Megastructuri ceaușiste: 4 decenii, 3 proiecte și peste 2 miliarde de dolari aruncați pe Apa Sâmbetei

Emil Popescu 06/06/2017 | 12:21 Companii
Megastructuri ceaușiste: 4 decenii, 3 proiecte și peste 2 miliarde de dolari aruncați pe Apa Sâmbetei

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

România a pompat miliarde de euro în proiecte începute încă din perioada comunistă şi nefinalizate nici până în prezent. Diferă domeniile, sumele sau chiar ţara unde au fost investiţi banii, dar rezultatele sunt aceleași de fiecare dată: zero.

Industria Maramureşului înghiţea multă apă în anii de vârf ai „societăţii multila­te­ral dezvoltate“, astfel că mai-marii vre­mii s-au decis să suplimenteze can­ti­tăţile asigurate atunci doar de lacul de acumulare Firiza. Aşa au început în 1987 lucrările la un mega proiect care avea să devină cea mai veche investiţie hi­dro­­tehnică nefinalizată din ţară – ba­ra­jul Runcu, un gigant din piatră cu o înălţime de peste 90 de metri ridicat pe râul Mara, în munţii Gutâi.

Apa din baraj urma să ajungă la Baia Mare printr-un tunel săpat sub munte, pentru a alimenta jumătate din locali­tăţile judeţului. Lucrările au început în forţă, fiind aduşi cu maşinile, în fiecare dimineaţă, muncitori din localităţile apro­piate. Alţii locuiau chiar pe şantier, în clădiri mun­citoreşti rămase încă în pi­cioare, deşi în stare proastă.

ȘANSE TEORETICE. Ceea ce n-a rezistat însă în cei 30 de ani a fost industria locală, dar barajul, dacă va fi dat în folo­sinţă, tot va fi extrem de util – va permite alimentarea cu apă a zeci de loca­lităţi (cele mai mari fiind oraşele Baia Mare, Baia Sprie şi Sighetu Marmaţiei), va reduce riscul de inundaţii pe râurile Mara şi Iza şi va genera electricitate. Totodată, va ajuta turismul; poate nu într-o măsură extrem de mare, însă şo­majul în zonă este ridicat, iar orice sprijin contează.

Proiectul a ajuns la un grad de finali­zare de peste 80%, numai că acum se pune problema sistării lucrărilor, după ce a fost alimentat până acum cu 850 de milioane de euro.

Trei decenii mai târziu, Prefectura Mara­mureș aşază barajul în fruntea listei cu lucrările de investiţii şi proiecte prioritare în domeniul apelor. „Întrucât suma necesară pentru finalizarea inves­tiţiei este de circa 50 de milioane de euro, iar până în prezent au fost chel­tuiţi circa 850 de milioane de euro, se impune alocarea de resurse financiare pentru finalizarea obiectivului. În cazul tergiversării finalizării obiectivului, există riscul degradării şi compromiterii continuării lucrărilor necesare, cu tot impactul care derivă din aceasta“, spun reprezentanţii prefecturii.

Teoretic, obiectivul autorităților este finalizarea proiectului la cel mai recent termen stabilit – anul 2020. „Propuneri pentru anul 2017: demersuri pentru alocarea de fonduri în vederea continuării investiţiei şi finalizarea ei la termenul stabilit“, se arată într-un raport al Prefecturii Maramureș.

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a declarat însă pentru NewMoney că au loc discuţii pe tema opririi lucrărilor la cota actuală, din cauza costurilor mari. Chiar la nivelul de execuţie de acum, barajul ar putea asigura necesarul de apă pentru Maramureşul istoric, o zonă unde locuitorii se confruntă în fiecare an cu dificultăţi în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă.

Anul trecut, barajul a atras 11,5 mili­oane de lei, din care 5 milioane de lei de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar restul, de la Apele Române.

MILIARDUL DIN DOLINSKA. Dacă barajul din munţii Gutâi mai are ceva şanse de finalizare, sau măcar poate fi dat în folosinţă aşa cum este în prezent, in­ves­tiţia României în Combinatul de Îmbo­găţire a Minereurilor Acide de la Krivoi Rog, Ucraina, pare să fie definitiv sortită eşecului. În anii ’80, cinci ţări din fostul bloc comunist (URSS, Cehoslovacia, Repu­blica Democrată Germană, Republica Socialistă România şi Republica Socia­listă Bulgaria) băteau palma pentru a construi un combinat care să ali­men­teze cu produse siderurgice pieţele din centrul şi sud-estul Europei.

România, desemnată antreprenorul general al proiectului, a investit până în 1989 circa 800 de milioane de dolari în ceea ce spera să fie cel mai mare combinat de minereuri acide din lume. Pro­iectul avea nevoie de o infrastructură complexă, astfel că românii au construit de toate – blocuri de locuinţe, drumuri, şcoli şi un spital. Aproape jumătate din micul oraş Dolinska.

Dezmembrarea URSS găsea proiectul nefinalizat, aşa cum a și rămas de altfel până acum. Fără să dea explicaţii, Ucraina a decis în 1997 să oprească lu­crările, iar Germania şi Bulgaria s-au retras, pentru a nu pierde şi alţi bani cu acest combinat fantomă.

Divergențe dezinteresate. In­­ves­­ti­­ţia românească în Krivoi Rog este unul dintre subiectele asupra cărora oficialii de la Bucureşti şi Kiev nu au reușit să ajungă la un acord în ultimii 20 de ani. In­­teresul guvernanţilor români (din 1989 până în prezent) pare să fie invers proporţional cu sumele achitate.

O dovadă în acest sens este şi faptul că subiectul lipseşte cu totul din agenda şi discursul oficialilor, deși România are de recuperat peste un mili­ard de dolari, cu tot cu dobânzi, din pro­iectul care reprezintă cea mai mare investiţie ex­ternă făcută vreodată de statul român.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.