Misterul atentatului terorist care i-a vizat pe fotbaliștii Borussiei Dortmund a fost deslușit

Pe 27 noiembrie, bărbatul care a pus la cale un atentat, în final eșuat, împotriva echipei germane de fotbal Borussia Dortmund a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Pe durata procesului, oamenii legii s-au lămurit că ade­vă­rata miză nu era specularea unui câștig prin căderea la bursă a acțiunilor, ci recâștigarea inimii unei femei.

Acest articol a apărut în numărul 55 (17 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019) al revistei NewMoney

11 aprilie 2017. Bombele erau gata pentru a fi detonate. Autocarul negru ajungea la hotelul L’Arrivée, situat la periferia orașului german Dortmund. Șoferul, Christian Schulz, sosise pentru a-i îmbarca și duce pe jucătorii echipei de fotbal Borussia Dortmund, una dintre cele mai bune și cunoscute din campionatul german, în apropiere de celebrul stadion Signal Iduna Park, cel mai mare al Germaniei și unde trebuia să aibă loc un meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Borussia urma să joace cu AS Monaco și evident spera să câștige.

Era un drum de 15 minute pentru autocar și, pu­țin după orele 19.00., jucătorii se îmbarcaseră deja. Matthias Ginter, un fundaș de 23 de ani, s-a așezat pe un scaun din spate. Cu doi ani în urmă mai trecuse prin momente groaznice, când, în timpul unui meci amical dintre Germania și Franța, trei atentatori s-au aruncat în aer în apro­pierea arenei Stade de France. Era unul din seria de atentate care zguduiau Parisul în 13 no­iembrie 2015. Cele trei bombe artizanale care au vizat autocarul echipei Borussia Dortmund au fost plasate undeva pe traseul către stadion, iar explozia lor a făcut, din fericire, un singur rănit – fun­dașul spa­niol Marc Bartra –, restul schijelor îm­prăș­tiin­du-se pe asfalt. Niciodată o echipă de fotbal nu mai fu­sese ținta unui astfel de atac. Cu toții au crezut inițial că este un atac terorist al islamiș­tilor radicali. Poliția a sosit la fața locului.

Nimeni nu avea habar că autorul atentatului se afla, la acel moment, chiar în restaurantul hotelului L’Arrivée și mânca o friptură cu cartofi.

LA LOCUL FAPTEI. În urma cercetărilor s-a descoperit că era vorba de trei bombe cu detonator individual, ce putea fi acționat de la distanță. Anchetatorii au găsit și trei copii ale unui bilet în care atacul era revendicat de Statul Islamic. Le-a atras atenția însă că biletul nu avea logoul Statului Islamic. Fusese clar conceput cu câteva greșeli, dar folosind un vocabular din care se deducea ușor că de fapt a fost scris de un nativ german care intenționat a lăsat ceva erori pentru a crea impresia că este scris de un străin.

La scurt timp, pe un site de extremă stângă a apă­rut o informație nouă, care susținea că atacul fusese comis de activiști de extremă dreaptă împotriva Germaniei multiculturale. Pentru jucătorii echipei Borussia Dortmund, orele de după au fost angoa­sante. Meciul cu AS Monaco a putut fi amânat o singură zi. Borussia a pierdut cu 3-2.

Întreaga mass-media din Germania ridica la unison o singură întrebare – cine ar fi putut plănui un atac împotriva fotbalului german, o adevărată instituție în această țară europeană. Începuturile campionatului german de fotbal, Bundesliga, unul dintre cele mai profitabile din lume, sunt chiar în orașul Dortmund, în 1962. Borussia Dortmund este evident un simbol al orașului, iar pe artera comercială pietonală Westen­hellweg dai la fiecare pas aproape de logoul BVB (Ballspielverein Borussia 09 e.V. Dortmund, n.r.).

În 2009 s-a decis ca orașul să găzduiască și un mu­zeu al fotbalului german. Pe lângă sutele de obiecte pe care cele patru etaje ale muzeului le adă­postesc, se află aici și un neașteptat indiciu privind mobilul din spatele atacului: pe un ecran rulează în timp real va­loa­rea acțiunilor clubului, listat la Frankfurt în 2000. Borussia Dortmund devenea în acel an primul și singurul club german de fotbal listat pe bursa germană, cu scopul de a putea atrage jucători foarte valoroși, dar evident foarte scumpi.

