Ceaușești și îi duce către Centrul de Plante din Târgoviște.
  • Ora 14.50. Nicolae și Elena Ceaușescu sunt preluați de milițienii Ion Enache și Constantin Paise cu o Dacie care era folosită pentru instalarea radarelor în județul Dâmbovița.
  • Ora 15.25. Cei doi milițieni au vrut să-i ducă pe cei doi la Inspectoratul Miliției, însă din cauza mișcărilor populare i-au dus în afara orașului.
  • Ora 16.50. Enache și Paise primesc asigurări că spiritele de la Inspectoratul Județean de Miliție s-au mai potolit și pornesc să-i predea pe Nicolae și Elena Ceaușescu.
  • Ora 17.45. Cuplul Ceaușescu ajunge la Miliția Județeană.
  • Ora 18.30. Nicolae și Elena Ceaușescu sunt preluați de un Aro al Securității și predați la unitatea militară de garnizoană din Târgoviște, acolo unde vor sta până pe 25 decembrie când vor fi executați.

Acesta este tabloul real al ultimelor două zile pe care le-a petrecut la putere Nicolae Ceaușescu. Pe întreg teritoriul țării a urmat o diversiune în urma căreia mai mulți demonstranți și militari și-au pierdut viața.

Violențele din întreaga țară au încetat în seara de 25 decembrie, când a a fost anunțată judecarea și executarea cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu.

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.