Moov Leasing ajunge la o evaluare de 10 milioane de euro

Andrei Dumitru 21/11/2023 | 11:03 Ştiri
Moov Leasing ajunge la o evaluare de 10 milioane de euro

Loredana și Simion Apreutese, fondatorii grupurilor de firme ce fac parte din International Alexander Holding, intră în acționariatul platformei românești de mobilitate Moov Leasing, preluând 25% din acțiunile companiei. Astfel, Moov Leasing a ajuns la o evaluare de 10 milioane de euro și are planuri ambițioase de dezvoltare.

Moov Leasing este o platformă de mobilitate 100% digitală, all-in-one, fondată de către Bogdan Speteanu, fost CEO al BCR Leasing și Mircea Dihel, fost CEO al Țiriac Leasing, care oferă pachete de servicii auto integrate de leasing operațional persoanelor fizice, PFA-urilor, antreprenorilor și companiilor, într-un mod simplu, rapid și flexibil. Platforma a devenit funcțională în iulie 2023, fiind lansată oficial pe 15 noiembrie.

Fondat în urmă cu 20 de ani, International Alexander Holding (IAH) este un business de familie cu capital 100% românesc, integrator independent 4PL de servicii de transport, logistică integrată, producție și real estate.

„Am intrat cu încredere și entuziasm în acționariatul Moov, fiind nu doar o companie de leasing operațional, ci și un integrator facil de soluții de tehnologie, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Într-o piață concurențială și un ritm de viață dinamic, serviciile ușor accesibile, prietenoase și transparente vor fi cu siguranță un diferențiator puternic”, spun Loredana și Simion Apreutese, acționarii International Alexander Holding.

Platforma Moov permite o personalizare completă a pachetului de leasing: clienții aleg durata contractului și serviciile dorite. În plus, au posibilitatea de a adăuga servicii, de a schimba sau de a cumpăra mașina pe parcursul contractului, dar și să renunțe oricând la acesta, fără povara unui angajament financiar pe termen lung. Procesul de aprobare și semnare a contractului durează mai puțin de 10 minute și poate fi realizat direct de pe laptop, și, în curând, din aplicația mobilă Moov Leasing.

Rata fixă lunară, deductibilă integral pentru persoanele juridice, oferă clienților acces la o gamă largă de soluții de mobilitate în funcție de preferințe: asigurări, taxe, rovinietă, întreținere completă, asistență rutieră, managementul anvelopelor și multe altele.

„Moov Leasing este compania de leasing adaptată tehnologiilor actuale, o platformă complexă și o alternativă perfectă pentru așteptările și nevoile cumpărătorilor de mașini. Considerăm că a venit vremea ca atât firmele mici și mijlocii, cât și persoanele fizice să poată avea acces acum, prin Moov Leasing, la avantajele leasingului operațional. Ne bucurăm că International Alexander Holding ni s-a alăturat ca partener, având o reputație solidă și o experiență valoroasă de business, ceea ce ne face mai puternici și mai încrezători în viziunea noastră”, afirmă Mircea Dihel, cofondator Moov Leasing.

Până la finalul anului, Moov Leasing va înregistra active în valoare de 15 milioane de euro, ținta fiind ca, în următorii trei ani, volumul finanțărilor să ajungă la 100 de milioane de euro.