Între 1995 și 2017, salariile medii per jucător aproape s-au triplat în campionatul german. În 2013, Hans-Joachim Watzke, CEO al clubului BVB, declara pentru Business Insider că echipa este ca o fabrică care funcțio­nează cu victorii, iar jucătorii sunt utilajele. Singura problemă este că și alte echipe fac eforturi să cumpere cele mai bune utilaje de pe piață, iar concurența devine acerbă. Listarea la bursa de la Frankfurt a adus în trezoreria clubului circa 140 de milioane de euro, bani cu care Borussia Dortmund și-a putut asi­gura o listă întreagă de talente.

SPECULAȚII LA BURSĂ. La scurt timp după atentat, avocatul clubului a primit un e-mail de la un individ Rudolf, fan al echipei și jucător la bursă având în portofoliul bursier mai multe cluburi sportive. Acesta spunea că locuiește în orașul austriac Bad Ischl.

În ziua atacului, cineva a cumpărat în mod ciudat 60.000 de opțiuni PUT (sunt opțiunile care îi dau cum­pă­rătorului dreptul, dar nu și obligația, de a vinde activul suport până la scadență, la prețul de exercitare în schimbul primei PUT plătite vânzătorului la încheierea tranzacției; vânzătorul opțiunii PUT are obligația de a cumpăra activul suport în cazul în care cumpărătorul opțiunii decide exercitarea acesteia, n.r.). Misteriosul cumpărător a pariat pe scăderea masivă a prețului acțiunilor BVB, scria Rudolf în e-mailul respectiv. O astfel de mutare este explicabilă doar dacă cel care a cumpărat respectivele opțiuni se aștepta ca valoarea acțiunilor să scadă masiv extrem de rapid, scădere care nu era posibilă nici dacă Bo­­rus­sia Dortmund ar fi pierdut meciul. Pentru o scă­dere atât de puternică era nevoie de un incident mult mai serios. De pildă, de un atac terorist care să ucidă mai mulți jucători sau toată echipa.

Majoritatea cumpărătorilor speculativi vânează acțiuni care se așteaptă să scadă și caută să marcheze un profit din spirala scăderii. Clasicul exemplu – Jim Chanos, fondatorul Kynikos Associates Ltd., care a speculat pe acțiunile Enron fix înainte de colapsul din 2001. S-a mai auzit și de cazuri în care cineva a încercat să creeze un catalizator pentru prăbușirea valorii acțiunilor.

La începutul acestui an, Bill Ackman, directorul unui fond de hedging, a renunțat la un pariu de un miliard de dolari împotriva companiei Herbalife Nutrition, nereușind, după ani de zile, să-i convingă pe legiuitori că în spate este o schemă piramidală care trebuie lichidată. Și mai recent, fondatorul Tesla, Elon Musk, acuza că vânzătorii speculativi de acțiuni au angajat oameni să saboteze roboții companiei de la fabrica din Fremont (California, SUA), fără a aduce însă nicio dovadă.

Nu este nicio paralelă directă cu atacul împotriva autocarului unei echipe de fotbal, dar, în februarie 2017, un bărbat din Florida a fost acuzat pentru ten­tativă de atac în magazinele Target. Încerca să pră­bu­șească prețul acțiunilor, plasând minibombe pe rafturile cu alimente.

Revenind în Germania, investigatorii au luat legă­tura cu Commerzbank AG, bancă a cărei sub­sidiară – Comdirect – a procesat tranzacția cu respectivele opțiuni. Nu reprezintă tipul de acțiuni foarte lichide (tranzacționate), prin urmare să cumperi acțiuni de 40.000 de euro nu era ceva comun. Opțiunile PUT sunt purtătoare de risc extrem de ridicat – valoarea le scade pe măsură ce se apro­pie scadența și se depreciază masiv dacă prețul acțiunilor crește. Foarte suspect, una dintre tranzacții fusese făcută online cu câteva ore înainte de atac, folosind un calculator al hotelului L’Arrivée.

TRECUTUL. Din declarațiile angajaților hotelului, a reieșit că un individ de 20 și ceva de ani cu accent rusesc se cazase cu două zile înainte de atac. A insis­tat să aibă o cameră care să dea spre intrarea în hotel. Nu era prima dată la acest hotel. Mai fusese și la începutul lunii martie, cu o lună înainte de atac. Anchetatorii l-au identificat destul de repede. Era vorba de Serghei Wenergold, cetățean german de 28 de ani care locuia în Rottenburg am Neckar (oraș din sudul Germaniei).

Timp de o săptămână l-au supravegheat. Muncea ca electrician la o centrală termică pe biodiesel din apropierea orașului Tübingen. Nu avea nimic din profilul unui terorist. Nu avea antecedente, nu avea legături cu extremele, nici dreaptă, nici stângă, nici islamică. Nici măcar nu era suporter și nu părea să aibă nevoie de bani. Avea un venit stabil, nu avea datorii și nici vreo adicție față de pariuri sau jocuri de noroc. Era însă singurul suspect. Pe 21 aprilie, la zece zile după atac, poliția i-a înconjurat casa și, când el a sosit de la muncă, l-a arestat. Wenergold era un etnic german din Rusia, un Russlanddeutscher, cum sunt numiți cei din această minoritate. Înainte de Primul Război Mondial, peste două milioane de etnici germani trăiau în Imperiul Țarist, iar câteva sute de mii au rămas pe fostul teritoriu imperial până azi. Crescut în orașul rusesc Celeabinsk, Wenergold a fost permanent discriminat din cauza etniei sale, în special la școală. În 2003, familia lui a îngroșat rândul Russlanddeutscher-ilor care reveneau în Germania.

S-au stabilit în Baden-Württemberg, parte a regiunii Suabia. Tatăl – sudor, mama și-a găsit un job de femeie de serviciu într-un hotel. Wenergold, un introvertit, în timpul interogatoriilor s-a dovedit însă că avea o reticență care ascundea un om inteligent și cu foarte mult autocontrol. În ultimele luni dinainte de atac, începuse să ia Tramadol, un opioid împo­triva anxietății.

Inițial, Wenergold a negat că ar fi declanșat explozia celor trei bombe. La scurt timp a recunoscut însă totul, inclusiv achiziția opțiunilor. A susținut că nu a vrut să ucidă pe nimeni, doar să inducă iluzia unui atac terorist. Ideea, a povestit, i-a venit urmărind mediatizarea atentatelor din Paris din 2015. După atacuri, a fost atent la cotațiile bursiere ale companiilor fran­ceze. „Am observat că prețul acțiunilor s-a prăbușit, chiar dacă atacurile nu au vizat niciun obiectiv economic. M-am gândit atunci că, dacă un atac similar ar viza chiar o companie, atunci valoarea acțiunilor sale ar scădea semnificativ“, a mărturisit în timpul unuia dintre interogatorii.

Scenariul gândit suna cam așa: dacă reușea să des­tabilizeze echipa, simulând un atac terorist, ar fi putut face bani. Dacă Borussia Dortmund ar fi pierdut un meci, efectele negative nu ar fi fost mari, în sport să pierzi face parte din joc, dar dacă jucătorii trauma­tizați nu ar mai fi putut continua să joace în Cupa Campionilor, atunci prăbușirea acțiunilor ar fi fost inevitabilă.

PLANURI. Procesul lui Wenergold s-a desfășurat în clădirea vechiului tribunal din Dortmund. Împotriva lui Wenergold au fost formulate 28 de capete de acuzare, iar procesul s-a concentrat să demonstreze dacă tânărul de 28 de ani a vrut să îi ucidă pe fotbaliști sau doar să îi sperie. Doar să îi sperie, au pledat avocații apărării. Cazul a fost decis de un complet de cinci judecători, în Germania neexistând procese cu jurați. Pe tot parcursul procesului, Wenergold a dat dovadă de foarte mult sânge rece, chiar și în timpul mărtu­riilor jucătorilor despre terifiantele momente ale atacului.

La cea mai importantă întrebare a întregului caz a fost și cel mai greu de răspuns. De ce a pus la cale acest atac? De fapt, s-ar putea ca răspunsul să nu aibă legătură cu un câștig financiar, ci cu o femeie.

Pe 18 aprilie, la un an după atentat, fosta sa prie­tenă, Rebecca, a depus mărturie. Wenergold o iubise, dar relația fusese mai curând un aranjament de con­veniență pentru ea. Au început să se vadă prin 2014, după ce s-au întâlnit la biserica din Freudenstadt, unde trăiau părinții lui Wenergold. S-au mutat îm­preună, dar el era tot mai izolat. Rebecca i-a spus că vrea să se despartă și să plece. Tânărul i-a replicat că, dacă ea va face asta, el se va sinucide.

Apoi, Wenergold s-a gândit să cumpere o casă nouă pentru toți, dar pentru care avea nevoie de bani mulți. Spera să facă rost de ei cu planul lui. Ar fi putut începe amândoi o viață nouă, se gândea Wenergold. Vorbiseră să se și căsătorească în 2019.

Doar că, la începutul lui 2016, Rebecca se gândea totuși cum să se despartă de Wenergold cât mai lin posibil. A pus ochii pe un program care începea din ianuarie 2017 la o școală de pe coasta de est a Australiei. „Sigur nu aș fi aflat dacă și-ar fi făcut rău“, le-a mărturisit ea judecătorilor.

În toamna lui 2016, Wenergold a început să se poarte ciudat – rămânea tot mai mult peste program, iar Rebeccăi îi tot spunea că în curând va avea parte de o surpriză. Rebecca i-a spus că nu mai vrea să fie cu el printr-un mesaj dat pe 13 februarie 2017, cu o zi înainte de Valentine’s Day, apoi l-a blocat și pe rețelele sociale.

Era exact momentul când Wenergold își definitiva și planul de atac. A făcut un împrumut pentru a cum­păra opțiunile și a mers aproape 480 de kilometri până în Dortmund pentru a stabili unde va amplasa bombele artizanale și pentru a observa deplasările și programul echipei de fotbal. Din informațiile găsite pe internet, a știut dimensiunile autocarului și astfel a putut stabili distanța dintre explozibili.

Apoi a decis momentul – sferturile Ligii Campionilor –, pentru un impact maxim asupra prețului acțiunilor clubului, s-a gândit el. Apoi a redactat biletul în care Statul Islamic revendica atentatul, la fel, folosind informații găsite pe internet.

Susține că a creat explozibilul artizanal folosind, la fel, instrucțiuni de pe internet. Știa câte ceva despre mine de când își făcuse stagiul militar în armata ger­mană. A făcut ultimele retușuri în noaptea dinaintea atacului într-o zonă împădurită nu departe de hotel. După ce a dat foc locului unde lucrase pentru a ascunde urmele, a plasat și bombele.

ATACUL. În ziua atacului, Wenergold avea ezitări. Era nervos, a verificat explozibilul, s-a plimbat, o parte a după-amiezii a petrecut-o la bordelul din apropiere. Înainte să ajungă autocarul, a cumpărat și opțiunile folosind un laptop, iar la 19.16 a declanșat detona­toarele pe când autocarul se depărta de hotel. În timp ce jucătorii traumatizați părăseau locul atentatului, Wenergold se îndrepta spre restaurantul hotelului L’Arrivée.

Apoi a plecat spre casă, dar nu a încetat să se gân­dească la o nouă strategie privind prețurile acțiunilor. De data aceasta, întrebarea era dacă să mai încerce o dată, iar atunci „să parieze totul pe o singură carte“, a mărturisit în timpul audierilor.

Când anchetatorii i-au verificat laptopul, au găsit în istoricul căutărilor că Wenergold s-a interesat de anumite linii de transport cu telefericul, inclusiv una care transporta turiști la fosta reședință a liderului nazist Hitler din sud-estul orașului München.

Potrivit acelorași investigatori, Wenergold ar fi putut câștiga 570.000 de euro doar în cazul extrem în care prețul acțiunilor clubului ar fi scăzut până aproape de zero imediat după atac. Când bursa de la Frankfurt s-a deschis a doua zi, pe 12 aprilie, fuseseră deja știri despre faptul că în urma atentatului nu existau morți și că singurul rănit era fundașul spaniol Bartra, cu leziuni minore la o mână, iar conducerea clubului anunțase deja o nouă dată pentru meciul din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Prețul acțiunilor a scăzut pentru scurt timp doar cu două procente, dar până la finalul zilei de tranzac­țio­nare s-a redresat. Nu numai că nu a câștigat, dar, a doua zi, Wenergold a fost nevoit să-și vândă opțiunile în pierdere.

Liber arbitru

Serghei a cumpărat opțiuni PUT, purtă­toare de risc extrem de ridicat, pariind pe scăderea dramatică la bursă a acțiunilor BVB după atentat.

Riscul. Tranzacția cu op­țiuni a fost făcută printr-o subsidiară a Commerzbank AG. Dat fiind că acțiunile clubului nu sunt chiar tipul de acțiuni foarte lichide, achiziția de acțiuni de 40.000 de euro a atras atenția.

Trauma. În ziua condamnării, Wenergold a încercat să îi vorbească singurului rănit al atentatului eșuat, fundașul spaniol Bartra. A apucat să-și ceară doar scuze, Bartra refuzând să îi vor­bească.

CU REPETIȚIE. După atentatul eșuat din Dortmund, Wenergold nu a renunțat la ideea de a marca un câștig speculativ la bursă printr-un atac în forță. A început să se intereseze de anumite linii de transport cu telefericul, inclusiv una care transporta turiști la fosta reședință a lui Hitler din sud-estul orașului München.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Thomas Rogers, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images